Cetatea Saschiz – marea batalie cu timpul

TIPĂREȘTE

Inainte de a ajunge la Cetatea Rupea, ne-am adus aminte ca in drum trecem pe langa Cetatea Saschiz, asa ca nu puteam sa nu oprim si aici. Am oprit in fata Turnului cu Ceas, una din cele mai frumoase constructii medievale din Transilvania, construit in anii 1600 dupa primul Turn cu Ceas din Sighisoara, cel care a ars in incendiu. Papusa din turn se numeste Bogdan, este din lemn si bate din sfert in sfert de ora. Langa turn este o biserica a carei constructie a inceput in 1477 si a fost terminata ca biserica fortificata doua sute de ani mai tarziu. Momentan biserica era inchisa pentru renovare si nu se putea vizita, asa ca ne-am multumit sa le admiram din afara.

Ne-am indreptat apoi atentia spre Cetate, care se inalta falnica in varful dealului si dupa indicatorul din apropiere, avem 1. 2 km pana la ea. Fiindca plouase cu o zi inainte, am pornit-o frumusel pe jos si nu oricum, pe poteca, ci de-a dreptul, pe deal in sus.

Urcand pe dealul cetatii, am inteles perfect de ce a fost construita aici aceasta cetate... Nu am gasit prea multe informatii despre ea, dar eu sunt tentata sa cred ca, in cazul in care a fost cucerita, aceasta s-a facut destul de greu, una din cauze fiind panta abrupta a dealului. Am facut un adevarat antrenament pana am ajuns la destinatie...

Nu pot sa nu amintesc de o caprioara pe care am zarit-o intr-un lan de trifoi, pe prima portiune a dealului, o panta mai mica. Ne-am apropiat incetisor sa o vedem mai bine, dar cand ne-a simtit, a intors capul, s-a uitat cateva secunde fix la noi si apoi a luat-o in padurice... Am fost atat de incantati incat ne-a disparut orice retinere data de urcus si am pornit la drum mai hotarati.

Pana acum cativa ani cetatea era bine ascunsa dupa o padure deasa, astfel ca putini stiu de existenta ei. A fost intretinuta si locuita pana in anii 1940-1944, Cetatea castigand razboiul cu timpul. Ulterior, din cauza celui de-al doilea razboi mondial, sasii au fost deportati iar cetatea a fost parasita si uitata.

Chiar daca afara nu e foarte cald si bate un vant destul de rece, urcusul ne-a facut sa ne incalzim si sa ramanem in tricouri. Ne-am spus ca trebuie sa urcam in ritm constant, nu prea repede, pentru a nu obosi, dar nici prea incet sau cu pauze frecvente si lungi, pentru ca e greu sa ne intram din nou in ritm. Am urcat usor in diagonala fiindca era mai simplu.

Pe masura ce ne apropiem, in fata se ni se deschide un peisaj trist. Candva acest deal a fost impadurit, dar acum in pamant sunt doar cioturile arborilor. Vederea e dezolanta... Din loc in loc mai este cate un copac cazut, in rest... multa uscaciune... Ceva tufe (asemanatoare salciilor) lungi si uscate, precum si crengi de copaci cazute, toate uscate... Doar iarba incepe sa inverzeasca, dar inca pastreaza urmele iernii... Senzatia este ca suntem dupa bombardament, ca aici totul s-a sfarsit... daca veneam cu o luna mai tarziu verdeata era mai multa, dar acum vegetatia de-abia isi revine dupa iarna lunga...

Tocmai cand ne uitam la acest peisaj trist, am vazut o floare galbena; mai incolo, inca una... Ridic ochii si in fata noastra vedem o adevarata explozie de flori...

Aici, cand aveam in fata doar acest peisaj de sfarsit de lume, vederea acestor flori care sunt peste tot au un efect miraculos: simti ca viata merge inainte, ai impresia ca e un nou inceput... chiar daca mai pierde cate o batalie, natura nu poate fi distrusa atat de usor...

In varful dealului zarim zidurile cetatii. Aceasta cetate taraneasca a fost rodul intregii comunitati din Saschiz si a inca sase comune din apropiere, pentru a se protejaja de invadatori. Spre deosebire de alte fortificatii sasesti, acest loc de refugiu nu a fost ridicat in jurul nici unei biserici.

Aproape de varf era o bancuta pe care ne-am asezat sa se odihnim, dar nu prea mult pentru a nu ne molesi prea tare. De-acolo, de sus am privit spre Saschiz si am admirat privelistea...

In sfarsit am ajuns la intrarea in cetate. Am privit in jur. Am avut sentimentul ca am intrat in alta lume. Nici macar vantul nu se ma simte si ‘auzim’ doar... linistea... O liniste adanca, nu bate vantul, nu vedem decat aceste ziduri vechi care par apasatoare din cauza spatiului interior mic, dupa parerea mea (mai ales pentru 7 comune) si a inaltimii lor; timpul parca s-a oprit aici, totul pare incremenit!

Privim incaperile din interiorul cetatii si incercam sa ne gandim cum au trait oamenii... Aici si-au trait viata generatii intregi, de-a lungul catorva secole, dar nu a mai ramas nimic, decat aceste ziduri care din loc in loc stau sa cada. O viata avem si nu ramane nimic, totul este trecator si aici e exemplul cel mai bun... De data aceasta Cetatea Saschiz a pierdut batalia in fata timpului...

Privim fantana cetatii dar cu teama fiindca e foarte adanca si e fara ziduri, un adevarat pericol! Peste gura fantanii este cazut un trunchi de copac, dar pe langa el este loc suficient pentru o “plimbare in jos”... Fantana are cam 12 metri, dar inainte avea 60. Se spune ca face legatura intre cetate si centrul comunei Saschiz printr-un tunel subteran.

Din loc in loc se poate observa vegetatia care se intinde, incet, peste tot (natura nu moare! ) si sta sa acopere zidurile. Ceea ce pune capac sunt trei arbori care cresc pe varful turnului principal, prinzand radacini intre pietrele cetatii, astfel ca aminteste de castelul “Frumoasei din padurea adormita”!

Pe langa turnul principal sunt niste scari inguste, doar de latimea unui om, asemanatoare celor din Cetatea Rupea (la zidurile din sec. XIV) si mici de inaltime (nu stiu daca au 1. 5 m). Urcam scarile aplecandu-ne si ajungem la primul cat. In fata este drumul ce duce la turnul urmator, dar totul pare a fi prea subrezit, asa ca nu ne-cumetam. Chiar si turnul care se zareste in fata are crapaturi cat pumnul, de zici ca sta sa cada!

In partea opusa zarim padurea pe o fereastra! Credeam ca am gasit punctul slab al cetatii, locul pe unde putea fi cucerita! Ne-am dus la fereastra si am ramas uimiti de peretele drept care era in prelungirea cetatii! Rapa e foarte adanca iar copacii ce-i zarisem pe fereastra erau de partea cealalta a rapei...

Nu eram decat noi acolo, intre zidurile inalte, iar linistea aceea si ruinele ne fac sa ne simtim ciudat, asa ca dupa ce ne-am lasat imaginatia sa-si faca de cap, coboram, nu fara a admira din nou florile.

Cu toate ca cetatea ne-a impresionat foarte mult, am avut un sentiment de usurare cand am iesit de-acolo si am revenit in zilele noastre!

E incredibil cum a dainuit sute de ani si cat de repede se stinge acum in cativa zeci de ani! Timpul le sterge pe toate, uneori cu o viteza uimitoare, si daca nu se face nimic pentru aceasta cetate, in curand va fi doar o gramada de pietre!

Timpul are grija sa le rezolve pe toate... mai ales cand ele nu mai folosesc...

Pentru cei interesati, pot afla si alte amanunte de aici (de unde am preluat si eu cateva date tehnice) :

click aici

click aici

---

VIZUALIZĂRI: 2540 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI