BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Luca. Din Focșani
Luca despre care scriu e relativ nou venit în Focșani, adică, nah, are vreun an. E înalt, e ochios și-i place să ia ochii, se afișează chiar la intrarea-n Focșani, cum vii pe DN 2, dinspre Mărășești. Dar, până s-ajungi la Focșani, pe marginea europeanului e un mare banner care te anunță că el e acolo și te-așteaptă!
Pe urmă am aflat că nu e statornic, azi i-aici, mâine-n Bacău, sau, mai corect spus, ăsta a descifrat principiul ubicuității, poate fi, în același timp, în mai multe locuri, Mă rog, băiat priceput și dornic de chiverniseală, are acareturi prin mai multe localități, bravo lui!
Are o ocupație obișnuită, dar frumoasă și, cum să spun, cumva sfântă: face pâine! De fapt, produse de panificație și, mai exact, simigerie. Covrigi, o grămadă de modele și forme, cu găuri de toate felurile, exact după diferitele forme ale cozilor câinilor cu arealul în Focșani. Noi, românii, mai credem că cel mai bun prieten al omului e distribuitorul covrigilor în ale mai reușite destinații.
Nu știu ce înseamnă” produse de simigerie” și mi-e și lene să mă uit pe net, să dau un răspuns competent, dar, pe taraba lui Luca vezi o grămadă de tot feluri de aluaturi calde, copturi, simple sau cu umpluturi, care arată într-un mare fel! De miros, nu mai spun, cu toții avem în memoria olfactivă mirosul de pâine caldă, de cele mai multe ori e o ancoră plăcută.
Lumea e lacomă, dă buluc să cumpere, se stă la coadă dar, nuș” cum face, Luca-i mulțumește pe toți, halal de el!
Spuneam că făcutului pâinii i se poate da o conotație biblică, știți pilda cu cele 5 pâini și 3 pești, sau, 3 pâini și 5 pești?! mă rog, importantă e esența poveștii, restu-s amănunte, ei bine, Luca ăsta a aflat cum se face șmecheria asta ca să saturi noian de lume, cu atât de puține resurse: pizza! Că, de fapt, cu aluatul pentru 5 pâini și cu 3 pești, bașca o ciupearcă, o roșie, un ardei și-oleacă de brânză, potolești foamea multor năpăstuiți de foame. Sau, nah, nu numai pești, poa” să fie și alte cărnuri sau, dacă nu vrei cărnuri, le joacă din vegetale. Faza e că se pricepe, știe să le combine de ies bune, de te bați pe mâncarea de ți-o dă!
D-aia spun, băiet descurcăreț Luca ăsta, știe să facă comerț, veniți să vedeți! V-am sădit ideea, acuma mă tirez, haidi, pa!
web, te rog eu: https://www.youtube.com/watch?v=-Yx4Y2s_uP4
despre SERVICII
Pesonalul este tânăr, cum șade bine unei astfel de locații. Copiii ăia știu să zâmbească, nu s-au speriat când m-au văzut, ba au fost și tare amabili! Sau poate c-au dorit să scape cât mai repede de mine?! Nu știu, cert e că m-am simțit băgat în seamă.
Eu am vrut o” pizza haiducească” la pachet, că nu știu să mănânc în public și o bere Leffe, neagră. Am fost invitat s-aștept confecționarea alimentului în salonul de la etaj, invitație de care-am abuzat, dar nu mai mult de 15 minute, rezonabil, zic eu. Nu era aglomerat, vreo doo persoane, la mese diferite, își molfăiau mâncarea. Una dintre ele n-a răzbit comanda și a cerut-o la pachet, fata de era geană pe noi, s-a executat prompt.
Mai era un grup de vreo trei femei și-un plod, plodul agitat, cred că-i pusese mă-sa baterii noi, că n-avea astâmpăr. Ei, egzakt când boracul începuse să mă enerveze, mi-a venit comanda, așa c-am plecat fără să știu ce s-a mai întâmplat!
O pizza normală, 32 de cm diametru, aia mare are 40, plus o bere de 330 ml au costat 19+12, habar n-am cât face, dar am fost mulțumit! Sosul a fost inclus.
Iar personalul umbla mascat, probabil că nu voiau să te tâlhărească, dar așa îi legea. Oricum, nu poți face gât, pentru banii de i-am plătit am primit bon, pe care nu l-am citit că, oricum, nu știu carte! Deci n-am înțeles care-i faza cu masca?! Că abia ce fusesem în altă locație și acolo nu se punea cazul, dar nu m-am oțărât că m-am gândit că vine iarna și nu-mi era cald cu dinții-n gură!
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
În ceea ce privește simigeria, veșnic e coadă. Sau, na, noaptea nu-i așa de multă lume, că n-or fi, cu toții, somnambuli. Cert e că lumea se-nghesuie acolo unde-i bine, normal!
Produsele sunt ochioase rău, fetele care servesc îs frumușele foc, ca să le vezi mai mult timp comanzi din toate, tragi de timp, te faci că te gândești, bun marketingul, mai ales că nu faci un CAR ca să cumperi pâine-mbârligată!
La pizzerie este o gamă variată, dimensiuni și gusturi, care după cum râmnește și banii de-i are. Dacă ți s-a uscat gura, te poți arunca în alcooale sau băuturi nepăcătoase, și-aici prețurile-s de bun simț!
Acuma, nah, nu comanzi vreo cine știe ce mâncare, vorbim de pizza sau de sandeviciuri, ori prăjituri, că și de-astea are Luca, nu e chiar de stele Michelin, dar, per total, mâncarea are gustul de te aștepți să-l aibă.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
În Focșani, Luca, de vă țiu eu de vorbă, are doo locații, cea din Bariera Mărășești, de lângă DN 2, care e non-stop și o alta, pe Buevardul Unirii, asta noaptea e închisă, dar, nu vă recomand idei, trece Poliția des în patrulare, e aproape rău de Piața Unirii.
Locația de la șosea, de care tot vorbesc, e nouă. Nu e nimic altceva decât o pizzerie, să n-aveți mofturi de salon de lux! Pizzeria, sau sala de stai la masă e amplasată cumva deasupra bucătăriei, de-aia în salon se simte un miros de fum de pâine arsă, dar nu e caz de 112! Drept îi că nici nu e corect. Luca știe, c-a băgat în tavan instalație din aia, să-și dea aere, da uite că nu e calibrată corespunzător sau, nu era pornită? De avut, o are, doar nu era desenată pe tavan!
Mobilier rezonabil, ambient nu cu multă intimitate, gen cantinuță. Dar e curat, asta-i drept!
Dacă nu vrei în salon, are și o mică terasă, afară, doo rânduri de măsuțe din lemn. Să mă-nțelegeți,” afară” înseamnă lângă șosea, mă rog, cui îi place poate schimba mirosul vag de pâine arsă cu cel de benzină/motorină arsă. Că n-or avea toți participanții la trafic mașini electrice sau eco! Oricum, în seara asta, pe motiv de grade mici, deh, aproape jumatea lui noiembrie, la terasă nu voia nimeni, deci, tot la miros vag de pâine pârpolită e mai bine!
Împrejurimi, ce să spui, o stație PECO, DN 2, chiar la giraoriul de intri-n Focșani, deci nu-i vreun peisaj!
Are și parcarea respectivă, fără emoții din acest punct de vedere.
Trimis de Yersinia Pestis in 12.11.21 01:28:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FOCȘANI.
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
In Iasi avem Petru, in Bucuresti am vazut Pavel - toti apostolii (restul urmeaza). Sunt lanturi la nivel national. Din pacate nu framanta ei aluatul (din cate stiu), totul e pe baza de produse congelate.
De fapt, nu numai: dimineata, la prima ora, e pe baza produselor ramase de cu o zi inainte. Teoretic nu e voie, ar trebui ca seara sa vanda totul la reduceri, doar sa scape de ele. De unde: seara, la 9, rafturile sunt goale, dar la 7 dimineata sunt pline. Cu chestii reci, abia scoase din cuptor.
@Yersinia pestis: S-a umplut omenirea de pizzerii... Unde te duci, dai de una d' asta, ba cu sandwiciuri, ba cu pizza. Unii au și potol olecuță mai elaborat.
Au explodat, mai ales că "joacă și-n deplasare", aducând "fericirea" și la domiciliu, celor ostracizați de "pacostea-n trend", ca și celor hămesiți după activități consumatoare de energii fecunde. M-am pomenit cu un bade d-ăsta de livra pizza la botu' calului. Am plătit convins că o comandase consoarta. Am chemat tribul și ne-am pus pe concasat. Ăia mici au făcut repede curat în blide, eu molfăiam agale, cu proteza de gimnastică (elastică). Țâârrr, sună la ușă. Revenise badea S (cârțan) să-i restitui pizza, greșise adresa, iar hămesitu' de o comandase, umpluse cotețu' de salivă în adăstare. I-am explicat că nu se mai poate, că s-a terminat. I-am oferit proteza la schimb, oricum vroiam să mă scap de ea că joacă. M-a refuzat solemn. Cum s-a descurcat mai departe nu știu.
Acu' când văz pozele matale cu mesele alea goale, n-aș intra fro' dată aci. Unde e vadu' plin, poporime cot-n-cot, acolo e semn că potolul e proaspăt, nu zace-n letargie pentru creșterea bacteriilor de mici... Noroc cu pandemia asta, că justifică din plin deșertul și tristețea din local.
@gpopa: când lenea se îmbracă în ținută aleasă, de cucoană domnească, destul de rar totuși, mai facem câte o aroganță și descindem la pizzerie sau comandăm la "domițil". Altfel, o preparăm acasă, fără inflații aditivate de e-uri, b-euri și aluaturi congelate.
Suntem conștienți că negustorii de pizza, nu trăiesc în epoca romantică a începutului de secol XX, resturile de peste zi fiind reciclate avantajos, uneori cu talent de chèf-gastronom, alteori grosier, având în cugete zicala parafrazată a tătucului chimiei moderne, Antoine Lavoisier: "nimic nu se pierde... totul se transformă".
@zapacitu: Bine, pizza este, prin definiție, o mâncare făcută din resturi. Și noi preferăm să o facem în casă, dar mai și cumpărăm, de ce să mint.
Nu faptul că se reciclează chestii e deranjant, asta face parte din rețetă la pizza. Ci faptul că nu e proaspăt preparată (în anumite restaurante), ci doar se bagă în cuptor ceva pre-gătit și congelat. Gustul nu e același, iar în privința nutrienților, aditivilor care se folosesc etc nu mai vorbim.
Apropo de vânzările la reduceri, seara, a acestor produse. Noi am aflat că așa se procedează în lumea civilizată acum mai bine de 10 ani, în Paris. Ne-am nimerit o dată în Place de la République, iar acolo era o patiserie de aia, recomandată în ghiduri, cu mențiunea de trei punguțe la prețuri. Vii doar în ziua de salariu. Cum era trecut de ora 8, totul era la jumătate de preț sau chiar la sfert, să își permită și un român să-și mulțumescă kidul.
Nu vă spun că am fost forțat să revin acolo, deși nu mai programasem nimic în zonă. Inclusiv la ora amiezii . Iar eu nu mănânc dulce...
De-aia umblu prin țară. Văd ce n-am acasă. Aici Luca este doar după fereastră. Nu am văzut spații în care să intri să stai la masă. Este și Petru și Pavel, tot așa, după fereastră, mănânci pe trotuar. Dar aici lumea e mai repezită, n-are stare.
Și au o reclamă din aia cu doi baci cu părul alb, în straie albe cu tivitură, populare, ce caută în zare, spre orizont, cu privirea, cu căutătură bună. Nu'ș dacă-s neamuri dar par.
Și pe unde merg, fix plăcinte locale caut sau covrigi că sunt mereu calzi. Fiecare zonă e cu specificul ei. Numa' capitala e cu viziuni futuriste, restul țării merge pe tradiții. Și știu unde îi găsesc pe unde ajung sau dacă nu, întreb.
@Yersinia pestis: Auzi, nu ar fi mai bună ilustrația asta muzicală?
@Yersinia pestis: De când a apărut Luca, fix în drumul spre casă, am pus câteva kg????.
Covrigi cu semințe-ați încercat?!? ????
@gpopa: Hei, n-am zis că locația e vreo raritate, nici că produsele sunt ceva nec plus ultra. Adevărul este că unitățile astea se ghidează după proverbul, ușor adaptat:” nu e prost cine vinde 5 pizza, problema e la cel care le comandă!”
Eu mănânc pizza de, maxim, doo ori pe an, aseară a fost prima oară pe anul ăsta, dar, trebuie să recunoști că sunt mulți cărora le place, chiar așa, copt congelat! Și, cum se spune?” Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie!”
Altfel, scuze c-am răspuns atât de greu, dar, azi am condus 900 de km, e greu ca, în timp ce ești pe șoselele patriei ,să butonezi ca să răspunzi pe AFA!
@zapacitu: Da, plus că lumea e plină de avocați, doctori dentiști și notari! Bașca inspectori de la Fisc! Între atâtea personaje negative, trebuie s-accepți că pizza doar îngrașă!
Ăla, de-a livrat necerute, să facă bine să caște ochii, în cazul cu tine măcar și-a luat banii, deci nu mai e în pagubă! Dar, știu io niște cartiere, chiar prin Focșani, de renunța la bani iar cu bicicleta se jucau și azi copiii etniei de conlocuim. A fost bulănos!
@Mioritik????️????: Da, ați observat că pentru o reclamă agresivă se folosesc copiii sau bătrânii, în fond tot niște copii, că, tot așa, fac pe ei și nu știu cum îi cheamă!
Iar cuvântul” tradițional” suportă o grămadă de subînțelesuri, de ți se face lehamite. Am văzut o emisiune culinară în care un bucătar, bandajat la mână, ne spunea rețeta de cârnați tradiționali românești. În care folosea ghimbir. Că, deh, de aia bunică-meu era certat de nevastă-sa, de Crăciun, c-o lăsa fără ghimbir la tăiatul porcului!
De-aia era ăla tăiat la mînă, c-a tranșat porcul cu grenada!
@gpopa: Nope, swingul e altceva! Hei, la dans mă refer!
@cosminap: Ha, ți-au pus ăștia” căpcăni” să te facă să pari grasă, răutăcioșii!
Cu semințe, oh, da, dar să aibă multă sare!!!
@Yersinia pestis: si cel la care nu te referi nu e tot altceva?
@Yersinia pestis: Luca e si pe la mine, prin Braila. De vreo 3 ani... Tot "la geam", cum zise @Mioritica.
Are covrigarie pe colt, in "gura pietii" si alaturi e pizzerie. Inainte de "Pandalie" erau vreo 6 mese insirate la perete (adicatelea sedeai cu dorsala spre magazin si cu fata la perete, aca la colt, cand eram copchii). Acuma pusara banda d-aia dinamovista. Cred ca vor sa ia amprentele alora de statura p-acolo.
Luai si io si pizza, si covrigi cu seminte, si strudel cu mere. Pizza nu m-a dat pe spate, dar era fierbinte. Si covrigii. Strudelul era... cum zice @gpopa.
Nu ma-ndes la geam, ca e cam sus, tre' sa urc trepte si eu, de obicei, la piata merg cu caruciorul pentru cumparaturi si mi-e greu sa-l urc.
Da' e strategic pus Luca aci, la mine. Peste drum de Gigi. Care-i la fel.
Da, e mintos Luca ăsta, știe să-și agațe clienții. E și prin Adjud care nu-i cine știe ce aglomerare urbană. La Focșani, pizzeria de spusei io de ea e cap de linie, noaptea toți taximetriștii plâng pe la geamuri după covrigi și alte” pâinoase” .
Nici pe mine nu mă dă pe spate cu pizza dar, spusei, io și pizza nu suntem convergenți, dacă mănânc doo-ntr-un an e dezmăț! Dar, seară fiind, am zis când ajungem acasă ronțăim compoziția și bem berea sau, cazul meu, vinul producție proprie. Adriana nu zice nu la așa fel de mâncare, de-aia luai!
Nu-ș dacă la voi este dar aici am văzut și Matei. Dar singur, nu împreună.
@Mioritik????️????: Io n-am dacat LUCA! Si Gigi. P-ailaltii nu... Or veni si-ailalti, mai pe seara-ncolo...Deocamdata "se bat"astia doi. Gigi face cozonac bun si se vede ca-l framanta acolo.
@Yersinia pestis: La mine, mama e topita dupa pizza. Asa ca-i mai fac din cand in cand cate o bucurie. Chiar, nu i-am mai luat de multa vreme! Mie-mi place la terasa, asa ca poa' sa fie pizza, poa'sa fie orice, cu prietenii sa fiu si sa fie BRRC (vara)
@Zoazore: Vezi, pentru cei dragi ne călcăm pe principii în așa fel încât ajungem să molfăim și pizza!!!
BRRC este medicament universal, panaceul tuturor bolilor și stărilor depresive! Atenție, consumul insuficient dăunează grav stării de bine și veselie, inducând morocăneala și apatia. Cum se consumă în cantitățile necesare, brusc fața consumatorului devine strălucitoare și starea de bine se îmbunătățește exponențial!
@Zoazore: Pe Matei l-am văzut mai rar, adevărat. Luca e peste tot.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2022 [Restaurant pensiunea Cerdac Cotești [Cotești,Goleştii de Sus]] Hai-hui prin Vrancea. Restaurantul” Cerdac” Cotești sau, îndeplinirea nevoilor din Piramida lui Maslow — scris în 10.04.22 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Nov.2021 [Restaurant Hanul lui Ureche [DN2, Urechești]] Hanul lui Ureche — scris în 25.01.22 de Mioritik din BUCUREșTI - nu recomandă
- Nov.2021 [Tepte Steak House - Turkish cuisine] Tepte Steak House, năvăliiiți! — scris în 22.11.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Feb.2021 [Restaurant Popas Dumbrăvița] Un popas gustos — scris în 28.03.21 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 [Restaurant Casa Vrânceană] O vacanță „gastronomică” începută cu dreptul - Casa Vrânceană, Focșani — scris în 04.10.20 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Nov.2018 [Restaurant Intim Pub&Grill] Sturionii de la Intim — scris în 17.11.18 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 [Hanul Bachus [Popești]] Hanul Bachus — scris în 16.09.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ