REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La restaurantul „Casa Frieda” în anul pandemic 2020
Aproape că nu lipsește an în care să nu vedem Sibiul chiar și pentru o plimbare scurtă prin Centrul istoric. Și în acest an pandemic drumurile ne-au purtat către Hermannstadt, nu l-am putut sări de pe listă, de altfel așa mi-am calculat traseul către Casa Trappold de lângă Sighișoara (vezi impresii) – cu trecere prin Sibiu.
Centrul istoric al orașului e străbătut în lung și în lat de turiști, clădirile sunt frumoase, monumentele istorice atrag privirile, ca de altfel și numeroasele terase din Piața Mare, Piața Mică și Pietonalul Bălcescu. Ajunși undeva după ora amiezii în Sibiu ne-am hotărât să ne oprim mai întâi să mâncăm ceva, se simțea nevoia. Venind dinspre Piața Unirii chiar la intrare pe Pietonalul Bălcescu se află restaurantul „Casa Frieda” , unitate de alimentație publică combinată cu o pensiune aflată în clădirile vechi din frontul pietonalului. Am mâncat de-a lungul timpului de mai multe ori la Casa Frieda, chiar am scris acum vreo 2 ani despre acest restaurant (vezi impresii). Cred că totuși trebuie să îmi schimb preferințele, nu că ar fi așa rău acum, dar nu mai e ca altădată.
Terasa exterioară s-a extins destul de mult pe pietonal, probabil având în vedere condițiile speciale din acest an, decorațiunile fiind într-un stil rustic – pavilioane cu polițe din lemn pictat, vase din ceramică, corpuri de iluminat din lemn, flori în jardiniere. Mobilierul este din lemn destul de masiv, pe scaune fiind puse perne confortabile.
Serviciile au fost bune, chelnerița amabilă și promptă, timpul de așteptare destul de scurt. Măsuri de prevenție: chelnerii purtau măști, fețele de masă albe erau schimbate după fiecare client, pe masă se afla o foaie laminată cu câteva reguli de igienă, la toalete era curat și existau dezinfectanți (se intră pe baza unui cod).
Terasa nu era ocupată decât pe jumătate, am primit repede meniul – produse clasice, nimic deosebit. Am observat că în fiecare categorie de preparate existau 2-3 reduceri de prețuri la anumite feluri de mâncare = promoție până prin septembrie. Cu toate acestea parcă prețurile mi s-au părut măricele față de alte vizite, mai ales la băuturi.
Am consumat un cotlet gratinat (21 lei) cu cartofi aurii (8 lei) și salată de varză (6 lei), un piept de pui umplut cu cașcaval (22 lei) cu cartofi aurii și pâine, precum și bere fără alcool (10 lei/500 ml) – totul a costat puțin peste 75 lei. Preparatele au sosit rapid, fierbinți, au fost gătite corect, porțiile potrivite (paneul de la pieptul de pui foarte gros).
Nu am stat foarte mult la terasă întrucât doream să ne plimbăm prin oraș pentru a vedea ce a mai apărut nou, ce s-a schimbat. Nu am ratat înghețata la cornet și plăcintele de la Simpa. Deși ne aflam într-o zi de început de săptămână erau destui turiști în oraș, doar că soarele puternic de după-amiază îi cam silise să se așeze la terase.
Cred că data viitoare voi alege alt loc unde să mânânc în Sibiu doar sunt atât de multe opțiuni. Preparatele au fost obișnuite, nimic spectaculos, serviciile destul de bune dar trebuie să mai încerc și altceva.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 15.09.20 08:16:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Culmea e că, deși am trecut de o mie de ori pe lângă acest restaurant, n-am mâncat niciodată acolo.
Pentru diversificare, recomand (fără nicio ordine): Old Lisbon, Teatro, Benjamin Steakhouse, Mesieur Joben, Intim. Pentru o tușă austriacă, Weinkeller. Toate sunt în zona centrală, pot fi găsite ușor pe Google Maps.
Poftă bună!
Am mâncat și noi la Frieda pe 2 august când ne-am întors din vacanța în Cheile Nerei. Am stat și altă dată la terasa asta, mai mult să bem decât să mâncăm, pentru că și noi mergem destul de des la Sibiu, pentru prietenii de acolo și nostalgia soțului din vremea stagiaturii.
Ne-a plăcut mâncarea la Frieda dar cred că mai mult din cauză că ne era foame tare. La sfârșit, cu burțile pline, am concluzionat că este prea multă prăjeală în preparatele lor, cam de fast-food așa. Altfel, serviciul bun, dar restul nu m-a dat pe spate. Câte o pată ici-colo pe fețele de masă... nu se cade pe ștrasele ăla...
Nici noi nu ratăm covrigul cu cașcaval și plăcinta cu varză când ajungem.
Numai bine, călătorii frumoase!
@crismis: Mulțumesc pentru sugestii! Cu siguranță la următoarea vizită în Sibiu vom încerca un alt restaurant. Se impune o schimbare
@Aurici: Și noi am mâncat de multe ori aici, dar parcă ușor-ușor nu îmi mai place Serviciile sunt bune, totul se desfășoară rapid, dar...
Plăcintele cu varză sunt delicioase; la un moment dat se găseau la patiseria Simpa plăcinte cu mălai (un fel de alivancă moldovenească) - erau super (acum nu am mai găsit, nu se mai produc).
Numai bine!
Sibiu! Cu adevărat o alegere inspirată. De-am fi mai aproape am trage o fugă de câteva ori pe an. Am fost de două ori în Sibiu (2014 și 2015) și la Casa Frieda am petrecut câteva ore cu niște nepoți trăitori în urbe. Nu mai știu ce am mâncat atunci, însă, ca orice român ce se respectă , mi-aduc aminte că am băut o bere tare bună.
Salut! Mă bucur că vă place sa vizitați Sibiul, deși eu sunt Agnițean de pe valea Hartibaciului jud Sibiu vizitez foarte des Sibiul. Recomand cu placere printre alte restaurante două restaurante despre care eu am scris si merita vizitate vezi rewievurile restaurantele Dobrun și Grand Plaza. La Grand Plaza se mănâncă cel mai mare si cel mai gustos ciolan de porc cu fasole sau varză din Sibiu! O zi buna!
@nelu73: Trebuie să-i transmit soțului. El era fan Butoiul de Aur. Nu știu ce o fi devenit acum dar m-a dus de multe ori în primii ani după ce a plecat din Sibiu, ca să se întâlnească cu prietenii. Și de Valea Hârtibaciului știu din poveștile lui. Cred că nu știu despre zona în care m-am născut câte știu despre Sibiu și zona înconjurătoare din poveștile lui.
@Mitica49: Mulțumesc pentru vizită! De obicei ni se face mai întâi sete atunci când ne plimbăm printr-un oraș, mai ales dacă e soare arzător, apoi dacă tot ne-am așezat la masă ce ar fi să și mâncăm ceva?
Casa Frieda este o opțiune în zona centrală a Sibiului, am încercat-o de (prea) multe ori. E timpul să ne delectăm papilele gustative și în altă parte.
Numai bine!
@nelu73: Nu trebuie să vorbiți de mâncare la ora asta! Chiar azi mi-am aruncat o privire pe decorul rustic de la Dobrun - mulțumesc pentru recomandări. Pe Valea Hârtibaciului am trecut acum două săptămâni - superbe peisaje. Am văzut și gara de la Cornățel unde încearcă să se pună pe roate din nou Mocănița.
Sănătate!
”Măsuri de prevenție: chelnerii purtau măști, fețele de masă albe erau schimbate după fiecare client, pe masă se afla o foaie laminată cu câteva reguli de igienă, la toalete era curat și existau dezinfectanți (se intră pe baza unui cod).
Tu ai fost mai norocos. In weekend am fost si eu la Sibiu si sambata seara cu greu am gasit o masa de 4 persoane la o terasa.
Am mancat la ' ' La turn' ' . Din pacate singura masura de protectie care se respecta era faptul ca nu acceptau mai mult de 4-5 persoane la o masa.
In rest mese distantate nema, meniu in coperta de piele care il plimbau de la masa la masa fara sa-l dezinfecteze, manusi nema, scaune/mese doar debarasate dezinfectie nema. Mancarea scumpa si nu ceva deosebit.
Am golit o sticluta de dezifectant cit am stat la masa si nu suntem genul paranoici sa ne luam 5 straturi de piele de pe maini.
Cert e ca a fost si scump si nici in siguranta nu prea m-am simtit.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 [Restaurant Delis] Restaurant Delis, Piața Mică — scris în 16.08.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Mar.2024 [Hanul din Tulgheș] Hanul din Tulgheș - mai bine nu se putea! — scris în 01.04.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Sibiu — scris în 11.01.24 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Doner la Sibiu — scris în 26.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2023 [Restaurant Super Mamma / Nicolae Bălcescu] La Super Mamma... nu mai e ce era odată! — scris în 03.04.23 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2023 [Restaurant Suzzy] La „Suzzy” se mănâncă bine! — scris în 10.03.23 de Rodel din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jan.2023 [Restaurant Jacob Grill House] Jacob Grillhouse — scris în 22.02.23 de Rodel din SIBIU - RECOMANDĂ