Experiența noastră gastronomică în Brașov - între clasamente și intuiție

TIPĂREȘTE

Brașovul (în special zona centrală mega-turistică) este plin de mâncătorii/beuturii, nici nu știi ce s-alegi! Sigur, pe unele le știm din vizitele noastre trecute, în general ne-au plăcut, dar ăsta e un domeniu foarte versatil, precum se știe. Așa că înainte de city-break-ul nostru proiectat, am zis să abordez științific problema, deci am făcut ce nu fac de obicei (de lene), am luat la cercetat TripAdvisor-u’ și-am pin-uit pe harta virtuală primele 10 locații. Hai, că va fi un weekend fără pată, zic!

Am ajuns destul de târziu la cazare, în jur de 9 seara. Până ne-am întâlnit cu gazda, până ne-am instalat, până am plătit, până ne-am mai învârtit, a trecut de 9 jumate. Ups! Stai să vedem când se închid cârciumile prin centrul vechi, că mai facem măcar douăj’ de minute până acolo (musai pe jos, că eram înțepeniți de atâta stat în mașină) și nu ne-or aștepta oamenii ăia pe noi toată noaptea! Am intrat pe GoogleMaps și-am căutat vreo 2-3 din cele marcate. Casa Hirscher a fost câștigătoarea, că închidea la ora 23. Google ne dădea 17 minute până acolo.

Buuun! La recomandarea gazdei, ne-am înarmat cu umbrele (am uitat să spun că MER Guest House B&B le pune la dispoziție moacă), deoarece se auzea câte-un tunet înfundat, din când în când, din depărtare. Și-am pornit. Am coborât pe străduța pietruită, „apoi stânga și tooot înainte, ieșiți fix la Biserica Neagră” , așa ne explicase dl. Radu, iar GoogleMaps n-a avut motive să-l contrazică.

Pe măsură ce ne apropiam, tunetele se tot întețeau, ba chiar începuse să stropească finuț; „hai, ploaie, mai așteaptă puțin, te rog!” De obicei, ploaia mă ascultă. Cred că m-a ascultat și de data asta, căci nu se pornise încă în momentul când am trecut pe lângă Vino e Sapori. Nu era pe lista mea scurtă, dar știam cârciuma asta de acum 2 ierni, când, pe un ger cumplit, ne-am refugiat la un vin/ceai fierbinte. Și era deschisă acum, iar ferestrele mari, discret luminate, păreau tare îmbietoare. „Hai, Tati, să intrăm aici!” Tati – nu și nu, că mai avem puțin până în Piața Sfatului și acolo sigur o să dăm de o mie de mâncătorii; ce atâta grabă?!... „Sigur, nu-i decât 10 noaptea, oră perfectă pentru cină!” , am bodogănit eu...

Și, desigur, în secunda 2 s-a pus pe răpăială! Păi câtă răbdare să aibă și Doamne-Doamne cu căpoșii, nu?! Până ne-am deschis umbrelele, eram deja pe jumătate fleașcă, dar n-aveam ce face, decât să mărim pasul. În Piața Sfatului, ne-am dus glonț sub umbrelele de la Ograda (locul 2!), însă când am încercat să pătrundem înăuntru, ni s-a spus că vor închide în curând și nu mai acceptă comenzi. Ghinion de neșansă... Helga (= numele generic pe care-l dau eu tuturor aplicațiilor GPS, rămășiță de la prima noastră excursie prin Germania, când am folosit un astfel de dispozitiv) tot își încerca norocul din când în când, încercând să ne direcționeze spre destinația stabilită, Casa Hirscher. Am decis s-o ascultăm de data asta. Doar ce-am făcut stânga, am mai mers puțin pe sub colonadele clădirii portocalii (pe care sigur o știe toată lumea, cea cu siglele „Cerbul Carpatin” și „J’Info Tour” ) și am ajuns! Doamne, acu’ dacă ne-ar mai și primi!...

Casa Hischer ocupă în momentul de față locul 10 pe TripAdvisor și are nota 4,3 pe Google din peste 2000 de recenzii. Pe lângă adresa sa reală (Piața Sfatului 12-14, cu intrare din str. Apollonia Hirscher), are și adresă virtuală: www.casahirsher.ro, de unde aflăm că specificul gastronomic s-ar încadra în cel al „bucătăriei europene moderne” cu „influențe tradițional italiene” . Wow!

Când v-am povestit pe unde ne-am foit noi prin Brașov, v-am promis că nu voi face referire nicicum la date istorice greoaie și plictisitoare. Ei bine, asta a fost ieri, când n-aveam chef să „sap” , azi s-a schimbat calimera și treb’e să mă suportați (sau nu; pur și simplu, săriți următorul paragraf).

Deci (citez de pe site-ul oficial): „Casa Hirscher, cunoscută și sub numele de Casa de Negoț, a fost ridicată între anii 1539-1545. Apollonia Hirscher, soția fostului jude al orașului Brașov, Lukas Hirscher, a construit pe cheltuiala sa această casă ca omagiu adus memoriei soțului ei, ‘mic de statură, dar mare de înțelepciune’. Concepută în stilul vechilor hale occidentale, cu numeroase camere și pivnițe boltite pentru mărfurile aduse la târgurile săptămânale care se țineau în ‘piața’ înconjurată de ‘târgul grăurului’, ‘târgul straielor’ sau ‘târgul florilor’, cu pilaștri și arcade între care își etalau produsele iscusiții meșteri ai celor 50 de bresle brașovene, clădirea a fost secole de-a rândul simbolul unei vieți economice înfloritoare, la răspântia marilor drumuri europene.” Frumos, nu?!

Am fost conduși într-unul din salonașele dinăuntru și invitați să ocupăm una din mesele libere (de fapt, doar una mai era ocupată de niște tineri ce se distrau maxim încercând să-și recupereze sticla de vin ce rămăsese afară, în ploaie; he-he, pățirăm și noi cândva așa ceva). Interiorul în semiîntuneric, dar altfel foarte drăguț și cochet; îmi place când modernismul mobilerului și al decorațiunilor contrastează cu zidurile vechi de cărămidă. Ba, mai mult, ici-colo au fost scoase la lumină și frumos evidențiate desenele și inscripțiile murale ce par să fi fost la un moment dat acoperite cu un strat gros de tencuială.

Am primit câte un meniu, din care am ales penne Hirscher (50 lei) pentru mine și mușchiuleț de porc în crustă de nuci și sos de vin (48 lei) cu cartofi cu rozmarin (18 lei) pentru Tati. De băut, câte o bere Bucur blondă (15 lei). Ne-am bucurat de căldura din interior în timp ce ne-am așteptat comanda și, tot rotind ochii împrejur, am realizat că mai fusesem cândva aici (la un prânz aproximativ oficial), doar că mâncasem pe terasa semi-acoperită din dreapta intrării (mai e o bucățică de terasă cu umbrele chiar pe stradă, în fața restaurantului). Păstrez o amintire faină acelui moment...

Am primit imediat licorile brumate (precum le șade bine) și ne-am și înfipt în ele, fiind destul de deshidratați după drumul lung de peste zi. Nici pentru mâncare n-am așteptat prea mult, probabil că bucătăria se eliberase binișor, ora fiind târzie. Mi-au plăcut mult pastele „drese” cu o combinație inspirată de hribi și șuncă italiană (un pic cam sărată) și presărate cu parmezan din abundență. Dish-ul lui Tati arăta spectaculos, un turnuleț făcut din 3 bucăți de mușchiuleț plus un decor cu niște smacuri movii și verzulii – foarte fain și bun, am gustat și eu. Cartofii excelenți; sunt mare fan cartofi, sub orice formă.

În loc de desert, am mai luat câte o berulă și apoi am cerut nota de plată, că trebuia să plece și oamenii ăia acasă. 176 lei – total-general. Am remarcat că pe bon scrie mare, cu litere de tipar, în română și-n engleză că bacșișul nu-i inclus și chiar se calculează suma totală recomandată cu tips inclus (+10% pentru gradul de satisfacție „foarte bine” și +15% pentru „excelent” ). Aveam să remarcăm chestia asta și a doua zi, pe la celelalte mâncătorii. Noi am ales să plătim cu cardul și am plusat cu ceva cash drept mulțumire pentru băiatul drăguț care ne-a servit.

***

A doua zi s-a cam dus naibii socoteala mea cu TripAdvisor, nu ne-am mai ținut de plan; de fapt, nu ne-am mai ținut să ne ținem de plan, am dat-o brusc pe intuiție. ???? Să vedem ce-a ieșit.

... Să fi fost trecut bine miezul zilei când ne-am trezit la intersecția Apollonia Hirsher cu strada Castelului; în dreapta mai sunt 2-300 m până la telacabina spre Tâmpa, în stânga te afunzi în centrul vechi. Tati a zis că-n centrul vechi o să găsim nebunie pe la terase la ora aia, deci hai mai bine să adăstăm aici, la singura terasă (pe jumătate goală).

Am luat seama repejor cum se cheamă cârciuma (Kundera), am intrat pe GoogleMaps și m-am liniștit: 4,7, ce-i drept din doar o sută și ceva de comentarii. (Ulterior, am cercetat și pe TripAdvisor: locul 58 deocamdată). Adresa virtuală este www.kundera.ro, iar specificul gastronomic, după cum aveam să constatăm în curând, cehesc. Cehesc?! Why not?!

Mesele și scaunele îs de lemn lăcuit, model simplu, gen mobilier de grădină, umbrelele mari și pătrățoase, cu bordură pe care scrie „Brașov, cel mai frumos oraș” (sau pe-acolo). (Am observat că toate terasele din centrul vechi au același tip de umbrele, ceea ce mi s-a părut genial, căci imprimă locului un aspect unitar și plăcut, altfel cred că ar fi ieșit o varză; bravo, Brașov! ; nu doar frumos, ci și deștept!)

Evident, ne-am așezat afară, că era soare și cald. Ni s-au adus niște suporturi de farfurii, știți genul, coli A3 personalizate; în cazul de față, cu meniul „pe scurt” (am intrat pe site, unde există meniul „pe lung” , dar nu știu dacă toate preparatele sunt disponibile). Ne-am hotărât repede: câte un șnițel, de porc pentru Tati și de curcan pentru mine (29 lei bucata), salată de cartofi pentru Tati (9 lei) și piure de țelină cu cartofi pentru mine (11 lei) și câte un draft de Staropramen (14 lei).

Am vizitat și interiorul, motivul principal fiind toaletele. Mi-au plăcut decorațiunile, o să le vedeți în poze, mi-ar lua „zile de la mine” să le descriu. Inclusiv decorațiunile futuriste de la budă.

Totul s-a succedat apoi în ordinea firească: berule, mâncare. Fiecare porție de șnițel era garnisită cu câte un moț de dulceață de ceapă roșie și de o mânuță de salată, iar fiecare garnitură presărată cu fulgi de ceapă prăjită. Mi-a plăcut totul foarte mult, m-a uns pe suflet. Mi-a plăcut că, pe sub crusta fină de panko, cărnița fusese condimentată fix cât trebuie.

Nota a totalizat puțin peste 100 de lei și am procedat la fel – plata cu cardul, tips-ul cash.

***

Mai târziu, pe pietonală, Tati și-a amintit că uitase să ia cafeluță la Kundera. Deci hai și ne-om opri, ce să facem?! Glumesc; adevărul e că era genul ăla de vreme când nu-ți vine să faci nimic, doar să te bucuri de soare, de pace și, în general, de tot ce te-nconjoară! Și să stai să le privești pe toate, ca și cum le-ai vedea prima oară în viață!

Pe mijlocul pietonalei (Republicii) se înșiră terasele una după alta, unele delimitate de gărduțuri cu jardiniere, altele pur și simplu. Am ales-o pe prima ce ne-a ieșit în cale, până aproape de final nici n-am știut cum o cheamă. A venit o fătucă finuță și timidă să ne ia comanda (genul „o să întreb, eu sunt angajată de puțin timp” ). Tati a mers consecvent pe capuccino, eu am zis să nu-mi sabotez odihna de noapte și am ales ceai Earl Grey (mor după aroma de bergamotă!). Tati a primit o cantitate normală de cafea (9 lei), eu, în schimb, un ceainic de 1 (unu) litru! Da, ați auzit bine! Nu știam eu de ce ceaiul meu costă dublu decât cafeaua lui Tati... Plus un morman de ronțăieli, biscuiți dulci și sărați. Bine că am omis și desertul la Kundera (deși tare mă mai tentase un ștrudel vienez cu sos de vanilie; îs pofticiosă, știu...)

Până la urmă a fost bine, că am stat și-am cântat ceaiul ăla mai bine de o oră. Dacă ne-am plictisit?! Spectacolul străzii este cel mai tare din toate, după mine!

Kronstadt Shisha e numele cafenelei și „sediul central” se află în același gang cu cel de la Musik Cafe. Am aflat asta când am vrut să accesez toaleta. Întâi am pândit ospătărița, să văd pe ce gaură intră. Ajunsă acolo, am întrebat un tip unde-i buda. „Care? A noastră sau cealaltă?” Să mor io dacă știu! Până la urmă ne-am lămurit: cealaltă. În fine... Iar „amenda” fuse 27 lei – card; plus 5 lei tips.

***

Pe la „7 trecute fix” (seara), am decis să ne retragem la pensiune. Foame nu simțeam defel, dar eram obosiți-vraiște, așa că ne-am oprit pentru un ultim popas: bem o bere și comandăm ceva pentru mai târziu. Nu pot să zic că am ales; ne-a ieșit în cale terasa de la Gaura Dulce. Cea de vis a vis de Casa Hirscher, că mai au una pe străduța perpendiculară, chiar în fața cârciumii. Pe Trip ocupă locul 76, iar pe Google are 4,1 din peste 2000 de recenzii.

Mai fusesem cândva la Gaura Dulce (eu), țin minte cu niște colege, cu ocazia unui congres, am mâncat înăuntru. Adresa virtuală e, previzibil, www.gauradulce.ro și, în general, are specific românesc și o istorie destul de veche și „picantă” .

Citez: „În spatele restaurantului Cerbul Carpatin, din Piața Sfatului, se află celebra Gaura Dulce. Odinioară, la acest birt se servea o specialitate a Brașovului – flechii. Cele mai frumoase bucăți de carne din măcelărie erau cumpărate dimineața, de birtaș. Grătarele sfârâiau non-stop la Gaura Dulce. Carnea friptă se aducea pe un fund mare de lemn, numit cârpător, iar chelnerița o tăia cu mare iuțeală în formă de tăieței, peste care se presărau sare și piper, dând naștere la delicioșii flechii. Ele se stropeau din belșug cu vin cu borviz, adică apă minerală, în limba maghiară. Circula prin oraș și o glumă pe seama acestui local. Când cineva întreba unde e Gaura Dulce, i se răspundea s-o caute în fundul Cerbului.”

Deci am șezut la o masă, așteptând să fim băgați în seamă, ceea ce n-a întârziat să se întâmple. Cercetând meniurile, am regăsit sărmăluțele (33 lei) de care mi se făcuse subit poftă și am decis să luăm o porție la pachet. Plus 2 berule (10 lei halba), că să nu uităm de ce ne-am oprit (mai ales). Wow, dar au ciorbiță ardelenească cu tarhon!... Wow, iubesc tarhonul!...

Am comandat până la urmă, pe lângă sarmale și berule, câte o ciorbă – ardelenească eu, rădăuțeană Tati (19 lei bucata). Au mers numai bine, împreună cu licorile reci și aromate. Sigur, plus spectacolul străzii – priceless! Tot puțin peste 100 lei, tot card, tot tips cash. Sarmalele le-am balotat seara târziu la pensiune - foarte gustoase, dar au uitat să ne pună tacâmuri, cum am rugat; le-am balotat cu sosul scurgându-se insidios pe degete și antebrațe; greu, taică, greu...

***

În concluzie, se mănâncă bine cam peste tot prin Brașov, nu-i nevoie musai de clasamente, iar prețurile sunt încă rezonabile. Cam atât de la Brașov.

---

VIZUALIZĂRI: 1677 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI