Rapa Rosie - micul nostru ''canion''

TIPĂREȘTE

Am iesit din nou in drumul judetean si am pornit spre Sebes. Trecand de centrul orasului, am vazut indicatorul spre Rapa Rosie, la dreapta. Am trecut pe sub autostrada, destinatia noastra aflandu-se la 3 km.

Am intrat pe un drum destul de prost si nu datorita faptului ca nu era asfalt, ci pentru ca era presarat cu pietre mici si taioase. Undeva am facut dreapta si ne-am continuat drumul pe platou pana in fata dealului, unde am si parcat. O minune a naturii ni s-a defasurat in fata ochilor. Zeci, sute de coloane, piramide, turnuri, adancituri de culoare rosiatica dau impresia ca esti in Marele Canion din America de Nord, modelat de raul Colorado. Diferenta este ca Rapa Rosie, desi vizibila de la mare distanta nu se intinde decat pe 800metri, iar inaltimea maxima a formelor sale este de 425m (majoritatea lor au inaltimi intre 50 si 100m). Aceasta face parte dintr-o rezervatie complexa, protejata, aici gasindu-se plante endemice (stejar pufos, garoafe superbe albe, salvie cu flori mov, ferigi, arbusti, precum si alte plante de stepa).

Intre noi si baza rapei statea o padurice deasa, care trebuia strabatuta pentru a ajunge aproape. Cateva persoane ajunse inaintea noastra erau destul de dezamagite ca nu au gasit niciun drum de acces. Noi, mai hotarati, am cercetat locul si am gasit imediat cararea prin desisul verde si racoros... O adevarata binefacere. Jos, albia paraului Secasul Mare, era secata. De multa vreme nu a mai curs niciun strop de ploaie din cer...

Am iesit curand dintre arbori si am ajuns la baza rapei. Oauu... o adevarata "orga''aveam in fata nostra., inalta si abrupta. Peretii sfaramiciosi prezinta urmele siroaielor de apa ce au curs de-a lungul vremii, dandu-le aspectul unei dantele fine. Nu vreun croitor maiastru, nu vreo coafeza au dat nastere acestor coloane, carora li se spune si ''piramidele coafate", datorita formelor pe care le imbraca, ci insasi apa a erodat incet, cu grija, in sedimentele dealului. Culoarea este data de argile si gresii rosii, de unde si numele.

Am vrut sa exploram, sa vedem mai sus si am pornit urcusul greoi de altfel, datorita povarnisului abrupt. Pietrele iti fug de sub picioare si daca nu esti atent o iei repede la vale. Indicate ar fi niste incaltari adecvate traseului montan. Ne-am ''adapostit'' intr-unul dintre cratere... fabulos... cat este de mare, de inalt si de altfel fata de tot ceea ce am vazut vreodata. Cat de bogati suntem noi romanii!!! Ce pacat ca nu stim sa pretuim si sa valorificam asta!

Deasupra noastra au inceput sa se roteasca vreo doua-trei acvile tipatoare mici, pasari rapitoare protejate. Cred ca isi aveau cuibul sus pe deal, printre arbusti. Am vazut multe in zona Transilvaniei. Carpatii le ofera una dintre cele mai bune zone de cuibarit.

De urcat, am urcat, dar coborarea... Prin iarba deasa, am zarit in jos o carare. Ni s-a parut mai in siguranta acest drum, desi nu stiam daca ne scoate in ''parcare''. Pe parcurs, am vazut ca era insemnat cu rosu. Puteti incerca varianta noastra. Este destul de sigura si merita drumul pana sus. Mai ales ca de la o anumita altitudine, nisipul argilos se intrepatrunde pe alocuri cu arbusti si plante, dand locului mai mult farmec. Oricum, este ceva unic, ce merita vizitat, mai ales ca nu trebuie sa va abateti mult de la drumul principal.

La plecare, la baza podului am zarit cateva ghemotoace de blana. Cinci catelusi si mama lor isi strigau foamea. Cu singurul sandwich ramas le-am alinat fomica... Ne-am continuat drumul cu directia Alba Iulia... locul care ne va fi si popas pentru doua zile...

---

VIZUALIZĂRI: 1944 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI