EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pași prin lumea urbană - Odorheiu Secuiesc
Paștele catolic de anul acesta ne-a prins în municipiul Odorheiu Secuiesc, în arealul locuit din vremuri vechi de grupul etnic al secuilor. Am ajuns la poalele Munților Harghita, pe cursul râului Târnava Mare, într-o așezare străveche existentă încă din epoci ale pietrei sau metalelor, stăpânită de romani printr-un castru, apoi din secolul al XI-lea se așează aici secuii. Prima atestare documentară a așezării datează din anul 1333.
Am găsit orașul într-o stare liniștită, premergătoare marii sărbători pascale, aproape că străzile erau pustii, nici oameni, nici autoturisme. Parcă am intrat într-o buclă a timpului – era prea liniște, prea pustiu, prea, prea... Doar vitrinele decorate tematic ne anunțau că urmează o sărbătoare religioasă de amploare. Ceva agitație aveam să vedem în cea de-a treia zi de Paști când s-au reluat activitățile în oraș. Aveam să explorăm orașul la pas în vreo trei secvențe, după ce ne întorceam din vizitele noastre turistice în împrejurimi. Am descoperit clădiri istorice, fronturi urbane frumos colorate, monumente de for public, biserici și alte câteva puncte de atracție. Am să enumăr pe scurt câteva din locurile care mi-au plăcut în acest oraș transilvan.
1. Piața Városháza (Primăriei). Fiind cazați chiar în centrul localității, la pensiunea Korona (vezi impresii), ne-a fost la îndemână să vedem obiectivele istorico-arhitecturale din această zonă. Primăria este o clădire de sfârșit de secol al XIX-lea, cu ceas pe frontonul principal, cu balconașe, corp central decroșat pe sub arcadele căruia poți trece, o frumoasă curte interioară.
Piața e mărginită de două lăcașuri de cult amplasate în puncte opuse: Biserica Reformată (mai veche cu 100 de ani decât Primăria, se afla în proces de restaurare) în Est și Biserica Franciscană (activează ca mănăstire franciscană și este cea mai veche biserică din acest perimetru central) în Vest.
În mijlocul spațiului verde din piață este situat monumentul Stâlpul milenar – un obelisc cu vultur în vârf, străjuit de doi lei la bază. Este un monument refăcut care a fost inaugurat la 1897 când se serbau 1000 de ani de la descălecat. Altă statuie importantă e cea care îl reprezintă pe Orbán Balázs – omul de cultură care publică Descrierea istorică, arheologică, geografică şi etnografică a Ţinutului Secuiesc în șase volume (1868-1873). Orbán Balázs este înfățișat în mărime naturală și bineînțeles că ține în mâna stângă o carte.
Centrul orașului mai găzduiește câteva monumente: o fântână arteziană (pe marginea bazinului sunt trei statui), grupul statuar „Viața” (un crucifix) și Parcul memorial (o rotondă în care sunt 12 busturi ale unor personalități istorice și culturale, plus anonimul „Secui pribeag” ).
2. Piața Márton Áron. În locul numit altădată Piața de Sus, într-un scuar pietonal tronează statuia Secuiului de Fier, monument închinat eroilor din cele două războaie mondiale. Pe partea dreaptă într-o curte cu gazon tuns la linie și o pleiadă de busturi admirăm frontonul bogat decorat al Colegiului Reformat – școala a fost înființată pe la 1600 și ceva, clădirea trecând de la stadiul din lemn, la cel din zid și numeroase transformări în diverse stiluri arhitecturale. În scuar mai vedem reproduceri ale unor steme și cunoscuții stâlpi funerari. Urcăm o serie de trepte și ajungem la biserica romano-catolică, lăcaș vechi de peste 200 de ani cu un turn semeț de 40 m.
3. Liceul Tamási Áron. O minunăție de clădire ne întâmpină în acest loc înalt din sudul urbei. Impactul vizual e mare, în fotografii e greu de cuprins frontal întregul corp de clădire. Citim că acestă școală romano-catolică a apărut la sfârșitul anilor 1500, construcția actuală datând însă de la începutul anilor 1900. Unitatea de învățământ a deținut de-a lungul timpului mai multe corpuri de clădiri în care se aflau săli de clasă, bibliotecă, sală de sport, locuințe pentru profesori și director, dormitoare și cantină pentru elevi, chiar spital.
Clădirea restaurată recent ne încântă cu ornamente la ferestre, o esplanadă înaltă în față, o scară de acces pe esplanadă decorată cu ceea ce pare a fi o fostă fântână decorativă, o ușă de acces impunătoare. Frontonul central este decorat cu două figuri feminine, vedem și câteva frontoane laterale, dar și un turnuleț interesant pe acoperiș.
4. Cetatea Székely Támadt. În apropierea centrului, spre nord cumva, vedem doar din exterior ruinele cetății în stil neoitalian, cu bastioane pătratice în colțuri, trecută prin mai multe distrugeri și reconstrucții. Accesul e greoi, în interiorul cetății fiind acum Liceul Eötvös József o clădire impozantă construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Mergem pe o străduță paralelă pavată cu piatră cubică și putem vedea printre casele orașului fragmente masive ale unuia dintre bastioane, dar și o porțiune de zid medieval prevăzut cu creneluri de tragere. În plimbarea noastră spre cetate am zărit numeroase case vechi, biblioteca municipală, biserica unitariană.
5. Strada Kossuth Lajos. Această arteră constituie „bulevardul” principal al orașului, perpendicular pe piața centrală a urbei. Ne-am delectat cu fațadele colorate ale clădirilor destul de vechi aliniate pe ambele părți ale străzii, cu vitrinele stil vechi, porți și decorațiuni arhitecturale. Undeva pe această stradă am observat poarta de acces și vitrinele Muzeului Foto Kováts, un atelier tradițional plin de aparate foto vechi și decoruri originale.
Orașul e drăguț, în anotimpurile calde e și mai ofertant din punct de vedere peisagistic (vezi articol @crismis: ). Noi ne-am mulțumit cu plimbările la pas prin centrul orașului și pe străduțele din vecinătate, vremea nu a fost prea prietenoasă, iar muzeele erau închise din cauza sărbătorilor pascale catolice. Am apreciat arhitectura veche și instituțiile vechi de sute de ani. Mi-a plăcut la Odorheiu Secuiesc și văd orașul ca un bun punct de plecare în explorarea turistică a împrejurimilor.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 11.06.21 10:54:39
- A fost prima sa vizită/vacanță în ODORHEIU SECUIESC
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Insect Park – o nouă atracție în România — scris în 29.08.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Băile Szejke și Galeria Porților Secuiești — scris în 28.06.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Atelier Foto Kováts - un muzeu inedit — scris în 25.06.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 La Odorheiu Secuiesc după 10 ani — scris în 21.06.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Prin Galeria Porților Secuiești spre mormântul lui Balázs Orbán — scris în 17.08.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 O mică incursiune în lumea apelor minerale — scris în 17.08.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2022 2 zile pe tărâm ronguresc :) — scris în 26.02.22 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ