Am mâncat bine la Prundul Trandafirilor, în inima Brașovului

TIPĂREȘTE

După ce ne-am instalat la SUNNY NOVEMBER, am pornit mintenaș spre inima Brașovului, scopul principal fiind de realimentare cu nutrienți, iar cel secundar să revedem locuri dragi și să ne bucurăm un pic de zăpada ce se tot așternea. Centrul vechi abundă de mâncătorii tot una și una, pe câteva le-am testat și noi de-a lungul timpului. Nu țineam morțiș să mâncăm undeva anume; unde om găsi locuri și... atmosferă.

Pașii ne-au purtat spre Piața George Enescu (după mine, locul cel mai frumos din Brașov!) și am încercat întâi la Bistro del’Arte, însă era totul ocupat. Deh, sâmbătă la prânz... Nu ne-a dat prin cap să rezervăm în avans... A doua încercare, nu departe, a fost cu noroc: Am Rosenanger.

Pătrunzând și dând cu ochii de interior, ne-am amintit imediat că am mai fost o dată aici, cu ocazia minisejurului de la hotelul Wolkendorf. Era o zi extrem de geroasă, n-am rezistat afară mai mult de juma de ceas și am intrat în prima cârciumă să ne încălzim. Tot prânz era, însă nimeni înăuntru, chiar am crezut în primă fază că nu-i deschis. Am fost invitați cu căldură și o căldură extrem de plăcută venea de la șemineul în care lemnele trosneau încetișor – parcă plonjasem într-o poveste! Am băut vin fiert, Tati-șofer „decât” ceai și a fost foarte frumos!... Țin minte că am făcut multe poze, căci nu deranjam pe nimeni și locul e cu adevărat fascinant – o casă veche săsească, mult lemn și chestii pictate în culori pastelate peste tot – dar pas de le mai găsesc... În fine, va trebui să mă mulțumesc a ilustra acest articol doar cu cele 2-3 poze cu ambientul, de data asta n-am putut face mai multe fără să prind în ele chipuri omenești.

De fapt, am avut noroc cu Am Rosenanger, că am prins ultima masă liberă. Restaurantul nu-i mare, să tot fie vreo 10-12 mese, dintre care ultimele două sunt amplasate în partea din spate a încăperii, pe un fel de postament din lemn. Către una din acestea am fost îndrumați. Capitolul „cuier” e cam deficitar; ori erau ocupate, ori lipsesc cu desăvârșire, țin minte că ne-am depozitat boarfele pe balustradă (și aveam ceva „efecte” ! – căciuli, fulare, mănuși – toate pline de zăpadă). În fine, se va dovedi că alte neajunsuri n-aveam să întâmpinăm ????.

Am primit imediat meniuri, genul clasic, cărticică. Când o deschizi, prima pagină te întâmpină cu o fotografie alb-negru din alte timpuri și cu o scurtă istorie: „Pe vremurile când pe-aici umblau sașii, mari meșteri și negustori ai acestor pământuri, piața se numea Rosenanger sau Prundul Rozelor. Numele restaurantului provine chiar de la măreții trandafiri ce se întindeau pe prundișul din această zonă.” Precum bănuiți, specificul gastronomic este cel german. Fiecare fel este denumit în română, engleză și germană, alături poți citi gramajul și informații despre posibili alergeni. Prețurile – nici prea-prea, nici foarte-foarte (chestie subiectivă, desigur; doar am zis că nu mă mai pronunț... o să vedeți în poze).

Ne-am decis destul de repede, fiind însetați și flămânzi în egală măsură. Am luat câte un pahar mare de bere nefiltrată (eu, Tati și Liviu; 17 lei bucata), iar Milena a dorit unul de vin alb (19 lei). De asemenea, copiii și-au comandat câte un cappucino (15 lei). Am zis să începem cu un aperitiv de șeruit și ce ar fi fost mai potrivit decât ceva în ton cu locul?! – pastă de jumări unsă pe pâine prăjită (32 lei). Pe urmă, câte un fel principal de căciulă, toate variațiuni pe aceeași temă, gen șnițel de porc/curcan cu cartofi wedges/salată nemțească de cartofi etc. Văd pe nota de plată că unele au costat 41 lei, altele 36, iar unele garnituri s-au taxat separat (10 lei). Ba, baleind pozele, văd și un castron cu supă (18 lei), pesemne Tati s-a arătat atât de pofticios, că eu nu-mi amintesc. A, și o dușcă de țuică Zetea (22 lei) – tot Tati, cu siguranță.

De toalete n-a avut nimeni nevoie, veneam de acasă, așa că în așteptarea bucatelor ne-am apucat să pălăvrăgim, aruncând din când în când câte-o privire prin jur, la decorațiunile cu specific săsesc.

Repejor am primit băuturile și, într-un bol, tacâmuri și șervețele pentru toată lumea. Berea mi s-a părut deosebit de bună, nici ceilalți nu s-au plâns. Și, la scurt timp, platoul-aperitiv, care arăta într-un mare fel, cu un bol generos de maglavais delicios, pâine prăjită și oarece legume tăiate felii: roșii, castraveți și ceapă. A fost perfect pentru amețit foamea!

După aceea trebuie să fi venit supa, după poză pare ok; ce rău îmi pare că mi s-au șters toate amintirile în ceea ce-o privește!... Probabil că am și gustat din ea, că așa fac mereu, dar... sorry! ; „roza” (alta, din păcate, nicio legătură cu frumoșii trandafiri...). Și, în sfârșit, felurile de bază. Porțiile au fost uriașe, nu le-am putut dovedi, în ciuda foamei cu care ne-am lăudat. Și bun, totul foarte, foarte bun. De fapt, ce poți să greșești la un șnițel sau niște cartofi copți?! Văd totuși că Milena a avut ceva cărniță cu legume, un fel de tocană (și o tonă de cartofi), iar Tati – ceva cărniță cu un sos alb, un fel de ciulama (și altă tonă de cartofi). În fine, nimeni nu s-a plâns. Decât, la un moment dat, că-i prea mult și nu mai poate.

În condițiile astea, despre desert n-a mai încăput vorbă, deși inițial ne tentase ștrudelul de mere cu sos de vanilie (că ailaltă variantă nici nu știam ce înseamnă). Data viitoare, poate.

Nota de plată a adunat 351 lei, am achitat cu cardul și am lăsat tips cash băiatului drăguț și fâșneț care ne-a servit. Între timp, bulendrele se uscaseră, am defilat prin fața aceluiași șemineu (în care trosneau plăcut alte lemne) și am ieșit afară, în perdeaua deasă de fulgi albi...

Fără reproș.

Totul foarte gustos, bine făcut, repede servit.

În centrul vechi din Brașov (Piața George Enescu).

---

VIZUALIZĂRI: 1813 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI