Putina adenalina pe Valea Sucului catre Muntele Mic

TIPĂREȘTE

Intr-o dimineata senina de august, dupa ce am luat gustosol micul dejun, la Pensiunea Ana Marga vezi impresii, eu si cu fiul meu, Emi (12), ne-am propus o noua incursiune in zona Poiana Marului - Muntele Mic, cu toate ca am vizitat fiecare dintre aceste statiuni in parte, mai intai Poiana Marului si mai apoi Muntele Mic, asa cum poate ati citit deja.

Un cer superb albastru cu norisori albi de vata, care se alearga unii pe altii in infinitul cerului, ne trezeste sperantele pentru o zi minunata de august, zi buna de indraznit ceva mai mult la munte.

Telul nostru pentru aceasta zi era Valea Sucului cu Cascadele Sucului, aflate pe drumul forestier ce se formeaza din statiunea Poiana Marului si urca pana pe Muntele Mic. Ramificatia din Poiana Marului, de unde incepe drumul forestier de pe Valea Sucului, o stiam, o reperasem din tura anterioara. Considerand informatiile culese inainte de pornire cum ca drumul forestier este probabil foarte prost, planul initial era sa lasam masina la intrarea pe forestier si apoi sa o luam 5 km per pedes, prin padure spre Cascadele Sucului.

Cum provocarea muntelui e mare pentru un, sa recunosc, fost montaniard, cateva idei de a indrazni mai mult decat vizitarea Cascadelor Sucului aveam inca de la pornire. Hai la drum!

Nu voi reveni asupra accesului pana in Poiana Marului, acesta fiind descris aici vezi impresii. Gata cu asfaltul mai bun, mai prost, gata! La intersectia in T din Poiana Marului, drumul principal face stanga, iar noi dreapta. Am intrat pe drumul forestier Valea Sucului. In dreapta noastra curge Sucul (shukul). Drumul forestier este bun, chiar daca in mai multe locuri ingust sau chiar daca mai propune cate un mic obstacol acesta se poate ocoli cu grija. Nu dupa mult timp, oprim pe dreapta intr-un loc unde drumul s-a largit si este un mic luminis. Incuiem masina careia de abia ce ii pusesem numerele de inmatriculare negre cu cateva zile in urma. Facem primii pasi de voie. Drumul urca usor. Mirosul de padure, de umezeala, racoarea fac plimbarea agreabila. In cateva minute ne ajunge din urma o masina de teren cu numar de Caras Severin. Conducatorul auto, amabil, a oprit la semnul meu. Fiind de prin zona, m-am folosit de aceasta intalnire pentru a ii cere detalii despre drum: starea acestuia, distante, timpi, recomandari. Am aflat ca pana la Cascadele Sucului se poate ajunge cu orice tip de masina cu grija de rigoare impusa de conducerea vehiculului pe un drum forestier de munte bun, apoi mai sus drumul devine mai accidentat, dar accesibil pentru soferii cu masini 4x4, cu experienta pe asemenea drumuri. Drumul forestier iese dupa 10 km in Saua Jigoriei care leaga Cuntu cu Muntele Mic, ei si uite-asa am primit exact informatia dorita.

M-am gandit sa revenim la masina si sa ne incercam norocul cu aceasta cel putin pana la Cascadele Sucului, cu perspectiva pentru mai mult. Aceasta permitea si vizitarea altor doua cascade: Cascada Ropote si Cascada Sucu (aproape acelasi nume, dar situata mai sus), functie de drum si de deciziile noastre ulterioare de a ne deplasa cu masina sau partial cu masina, partial pe jos. Si, pentru ca ma mananca, lasa deschisa sansa sa urcam pana in capatul drumului forestier, in sa unde se gasea soseaua asflatata care urca pe Muntele Mic vezi impresii.

Am pornit, prin urmare, motorizati, mai departe. Catinel, catinel. Am mai facut opriri sa admiram peisaje, sa fotografiem, sa ascultam raul pe alocuri involburat.

Conform Google Maps la 3,7 km de la intersectie urma sa intalnim mai intai Cascada Ropote. Corect! Aceasta este pe stanga drumului nostru. Este o cascada situata pe un afluent al Sucului, ininatea de varsarea acestuia in Sucu. In partea superioara are niste caderi libere frumoase intr-o zona bine impadurita, iar ultimele trepte ale acesteia sunt amenajate. Amenajarea este menita sa protejeze drumul forestier, astfal ca dupa casacda, aceasta sa se strecoara pe sub un pod, pe sub drumul nostrm. Ne oprim. O fotografiem. Frumoasa, in special in partea ei superioara. Daca s-ar calcula diferenta de la punctul cel mai inalt la cel mai de jos al cascadei, am putra spune ca este o cascada destul de inalta. Dar fiind in mai multe trepte, sub diferite unghiuri, si mai ales datorita amanjarii betonate din partea ei inferioara, scade putin din spectaculozitate. Perpedes circa o ora pana in acest punct. Traseu foarte usor, accesibil tuturor.

Urmeaza alti 1,4 km, circa 30 minute pe jos, pana la Cascadele Sucului. In dreptul Casacadelor Sucului intalnim o pereche de tineri drumeti. Oprim. Era primul obiectiv important, al doilea in total si cel mai probabil ar putea sa ramana cel mai important al zilei.

Cascadele Sucului se afla pe valea Sucului, la 5 km distanta de mers de la ramificatia din Poiana Marului. Drumul (pe jos) este accesibil in orice anotimp si poate fi strabatut in circa 1,5 ore. Nu prezinta nicio dificultate, recomandat tuturor categoriilor de varsta, care pot si vor sa faca miscare dupa principiul “mersul pe jos, face piciorul frumos! ”.

In acest loc vegetatia este destul de bogata, iar albia raului se departeaza usor de drum, fiind si undeva mai jos ca si diferenta de nivel, ceea ce obtureaza partial vizibilitatea catre cascade din multe locuri datorita frunzisului copacilor sau a altor obstacole. Exista insa un loc cu perspectiva buna situat intr-o curba a drumului, pe un mic promontoriu. Cascadele Sucului arata destul de atipic pentru notiunea de cascada si numai jungand la fata locului mi-am putut explica de le ce spune cascade, la plural. In primul rand nu este o cadere de apa care sa fie spectaculoasa prin inaltimea ei. Este o zona unde raul Sucu, are o panta mai accentuata si curge intr-o succesiune de mici cascade, fiind deosebit de involburat. Noi l-am gasit cu debit maricel, ceea ce creste spectaculozitatea tabloului. Apa curge cu mare viteza aici, schimba directia, are multe obstacole, in special stancoase. Casacdele sunt din acest motiv destul de spumoase. Nu stiu sa spun daca se poate cobori la baza lor, probabil ca da, pentru cei temerari si precauti, oricum nu exsita o poteca vizibila si presupun ca imensa majoritate a turistilor ajunsi aici nu se expun sa incerece sa coboare la firul apei.

Dupa popasul binevenit, ne consultam si hotarim sa continuam cu masina, mai ales ca pana aici drumul nu a ridicat niciun un obstacol dificil. Simpla prudenta era suficienta. Nu ne grabim absolut deloc. Intr-adevar calitatea drumului nu mai este aceeasi, dar nici de speriat nu este. Pana la noua Cascada Sucu conform GPS mai sunt 1,5 km, la pas probabil 30 minute.

Ajungem la Cascada Sucu (repet alta decat Cascadele Sucului). O observam in timp ce traversam un pod peste firul apei, in partea noastra stanga. Dupa pod gasim un loc potrivit sa oprim.

In sfarsit o cascada care respecta asteptarile mele de la cuvantul “”cascada””. Fara sa aiba o inaltime ametitoare, este in sfarsit o cascada cu o cadere de apa verticala. Debitul mare la raului l-am intalnit si aici. In fata cascadei, un bustean este cazut la orizonatala ca o punte. Raul intra intr-o stransoare de bolovani stancosi, si se pravale circa 10 - 15 metri, poate si putin mai mult daca adunam si micile cascade din partea superioara. Este o cadere de apa in adevaratul sens la cuvantului. Multi nu stiu de existenta acestei cascade si cand calatoresc pe Valea Sucului se opresc la cele situate mai in aval.

Hop! Mai avem in fata 3,5 km pana in Saua Jigoriei. Hop! La pas timpul necesar parcurgerii drumului este de circa 1 ora. Dupa putin timp, drumul se bifurca. Ajungem la confluenta Sucului cu Suculetul. Drumul forestier urmeaza Suculetul. Este tot mai evident ca suntem pe sectorul cel mai dificil pentru parcurgerea traseului cu autoturismul. Avansam cu maxima atentie. Intalnim un motociclist care cobora. Motiv sa oprim si sa ne salutam. Era strain. L-am intrebat cum ii place pe la noi? Sincer nu de raspunsul acesta imi ardea, ci de cum va fi drumul in continuare. Foarte convins de propriile vorbe, ne-a recomandat sa facem cale intoarsa aici cat mai avem spatiu de manevre pentru ca mai sus drumul ar urma sa se mai ingusteze o data. Dar nu neaparat latimea drumul ar fi obstacolul principal ci faptul ca am risca sa lovim baia de ulei intrucat o bucata de drum este acoperita cu pietre destul de ascutite si dure. Ne-a spus ca el acolo a facut pana si mai apoi a si cazut. Parea putin speriat, dar parca s-a eliberat ca a putut sa ne povesteasca. Ne luam la revedere de la motociclist si ne uram drum bun. Ma uit la Emi, mai cuget un pic. Tinand cont ca in amonte mai aveam cam 2 km de unde am intalnit motociclistul si ca pana aici ne descurcasem, am hotarit sa indraznim sa urcam mai departe, iar de o deveni calea impracticabila, om gasi un locsor fie si mic sa ne intoarcem. Putina adrenalina nu strica! Am traversat un paraias care curgea peste drumul noastru, fara a ridica probleme trecerea respectiva. Si iata ca ne apropiem de limita superioara a padurii. Era fain si mai ales un semn ca nu mai e mult pana in sa. Singurul regret pe acest drum este ca nu am facut poze, intrucat nu mi-a ars de popas in zona aceasta in care ajunsesem, fiind recunosc stresat si super concentrat la drum. Ajungem si la pietrele ascutite. Am trecut intr-antaia, foarte foarte incet zoom-and cu privirea fiecare piatra pentru a le evita pe cele mai ascutite. Pasajul acesta recunosc ca a fost riscant, dar nu a depasit jumatate de km lungime. Revenim cu ‘’rotile pe pamant’’, trecem inca un paraias si o zona usor umeda in preajma acestuia, dar fara un pericol real. Mai facem o curba in ac de par si suntem la gol alpin, si inca una la fel si suntem in Saua Jigoriei. DJ608A. Asfalt!!! Uffff! Evrika!!! Pauza. Parca am fi fost esuati pe ocean si am acostat pe pamantul salvator!

Aici regasim indicatorul pentru drumetii montane cu marcaj banda rosie; spre Muntele Mic 1,5 ore, spre Cuntu 2 – 2,5 ore. Cu toate ca stiam locul bine de cu 2 zile inainte cand urmasem drumul asfaltat de la Caransebes catre Statiunea Muntele Mic via Borlova, popasul nostru a fost de aproape 20 minute, sa ne revenim. Si sa admiram.

Din nou la drum! Urmam soseaua asfaltata in serpentine serpuind prin golul alpin al Muntelui Mic, printre afinisuri. Sus, in platou, se face catre dreapta un drum pe care l-am urmat si noi, neasfaltat, dar usor practicabil, care ne-a condus, la Crucea de pe Muntele Mic, la cota 1670 m. Este cel mai bun punct de belvedere de pe Muntele Mic.

Varful Muntele Mic este putin mai acana si masoara 1802 m altitudine.

Suntem langa imensa cruce alba metalica ridicata aici. 7,8 km din sa pana la cruce pe asfalt, pe scurtaturi cu siguranta mai putin.

Crucea de pe Muntele Mic am putea spune ca seamana cu cea de pe Muntele Caraiman, din Masivul Bucegi, mult mai mediatizata si cunoscuta. Crucea de pe Muntele Mic are o inaltime de 25 metri, si noaptea este luminata (cel putin instalatie exista). Crucea aceasta este de fapt si o antena de telefonie. La baza ei este o platforma mare, betonata.

Povestea crucii de pe Muntele Mic. In iulie 1936 este inaugurat Monumentul eroilor banateni din lupta pentru reintregire, aceasta fiind prima cruce ridicata in acest loc. Ea fost ridicata din 8 tulpini de brad trase la fata locului cu 10 tulpini de cai conform tarcu.ro. Si inaltimea primei cruci a fost tot de 25 m. Trunchiurile au fost fixate de o platforma metalica ancorata in stanca. Pe cruce s-au montat 4 proiectoare si o sirena. Se scrie ca pe timp senin crucea era vizbila din cateva puncte ale Timisoarei.

Noua cruce, este ridicata intre anii 2002 – 2004 din structuri metalice si este deasemenea iluminata. Si despre ea se scrie este vizibila pe timp senin din Timisoara. Pe o placa metalica noua, putem citi pe langa numele eroilor din 1918 si numele celor ce au contribuit la ridicarea noii cruci.

Admiram Statiunea Muntele Mic, inca o data, de aici de langa cruce. Si Muntii Tarcu. Si depresiunea Caransebesului. Suntem sus. Suntem liberi.

Drumul spre pensiune va fi identic cu cel descris cu cateva zile in urma, adica cel asfaltat via Caransebes.

Am avut o zi reusita! O zi minunata! Am vizitat Cascada Ropote, Cascadele Sucului, Cascada Sucu, am simtit ceva adrenalina cu masina, am vizitat Saua Jigoriei, Muntele Mic, Crucea de pe Muntele Mic.

Superb!

---

VIZUALIZĂRI: 9678 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI