GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant Sergiana - totul la superlativ
Întorcându-ne către casă după un weekend de vis (aniversarea "majoratului" căsătoriei) inițial am vrut să oprim la Doripesco dar ceva ceva parcă ne zicea:"mergeți mai departe nu opriți aici :)) " Acum am citit articolul scris de dana2008 și îmi pare bine că ne-am continuat drumul. Pe de altă parte era frumos dacă ne-am fi întâlnit, ar fi fost o mini-mini întâlnire AFA :))
Deci, cum spuneam noi am continuat și oprirea am făcut-o la restaurantul Sergiana din Brașov. Nu cunoșteam localul decât din impresiile unor prieteni și pot spune, pardon scrie cu mâna pe inimă că m-a impresionat în cel mai plăcut mod.
Localul se află la subsol, are un aer rustic, ospătarii sunt îmbrăcați în costume populare sau în unele cazuri doar cu ii.
Încă de la intrare ne-a preluat o domnișoară și ne-a condus la o masă de 4 persoane cu toate că îi spusesem că suntem doar noi doi și mese cu două locuri mai erau vreo două-trei neocupate. În rest localul era ocupat aproape în totalitate. Imediat a sosit o ospătăriță care semăna izbitor cu cântăreața de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu de mă uitam în dreapta și-n stânga după camere, să nu apărem cumva la "Camera ascunsă". Dar nu, până la urmă ne-am liniștit, era doar o asemănare :))
A venit cu o farfurie cu jumări cu ceapă roșie și pâine din partea casei. Pot spune că m-a nimerit la fix, îmi plac jumările mult și le-am devorat cu o viteză fantastică =))
Meniul foarte diversificat, oricine găsește ceva care să-i facă poftă, prețuri mai mult decât rezonabile și o atmosferă plăcută.
Noi am optat pentru câte o porție de ciorbă de burtă care a sosit cu smântâna aferentă și ardei iute (pentru cine mănâncă), un păstrăv la grătar și o pomana porcului.
După ce am "devorat" jumările (de foame că umblasem prin soare la două cetăți) și apoi ciorba de burtă am constatat că făcusem deja plinul :) ups... dar ce facem cu felul doi? Așa că am întrebat ospătărița dacă ar fi posibil să luăm la pachet peștele și pomana =)) răspunsul fiind afirmativ.
In local curățenie, atmosferă foarte plăcută, muzică populară ardelenească (care mie îmi place foarte mult) în fundal. Nu am putut să fac poze în local deoarece cum spuneam era destul de aglomerat.
La baie foarte curat și un parfum floral te întâmpină de cum ai intrat.
Repet atmosferă mai mult decât plăcută. Pentru noi a fost perfect.
Concluzia: recomand cu încredere
Vacanțe frumoase în continuare vă doresc :*
Trimis de diana2015 in 02.09.19 18:34:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diana2015); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
la care dintre rest Sergiana ați fost - la cel din Coresi Mall? La cel din Mureșenilor? (sau poate la o altă locație?)
@webmasterX: scuze că nu am menționat dar am scris că este la subsol deci cel din Mureșenilor
@diana2015:
Start vot!
Confirm calitatea produselor Sergiana servite de mine atat in restaurant la Brasov cat si in mod curent din Bucuresti.
Sergiana a prins teren consider eu prin strategia lor bazata pe calitate si multumirea clientilor. Intr-un domeniu cu o concurenta acerba, scot tot mai mult cardul.
La Brasov am primit si un card de fidelitate de la Sergiana, valabil la restaurantele lor, dar care nu e valabil si la alimenyara.
Felicitari pentru articol!
Numai bine! ????
@Dan&Ema: mulțumesc frumos pentru start și lectură. Noi chiar am fost super încântați și trebuia să scriu asta. Mâine am să scriu și despre o cruntă dezamăgire în Sinaia.
Pup și călătorii frumoase pe viitor
@diana2015: La mulți ani, sa fiți fericiti!
Noi am fost acolo pe 1 Decembrie, era o nebunie totală, nu m-am gândit sa rezerv masă
Nu am regretat prea mult, am fost in locuri deosebite, am scris deja articole despre acele locuri.
Intr-adevăr, personalul era amabil dar nici nu puteam accepta invitația lor de a aștepta până termină cineva de mâncat.
Mi-au plăcut iile lor, erau in ton cu Ziua Națională
Sa va fie de bine!
@diana2015: Ha! In Sinaia am avut și eu dezamagire, normal ca am scris
Tu scrie, să știm și noi de ce/cine să “fugim”
@krisstinna: multumesc mult pupici
Nici noi n-am avut rezervare dar nici nu era 1 decembrie ci 1 septembrie Pot spune că mi-a placut enorm și chiar o să mai revenim chiar dacă vom fi doar în trecere prin Brașov. Cineva mi-a scris că nu mai este ce-a fost odată dar cum noi am fost prima oară nu avem nimic de reproșat. Curățenie, promptitudine, gust la bucate si atmosferă faina
Și da, o să scriu despre restaurantul din Sinaia care ne-a dezamăgit din toate punctele de vedere
Mulțumesc de lectură, vot și ecou pupici
@diana2015: Cat mai multe " majorate" impreuna!
Ce nume comice au bucatele! si ce bine arata!
” îmi plac jumările mult și le-am devorat cu o viteză fantastică
P02 te-a dat de gol! A mai ramas o jumara! Pe aia mi-ai pastrat-o mie?
Acum, cu iaurtul in fata, ciorba aia intra mai usor, dar si poman lui Ghita!
Sa va fie de bine si sa mai repetati!
@diana2015: LA mulți ani cu sănătate și bucurii împreună!!! ????????
Îmi pare rău pentru că nu ne-am întâlnit dar îmi pare bine că ați găsit un loc cu mâncare bună și prețuri normale.
Ați avut si pentru cină mâncare????. Am pățit si noi așa cu aperitive din partea casei si pe când să savuram bucatele alese, eram sătui, nu mai reușeam să terminăm mâncarea din farfurie.
Felicitări pentru articol si fotografii!
Călătorii plăcute și alegeri inspirate pe viitor!
@Zoazore: sărumâna
Mi-au placut și mie denumirile de aceea am și pus multe poze
Tu chiar crezi că a ramas măcar o firimitură din jumările alea? Nțț, n-ai să vezi, eram în stare să șterg cu pâine unde au stat ele Am lăsat așa doar de poză
Dar dacă vrei da este pentru tine
Mulțumesc frumos de lectură și vot
Pupici
@diana2015: La mulți ani, sa fiti fericiti!
Mi-a placut, ati petrecut frumos!
@Dana2008: mulțumim frumos pentru urări și da am fost foarte mulțumiți de alegerea făcută. Singurul regret a fost că nu ne-am întâlnit, ar fi fost super fain
Chiar ne-a prins bine mâncarea la pachet, seara când am ajuns acasă am continuat festinul de la Sergiana și tare gustoasă a mai fost mâncarea chiar dacă se răcise
Multumesc frumos de aprecieri și vot
Vacanțe frumoase și ție
@balasa violeta: mulțumim frumos Vio pentru urări și nouă ne-a placut mult weekendul petrecut la munte.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 [Restaurant Roata Norocului] Roata Norocului - un reper al gastronomiei brașovene — scris în 05.11.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Berăria Poftă sau Foame] Berăria Poftă sau Foame - locul în care ne-am potolit foamea... sau pofta — scris în 23.10.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Ursul Carpatin] La Ursul Carpatin – nimic deosebit — scris în 09.09.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Apr.2024 [Taverna Pescarului] Taverna Pescarului — singurul restaurant cu specific pescăresc din Brașov — scris în 16.04.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Restaurant Karma Lounge [Unirea Shopping Center]] Karma din Brașov — scris în 26.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 [Restaurant Sergiana / Centru Vechi (Mureşenilor)] Experienta culinara de nerepetat — scris în 07.10.23 de lulutza2009@ din PREDEAL [BV] - nu recomandă
- Jul.2023 [Restaurant Sub Tâmpa] Puțin răsfăț ”Sub Tâmpa” — scris în 31.07.23 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ