Două restaurante bunicele în Sighișoara

TIPĂREȘTE

În cele două zile pline petrecute la Sighișoara, am luat tot atâtea prânzuri „în oraș” . Unde? Evident că în buricul târgului, pentru a gusta nu doar din preparatele locale, ci și din ambianța medievală a cetății. Pentru a-mi satisface unicul și neascunsul viciu al fumatului🚬, am căutat terase și s-a nimerit, fără să ne propunem neapărat, să dăm de localuri ale unor hoteluri-pensiuni cu oarece ștaif, amenajate în clădiri declarate monumente istorice.

Casa Wagner a fost prima alegere, asta pentru că ne-a ieșit, pur și simplu, în cale exact atunci când, după prima plimbare lungă prin Orașul de Sus, foamea începuse să ne dea târcoale. Este situată în Piața Cetății la numărul 7, la doar 2 minute de mers pe jos de Turnul cu ceas, și pentru rezervări la hotel sau restaurant puteți accesa site-ul sighisoara.casa-wagner.com sau solicita detalii pe mail office@casa-wagner.com. Are și cont pe Facebook: pe FB.

Hotelul, clasificat la trei stele și având un scor bun, de 8,7 pe booking din aproape 3.000 de evaluări, are 32 de spații de cazare cu mobilier săsesc vechi de peste un secol dar dispunând de toate facilitățile moderne. În afara restaurantului, nu foarte apreciat din câte am văzut pe Tripadvisor (doar nota 3 și poziția 34 din 45 de localuri recenzate), există și o cramă cu o capacitate de 80 de locuri.

Am fost nevoită să intru la un moment dat în restaurant și, deși nu am făcut poze fiindcă mi-am uitat telefonul la masă, îmi amintesc că e un spațiu cavernos, cu ziduri din cărămidă și tavan boltit, și parcă un pic cam prea sobru ca decor.

Eu și prietena Adina ne-am așezat pe câte un scaun din lemn fără perne (cam incomod, ce-i drept), la una din mesele, tot din lemn, de pe terasă, la umbra unui copac bătrân împrejmuit cu un gărduleț - cum altfel? 😁 - din lemn, și am purces să studiem meniurile, aduse rapid de un chelner tânăr. Mi-a plăcut prezentarea elegantă: o broșură legată cu spiră, tipărită pe carton gros de calitate, cu poze și explicații în română și engleză, inclusiv cu specificarea gramajelor și a alergenilor conținuți în fiecare produs.

Oferta este destul de restrânsă, dar suficient de diversificată pentru a satisface multe gusturi. Salatele, pastele și aperitivele sunt bine reprezentate, apar și câteva tipuri de supe/ciorbe, iar la felul principal sunt menționate sărmăluțe, gulaș, mititei, ceafă de porc, preparate din carne de pui și platouri pentru mai multe persoane. Plus păstrăv și somon.

Deserturile - două variante de prăjituri caramelizate, mousse, înghețată și nelipsiții papanași - mi-au făcut cu ochiul, dar după cele două beri Heineken de 330 ml n-a mai încăput decât un frappé. Am remarcat însă că mulți clienți se opriseră la terasă doar pentru ceva dulce, o bere sau o băutură răcoritoare, capitole la care, fără a excela, Wagner oferă totuși sortimentele de bază de cafea, soft drinks, cocktailuri, vinuri și bere.

Și eu și prietena mea am comandat crispy strips de pui cu cartofi și sos tartar cu salată de varză. Cărnița ne-a fost servită pe un fund de lemn acoperit de un ziar „de epocă” , cartofii revărsându-se dintr-un coșuleț, sosul excelent și salata stând alături cumințele, fiecare într-un mic castron.

Mâncarea a fost gustoasă și sățioasă, puiul era bine rumenit, la fel și cartofii, iar salata a fost OK după ce i-am adăugat oțet și sare. Cât despre frappé, cu înghețata și frișca turnate din belșug, nu pot spune decât că după efortul depus în plimbare pe o vreme foarte caldă, mi-a mers drept la inimă. 😋

La final nota, adusă cu întârziere de chelnerul ușor depășit de clientela numeroasă, a totalizat 110 lei/căciulă. Așa cum mă așteptasem având în vedere pretențiile „nobiliare” și poziționarea stabilimentului, prețurile la Casa Wagner nu sunt deloc mici. Ce interesați le pot consulta în pozele atașate la review.

Casa Kühn a fost o alegere făcută... din greșeală, După ce, cu o seară înainte, comandasem la pensiunea Venesis, unde eram cazați, cina de la restaurantul San Gennaro, am zărit întâmplător pe calcanul unei clădiri denumirea acestuia, cu specificația că era vorba de o terasă.

Îmi plăcuse șnițelul de pui de la San Gennaro, prin urmare acolo-i de mine, mi-am zis ca o fumătoare înrăită ce sunt. Așa că i-am târât - vorba vine! 🤪- pe Adina și soțul ei după mine la intersecția dintre străzile Tâmplarilor și Zidul Cetății, acolo unde zărisem reclama. Și am descoperit cu uimire că era de fapt intrarea din spate a unui restaurant pe lângă care trecusem de mai multe ori, nu de alta, dar se află tot în Piața Cetății, la numărul 3. (Întrebând, aveam să aflăm că San Gennaro se mutase în Orașul de Jos, dar reclama rămăsese vopsită pe zid).

La fel ca Wagner, Casa Kühn este un hotel (cu doar 4 spații de cazare, din câte am citit), dar de patru stele și cu o notă mai bună - 9,6 pe booking -, în timp ce restaurantul are un scor de 4 din aproape 40 de evaluări pe Tripadvisor, ocupând poziția 20 din 45 de localuri recenzate. Poate n-am căutat eu bine, dar - surprinzător - nu am găsit că ar avea site propriu, doar cont pe Facebook pe FB,  adresa de mail fiind casakuhnsighisoara@gmail.com.

Fiind excelent poziționată, cu vedere spre întreaga piață centrală din cetate, terasa principală, cu mese cam înghesuite, după părerea mea, era mereu arhiplină la prânz, și așa era și în ziua și la ora popasului nostru, așa că ne-am felicitat călduros pentru dibuirea intrării din spate a localului. Nu aveam vedere spre piață, ci spre clădirea situată de cealaltă parte a aleii înguste, în schimb eram numai noi, așa că n-a fost nevoie să coborâm glasul pentru a nu fi spionați când puneam țara la cale... 😜

Am trecut prin porțile grele (nu are rost să specific din ce material erau făcute😬), am urcat câteva trepte (nici pe departe 175!), am dat de un prim palier pe care tronau două butoaie cu vin de Purcari, sau cel puțin așa stătea scris pe ele, ne-am cățărat pe ultimele trepte și am ajuns la micuța terasă pe care nu se aflau decât două mese cu scaune absolut identice cu cele de la Casa Wagner. Atâta doar că aici nu existau fețe de masă.  

Prea rustic! Prea ca la țară! 🤣

În fine, trecând peste acest inconvenient, am fost preluați după o scurtă așteptare de o tânără fășneață foc, care s-a înființat mintenaș cu meniurile. Foarte diferite acestea de cele de la Wagner. Și foarte simpatice. 😄

Erau în fapt 4 pagini tipărite la negru pe format de ziar în care se combinau informații și reclame cu aer vintage cu lista de bucate a restaurantului, în română și engleză. De pildă, reclama la „Ultima perfecțiune: gramofonul Gramola - Marca Inger fără pavilion, reprezentant general pentru România dl Jean Feder, furnizor al Curții Regale” stătea alături pe aceeași pagină cu „Pepsi Cola avânt și energie” dar și cu meniul de băuturi al localului și un extras din prevederile OUG 28/1996 privind obligațiile operatorilor economici de a utiliza case de marcat electronice fiscale.

Da, foarte drăguță ideea, am apreciat-o. Cât așteptai să-ți vină comanda, puteai lectura ziarul și timpul trecea mai ușor...

Casa Kühn se autointitulează „restaurant cu prințipuri” care oferă un „mare asortiment de specialități și vinuri cu ștaif” . Hai să verificăm.  

Deci ce avem noi aici? Salate aperitiv, paste, papricaș, gulaș, șnițel, burgeri, coaste, ceafă și colan de porc, iar la desert papanași, înghețată și ștrudel. Ca lichide, sucuri, cocktailuri, vinuri, bere, deci gama obișnuită. Suficient, aș zice! Gramajul mâncărurilor e specificat, dar nu și alergenii, doar numărul lor, sau poate grupele din care fac parte... Nu știu, nu mă pricep. 🤔

Mă rog... Hai să comandăm. După cărnurile din ziua precedentă, m-am limitat la paste, mai precis tagliatelle cu pui și ciuperci, însoțite de o limonadă cu mentă. După care am constatat că rămăsese loc și pentru o porție de papanași (2 bucăți), pe care am împărțit-o cu Adina. Și la final am plusat cu un espresso.

Din câte îmi amintesc, Adina a comandat șnițel cu cartofi prăjiți și o salată iar soțul ei gulaș.

Cât timp se pregătea mâncarea, am vizitat interiorul, și de data asta am luat telefonul pentru poze. Și bine am făcut, pentru că designul mi-a plăcut mult. Sunt două saloane de dimensiuni destul de reduse, și în ambele pereții sunt din cărămidă. Salonul în care se intră de pe terasa „noastră” avea mese și scaune vopsite în crem și verde, o combinație coloristică reușită, în timp ce următorul salon fusese amenajat ca un soi de cafenea-bibliotecă, având fotolii și canapele, mese și rafturi doldora de cărți și animăluțe din pluș. O ambianță originală și relaxantă.

Pastele au fost bune, limonada rece și papanașii umpluți cu afine aveau exact acel gust echilibrat între dulce și acrișor pe care îl ador. Adina și soțul ei s-au declarat și ei mulțumiți de felurile comandate.

Partea mea din consumație a totalizat 94 de lei, un preț nici prea-prea, nici foarte-foarte, adică în ton cu pretențiile de restaurant dintr-o casă monument istoric aflată în centrul unei vechi cetăți medievale. Așa că am achitat cu voioșie suma tinerei amabile care ne servise și, sătui și mulțumiți, ne-am văzut de treabă...

Cum care treabă? Somnul de după-amiază, desigur! 😴

---

VIZUALIZĂRI: 1021 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI