Cascada Cofu din Valea Vrajitoarelor

TIPĂREȘTE

Valea Vrajitoarelor si cascada Cofu

Raul Mures, are un afluent salbatec dar ciudat pe nume Bistra. Pe valea Bistrei, la capatul " Vaii cu melci" se deschide "Valea Cofu", care ziua se ascunde privirii dupa nenumarate mini-cascade ce aluneca fara tihna peste grohotisul de granit, iar noaptea se invaluie timida in umbra cerului si negura varfurile intunecate ale brazilor, aducandu-ne astfel aminte pentru inca o clipa, de adevarata forta a nemarginirii si de implacabila trecere a timpului... In aceasta vale predomina doar 3 culori... verdele, verdele si iar verdele, strivit adesea de grautatea aerului invizibil incarcat cu furtuni negre ce se pravale fara avertisment de peste acoperisul cerului.

O vale ciudata, in care gasesti poieni vesele, pline de soare si flori multicolore dar si desisuri desprinse parca de pe taramul uitat de vreme a lui Branburry, Lucas si Spielberg, cu ciuperci otravitoare, salamandre negre patate cu un galben aprins ce te-ndeamna sa faci stanga-mprejur, vipere cu corn sau copaci mai batrani cu-o vesnicie decat Timpul insusi, straniu infofolitzi intr-un paienjenis de cetina uscata si muschi verde-maroniu, locuri de unde... brrr... oricand ar putea sa apara ranjetul hidos unui T-Rex din Jurrasic Parc sau ragetul ca un tunet in plina vara al unui Triceratops caruia i-a scazut brusc concentratia sanguina de carne de om.

Cum arata Valea Vrajitoarelor?

Inchipuiti-va un drum lung, lung, care nu se stie de unde incepe, care nu duce nicaieri, care nu se termina niciodata si care trece printr-un taram ciudat, al nimanui, in care nimeni nu stie nimic despre celalalt. Acest taram in care ploua des, ninge crud, soarele nu straluceste mai deloc, iarba creste piezis iar cerul nu-si arunca aproape niciodata albastrul linistitor, hai sa-l numim Nobodyland. Un singur lucru se stie despre acest taram misterios: ca de acolo vin si intr-acolo se indreapta OAMENII MUNTILOR. Dar vai, odata ajuns acolo, nu potzi afla nimic, absolut nimic, nimeni nu-ti sufla o vorba, nu vezi nimic, nu auzi nimic, e un taram mut, orb, surd si intunecat. E ca si cum ai pluti intr-un ocean de smoala din care nu poti sa mai ajungi la suprafata dar nici sa-i atingi fundul plin de namol... Va rog insa mult, nu pomeniti nimanui despre acest misterios "taram al nimanui" ce n-ar trebui sa tulbure niciodata nici cel mai urat vis al vostru, bucurati-va mai bine de fiecare adiere de vant, strop de ploaie, fir de iarba sau de nisip sau de fiecare raza de soare de aici, de pe Everybodyland!

De caceea cand minunatul meu oras al trandafirilor, Targu Mures, incepe sa miroase in zilele de vara ca ultima zi de petrecere de la Oktoberfestul german, cel mai mare festival al berii de pe batranul nostru continent, festival la care principala si singura preocupare a participantilor este de a manca carnaciori si a bea halba dupa halba si apoi sa se puna la un rand ceausist interminabil la capatul caruia se afla un mega-pisohoar supraaglomerat si foarte umed. Se bea atat de multa bere acolo, incat specialistii au zis ca cu ea s-ar putea umple lacul scotian de la Lock Ness, bine-nteles numai daca acesta ar fii intai golit de apa, si nici n-ar fi rau, ca macar am stii odata pentru totdeauna daca monstrul Nessie exista sau nu. Dar nu de aceea se simte parfumul berii ce-a trecut in cateva ore prin organismul omenesc si care-si cere imperios dreptul legitim de-a iesi din nou la lumina, ci pentru ca coada e prea lunga si unii bravi batranei bavarezi pana sa ajunga la toaleta... e prea tarziu.

Ei bine, cand in orasul meu simt mirosul de uree bavarez ce vine de la Combinatul chimic Azomures, atunci plac pe valea Bistrei la Cascada Cofu. E-o vale luuuunga de vreo 20 de km, doar satul masoara 12 km, jumatate din drum e bun, asfaltat, restul e drum forestier. Cu cat inaintezi spre munte, valea se ingusteaza iar casele satenilor, situate de-o parte si de alta a vaii se apropie una de alta. Aici n-ai nevoie de telefon pentru a vorbi cu vecinii, ajunge sa deschizi fereastra. Valea Vrajitoarelor e-o vale cu multe radacini smulse de furtuna, radacini cu forme ce aduc a fiinte desprinse din basme, gen Baba Cloantza sau Cruella, iar cei ce si-au costruit cabane pe-acolo povestesc ca in timpul noptii se aude un prelung vuiet sinistru, asemanator unei haite de lupi flamanzi. Dar nu, nu va fie teama, e doar vantul. Valea melcilor e mai linistita, cine va investi aici, va deveni bogat, iar melcisorii nostri mureseni vor vizita si ei o vreme cele mai luxoase restaurante din Occident. Ziua insa e-o liniste desavarsita incat ai impresia ca linistea s-a nascut la sate iar galagia la oras. Pentru ultimii Km ai nevoie de o masina de teren, de un cal sau de un vehicol pe perna de aer. Sau daca nu, de picioare. Dar merita intreg efortul, inainte cu 100 de metrui, se aude deja vuietul cascadei, un jet enorm de apa ce tasneste dintr-o stanca, inalta de 40 de metri si care se desface apoi ca suvitele de par ale unei fete frumoase. Daca-ii ntrebi pe sateni de cascada, par a nu intelege nimic, apoi iti raspuns nevinovati... "Aaaa, vorbiti de Chişoiu vacii", l ucru ce-mi aduce aminte de cascada "La Chisatoare" de langa Moeciu sau "Pissevache" din muntii Alpi. Muntenii au simtul umorului. Urc pana sus, la izvor, tunetul cascadei imi acopera toate gandurile trecute, prezente sau viitoare... Vai! cata apa e pe planeta asta pe care, in undele locuri, se moare de sete. Dumnezeu nu a aranjat lucrurile. prea bine... Apoi, mai la vale, cascada se transforma intr-un parau, care de milioane de ani roade stanca pentru a-si crea un drumeag cat mai comod de scurgere spre raul Mures si apoi spre marea cea mare. Pentru un scurt moment esti coplesit de forta fara de mila a eternitatii in fata timpului inexorabil, inamicul tutror... chiar si al nostru, al oamenilor.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 5009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI