ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.11.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
SEP-2020
Cuplu
PREȚ 142 lei
FĂRĂ transport
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Unde mâncăm în Brașov și împrejurimi

Brasseria Luther, la o vorbă în buricul târgului

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

„Роаtе аі о zі аіurеа

Роаtе țі-а ѕсăраt сеvа

N-аі рuѕ undе trеbuіа

Сіnе ѕtіе, vіrgulа...

Роаtе аі ѕtаt рrеа mult în саѕă

Роаtе nіmеnі n-а ѕunаt

Роаtе dоаr dеаѕuрrа tа

Сеrul ѕ-а întunесаt”

„Pur și simplu e viața” , așa spun cei de la Direcția 5, „vecinii mei” de la Luther youtu.be/sWzDgRJQANk

Cazați fiind la câțiva pași de Str Republicii - vezi impresii, am plecat la plimbare prin centrul vechi al Brașovului. În Piața Sfatului, cu fața la Muzeul de istorie, stau ciorchine numeroase cârciumioare. E foarte greu să faci o recomandare pentru un restaurant din Brașov, sunt multe bune, cu servire excelentă, cu meniuri diversificate, cu terase rânjind în soare sau ascunse printre străduțele adorabile ale orașului.

De data aceasta ne-am oprit la Brasseria Luther, argumentele principale au fost promenada, terasa bătută de soare, mobilierul mai confortabil decât la celelate vecine și prețurile mai ridicate decât în alte locuri frumoase. Era totuși septembrie și am evitat să stăm pe lemnele scaunelor reci și incomode de la alte terase. Da, și prețul a fost un criteriu în această vacanță, unde este ieftin e mai aglomerat și noi am dorit o distanțare „normală” în aceste vremuri. Probabil, peste câțiva ani vom zâmbi de această fugă de oameni care ne bântuie în prezent. Dar, până una alta ne adaptăm vremurilor.

Deschisă cu mare agitație în 2016, Luther promitea multe la vremea aceea. Înainte era tare apreciat pentru decor și ambianță dar și pentru experiența culinară. Nu știu ce s-a întâmplat dar locul nu mai este lăudat și nici prea căutat, nu-i în clasamentul cârciumilor din oraș.

Pentru noi a fost super bine, criteriile noastre au fost îndeplinite, plus că mâncarea a fost pe gustul nostru, mai ales „rățușca” mea.

Interiorul, care era gol la data aceea, este deosebit de frumos pictat, chiar împopoțonat pot afirma.

Barul era interesant, pe peretele din spatele lui sunt recipienți pentru băuturici, aceștia sunt ingenios așezați, imită orga Bisericii Negre. Mobilierul și mesele sunt colorate, par confortabile, mi-au atras și ele atenția.

Ospătarii erau numeroși, unul mai țanțoș stătea în ușă și supraveghea oamenii, în sensul că era atent la detalii, fără să deranjeze pe cineva. Toți erau mascați, aveau și mănuși, dezinfectau mesele după ce plecau clienții. E drept că nici mușterii nu erau prea mulți, restaurantul nu are o notă strălucită pe alte saituri de specialitate și astfel că celelalte cârciumioare erau aglomerate de turiști sau localnici.

La masa noastră a venit o fată, foarte sociabilă și amabilă, am primit meniurile cartonate, deloc sofisticate, unul era pentru băuturi, altul pentru mâncare. Prețurile sunt pe măsura locului, nimic de speriat d. p. m. d. v, eram în centru și ne-am asumat.

Dacă e bal, bal să fie, am comandat un prosecco, un frappe, o pulpă de rață confiată, cu piure de cartofi și dulceață de ardei iuți, astea pentru mine. Apropos: gulașul costa 36 lei...

Domnul a comandat cartofi pai, șnițel din piept de pui, cafea, cola și bere.

Se putea achita și cu cardul, wi-fi n-am verificat, wc-urile erau parfumate, elegante, luminate frumos, aveau consumabile și dezinfectanți.

Mă așteptam să coste extrem de mult dar tot răsfățul acesta a costat 142 lei, adică vreo 29 euro în bani europeni, nu pot să nu compar prețurile de la Luther cu cele din alte țări ca să-mi fac o idee corectă.

Șnițelul domnului a fost bun conform spuselor lui, berea super gustoasă, cafeluța grozavă.

Piciorul rățuștii mele a fost mic, era așezat pe piure, totul era stropit cu dulceața din ardei iute, aveam și floricele-n farfurie, pe post de decor, n-am mâncat niciodată așa o combinație dar pot spune că a fost excepțională savoarea, îmbinarea asta de arome, dulce, iute și sărat mi-a plăcut teribil, am fost mai mult decât bucuroasă de alegerea făcută, cu toate că soțul râdea de mâncărica mea. Prosecco m-a răsfățat un pic după ce-am savurat rățușca, iar frappe-ul a fost un desert foarte bun, l-am băut cu plăcere.

Amabilitate, servire bună, promtitudine, pe toate le-am găsit la brasseria asta, nu știu cum o fi în vremuri aglomerate, noi am fost foarte, foarte încântați.


despre SERVICII

Nefiind aglomerat, noi am beneficiat de servicii excelente, de distanțare, de o servire rapidă, de amabilitate și zâmbete din partea personalului.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Meniul nu este extrem de generos, prețurile sunt peste medie, porțiile diferă ca mărime de la un preparat la altul. Salatele le-am văzut ca fiind mari, snițelul la fel, gulașul era suficient de mare, porția mea de mâncărică era fițoasă și mică dar îndestulătoare pentru mine.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Dacă vă place să stați la promenadă, în aglomerația din „centrul centrului” atunci e locul ideal. Altfel puteți alege ceva mai retras, unul dintre restaurantele așezate pe străduțele Brașovului.

La un pahar de vorbă, o bere sau o cafeluță, recomand doar celor care nu vor ceva ieftin și obișnuit, noi ne-am relaxat foarte bine la final de septembrie virusat, am fost încântați de acest loc frumușel dar și de clienții locului din momentul respectiv.


---
Trimis de krisstinna in 28.11.20 07:31:20
Validat / Publicat: 28.11.20 08:13:25
VIZUALIZĂRI: 247INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43400 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.10502409935 sec
    ecranul dvs: 1 x 1