Muzeul Satului Maramureșean Sighetu Marmației

TIPĂREȘTE

La Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației am ajuns în ziua a treia a minisejurului nostru pe meleaguri maramureșene, acesta fiind primul obiectiv vizat pentru acea zi din două motive: este primul pe care l-am întâlnit și programul de vizitare începea la ora 08.00, cel puțin scriptic. Muzeul este situat la intrarea dinspre Baia Mare în Sighetu Marmației, iar adresa acestuia este str. Muzeului, nr. 1.

Am ajuns ușor la muzeu, am urmat indicatorul din drumul principal și nu după mult timp am ajuns la poarta acestuia; din drumul principal fiind doar 500 m. Am lăsat mașina pe marginea drumului și ne-am îndreptat spre poarta de acces în incinta muzeului, o poartă maramureșeană bineînțeles, care avea arborate steagul României și al UE.

Am pătruns în curtea muzeului prin cele două compartimente ale porții destinate accesului persoanelor. Imediat după poartă este amenajat un mic loc pentru parcarea autovehiculelor, dar nu am putut parca acolo, întrucât poarta destinată accesului autovehiculelor era închisă. La aproximativ 30 m de poarta de acces este un mic corp de clădire în care este amenajată și casa de bilete, iar la câțiva metri în dreapta sunt toaletele. La casa de bilete este amplasat un afiș cu programul de vizitare, precum și o schemă a muzeului.

Am ajuns cu puțin înainte de ora 09.00 și am fost primii vizitatori din acea zi. Deși programul de vizitare a muzeului în această perioadă era 08.00-16.00 (eram în extrasezon: 16 septembrie-14 aprilie), la ora sosirii noastre nu era nimeni la casa de bilete. E adevărat, programul se modificase cu doar o zi înainte; până atunci fusese 10.00-18.00 (în sezon:15 aprilie-15 septembrie) și probabil angajații nu se obișnuiseră cu noua oră. Tarifele de acces sunt: 4 lei /adult, 2 lei /copil; 4 lei taxă foto; 10 lei taxă video.

Muzeul Satului Maramureșean a fost inaugurat în anul 1981, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor și conține o colecție formată din aproximativ treizeci de case specifice zonei Maramureșului.

Muzeul în aer liber este organizat asemeni unui sat, cu ulițe principale și secundare, case specifice zonei maramureșene (unele cu anexe gospodărești) din secolele XVI – XIX. Terenul alocat pentru amenajarea muzeului are o suprafață destul de mare, curțile sunt mari, casele sunt ”aerisite”, organizatorii având suficient spațiu pentru a amenaja muzeul asemeni unui sat. Pe fiecare casă sau anexă gospodărească este amplasată o plăcuță care indică perioada din care / locul de unde provine, precum și numele proprietarului.

Toate ulițele din acest sat recreat în incinta muzeului duc către biserica satului, una tipic maramureșeană. Aceasta este cea mai veche construcție de aici, datează din secolul al XVI-lea și a fost adusă din satul Oncești, de pe Valea Izei. Biserica este amplasată pe un mic deal, este construită, evident din lemn, având un turn cu un foișor și o cruce metalică în vârf.

Am pornit pe aleea care urcă spre curtea muzeului, cu speranța că vom întâlni un angajat care să ne permită vizitarea caselor și în interior și, eventual să ne fie ghid. Am ajuns la prima casă și întrucât nu am întâlnit nicio persoană din personalul muzeului am început să vizităm ”pe cont propriu” atât cât era posibil. Acest lucru a presupus să vedem casele la exterior, anexele gospodărești, să privim interioarele caselor prin geamuri, să admirăm porțile maramureșene. Acest tur al muzeului a durat aproximativ o oră și jumătate.

Am întâlnit case aduse din diferite localități din Maramureș: Călinești, Sârbi (Valea Cosăului), Bârsana, Bogdan-Vodă (Valea Izei), Săpânța, Câmpulung la Tisa (Valea Tisei), Mara, Ferești (Valea Marei), etc.

Toate proprietățile sunt împrejmuite cu gard din nuiele împletite, iar unele au și anexe gospodărești. Din această categorie aș putea aminti: pătulul pentru porumb confecționat din nuiele împletite, presa de ulei, fântâna, șura pentru fân, colejnă (adăpost pentru căruță, unelte agricole și lemne de foc), cotețe pentru păsări și grajduri pentru animale.

Majoritatea caselor sunt construite exclusiv din lemn, sunt acoperite cu șindrilă și au fundație din bolovani de râu sau piatră de carieră. În funcție de perioada în care au fost construite, cele mai vechi case au două sau trei încăperi, pentru ca spre sfârșitul secolului al XVIII-lea să evolueze spre mai multe încăperi. Tot în funcție de perioada construcției lor casele au sau nu prispă. Cele mai vechi, construite în sec. XVI-XVII nu au acest element, spre deosebire de cele ce datează din sec. XVIII-XIX, la care prispa este prezentă.

Interioarele caselor sunt specifice perioadei din care provin. În interior casele conțin mobilierul specific (pat, dulap, masă, scaune, lavița, lada de zestre), precum și leagănul copilului, vatra, cuptorul și culmea pe care sunt așezate/depozitate cergi, covoare, fețe de masă, etc. Din decor mai fac parte alte obiecte de uz casnic: scule și unelte, război de țesut, lăzi pentru păstrarea cerealelor și alimentelor, cofe, putineie, oale de pământ, blidare, scări, mosoare, etc.

Pereții camerelor sunt văruiți în alb și sunt ”împodobiți” cu icoane, ștergare, blide, oale și ulcele din ceramică, a căror cromatică asigură un aspect plăcut încăperii.

Porțile maramureșene sunt realizări arhitectonice de valoare. Stâlpii acestora sunt ciopliți și ornamentați cu diverse inscripții / motive (solare, florale).

Întrucât în zonă locuiesc și oameni de alte etnii, pe lângă locuințele românești au fost reconstruite și câteva specifice etniilor evreiească, ucraineană și ungurească.

Casa evreiască provine din satul Bârsana, a fost construită în secolul al XIX-lea și a aparținut familiei rabinului Drimer. Casa este din lemn, tencuită cu lut și are acoperișul din șindrilă. Este situată chiar pe ulița principală și are două intrări. Din păcate casa era încuiată și nu am reușit să-i vedem și interiorul.

Casa maghiară datează din secolul al XIX-lea și a fost adusă din satul Câmpulung la Tisa. La fel ca și Casa evreiască, este construită din lemn, tencuită cu lut, văruită în alb și are acoperișul din șindrilă. Însă există și un element constructiv care o deosebește de cea evreiască, este vorba de tindă. Și această casă era încuiată, dar am reușit să vedem interiorul unei camere care avea ferestra deschisă și să facem o fotografie.

Înainte de a trece mai departe aș dori să fac o observație, cele două case contrastează cu celelalte din muzeu pentru faptul că sunt tencuite cu lut și vopsite în alb.

Casa ucraineană datează din secolul al XVII-lea și a fost adusă din satul Poienile de sub Munte. Interiorul acestei case am reușit să-l vizităm. Casa este construită din lemn și are doar două încăperi, camera de locuit și tinda. În aceasta din urmă erau depozitate diverse unelte și ustensile, cântar, lăzi pentru cereale și alimente, cofă, berbință, etc. Camera este asemănătoare celei de la casele românești: deosebim cuptorul, patul, masa, un scaun, lavița, leagănul copilului. Pe pereții zugrăviți în alb pot fi observate câteva farfurii din ceramică. La exterior casa este prevăzută cu o bancă încastrată în structura casei, precum și cu un spațiu de depozitare într-o parte laterală a casei.

Când mai aveam de vizitat doar 6-7 case, l-am întâlnit pe paznicul muzeului. După ce ne-am salutat l-am întrebat dacă dumnealui este ghidul muzeului și dacă ne poate deschide măcar ușile caselor care mai rămăseseră de vizitat. Acesta ne-a răspuns că este paznicul muzeului și că programul de vizitare începe la ora 10.00. I-am replicat că programul de vizitare s-a modificat și că este a doua zi în care acesta începe de la ora 08.00, programul fiind disponibil atât pe site-ul muzeului, cât și la intrare. Omul a bătut în retragere și s-a oferit să meargă să ia cheile pentru a ne deschide ușile caselor, dar a ținut să precizeze că nu ne poate da detalii despre acestea.

Am așteptat preț de câteva minute și paznicul și-a făcut apariția cu un mănunchi mare de chei. Acesta era dispus să ne deschidă ușile tuturor caselor, dar acest lucru ne-ar fi luat mult timp, iar noi mai aveam în plan să vizităm în acea zi și alte obiective importante precum Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței din Sighetu Marmației, Cimitirul Vesel din Săpânța și Mânăstirea Săpânța-Peri, așa că am declinat oferta acestuia și am vizitat doar casele la care nu ajunseserăm încă, plus încă trei aflate în apropiere.

La finalul vizitei am vrut să îi plătesc paznicului în condițiile în care era singurul angajat al muzeului. Acesta a refuzat să primească banii, spunându-mi că voi plăti la casa de bilete în situația în care persoana responsabilă cu încasarea acestora a ajuns acolo. I-am mulțumit pentru sprijinul acordat și ne-am deplasat spre ieșire și implicit către casa de bilete, însă nici de data aceasta nu era nimeni acolo. Uite așa am reușit să vizităm muzeul gratis :).

Nouă ne-a plăcut acest muzeu și consider că nu este o pierdere de timp să alocați o parte din timpul dumneavoastră pentru a-l vizita.

Să aveți parte de drumuri bune și călătorii frumoase!

Web, rog atașați: https://www.youtube.com/watch?v=vJDlPB5veKE

---

VIZUALIZĂRI: 3730 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI