GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Din nou la drum / Pe Mures, spre Sebes si Lancram
Corul vanatorilor
Duminică. Timp frumos.
Am luat chicioarele în cârcă şi la drum. Unde? Până aici, nu departe, în burgul vecin. Dar nu oricum, ci pe jos, cale de vreo 20 km. În vremuri bune făceam mai mult, sau în timp mai scurt.
Am plecat în pas vioi pe la ora 11 a. m. Murăşul l-am trecut pe pontoane, printre maşini. Când am ajuns la Izvorul lui Homoştean am băut câţiva pumni de apă şi am spus: „Doamne dă-i sănătate cui l-a făcut”. Că de făcut nu l-a făcut Homoştean, el doar a dat poruncă să se facă în 1971. De fapt nu izvorul s-a făcut, ci aducţiunea de apă de la un izvor foarte bun, existent în fosta haltă CFR Lancrăm. Acum lângă „izvor” este şi un local denumit chiar „IZVOR”.
După acest scurt popas am continuat drumul şi am ajuns în Lancrăm la statuia „Lucian Blaga” şi la casa unde a locuit marele filosof şi om de litere. Dar la casa Blaga am ajuns mai greu. Am urmat indicaţiile unei săgeţi şi am ajuns în câmp, fără să găsesc casa. De ce? Pentru că am ajuns într-o intersecţie şi acolo nu mai era o altă săgeată care să arate drumul bun şi eu am luat-o pe unul zmintit. N-am avut ce face şi m-am întors îndărăt, continuându-mi drumul pe „drumul ţării”. Am găsit o nouă săgeată care arăta direcţia spre casa „Lucian Blaga” şi de data asta, după o bună bucată de drum, am găsit-o.
Am mers mai de parte şi la intrarea în Şeghiş (cum îi spuneau bătrânii) am găsit un frumos panou de prezentare a burgului. Tot ce vă povestesc am şi fotografiat şi o să vedeţi despre ce este vorba. Practic acest review este mai degrabă în imagini.
Intrarea în burg este străjuită de o societate comercială botezată „Kronospan”. Înainte i se spunea CPL altfel zis, Combinatul de Prelucrare a Lemnului. Practic este aceeaşi Mărie, doar că şi-a schimbat pălăria. În rest, o să vedeţi.
După ce am trecut de ramificaţia drumului spre Sibiu şi spre Deva, am ajuns în buricul târgului unde casele au fost renovate şi bătrânul burg arată fain cu ţoale noi, mai ales că nu s-a umblat la arhitectura veche. Blocurile noi sunt în alte zone şi nu se amestecă cu centrul istoric.
Deşi Sebeşul este un oraş mic, în el o să găsiţi liniştiţi loc de cazare şi unde să mâncaţi. Încă de la intrarea în oraş dinspre Sibiu vă întâmpină un motel cu restaurant, apoi imediat un hotel de trei stele, tot cu restaurant, apoi după ce ajungeţi în centru vă orientaţi şi mai găsiţi hoteluri, restaurante, pensiuni şi nu doar în Sebeş, ci şi în Lancrăm. Acum poate vă aşteptaţi să vă prezint şi meniurile cu calitatea mâncărilor. Dar nu o fac, pentru că este o vorbă, pe aici, prin zonă. Dacă mâncarea îţi place, e bună. Dacă mâncarea nu-ţi place, nu e bună şi degeaba o laud eu că tot „nu e bună” rămâne. Apoi burgul este unul săsesc şi se păstrează tradiţia. Eşti invitat doar odată să te serveşti şi dacă ţi ruşine să mănânci pe săturate, rămâi flămând.
Şi dacă totuşi în Sebeş nu găsiţi ce doriţi, după cca 30 minute de mers cu maşina ajungeţi în Alba Iulia. Mie pe jos mi-au trebuit tri ceasuri.
După ce am gătat de umblat prin Şeghiş am vrut să mă întorc tot pe jos, dar nu m-au mai ascultat gleznele, iar în Bălgrad m-a prins o ploaie într-un loc fără adăpost şi fără preambul de în 5 minute m-a udat leoarcă.
Dar văd că am scris cam mult şi probabil vă plictisesc. Aşa că haideţi la privit chipurile. Poate o să vă placă.
Noa serbus mă dragilor. Şi mai repet odată. Nu-i sminteală cum am scris pentru că la noi aşei zâsa. Serbus nu servus.
Nu plec, totuşi, până nu lămuresc nişte expresii zonale:
„Am luat chicioarele în cârcă şi la drum” = am luat picioarele în spinare şi la drum = am plecat.
Zmintit = smintit = greşit
Întors îndărăt = întors înapoi
Drumul ţării = şoseaua naţională (DN 1)
Şeghiş = Sebeş
Buricul târgului = centrul oraşului
Trimis de abbilbal* in 20.09.10 00:28:17
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (abbilbal*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
O mică scăpare ce vreau să n-o trec cu vederea.
Din Sebeş am dat multe fotografii, dar nu pe toate. Îmi era imposibil să le dau pe toate, că şi aşa sunt multe.
Vreau să mai fac şi precizarea că din centrul Sebeşului se ramifică şi drumul spre Petreşti, localitatea care a avut cea mai veche fabrică de hărtie, iar acum are biserica ortodoxă cu "icoana" celor trei şefi de state are au "dărâmat" comunismul în România. Dar în Petreşti nu avem de ce sta mai mult şi ne înscriem din nou în traiectoria drumului ce urcă molcom spre Oaşa. Pe măsură ce urcăm părăsim aşezările oierilor din Munţii Sebeşului şi urcăm spre Oaşa şi sălbăticia munţilor.
ufff, ci ma dor chicioarele dupa atata umblatura prin buricul targului ))))))))
Inedit, astept fotografii, felicitari!
sa stii ca mie mi-a placut foarte mult atat descrierea cat si stilul... iar sebesul micutul orasel mi-e drag pentru ca am fost de cateva ori pe acolo, si m-am simtit foarte bine... felicitari pt. review si succes si in alte calatorii! In loc de km iti acord puncte...
Un review spumos prin vocabular şi stil, sensibil şi ironic prin naraţiune, atractiv prin destinaţia propusă şi inedit prin invitaţia de a străbate traseul... pe jos. A fost o plăcere să-l citesc!
Subscriu la părerea despre modul cum apreciem bucatele . Se înscrie în aceeaşi axiomă potrivită fiecăruia: "de gustibus non disputandum" , sau cu alte cuvinte, ce-mi place mie, nu e obligatoriu să-ţi placă şi ţie. Dar asta nu ne opreşte să ne expunem propriile preferinţe, nu-i aşa?
@abbilbal
No, faine cujetari!
V-as spune un 'servus' din inima da' nu-mi permite diferenta de varsta.
Sebesu-i un orasel dragut, intr-adevar.
O mica observatie: din Sebes pana la Alba-Iulia, cu masina, nu faci mai mult de 5 minute (asta in cazul in care nu-i blocata soseaua.
Mi-am baut cafeaua cu acest rew. si vreau sa spun ca m-a binedispus pentru intreaga zi. Felicitari pentru acest stil neaos de a scrie.
PS. Chicioare se zice si la noi in Moldova ))
Draga “Mos Ion Roata”, iaca-te cu naratiunea dumitale "cu gadilici la limba", ai facut ca ziua mea sa fie mai buna. Fain oras Sebesul si fain povestitor. Felicitari!!!
@sanziana m
Pe mine nu mă dor că ni-o priit. Astea pentru mine sunt pregătirile de iarnă.
@ mariana. olaru Da, nu ne opreşte nimeni să ne dăm cu părerea, dar când eşti de-al casei, parcă nu-i slobod. Ori la mine Ori Bălgrad, ori Şeghiş, tăt aia-i.
@ Flaviu, rugămintea mea este să-mi zici "serbus" şi să mi te adresezi la persoana I-ia singular. Pe forumuri şi bloguri suntem toţi de-o samă.
Aşa că, serbus mă dragă şi să ne mai auzâm.
@Flaviu. Am uitat să-ţi zâc că din Şeghiş nu mai faci 5 minute la Bălgrad, ci poate mai mult de-o jumătate de ceas. Se circulă pe pontoane şi ai prioritate numai dacă eşti salvare sau pieton.
@alinutzza140
Păi da, chicioare, curechi şi multe altele sunt cuvinte asemănătoare între noi şi voi. Da şogori nici moldovenii nu-s cum sunt pe la noi. Nu de puţine ori auzi pe cţte unu zicând: "no, serbus mă vere şogore... "
@ pintru tăţ la grămadă.
Mulţam fain de aprecieri. Mă bucur că v-o plăcut. Ne vom mai auzî. Sănătoşi să him. În zilele astea mă duc după chipuri la Sighi şi din Niercurea Băi.
Doamne ajută să viu cu taşca plină.
Felicitari pentru review si sa nu te schimbi niciodata, abbilbal!
Nu-mi vine sa cred ca mai sunt oameni sanatosi care nu iau masina la orice deplasare, mai ales pentru kilometri intregi. Eu mi-am promis ca de la 1 octombrie renunt sa mai merg cu masina la munca, nu-i decat un inceput, si sigur nu voi ajunge sa merg 30 de kilometri pe jos (n-am decat 7 pina la munci si 5 ii voi face cu metroul).
O intrebare: La Rapa Rosie e vreun depozit de minereu de fier, sau e altceva?
Amu stiu ce sunt alea chipuri...
Ca sa ma bag si eu in sama olecuta, cum zice fratanele, imi revin in amintire imagini de prin '87, cand am vizitat Seghisul, asa cum ii zici dumneata...
Era un muzeu din care nu-mi mai amintesc decat de niste flinte... Peste drum, o frizerie particulara (da, in acele vremuri initiativa privata scotea cu timiditate capu') in care frizer era un nene Petrica, scosesem doua versuri cu trimitere la curajul acestui vajnic intreprinzator:
"La Sebes la Petrica,
Nici dracu' n-are frica... " - restul l-am uitat
Ce mai stiu despre Sebes, din epoca trecuta? : sosete supraelastice (ideale pentru obtinerea unor degete fezandate si "aromate" in pur stil cazon) si hartia igienica (via Petresti) atat de la mare cautare.
Frumoase descrieri maitre,
Cu stima si la mai multe "promenade"...
Zapacitu'
gcorneille
La Rîpa Roşie nu este minereu de fier, ci o argilă pietrificată în negura timpului.
Zapacitu'... le, ai amintiri, nu glumă, din secolul trecut. Şi ce la modă erau şosetele alea. Da' mândru o fost în cazul meu că vreo săptămână a durat până să-mi dau seama ce pute aşe fain în tenişii mei cu care jucam baschet. De atunci m-am lecuit şi folosesc numai ciorapi din bumbac. Se rup iute, da' nu put.
Da, asa e, acum cand privesc inapoi (... fara manie) imi dau seama ca erau utile numai pentru un singur lucru: de a fi facute cadou cunoscutilor..... sa le poarte ei si cu copiii lor... Sigur tenesii erau chinezesti sau din "patria" mea (de Dragasani-Fiinca)... Combinatia mortala, caltuni din plastic si ciubote din cauciuc, cam putin o saptamana, la mine dupa vreo doua se facea loc in jurul meu...
un rew foarte spumos si interesant, felicitari pentru stilul tau
Păi, păi, păi, privind pe ici şi colo la diverse melodii ataşate, aici ar merge de minune: "Tropa, tropa, tropa, trop, / Când la pas când la galop... "
@abbilbal: stii cumva cum se numeste melodia? Sau macar unul dintre interpretii care o canta? Avem nevoie de asta pentru cautarea pe trilulilu.
@ web, nu ştiu, era o glumă, dar dacă vrei să ataşezi o melodie ar merge forte bine "corul vânătorilor"
Sper ca la aceasta melodie te-ai referit, auditie placuta!
Mulţumesc webmaster 10. Aia era melodia împricinată.
Doamne, am ras cu lacrimi la comentarii. Mai oameni buni continuati sa scrieti ca sa nu va irositi (ma refer la autor si la zapacitu) ! Punctaj max si de la mine.
@ninaa...
No, d-apăi bine tu dragă, găst-ai năfrămuţa să ştegi lacrimile... ?
Că despre punctaj nu pot zâce decât mulţam fain la maximum.
Mutat la "Descopera Ardealul" (din rubrica "Filozofari turistice")
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Ce obiective turistice poti sa vezi din Porumbacu de Jos, Sibiu — scris în 08.08.23 de CatalinaTT din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Augustin — scris în 12.05.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 3 locuri de văzut dacă ești cazat la Albota — scris în 28.09.20 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Patru zile, patru cetăți și nu numai... - 840 km prin Transilvania — scris în 23.08.17 de Cdia din BEIUS - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Itinerarii turistice harghitene — scris în 02.09.16 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Cu mașina de la Moieciu la Oradea — scris în 26.07.16 de Gabise din ORADEA - RECOMANDĂ
- Mar.2016 În patria castorilor Harghiteni — scris în 03.11.16 de Lucien din MIERCUREA CIUC - RECOMANDĂ