GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sfârșit de septembrie. După ce am vizitat Castelul Corvinilor și ne-am încărcat de atmosfera apăsătoare a interiorului castelului (nu-mi place goticul!) și poveștile sale terifiante, ne-am îndreptat spre o oază de liniște, frumos și relaxare, spre Parcul Dendrologic Simeria, cunoscut și sub numele de Arboretum.
Adresa: Str. Biscaria, Nr. 1, Simeria. Orar de vară:8-20 de luni până joi și 8-18 de vineri până duminică. Intrarea 10 lei pentru adulți, acum o fi mai mult.
Câteva cuvinte despre trecutul acestui parc. Prima atestare datează din 1763, fiind deținut de-a lungul anilor de patru familii ale nobilimii maghiare: Gyulay, Kun, Fay și Ocskay. La început, a fost o alee de castani, amenajată în stil englezesc, romantic, apoi, cu timpul, s-au adus și plantat alte specii de arbori și plante exotice. În timpul Revoluției de la 1848, a fost distrus în mare parte, dar refăcut după aceea prin grija celui care îl stăpânea, contele Kun. Între 1870 și 1880, parcul se dezvoltă prin grija lui Bela Kun, care era naturalist, membru al Academiei de Științe Maghiare. El aduce și naturalizează specii din Orient și America de Nord.
Opera lui este continuată și dezvoltată de ginerele lui, Istvan Ocskay, un artist, care angajează pentru amenajare un grădinar din Germania.
În 1949, parcul a fost naționalizat și transformat în Ocol Silvic Experimental. În 1954, este numit „Monument al naturii” . Acum, Parcul Dendrologic este administrat de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, fiind arie protejată și reprezentând cea mai veche și mai valoroasă colecție de arbori și plante autohtone și exotice de la noi.
Parcul se întinde pe o suprafață de 70 ha, fiind împărțit în 50 de parcele. Are peste 2000 de specii de arbori și plante rare. Râul Strei, în drumul lui spre vărsare în Mureș, străbate parcul, fiind și el răspunzător de umiditatea solului alături de vegetația abundentă care aproape nu lasă soarele să pătrundă și să usuce bogăția de plante.
La intrare este un panou informativ și o hartă a parcului. Urmează o clădire, un conac vechi și neîngrijit care este centru de cercetări, apoi caseria. În dreapta, o casă inundată de iederă, părea locuită, dar n-am avut pe cine întreba.
De aici se desprind aleile parcului. Ce poți să faci acolo? Doar plimbări pe aleile întortocheate, să rătăcești la propriu pe ele. Intri în câte un hățiș de vegetație, apoi, ți se deschide în față o poieniță cu locuri de odihnă, dai peste izvoare și ajungi la un lac fermecat pe care plutesc nuferi. Cred că e cel mai frumos loc din parc! Un pod din lemn leagă cele două maluri ale lacului. Puțini nuferi înfloriți. Poduri sunt și în alte locuri. Nu știu cât sunt de vechi, dar unele se văd că sunt refăcute, pe altele, pășești cu grijă. Ne plimbăm și descoperim o varietate de arbori: salcâmi, stejari bătrâni, brazi, platani, plopi, ginkobiloba, dar si exoticul bambus. Magnoliile nu mai sunt în floare, dar sunt acolo. Iederă multă îmbracă trunchiuri de copaci, dar și căsuțele întâlnite pe alei sau ruinele altora. În parc e multă umiditate, vegetația e abundentă. Crengi de copaci ne ne taie calea, tufișuri mărginesc aleile. Rar ne intersectăm cu alți turiști, aproape că ne bucurăm să-i vedem, că altfel senzația e că te-ai rătăcit printre hățișurile aleilor. Întâlnim în plimbarea noastră și o pisică, apoi, un câine. Sunt de-ai casei, prietenoși, obișnuiți cu lumea.
După ce rătăcim preț de două ore, ne îndreptăm spre ieșire. Mai vedem o alee, o urmăm, dar după câțiva metri, un panou anunță că intrarea este interzisă. Zărim o clădire nouă, apoi un observator, și ne dăm seama că acolo este un sediu pentru cercetare.
Două ore nu sunt suficiente să explorezi tot parcul, dar se apropia ora de închidere. Am văzut oricum destul ca să ne bucurăm de aerul curat, de energia locului, pentru că atâta vegetație nu poate emana decât energia pozitivă.
Eu nu am văzut cu mai mulți ani înainte acest parc, dar cei care au făcut-o spun că arăta mult mai îngrijit. Impresia de delăsare am simțit-o încă de la intrare. Acum, dacă se vrea să fie și un parc romantic, încărcat de mister, cu ruine și arbori căzuți, își atinge și acest scop. Este și romantic, și relaxant, și liniștit! După ce-l vizitezi, rămâi cu senzația de bine, chiar de fericire, comparativ cu ceea ce am simțit după ce am fost la Castelul Corvinilor!
Pentru cei care încă nu l-ați vizitat, îl recomand. Și eu poate voi reveni, dar într-o zi de primăvară când natura se trezește la viață.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
O bogăție de vegetație, specii autohtone, dar și exotice.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Bănci pe alei, locuri de odihnă și relaxare și de admirat măreția naturii.
Trimis de Rodel in 22.12.22 17:02:04
- A fost prima sa vizită/vacanță în DEVA
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rodel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.85686177 N, 23.01097438 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Parcul Dendrologic Arboretum [Simeria]» (nou-creată, între timp, pe sait)
@Rodel: Minunt parc ati vizitat si asa cum este el, amenajat partial, cu zone mai salbatice, pare minunat.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu:
Mulțumesc pentru vizită. ecou și vot! Arboretum este un parc în care poți petrece o zi întreagă rătăcind fără un plan pe alei, poposind pe o bancă, bucurându-te de natură.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Rodel: Pe vremuri Simeria era un important nod de cale ferată. Prin ´60-´65, vara, - căldură mare mon cher! - trebuia să aşteptăm 4-5 ore în gara supraîncălzită ca să luăm trenul spre Bucueşti. Un localnic ne-a sfătuit să mergem în parc să ne răcorim. Ţin minte că erau mulţi arbori şi răcoare sub ei, nişte căsuţe care stăteau să cadă dar amintirea cea mai clară este că m-am descălţat şi am băgat picioarele în lac. Nu reţin podul şi parcă am stat pe iarbă că nu erau bănci. Nuferi nu erau sau nu i-am văzut eu dar senzaţia de bine, de răcoare, o ţin minte. E nevoie de un review ca ăsta ca să scoată la suprafaţă amintirile.
@Michi:
Prin Simeria am trecut de foarte multe ori, dar abia în septembrie anul acesta am reușit să vizitez parcul. Mă bucur că review-ul meu v-a deșteptat amintiri, nu știu dacă și foarte plăcute dat fiind că în gara Simeria a trebuit să faceți o escală cam lungă, dar așa ați reușit să ajungeți în parc.
Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot! Sărbători fericite!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2016 Plimbare placuta si racoroasa prin Arboretum in drum spre alte obiective din Hunedoara — scris în 09.08.16 de mariusii din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2014 Linişte şi relaxare la Parcul Dendrologic din Simeria — scris în 04.05.14 de krondia* din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Oct.2010 Parcul Dendrologic Simeria — scris în 06.10.10 de abbilbal* din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Feb.2010 Parcul Dendrologic (Arboretum-ul, Simeria) - Daca va place natura - asta e un loc deosebit — scris în 22.02.10 de presario din ORADEA - RECOMANDĂ