Hai-hui prin Ardeal

TIPĂREȘTE

E greu job-ul de ghid turistic? Da!

"E usor a scrie versuri cand mimic nu ai a spune

Insirand cuvinte goale, ce din coada au sa sune".

In Insula Zakynthos, am intalnit un tanar bucurestean care era angajat ca ghid. Inca de la aeroport ne-a inmanat niste pliante cu ofertele lor si apoi, repede-repede s-a infiintat la vilele noastre ca sa ne vanda excursiile optionale. Mai ales, un tur al insulei cu vaporasul, 32 de euro. Unii au luat. A doua zi am vazut prin oras, acelasi tur al insulei, la 20 de euro. Acest baiat, simpatic de altfel, nu cunostea mare lucru despre locurile pe unde trecem, nu stia sa ne dea aproape nici o explicatie istorica, geografica, geologica, nu avea simtul umorului, nu cunostea legendele locului, tacea mai tot timpul. Ne supreaveghea doar ca sa nu cadem in apa. Poate era mai potrivit pentru el, jobul de salvamar. In insula Thassos am avut 3 ghizi diferiti. Cosmina, era o enciclopedie ambulanta, ar fi stiut sa ne povesteasca un roman intreg despre fiecare obiectiv turistic al insulei. La sfarsit, cand am fost intreabati ce ne-a placut cel mai mult din acel tur, toti au raspuns... Cosmina! Anul trecut, tot in Thassos, inca din autocar, ghidul inca mai incerca sa mai adune ceva bani de la cei ce nu si-au platit asigurarea medicala sau voiau sa faca o excursie optionala. Era clar, ca ghidul nu era interesat sa vedem preturile mici din insula. Parerea mea e... ca prea adesea ghizii romani, incearca sa-si bage mainile in buzunarele turistilor romani. Din '89, de cand m-am imprietenit cu Michel, un director de agentie turistica din urbea mea, parizian get-beget, am devenit si eu un fel de "ghid turistic ocazional. Fara diploma si studii. Astfel imi puteam expune strainilor multiplele cunostiinte din liceu, unde eram tocilarul clasei. Cunostiinte despre orasul si tara mea.

Meseria de ghid nu e usoara

Ghidul trebuie mereu sa se scoale inaintea grupului si sa sa se culce ultimul. Trebuie sa fie mereu vesel, neobosit, bine dispus, (chiar daca o masea ii plezneste in gura), cand ploua el trebuie sa aiba tolba plina cu un arsenal de bancuri sau intamplari vesele cu care sa ridice moralul sau sa capteze atentia grupului (sau poate cu o sticla de palinca).

Soseste grupul

Vineri, 2 mai, grupul “meu” de francezi, soseste. Ne imprietenim repede. Un turist vine cu trolerul facut zob, in timpul manipularii bagajelor Wizz-ului, fermoarul a cedat. Plecam in centru cu totii sa cumparam o valiza noua. Intre timp, profit de ocazile si le prezint istoricul Teatrului National, al bisericilor Catolice, Franciscane, Catedralei Ortodoxe sau celei fost Greco-catolice, (urbea mea e un oras al tolerantei religioase si al ospitalitatii), cele 2 statui (Avram Iancu si a Soldatului Necunoscut) cu istorioarele lor adevarate sau comice. Ne oprim in fata superbului Palat al Culturii, copie fidela a unui palat din Viena, construit intre anii 1911-1913. Vizitam pe dinafara, Primaria, Prefectura, si lupoaica romana. Unele grupuri de turisti, care consulta internetul, cred ca Transilvania si Tg. Muresul sunt zone maghiare, dar cand vad "Lupa Capitolina", cu juniorii Romulus si Remus sub ea, statuie oferita de catre Roma doar oraselor latine, isi schimba partial parerea. Le povestesc ca Sala Oglinzilor de la parterul Palatului Culturii e o "mini-sala a oglinzilor de la Versailles". Stilul constuctiei e Secession. Turistii devin curioasi. Usa de la intrarea in sala e deschisa, grupul ar dori pentru 2 minute s-o viziteze, contra cost. Grupul patrunde. Dar imediat, unul dintre cei doi portari, cel tanar, apare din umbra si urla la noi. "Afara! iesiti imediat afara. E inchis!! , doar orchestra are voie sa intre aici". I-am explicat bland baiatului, situatia, i-am spus ca sunt niste straini din Franta care vor sa vada 2 minute sala, platim... "Afara imediat! " Tanarul devine nervos si agresiv... se indreapta spre noi, ca sa ne impinga afara. Am plecat, n-am vazut nimic. I-am zis insa junelui, ca se poate spune acest lucru si pe un ton civilizat si ca am intrat doar pentru ca usa era deschisa... "Afaraaaaaaa, toata lumea afara!!! ". Am pornit-o asadar, cu stangul. Cateva minute bune mi-am cerut scuze de la grupul francez, care m-a mai linistit. "Nu-ti fa probleme Calin, am mai intalnit situatii similare si-n alte parti". Noroc ca ceea ce urma sa intalnim la Ghindari, spre Sovata si in Bucovina, avea sa fie o super-mostra de ospitalitate si bun simt, iesite din comun... Dintr-o data, Tg. Muresul, nu mi se mai parea a fi cel mai ospitalier si tolerant oras la Transilvaniei...

Ne asezam la masa

Dupa plimbarea prin centrul orasului Tg. Mures, aruncam ancora in Atlantic, la restaurantul “Atlantic”, vreau sa zic. Elegant. Sosesc meniurile. Francezii parcurg pe-ndelete toate bucatele, nu se grabesc, intreaba mult. Apoi, urmeaza alegerea vinului. Cer sa li se aduca un soi sau doua pentru degustare. Vai! Dar noi romanii nu prea avem somelieri..., asa ca negociem la modul teoretic... vor un vin demisec dintr-o zona a tarii cu mult soare. In final chelnerul aduce un Murfatlar rosu. Expertul grupului, il miroase, il plimba prin gura, in savureaza indelung. Ii place. Se comanda Murfatlar pentru toata lumea. Francezii sunt "une nation de table" adica o natiune care sta mult la masa si mananca, bea si discuta. Stam la masa si la povesti vreo 4 ore. La sfarsitul mesei, cer branza, cat mai multe feluri. La noi nu exista acest obicei. Se sare peste el. Vine desertul. Sunt multumiti. Mai putin faptul ca in restaurant exista fumatori. La ei nu.

Hai-hui prin Transilvania.

A doua zi pornim la drum spre Sovata. La Ghindari, intalnim o formatie de dansuri populare si o parada cabalina de husari. Circulatia e oprita in ambele sensuri. Coboram si noi din microbus si facem fotografii. O simpatica profesoara de dansuri vede ca suntem curiosi si aude ca grupul e din strainatate. Ne cheama mai aproape de ei si ne spune ca vor dansa in mod special, un dans popular pentru noi. "Copii, astazi vom dansa pentru turistii din Franta! "... Francezii sunt impresionati. Husarii, mandrii, se lasa fotografiati. Dar, la fel ca si-n majoritatea locurilor pe unde se facea popas, apar si puradeii care-ntind mana. O tiganca batrana se tine scai de grup, cersind. Cineva din grup ii spune. "Ofera-ne, vinde-ne ceva, nu cersi". Tiganca raspunde... "Vand rochia asta galbena de pe mine, o dau ieftin, cu 100 de lei... veniti la mine acasa ca mai am multe". Intru si eu pe fir. "N-au lei, sunt straini"... "Da' nu-i bai domnule, e bine si cu euro!... " La Sovata vizitam lacul Ursul si muntele de sare. Desi e cald si sambata, e 3 mai, in statiune e putina lume. Lacul Ursu e inchis, la fel si Lacul Alunis. Doar pe terasa din fata lacului e ceva lume. Facem o jumatate de ora pauza pentru masa. Doi baieti servesc bere la mesele de pe terasa. Suntem 9, ocupam 3 mese. Cerem ceva de mancare, ciorbe, gratare, etc... baiatul ne raspunde... "Nooo, de-abia in 40 de minute e gata!... " Renuntam... cerem o cafea... "Cafeaua o gasiti la bar, mergeti pana acolo, eu servesc numai berea la masa". OK... cineva din grup, serveste o bere... mai doreste si altcineva o bere... baiatul cu berea, grabit, raspunde... "Mergeti la dulapul frigorific si va luati singuri". Ma duc pana la bar si comand doua cafele. Aflu ca fata de la bar are voie sa serveasca doar cafele, nu si bere iar baietii, viceversa. Obiceiul locului. La parcarea minibuzului insa surpriza. Ni se cer doar 3 lei pentru o ora. La fel si in parcarea de la Praid. Minibus-ul nu e autobuz, deci platim putin, oamenii sunt corecti, se respecta pretul afisat. (A propos de minubus, francezii l-au inchiriat in aeroportul Someseni, pentru 9 zile, pentru 700 euro, fara limita de distanta sau combustibil). In salina de la Praid coboram repede. In 5 minute. De obicei vin 2 autobuze. Nu pleaca nici unul, pana nu se imbarca si ultimul pasager. Pretul vizitarii? 22 de lei de persoana, daca nu gresesc. Vis-a-vis de salina se construieste o super-piscina cu apa sarata, (n. a-ieri, 30 Iunie a fost inaugurarea-25 de lei intrarea pentru intreaga zi. E cea mai mare piscina cu apa sarata din Ardeal) dar, e inca in stadiu de santier... mai e mult pana departe, chiar daca in ziare s-a trambitat deja inaugurarea ei, pe 1 Mai.

Salina de la Praid e impresionanta iar grupul ramane impresionat de maretia ei. Aici, spre deosebire de cea de la Turda, s-a pastrat eco-traditia... doar sare si scari de lemn fara lifturi de aluminiu, dar e mai greu la intoarcere, cand pedalezi cam mult. Incepe o slujba religioasa in capela de pe fundul minei de sare. Un cor de tineri canta dumnezeieste. In salina e foarte multa lume, mult mai multa decat la suprafata. Iesim. Pornim mai departe. Ajungem la Lacul Rosu trecand peste pasul Bucin. Soseaua, impecabila in urma cu 2-3 ani, acum e destul de peticita.

La Lacul Rosu, facam o halta intr-o parcare. Vremea buna ne insoteste. Coboram spre lac. Din pacate, prin noroi. Plouase cu ceva vreme inainte. In ultimele 2 decenii, nu s-a mai amenajat nimic pe langa lac. Macar niste trepte din busteni, lemn e destul pe-aici. Au aparut in schimb hoteluri moderne. Apare si un bazar cu khitch-uri. Coboram in Cheile Bicazului. Soseaua e destul de buna. Cheile sunt elucubrante, mirobolante (nu se gasesc epitete pentru aceste chei), iti taie rasuflarea, te doboara... expresii precum "aahhh! , ouahhh! , aie... aie... aie!... oh-la-la, superrrr! " rasuna din minibus. Sunt doar niste chei, OK! Dar nu e chiar asa, sunte cele ma frumoase chei din tara... Ne oprim in partea de jos, cea mai salbatica, a cheilor. Loc sufocat insa de trei lungi siruri de baraci de lemn cu suveniruri si de masinile proprietarilor lor ce stau toata ziua in fata baracilor. Gasim cu greu un loc de parcare. Cheile Bicazului au devenit mai nou cheile baracilor din lemn cu suveniruri.

E voie sa construim in rezervatiile naturale?

Eu stiu ca nu! Toata minunatia Naturii, creata de un parau firav in milioane de ani e compromisa de ceea ce-a creat stapanul ei, Omul, in ultmele doua-trei decenii. Noroc ca in chei, privesti mai mult in sus, spre culmile verticale de 300 de metri si nu prea vezi baracile. Ajungem in fine spre seara la pensiunea "Ursuletul" de la Piatra Neamt. unde doamna Paula ne asteapta cu o "pestera a lui Aladin culinara". Aoleu, ce-a reusit patroana sa puna seara si dimineata pe masa... o tuica de prune de "bun venit", apoi, ciorba de zarzavat cu galuste, fripturi, muschi file, garnituri diverse, salata asortata proaspata, muraturi, paine de casa, vin de casa, apoi, dimineata gemuri de nu stiu cate feluri, dulceturi de casa, cafele de 3 feluri (inclusiv Ness), omleta, branza, unt, vai, vai!... dimineata am vazut in sfarsit niste turisti zambitori, supermultumiti si cu chef de a descoperi imagini inedite... pornim spre noi "aventuri"... normanzii sunt urmasii vikingilor, iubesc plimbarile prin lume... cauciucurile microbuzului sunt parca mai turtite... sau e doar o impresie? ... e de vina copiosul "mic dejun", de la "Ursuletul", inclus in pretul camerei? ... poate ca acesta este de fapt si secretul relansarii agroturismului autohton...

Nu stiu doar presupun.

---

VIZUALIZĂRI: 2099 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI