BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mâncare bună și priveliște frumoasă

Grace by the Lake este restaurantul principal din Serenity Resort. Am petrecut 3 zile relaxante acolo la început de iunie, într-o căsuță cu ponton suspendat peste apele pașnice ale unui mic lac artificial. Lacul nu are nume și e atât de mic încât nici nu apare pe harta virtuală, dar suficient pentru a contribui la peisajul de vis ce se înfățișează privirilor. El este populat cu 8 specii de pești, fiind pretabil pescuitului sportiv, iar pe luciul său se foiesc în sus și-n jos, cât e ziua de lungă, câteva familii de rațe și lebede, spre deliciul publicului spectator.
Fiind cazați acolo, desigur că Grace by the Lake a fost restaurantul nostru „de casă” (cu excepția unui prânz, când s-a repezit Tati la un Kaufland în apropiere, că ne trebuiau niște chestii pentru cățel, ocazie cu care a adus „porcării” preparate la grătar, în dorul anilor trecuți). Nu doar oaspeții căsuțelor sunt primiți cu drag să servească masa la Grace, ci oricine ar avea chef s-o facă, de aceea am ales să-l prezint într-un articol separat.
Restaurantul ocupă o poziție relativ centrală în cadrul complexului (care și-așa nu e foarte mare) și beneficiază de parcare separată de cea a centrului de evenimente aflat în apropierea intrării. Este o clădire cu un singur nivel, de formă paralelipipedică, destul de mare, cu aspect modern. Deține și o terasă exterioară, pe jumătate acoperită, restul în aer liber, în față și lateral-stânga; funcțională, desigur, atunci când vremea permite. Se poate intra în restaurant atât frontal, străbătând terasa, cât și prin partea dreaptă (de fapt, asta pare să fie intrarea principală, din moment ce în imediata apropiere se află garderoba și toaletele).
Interiorul e destul de aerisit, mobilat cu mese de mai multe dimensiuni și cu scaune cu spătar – comode, îmbrăcate în catifea. Combinațiile cromatice sunt, în mare parte, destul de discrete (gri, bej), cu mici accente turcoaz ici-colo. Decorul destul de sobru, doar câteva aplicații aurii pe un perete, corpuri de iluminat mai fistichii și câteva plante verzi. Ferestrele uriașe sunt protejate de transperante, așa că spațiul poate deveni foarte luminos sau, din contră, întunecos și discret. În capătul opus terasei, pe colț, este barul și locul unde dimineața sunt expuse preparatele ce alcătuiesc micul dejun destinat celor cazați.
Desigur, prima masă de care am beneficiat a fost cina din ziua sosirii. Eram destul de flămânzi și abia așteptam să ne delectăm cu „papa bun” despre care citisem prin review-uri. Nu era deloc aglomerat, locul nu-i tocmai la drumul mare și probabil nici căsuțele nu erau ocupate la capacitate maximă. Chiar ne-am mirat cât de mare e restaurantul; pe urmă am înțeles că acolo se desfășoară din când în când și diverse evenimente. În fine, ne-am ales o masă lângă una dintre ferestre și am început a frunzări meniurile aduse de ospătar.
Oferta nu-i chiar vastă, dar nici meschină și cuprinde aperitive, salate, supe, paste și risotto, feluri principale cu carne sau pește, burgeri și pizza, garnituri și deserturi. Au și câteva preparate destinate celor mici. Băuturi – fel și fel. Prețuri – de 4*.
Am ales șnițel din piept de curcan cu salsa de roșii (59 lei) și piept de rață cu legume (74 lei). De băut, câte un draft de bere nefiltrată (18 lei; de menționat că n-au decât 2 feluri de bere draft, Staropramen nefiltrată și Stella normală, ambele la același preț). Desigur, n-am așteptat mult pentru băuturi și doar alte câteva minute pentru mâncare. Șnițelele au fost uriașe, bine făcute, salsa cam puțină, în schimb am completat cu cartofii pai și cu sosul de maioneză cu... ceva roșu (boia?). Per total, sățios și gustos. Bună și rața, legumele un pic caramelizate, sosul brun delicios.
Ne-am declarat mai mult decât mulțumiți. N-a mai rămas loc de desert, dar am mai luat câte un pahar de bere să-l savurăm pe pontonul căsuței noastre. Am plătit pe loc doar tipsul 😊, consumația a fost pusă „pe cameră” și achitată la final (așa aveam să procedăm și cu celelalte mese).
Pentru următoarea cină am ales o masă pe terasă (rezervată din timp, că deja era sâmbătă seara și destul de aglomerat). Am mâncat file de doradă cu risotto și sos de lămâie (69 lei) și rasol de miel cu cartofi zdrobiți și ceapă caramelizată (99 lei). De data asta (a fost singura dată) am primit și un aperitiv din partea casei – câteva feliuțe de baghetă și 3 boluri cu chestii tartinabile: fasole bătută și salată de icre. Am asortat bucatele cu câte un pahar de vin alb Caii de la Letea (24 lei). Din nou – totul frumos prezentat și gustos.
Ultima masă, un prânz, a constat din papardele cu sos ragu bolognez (47 lei) și coaste de porc cu chipsuri de cartofi și un sos gros, ciocolatiu (77 lei). Nefiltrata se terminase, așa că a trebuit să ne mulțumim cu blonda Stellă. Bune și acestea, nimic de comentat.
Îmi pare și acum rău că n-am reușit să gustăm cele 2 deserturi care mi-au făcut cu ochiul (brownie cu zabaione, înghețată de vanilie și fructe; clătite brașovene cu brânză de vaci și stafide), dar efectiv nu le-am găsit loc cu nicio ocazie. În ceea ce privește servirea – fără cusur.
În concluzie, dacă vă aflați prin zonă (să zicem, pe la jumătatea distanței dintre Codlea și Hălchiu), puteți să poposiți cu încredere la Grace by the Lake! Mâncare bună, oameni drăguți și o priveliște de bandajat neuronii... nervoși!

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub
- ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
- ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni
Trimis de crismis in 31.07.25 17:01:22
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitări pentru alegere! 👏 Ca de obicei ați ales ce este mai bun!
Foarte bine arată și restaurantul și mâncarea din farfurii! 👍
Să vă fie de bine!... și😘 😘😘
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2025 [Punct Gastronomic Local HOF Honigberg [Hărman]] Povești gastronomice săsești la HOF Harman — scris în 15.06.25 de Floria din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Restaurant Roata Norocului] Roata Norocului - un reper al gastronomiei brașovene — scris în 05.11.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Berăria Poftă sau Foame] Berăria Poftă sau Foame - locul în care ne-am potolit foamea... sau pofta — scris în 23.10.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Ursul Carpatin] La Ursul Carpatin – nimic deosebit — scris în 09.09.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Apr.2024 [Taverna Pescarului] Taverna Pescarului — singurul restaurant cu specific pescăresc din Brașov — scris în 16.04.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Restaurant Karma Lounge [Unirea Shopping Center]] Karma din Brașov — scris în 26.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 [Restaurant Sergiana / Centru Vechi (Mureşenilor)] Experienta culinara de nerepetat — scris în 07.10.23 de lulutza2009@ din PREDEAL [BV] - nu recomandă