ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.11.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
NOV-2023
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Cisnădie

TIPĂREȘTE URM de aici

Următoarea oprire pe drumul de la Cluj la Pitești a fost în Cisnădie pentru a vizita Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate de curând restaurată prin fonduri europene. După 4 ani de lucrări de renovare intense, Biserica evanghelică „Sf. Walburga” din Cisnădie strălucește din nou. Resfințirea solemnă a Bisericii Evanghelice a avut loc pe 5 august 2023 în cadrul „Întâlnirii Cisnădienilor” printr-o slujbă solemnă ținută de către Episcopul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, Reinhart Guib.

Biserica, lăcaș de cult, cu hramul Sf. Walpurga, a fost ridicat de coloniștii germani la începutul secolului 13 ca o bazilică romanică cu trei nave, dar a suferit numeroase transformări, pierzându-şi aspectul romanic. A fost atestată documentar în 1349 și a fost transformată în stil gotic în a doua jumătate a secolului 15, prima jumătate a secolului 16. Aceasta adăpostea renumitul „Tezaur de la Cisnădie” , care din 1915 se află la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Biserica a fost fortificată după atacul turcilor din 1493, fiind înconjurată de trei centuri de ziduri cu coridoare de apărare, turnuri și bastioane, dar și cu șanțuri care puteau fi umplute cu apă, astăzi sunt astupate.

Biserica are câteva caracteristici care îi dau unicitate. Turnul cu Ceas, ridicat la 1425, este printre primele turnuri cu ceas din Transilvania şi din România. Al doilea element este Paratrăznetul, primul paratrăznet instalat la sud-est de Viena, în 1795, deoarece biserica, fiind amplasată la înălţime, a ars de nenumărate ori datorită fulgerelor şi banii de renovare nu mai ajungeau. Pornind de la superstiţia că unde fulgerul a lovit o dată nu va mai lovi încă o dată, o povestea locală spune că actualul paratrăznet a fost realizat după forma ultimului fulger, de atunci biserica nu a mai ars.

Intrarea în complexul bisericii se face prin strada Cetății, din sud-vest, nu este intrarea principală. Am intrat prin gangul de sub Turnul de Apărare „Odaia Preotului” și am ajuns la Casa de Bilete unde am plătit 12,5 lei de persoană și 2 lei pentru harta ansamblului. Domnul de la Casa, mai în vârstă, nu a știut să ne explice nimic, harta a fost excelentă și am putut localiza ceea ce vedeam. Recomand să o cumpărați, nu sunt indicații la diferitele obiective din fortăreață.

Am pozat și drumul, cândva șanț cu apă, acum astupat, dintre cele două rânduri de ziduri, Zwinger și Curtina, Turnul de Apărare „Turnul Slăninei” dar și puțin din Primăria Veche care se vede mai bine din exterior. Am pătruns apoi în interior printr-o poartă masivă, Poarta Secundară. După ziduri am avut senzația că am intrat în altă lume, liniște, frumoasă grădină cu arbori solitari și superba biserică. Se văd zidurile în interior, se poate urca pentru pozare, am făcut un tur al bisericii prin exterior, este imensă, frumos restaurată și am ajuns la un ansamblu format din Turnul de Apărare „Turnul Școlii” , Turnul de Apărare „Turnul Făuritorilor de Seceri” și din Intrarea Principală cu creneluri laterale, anterior pod basculant. Tot aici este și Turnul Porții reclădit în anul 1911. Intrarea Principală are o ușă ce este închisă, am pozat-o apoi din exterior când am făcut o plimbare pe lângă zidurile Ansamblului.

Am admirat biserica, are un Turn cu Ceas (Clopotniță) înalt de 59 metri și două Turnuri de Apărare Laterale mai mici, cu șase nivele. Am urcat apoi în Turnul Cu Ceas mai întâi printr-un coridor îngust, pe o scară cu trepte de piatră după care se urcă trepte de lemn cu balustradă într-o zonă deschisă care nu prea mi-a plăcut. Se ajunge apoi la o platformă din scânduri, la cele cinci clopote ce sunt acționate electric de la distanță. Turnul are ferestrele gotice, câte două pe fiecare fațadă, cu plasă protectoare dar cu ochiuri mobile pentru pozare. Se urcă mai departe deasupra ceasului, se vede mecanismul acestuia și se ajunge la ultima platformă de unde se iese în cele patru Turnulețe din colțurile turnului. Se pozează prin plasa de protecție și se vede frumos orașul Cisnădie.

Am revenit pentru a vedea Biserica în interior. Este grandioasă, are un Altar cu un Retablu cu aripi mobile, de dinainte de 1520, cu Madona din Bruiu, atribuit lui Veit Stoss Junior și o Fereastră romanică cu frescă și inscripție din secolul 13. În dreapta altarului este o Absidă Secretă, ascunzătoarea comorii bisericești, dezvăluită în 1792, astăzi expusă la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Sunt două orgi, una micuță la parter în partea dreaptă, Orga „Johannes Hahn” din Veseud, 1793, cealaltă la etaj, Orga „Wegenstein” , 1944, mare, cu 2100 tuburi și 28 registre. Are și o Cristelniță din secolul 15, mai multe pietre funerare, Amvon cu un frumos baldachin baroc din secolul 18 dar și Paratrăsnetul din 1795.

Am revenit iar la casa de bilete pentru a poza Turnul de apărare „Odaia Preotului” și Turnul de Apărare „Casa Parohială” după care am văzut Ansamblul bisericii prin exterior mergând și la zona mai nouă a acestuia, aflată în partea de nord. Aici este și o clădire unde a fost Prima „Asociațiune de Comerț din Cisnădie” , secolul 20, magazin construit pe zidul de apărare, este și un restaurant.

Plimbarea noastră a durat mai mult de o oră, mi-a plăcut tot ce am văzut, am urcat în Turnul Clopotniță, ne-am plimbat prin curte, am admirat biserica în interior. Mergeți acolo și nu veți regreta!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 27.11.23 09:15:37
Validat / Publicat: 27.11.23 09:53:42
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MĂRGINIMEA SIBIULUI

VIZUALIZĂRI: 873 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Cisnădie, Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate, Turnul Porții, și alte două turnuri de apărare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46200 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[27.11.23 13:12:17]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[27.11.23 14:08:18]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

doinafil
[27.11.23 14:37:15]
»

@mprofeanu: Este interesant acest ansamblu al Bisericii Evanghelice fortificate din Cisnădie! Nu știu câte lăcașe de acest fel au ziduri duble de apărare. Spui că de mult, pe la 1493, avea chiar trei ziduri.

Este interesant că banii europeni s-au folosit doar pentru biserica propriu-zisă, nu și pentru zidurile exterioare! Ce puțin așa mi se pare mie, după ce am citit și văzut pozele.

Mă surprinde că tu, care ești foarte atentă cu detaliile descrierii, mai ales la poze, aici ai „zbârcit-o” , ca să zic așa! De la poza nr. 31 în sus, ai repetat ce era scris până la ea, chiar dacă vedem, de fapt, interiorul bisericii. Mi-ar fi plăcut să știu care este cristelnița atât de veche. Am intuit că este cea din P46, acoperită cu o pânză!

Te felicit pentru alegerea obiectivelor pe care le vizitezi!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[27.11.23 16:13:50]
»

@doinafil: Mulțumesc frumos pentru sesizare. Pozele le-am încărcat corect cu explicațiile respective. Când am deschis telefonul am observat că de la P31 aceasta se repetă. Am editat apoi fotografie cu fotografie de la P32 și am observat că următoarea pusă iar se repeta. Sigur a avut ceva programul. Dacă nu mă atenționai nu știam sau nici nu îmi trecea prin cap că se poate întâmpla așa ceva. Nu pot să îți răspund dacă în P46 este Cristelnița, eu am pozat în stânga aproape de altar altă Cristelniță și am pus o poză. Noroc că am avut o hartă luată de la intrare și am localizat ce este în biserică.

Doar biserica a fost renovată în totalitate, se urcă și în turn. Restul este așa cum le-am pozat. Tot ansamblul merită văzut! Mie mi-a plăcut, nou cu vechi, mi s-a părut mai interesant!

Încă o dată îți mulțumesc. Cu mare drag, ! ????

doinafil
[27.11.23 17:49:46]
»

@mprofeanu: Mă miram eu ca tu să nu fi fost atentă la „numele” pozelor, pentru că ești una din userii care acordă importanță acestora, care descrie în amănunt ce vedem! Am verificat și acum au apărut cu textul corespunzător.

Am văzut că ai atașat și ultima poză, cea cu cristelnița veche, din piatră, lucru pentru care îți mulțumesc!

Să ai o săptămână cum ți-o dorești!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[27.11.23 18:17:15]
»

@doinafil:

Pușcașu Marin
[27.11.23 18:54:59]
»

@mprofeanu: Când am văzut în pagina principlă că e vorba de-un articol cu Cisnădie, am avut o strângere de inimă. Pentru mine Cisnădie = covorul din sufrageria alor mei = bătut de două ori pe an = chinul chinurilor.

Am răsuflat ușurat când am văzut despre ce e vorba . Mie îmi place îmbinarea asta de nou, renovat, cu zidurile vechi care-ți dau senzația de autenticitate. Foarte frumoase fotografiile. Descrierea din articol... marcă înregistrată @mprofeanu, adică fără cusur.

Vă place să vă cocoțați peste tot . Dar asta e și în avantajul nostru, al celor ce privim fotografiile.

Toate cele bune vă doresc.

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[27.11.23 19:13:05]
»

@ghisor: Nu sunt nostalgică dar ce covoare frumoase și trainice se lucrau la Cisnădie! Și mie mi-a plăcut această îmbinare dintre vechi și restaurat. Citisem despre această biserică fortificată că a fost de curând reabilitată și am vrut să o văd. Am o fleblețe pentru aceste biserici fortificate și nu le ratez când am posibilitatea. Cât despre marca înregistrată, zău este prea mult!

Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!

Pușcașu Marin
[27.11.23 19:34:33]
»

@mprofeanu: Când spun” marcă înregistrată” , nu vă gândiți la” periuțe” pe pardesiu, geacă sau mai știu eu ce alt articol de îmbrăcăminte. N-am de ce. Singura persoană la care umblu cu periuța, n-are nicio treabă cu AFA .

Marcă înregistrată pentru mine înseamnă stilul autorului. Pot recunoaște autorul unui articol după stilul în care a fost scris. În cazul de față e vorba de documentare, fotografiile sunt în ordine cronologică cu textul și altele (le țin pentru mine, dar e de bine

E modul meu de a aprecia un articol din care am mai învățat ceva.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[28.11.23 15:22:35]
»

@ghisor: ????????????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, mprofeanu, Pușcașu Marin
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Cisnădie & Cisnădioara:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066748857498169 sec
    ecranul dvs: 1 x 1