Povești gastronomice săsești la HOF Harman

TIPĂREȘTE

Pe la mijlocul lunii ianuarie ne aflam în vacanţă la Braşov, cazaţi pentru prima oară într-un apartament, situat într-o zonă nouă a Braşovului, aproape de Coresi Mall. Încă de acasă, ne-am propus să vizităm Biserica Evanghelică din Hărman, una dintre cele mai bine conservate biserici fortificate din Transilvania.

La Hărman se ajunge foarte uşor, chiar dacă nu ai autoturism personal la dispoziţie. Cu autobuzul 511 de la Gara Braşov   (are staţie în vecinătatea bisericii), sau cu taxi, Uber, Bolt. Deşi transportul în comun este bine pus la punct în Braşov, am preferat varianta mai rapidă şi comodă, un Uber care ne-a luat de la scara blocului, şi ne-a lăsat la poarta bisericii-cetate din Hărman. La întoarcere, am apelat tot la Uber, care ne-a preluat de la Punctul Gastronomic Local HOF. De la Braşov (blocul în care am locuit temporar se află aproape de ieşirea din oraş spre Hărman), până în centrul comunei Hărman, sunt circa 10 km. Pentru noi a fost cea mai bună variantă de transport, călătoria cu Uber fiind plăcută şi ieftină (Braşov-Hărman, 30 lei).

 Biserica Fortificată Evanghelică, străjuieşte de secole, tăcută şi masivă, centrul vechii aşezări săseşti, Hărman. Am cercetat curioşi camerele amenajate ca muzeu, am zăbovit o vreme în interiorul auster al bisericii medievale, fiul meu, tânăr şi în  formă fizică bună, a urcat în turnul clopotniţă, cel mai înalt din Ţara Bârsei... Am stat la poveşti cu domnul care administrază foarte bine biserica -cetate şi pensiunea din vechea casă parohială, am alintat pisicile grăsune care şi-au găsit adăpost între zidurile fortificate.

După mai bine de două ore, pătrunşi de gerul unei autentice zile de ianuarie, ne-am îndreptat spre Punctul Gastronomic Local HOF, străbătând la pas centrul  Hărmanului, tăcut şi îngheţat într-o duminică de iarnă. Nici ţipenie de om, niciun magazin deschis duminica, la ora prânzului... Am urmat şirul neîntrerupt de case săseşti, cu porţi masive, multe nelocuite dar îngrijite, până am ajuns la  HOF, la care făcusem rezervare, cu o săptămână înainte.  

La poarta casei cu nr. 429 de pe strada Mihai Viteazul, ne-am uitat la ceas şi am constatat că am ajuns înainte de ora stabilită de comun acord cu gazda noastră. Eram deja îngheţaţi, poarta era încuiată dar am îndrăznit să sunăm la numărul de telefon la care făcusem rezervarea. Imediat ne-a deschis o doamnă zâmbitoare, şi ne-a poftit cu căldură înăuntru. Dincolo de poartă, am păşit în interiorul unei gospodării săseşti, o curte lungă şi îngustă, prelungită cu terenul pentru agricultură, menit să asigure hrana zilnică a familiei.  

Am făcut cunoştinţă cu Mişu cel blănos, un motan roşcat de rasă, pripăşit pe străzile Hărmanului, şi adoptat de doamnele de la HOF. Un pisoi norocos şi fericit, răsfăţat de toată lumea, devenit mascota punctului gastronomic, vedetă pe reţelele de socializare. După ce s-a lăsat mângâiat şi a făcut o demonstraţie de linguşeală pisicească, Mişu şi-a continuat siesta afară, pe un scaun cu pernuţă, fără să-i pese de vremea rece.

Deşi Mişu dormea nepăsător, pentru noi era prea frig ca să mai zăbovim în curte... Am intrat la căldură, în sala spaţioasă, luminoasă, cu mobiler simplu din lemn, în centrul atenţiei fiind dulapul de vase săsesc, pictat în culori vesele, plin cu băuturi şi dulceţuri de casă. Sala de mese, pardosită cu cărămidă, este închisă pe două laturi cu geamuri glisante, astfel încât se poate transforma cu uşurinţă în terasă de vară acoperită. Când vremea este călduroasă, în prelungirea sălii, se pot aşeza mese în grădină.  

 Masa era deja pregătită pentru musafiri, cu veselă şi tacâmuri frumoase. Muzică plăcută... cald, atât cât să nu te moleşeşti, după un păhărel de rachiu. Gazda noastră ne-a fiert repede un ceai de plante, binevenit într-o zi geroasă. Ne-a pus pe masă un clondir cu gutuiată, şi unul cu rachiu de gutui din producţie proprie. Ne-a povestit că au livadă de gutui, şi pregătesc în casă dulceaţă, peltea, rachiu şi gutuiată, pe care le oferă cu drag oaspeţilor. Băiatul meu a lăudat atât de mult gutuiata, încât, la plecare, a primit cadou o sticluţă pentru acasă. A păstrat-o mult timp, sorbind câte un pic, ca dintr-o licoare rară.  

Pe lângă băuturile proprii, gazdele ne-au oferit mied (cumpărat de la o  făbricuţă, o mică afacere de familie), cea mai veche băutură fermentată din istoria omenirii, cunoscută încă de pe vremea dacilor. Preparat prin fermentarea mierii amestecată cu apă, cu adaos de fructe, plante sau hamei, miedul sau hidromelul pare a fi un elixir pentru sănătate. Dulceag, slab alcoolizat, miedul mi-a plăcut... cred că este foarte bun rece, într-o zi călduroasă de vară...

Imediat ce ne-am încălzit, au sosit aperitivele, un platou cu Evanghelisher Speck, două feluri de brânză de la un producător local (cea cu crustă de piper, excelentă), pastramă din piept de raţă, chiftele de varza, un fel de ruladă dintr-o pastă de gutui întărită, dulceaţă de gogonele, sos de roşii. O combinaţie rară de gusturi şi arome locale, demne de orice restaurant fine-dining!  

Toate au fost inedite, cu totul special mi s-a părut evanghelisher speack, un vechi preparat săsesc, potrivit în anotimpul rece, o pastă din slănină fiartă, amestecată cu ceva ingrediente, doar de localnici ştiute. Am intins-o pe pâinea caldă de casă, proaspăt scoasă din cuptor, preparată după o reţetă medievală, cu o consistenţă aparte, diferită de orice pâine pe care am mâncat-o până acum. Ca aspect, părea mai degrabă un padişpan galben, culoare dată de mirodeniile adăugate în aluat.

După aperitive, a venit un castron mare cu  ciorbă de pui de curte cu fasole păstăi, uşoară şi bună, asemănătoare cu ciorbele mele de acasă. Am mâncat-o cu plăcere, dar am gustat şi supa de chimen, o supă cremă de legume aromată cu chimen, folosit frecvent în bucătăria săsească.

Eram deja sătui, cu greu a mai încăput o porţie mică de varză a la Cluj, la care am refuzat mămăliga... era deja prea mult. Pentru vegetarieni, gazdele gătiseră şi 'friptură' de varză la cuptor, felii mari de varză cu sos picant.

O masă copioasă nu se poate încheia fără o cafea aromată şi un desert delicios. Prăjiturile au fost excelente, mult mai bune decât la o cofetărie fiţoasă... Prăjituri fine cu foi, făcute în casă, după reţete care au fost păstrate de gospodinele din zonă, şi transmise cu grijă, din generaţie în generaţie: prăjitură cu gem, nucă şi glazură de ciocolată Greta Garbo (Gerbeaud) şi prăjitură cu lămâie (Zitronenkuchen). Am rugat să ne dea desertul la pachet, am primit o caserolă plină pentru acasă, dar gazdele noastre au insistat să gustăm prăjiturile alături de cafea, punând o farfurie cu tentaţii dulci  în mijlocul mesei. Deşi am crezut că nu mai merge nimic, prăjiturile delicioase au dispărut ca prin farmec...

Înainte de plecare, am fost conduşi într-un tur al gospodăriei, am admirat iepuraşii şi păsările frumoase, ca la expoziţie (găini, gâşte, raţe, curcani, bibilici, chiar şi fazani). Cele două doamne care se ocupă de HOF, ne-au povestit cât de frumoasă este grădina vara, plină de flori şi plante aromatice, ne-au arătat livada şi solarul în care cultivă ecologic legume.  

Povestea HOF a pornit din dorinţa de a produce hrană curată, de calitate pentru familie, cele două doamne renunţând la slujbele bine plătite dar stresante din Braşov. Admir oamenii care au puterea să ia asemenea hotărări, şi să-şi schimbe total viaţa! E greu, dar merită efortul... Cu multă muncă, au transformat o veche gospodărie săsească, construită în anul 1856, într-un loc ospitalier, deschis oamenilor  care vor  mâncare tradiţională, preparată din ingrediente de cea mai bună calitate, în mare parte produse în gospodăria proprie sau cumpărate de la vecini. Multă muncă, cultivă legume, cresc păsări, îngrijesc livada, pregătesc conserve, dulceţuri şi băuturi... nu este uşor de ţinut în viaţă asemenea gospodărie!

Prânzul la HOF este o experienţă inedită, un amalgam de arome şi gusturi locale, împletite cu poveşti despre istoria saşilor şi despre Hărmanul, de ieri şi de azi. Nu este ieftin deloc, 200 lei de persoană, dar eu cred că merită fiecare bănuţ... Este necesară rezervare telefonică, locurile fiind limitate. Nu uitaţi că  HOF este un punct gastronomic local, nu un restaurant, deschis la fiecare sfârşit de săptămână, dar şi în oricare altă zi, dacă se anunţă un grup de cel puţin 5 persoane. Prin urmare, nu există meniu, mănânci ca în vizită la rude sau prieteni, ce a hotărât gospodina casei să gătească în ziua respectivă. Dar vă asigur că masa este îmbelşugată, mâncarea foarte bună, gătită cu pasiune şi pricepere, însoţită de băutură curată, de casă.

 De primăvara până toamna târziu, în curtea generoasă de la HOF sunt organizate  periodic diverse evenimente, cum ar fi 'Hărman cu bun gust', care aduc laolaltă producători şi artizani locali. Nu lipsesc mierea şi produsele apicole, Hărmanul fiind renumit pentru albinărit, ocupaţie care i-a adus numele de Honigberg (în germană) sau Huntchprich (în dialectul săsesc). Locuitorii din Hărman şi din localităţile vecine constituie o comunitate puternică, prosperă, oamenii se susţin reciproc pe principiul 'Dacă vecinului meu, îi merge bine, îmi merge bine şi mie! ' O gândire mult mai sănătoasă decât cea cu 'capra vecinului'.

Mi-ar plăcea să revin la HOF în anotimpul cald, să savurez gusturile şi atmosfera locală, să mă bucur de tot ceea ce oferă acest punct gastronomic, gospodărit şi însufleţit de două doamne minunate! Dacă vă aflaţi duminica în zonă, şi vreţi să vă bucuraţi de o experienţă culinară  inedită, încercaţi o rezervare telefonică la HOF, Hărman. Veţi fi informaţi despre meniu, vă puteţi interesa dacă se organizează vreun târg de la care aveţi ocazia să cumpăraţi bunătăţi locale. Recomand familiilor cu copii, vor fi încântaţi de Mişu şi de orătăniile din curte! Mai ales vara când se poate mânca in aer liber.

---

VIZUALIZĂRI: 25 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI