ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.11.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2020
DURATA: 2 zile
Cuplu
PREȚ 30 lei
FĂRĂ transport
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

La pas prin zona Miercurea Ciuc

Plimbare de voie prin Miercurea Ciuc

TIPĂREȘTE URM de aici

În Miercurea Ciuc am vizitat 2 obiective turistice din categoria hard, în legătură cu care au curs râuri de cerneală și s-au tocit taste de tastatură; amândouă m-au impresionat teribil: Cetatea Mikó (azi Muzeul Secuiesc al Ciucului) și Bazilica Șumuleu Ciuc. Recunosc, m-a străbătut un gând, să le prezint separat cu lux de amănunte, să facem împreună câte o excursie aprofundată prin istorie, stiluri arhitectonice, dogme religioase... V-ar fi plăcut?! Câtorva, foarte puțini, probabil că da. Majoritatea s-ar fi plictisit de la al treilea paragraf, unii ar fi derulat rapid până la capăt și m-ar fi votat (din reflex), alții poate ar fi deschis primele 20 de poze... Neee... Aș putea, dar nu-i de mine! În fond, suntem pe un site turistic, nimic nu trebuie să fie prea serios și pretențios, e mai bine să fie joacă și relaxare, că doar de-aia mergem în vacanță! Așa că vă invit să mă însoțiți într-o plimbare de voie pe străzile vechi și noi ale municipiului capitală de județ Miercurea Ciuc.

După ce ne-am răcorit cu o berulă mică pe terasa de la San Gennaro, am decis să facem câțiva pași prin zonă, ca să mai treacă timpul până la următorul moment marcant al zilei, masa de seară. N-aveam niciun gând anume, doar să ne mișcăm un pic și să identificăm Cetatea, pe care voiam s-o vizităm a doua zi.

Am ales ieșirea din față a pensiunii, ce ne-a depus fix pe aleea pietonală Petőfi Sándor. Remarcasem încă de la venire aspectul îngrijit și curat al acesteia, pavajul impecabil, stâlpii decorați cu jardiniere înflorite, coșurile de gunoi, câte un loc de relaxare ici-colo. De-o parte și de alta sunt clădiri vechi cu 2 niveluri, cu ziduri pastelate, unele extrem de frumos împodobite; am văzut aici decorațiuni deosebite, cum nu mai întâlnisem altundeva. Parterul acestor construcții găzduiește tot felul de magazinașe, cafenele sau pizzerii. Am fost mereu cu gândul la promenada Brașovului; la o scară mai mică, desigur.

La capătul pietonalei, acolo unde ea se preface într-o străduță circulată (și) de autoturisme (doar într-un sens), se află o clădire frumoasă, o combinație de piatră și pereți văruiți în galben-ocru, cu ancadramente albe în jurul ferestrelor înguste; m-am uitat pe GoogleMaps și am aflat că-i vorba despre Consulatul Maghiar. În turnul-bastion, decorat sub șarpanta acoperișului cu un brâu dantelat de piatră, erau înfipte 2 drapele, al Ungariei și al Uniunii Europene.

Ne-am continuat plimbarea tot înainte; pe latura opusă, nu departe, am dat de Școala Petőfi Sándor. Am găsit deschisă mica poartă și am intrat, putând admira îndeaproape bustul poetului, expus în capătul unui rond de flori multicolore. (În dimineața următoare, chiar dacă am fi vrut, n-am mai fi putut, copiii fiind la ore și paznicul la datorie.) Oarecum vecin cu școala, este Monumentul Eroului Sovietic Eliberator, relicvă a epocii comuniste. În continuare, în capătul micului giratoriu, Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae.

Cam ajunseserăm unde ne-am propus, am recunoscut în capătul parcului de peste drum silueta austeră alb-cărămizie a vechii Cetăți Mikó. Am traversat și ne-am apropiat, curioși. Vremea era încă minunată, parcul plin de copii alergând în toate părțile pe role sau biciclete și de părinți ce-i supravegheau – o secvență de viață normală... Doar marcajele făcute cu vopsea pe aleea pietruită din fața cetății-muzeu, la distanțe egale de aproximativ 2 metri, aminteau că încercam cu toții să păstrăm aparența normalității într-o vreme profund dată peste cap...

Am trecut pe sub turnul pătrățos cu acoperiș țuguiat, cândva o fi fost prevăzut cu ceas adevărat; noi am găsit doar câte un ceas desenat pe fiecare latură – o palidă amintire sau doar o sugestie?!... Cetatea are 4 laturi care se închid într-un uriaș pătrat, cu câte un bastion în fiecare colț. La gangul din față ne-a oprit un paznic, ne-a rugat să venim a doua zi dimineață, în prezent se proiecta un film în curtea interioară (aveam să descoperim mai târziu afișul cu Festivalul cinematografic al Ținutului Secuiesc, ce se desfășura chiar în perioada aceea). Ok, nici n-aveam de gând altceva, știam de pe net că orele de vizitare trecuseră de mult și oricum la ora aceea nu ne-ar mai fi ars de... o vizită serioasă.

Ne-am mai foit un pic prin părculeț, mai mult ca să facem poze, lumina soarelui cădea extrem de frumos pe clădirile de vis a vis, și ele niște mici palate, niște capodopere arhitectonice. Ba chiar am traversat, să le admirăm îndeaproape decorațiunile nemaivăzute și să vedem ce instituții adăpostesc. Una – Primăria Orașului și Cercul Militar Harghita, cealaltă – Tribunalul Harghita.

Pe urmă, de la micul sens giratoriu, ne-am întors spre centru, dar de data asta pe Bd. Timișoarei, una din arterele cele mai importante ale orașului. Am lăsat pe dreapta un părculeț, am zărit un parc mai mare și dincolo de șosea (Parcul Central; am zis c-o să revenim, dar nu s-a mai nimerit). Pe măsură ce ne apropiam de inima orașului, trotuarul s-a lățit considerabil, a căpătat un pavaj frumos, ronduri cu flori și copăcei, bănci de-o parte și de alta, coșuri pentru gunoi destul de dese. Mi-a plăcut! Un spațiu aerisit, iubit de mari și mici – se vede treaba... Ne-a amuzat căsuța-bibliotecă vopsită în culori vii, am remarcat și uriașa terasă în aer liber din fața Teatrului Municipal, am ținut-o minte pentru o vizită viitoare.

Piața Libertății ne-a lăsat, cu adevărat, cu gurile căscate! Kilometrul 0 al orașului, un patrulater imens, frumos pavat, dotat cu băncuțe și stâlpi de iluminat, încadrat de clădiri moderne, majoritatea de factură comunistă (dar cine se uită la pietroaie, când spectacolul străzii e atât de fascinant?!), dintre care se fac remarcate, față în față, Consiliul Județean și Casa de Cultură a Sindicatelor. Un adevărat loc de întâlnire și socializare pentru locuitori!...

Ne-a atras îndeosebi un monument statuar, înfățișându-l pe episcopul Márton Áron binecuvântând o adolescentă și pe mama acesteia. Alături era o expoziție de fotografie în aer liber (Asociația Maghiară Astronomică din Transilvania împlinea 10 ani) și am stat minute bune admirând superbele exponate, pline de originalitate și farmec!... Cum seara nu era departe și ora rezervării noastre pentru cină se apropia, am încheiat aici prima etapă a explorării orașului.

A doua zi dimineață, cu forțe proaspete, am luat-o de la capăt. Am parcurs același traseu până la Cetate, oricum altul mai scurt n-am identificat. Noi și încă un cuplu de (mai) tineri am fost primii vizitatori (și printre singurii; păcat!...). Casa de bilete se află în gangul de la intrare, în încăperea din dreapta. Sunt mai multe tipuri de bilete disponibile, iar pentru a nu încărca textul, voi atașa o fotografie. Tot aici există și un mic magazin de suveniruri. Nu mai știu dacă broșurica despre istoria Cetății am cumpărat-o sau am primit-o gratis, odată cu biletele... Muzeul Secuiesc al Ciucului se poate vizita tot timpul anului, ora de deschidere este 10:00, cea de închidere 17:00 (16 oct – 14 mar) și 18:00 (15 mar – 15 oct).

Anticipez și vă invit din toată inima să nu ocoliți acest loc dacă vă aflați prin zonă, ba chiar să vă faceți drum într-acolo cu prima ocazie! Nu neapărat pentru povestea pe care muzeul o spune, cât pentru felul în care o face. Pentru modul cum un spațiu secular a fost adaptat pentru a „adopta” unul dintre cele mai moderne și interesante muzee pe care le-am vizitat în ultimul timp! Un exemplu clar și fără dubiu de „așa da!” .

Hidvégi Mikó Ferenc, ctitorul construcției, a trăit într-o epocă extrem de agitată din punct de vedere istoric (dar care epocă o fi fost plină de liniște și înflorire?!), mai precis sf. sec 16 – înc. sec. 17. Descendent al unei familii nobiliare secuiești, accede în cariera militară, face alianțe cu cine trebuie și ajunge unde a visat, posibil chiar mai sus, pe linie militară și diplomatică. Și-a condus viața după deviza „Virtus labore nitescit” („în muncă sclipește virtutea” ); cu siguranță, pentru nobilul Mikó nu doar niște vorbe aruncate-n vânt...

Castelul a fost construit în stil renascentist în prima jumătate a sec. 17 ca locuință de familie. După moartea ctitorului, ea a revenit descendenților acestuia. În 1661, turcii invadează Ciucul și jefuiesc castelul, acesta ruinându-se treptat vreme de 55 de ani. La înc. sec. 18, trupele austriece îl recondiționează, îi atașează cele 4 bastioane, îl înconjoară cu șanț și val; clădirea va funcționa drept garnizoană militară până în anii 1970, când, după altă restaurare de proporții, devine muzeu.

Imediat în stânga intrării se află expoziția dedicată Cetății Mikó; vă puteți începe de aici vizita, sau puteți s-o terminați aici, așa cum am făcut noi, la recomandarea doamnei de la casa de bilete. Veți găsi urme ale vechii bucătării și ale fântânii adânci de peste 10 m, ale latrinei și tot felul de artefacte descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice: fragmente de ceramică și sticlă, cahle de sobă, monede, bijuterii, arme și armuri. Cât să vă faceți o idee...

Am pătruns în curtea interioară și am început de undeva, din dreapta, la etaj. O doamnă-custode ne-a însoțit o vreme, la un moment dat ne-a abandonat; n-a fost bai, oricum e genul de muzeu pe care poți să-l vizitezi fără probleme în lipsa unui ghid, tot ce trebuie este expus și explicat amplu pe pereți, în 3 limbi (maghiară, română, engleză), plus fotografii și scheme elocvente. Dacă ai chemare și nervi, poți să-ți rezervi o zi întreagă; noi am petrecut vreo 2 ore, timp în care am citit, am văzut filmulețe, am luat aminte, am făcut o mulțime de poze și... să zicem că am plecat un pic mai erudiți decât am intrat! :)

Prima secțiune se numește „Trecerea timpului în Ciuc” și este un mic muzeu etnografic dedicat vieții rurale și meșteșugurilor specifice zonei, la loc de cinste fiind oieritul și prelucrarea lemnului. Următoarea se referă la vechea tipografie și legătorie a mânăstirii franciscane de la Șumuleu Ciuc, precum și la metodele moderne de recondiționare și conservare a artefactelor; printre cele expuse, cărți religioase, manuale școlare, documente laice, statuete, icoane, straie liturgice și multe altele. Foarte interesant, numai aici puteai să petreci juma’ de zi.

Urmează doar o încăpere (dar „condensată” în informație) despre geografia și geologia particulară a zonei; explicații peste tot, inclusiv pe podea, ne-am plimbat printre meandrele râului Olt :), ce izvorăște nu departe. Pe urmă, o succesiune de camere ce te poartă în istoria zonei („La răscruce de drumuri” ) și în special a orașului Miercurea Ciuc, începând din epoca medievală timpurie, când primii secui au fost aduși pe aceste meleaguri spre a apăra hotarele statului ungar, modul de constituire al oștilor și, în general, al societății, apoi evoluția sa până în timpurile noastre. Nu vă spun mai mult de atât, mergeți și vedeți, garantez că o să vă placă modul interactiv, deloc plictisitor în care sunt prezentate lucrurile. Mi-ar plăcea să avem un așa muzeu în orașul nostru...

Am setat pe GPS următorul obiectiv al zilei, Biserica Mileniului; am mers pe jos până acolo 15-20 de minute, țin minte că am trecut pe lângă piața centrală. Este un monument ciudat, cu o arhitectură deosebită, modernistă, controversată, ce aparține arhitectului maghiar Imre Markovecz (2003). În același timp, are o simbolistică aparte: două turnuri așezate simetric de-o parte și de alta intrării modeste, fiecare turn alcătuit din câte 5 cruci suprapuse pe înălțime, 10 în total, cât cele 10 secole ale creștinătății maghiare. Lângă cupola centrală din sticlă veghează cei 4 îngeri-sfinți: Mihail, Gabriel, Rafael și Uriel.

Am intrat, dar n-am poposit prea mult, căci era slujbă. Am „furat” o poză în grabă... Am reținut atmosfera suplă, luminoasă, coloanele parcă dansând (gen Sagrada Familia), altarul central înconjurat de bănci de lemn distribuite în mai multe sectoare, pe 2 niveluri. Mie mi-a plăcut.

În fața bisericii se află un monument dedicat ostașilor sacrificați în cele 2 războaie ale sec. 20; un pic mai încolo, o bisericuță catolică, cu câteva cruci vechi de piatră. Din păcate, am găsit-o închisă.

Biserica Mileniului aparține confesiunii catolice, poartă hramul Sf. Maria, iar ruta de pelerinaj Via Mariae trece prin imediata ei apropiere. Despre Via Mariae v-am mai vorbit cu ocazia vizitei la Inima lui Iisus de pe Dealul Gordon din nordul Odorheiului; ea leagă mai multe sanctuare mariane din Europa Centrală și de Est.

Dar nu pelerinajul religios intra în sfera noastră de preocupări, ci mai degrabă cel turistic, totuși aveam să ne continuăm incursiunea pe Via Mariae (după un scurt popas de hidratare și refreșuire pe terasa pensiunii noastre). De data asta, folosindu-ne de mașina personală, care ne-a dus câțiva km mai la nord, în cartierul Șumuleu Ciuc, unde am vizitat Bazilica Sf. Maria, probabil cel mai important loc de pelerinaj pentru catolicii transilvăneni.

Zbuciumata istorie a celebrului lăcaș de cult pornește de prin sec. 15, odată cu stabilirea călugărilor franciscani pe aceste meleaguri. Deși biserica a fost incendiată de tătari în mod repetat, principalele ei comori – statuia Fecioarei și altarul Sf. Anton – au scăpat neatinse, în mod miraculos. De aici începe lungul șir al puterilor tămăduitoare atribuite statuii, care au tot îndreptățit pelerinii din împrejurimi, apoi din locuri tot mai îndepărtate, să vină să-i ceară ajutorul. Se pare că statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, sculptată în lemn de tei, este cea mai mare de acest fel din lume (2,27 m). Mi-a adus aminte de surata ei din Candelaria (insula Tenerife), vizitată de noi cu câteva luni în urmă; aceeași iconografie, simboluri asemănătoare – soarele ce o îmbracă, luna la picioare, coroana formată din 12 stele.

În plus, se cuvine să menționez lucruri mai puțin întâlnite într-un lăcaș de cult: dispenserele de dezinfectant pentru mâini și cele de... apă sfințită. Pe culoarele mânăstirii sunt expuse afișe explicative și fotografii despre istoria locului, iar în curtea interioară e un bust încadrat de arcade de trandafiri (persoană importantă, cu siguranță; numele nu l-am reținut însă, nu mi-a spus absolut nimic).

Mai pin-uisem pe harta virtuală câteva chestii prin împrejurimi, printre care Capelele Sf. Anton de Padova și Salvator. Am ocolit bazilica și, undeva în spatele ei, am dat de un cartier bucolic, la poalele unui deal. Când am înțeles că am fi găsit capelele cu pricina la capătul unei poteci ce urcă voinicește dealul, am renunțat.

În schimb, am descoperit nu departe Baia Călugărilor – un loc fermecător, dar cam neîngrijit, mlăștinos, traversat de poteci din șipculițe de lemn deteriorate pe ici, pe colo. Chiar și explicațiile de pe panoul alăturat erau pe jumătate șterse; am înțeles totuși că locul, străbătut de izvoare cu ape terapeutice, a fost amenajat prin 2006 de o echipă de voluntari spre beneficiul pelerinilor, și nu numai. S-a păstrat în stare destul de bună un bazin acoperit de formă poligonală, în care bolborosea o apă cu culoare ciudată, precum și un izvor captat, de la care oamenii din zonă vin continuu cu bidoane, să se aprovizioneze. Am gustat și noi; apa era rece și bună, gust un pic alcalin și metalic.

În apropiere se află și pârtia de ski a orașului. N-ați știut că există?! Nici eu.

Iar la întoarcere, din mersul mașinii, am putut admira încă o bijuterie arhitectonică – Colegiul Național Márton Áron.

... Cam asta a fost, în linii mari, plimbarea noastră prin Miercurea Ciuc. Un oraș pe care l-am tranzitat în trecut de vreo câteva ori aproape cu ochii închiși, fără să ne suscite interesul nimic la prima vedere. Dar când te apunci „să sapi” , începi să găsești... E valabil pentru multe locuri din lumea asta, sunt convinsă. Cine știe ce comori ascunse ne mai așteaptă, cine știe pe unde?!...

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de crismis in 21.11.20 17:26:50
Validat / Publicat: 21.11.20 18:38:10
VIZUALIZĂRI: 271INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MIERCUREA CIUC
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

mihaelavoicu [22.11.20 10:56:35] »

Surprinzător pentru mine acest Miercurea-Ciuc, oraș pe care îl străbăteam  foarte des cu mulți ani în urmă, fără a vedea nimic. După terminarea facultății am fost repartizată (așa era pe atuci, te duceau obligatoriu acolo unde erai repartizat) la o fabrică de alcool etilic în apropiere de Miercurea, unde am stat aproape un an. În ficare după amiază mergeam prin oraș după una, alta. Trebuie să-ți spun că habar nu am aveam atunci să admir și să apreciez frumusețea arhitecturală a orașului. Clădirea de la P3, este un Art Nouveau de un rafinament fantastic!

Acum abia am văzut pe lângă ce frumuseți treceam și nu știam!

​ Felicitări și toate bune!

crismisscris / TELEFON [22.11.20 11:05:47] »

@mihaelavoicu:  Așa ni se întâmplă tuturor, în multe situații!

Din păcate, doar o infimă parte din superbele clădiri interbelice, minunat decorate, s-a mai păstrat în Miercurea Ciuc. Din câte am înțeles de la Muzeul Ținutului Secuiesc, centrul orașului a fost dramatic reconfigurat în anii comunismului, la indicațiile lui Ceaușescu, după o vizită pe care acesta a făcut-o în municipiu prin anii ' 70. Așa cum s-a petrecut în multe alte locuri, străzi întregi, împreună cu vechile clădiri, au fost pur și simplu șterse de pe fața pământului. Au scăpat totuși câteva case istorice, noi am avut șansa de a ne caza într-una din ele...

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, toate cele bune vă doresc și eu!

maryka [22.11.20 12:15:03] »

Mi-a plăcut foarte mult să revăd orașul schimbat mult în bine față de ultima mea vizită. Și au fost destule, dar mereu în fugă și ce-i drept în urmă cu multă vreme.

Mă bucur să văd că a devenit atât de plăcut, frumoase clădiri scoase în evidență prin restaurări de calitate. Știu că s-a lucrat destul de mult la asta, atunci când s-a făcut și pietonala Petőfi Sándor,  iar eu am fost acolo ultima dată înainte de a fi finalizată. Concluzia? Trebuie musai să revin!

voltainstelscris / TELEFON [22.11.20 13:52:31] »

Am trecut, când am trecut, pe fugă... Drăguțele impresii sunt un îndemn măcar pentru o pauză de câteva ore...

crismisscris / TELEFON [22.11.20 15:10:44] »

@maryka:  O concluzie corectă! Sper că atunci când va fi să fie, vei găsi orașul la fel de însorit și fermecător, așa cum ni s-a părut nouă!

Mulțumesc pentru vizită!

@voltainstel: Merită cu prisosință un popas de câteva ore, chiar ceva mai lung!... ​​

mishu [22.11.20 21:22:43] »

@crismis:  Inceputul de articol m-a facut sa ma gandesc si eu la felul in care abordez un oras. Cand stiu ca am putin timp la dispozitie prefer sa vad orasul, insa uneori sunt anumite locuri pe care as vrea sa le vad mai in amanunt.

Frumoasa plimbarea ta si mi-a placut mult de tot casuta cu carti.

Felicitari, votat cu mare drag. ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, maryka, mihaelavoicu, mishu, voltainstel
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.114606142044 sec
ecranul dvs: 1 x 1