Legenda, credinta, adevar

TIPĂREȘTE

Promiteam acum 2-3 zile ca voi reveni cu un review despre vizitele facute la Manastirea Dervent si despre cele doua mici intamplari oarecum deosebite pe care le-am trait acolo.

Profit de putin timp liber si imi tin promisiunea facuta mie in primul rand, dar si lui "iulianic", un prieten al acestui site.

Scriam in review-ul dedicat Manastirii Sf. Apostol Andrei, ca de cate ori am trecut pe acolo, am vizitat neaparat si Manastirea Dervent. De ce?

Pentru ca sunt atat de apropiate si am trecut de atatea ori pe langa ele fara sa opresc, incat acum vreau sa recuperez timpul pierdut. Pur si simplu.

Probabil ca stiti legenda crucilor de piatra iesite din pamant, de la Dervent, cu turcul bogat si de treaba care i-a lasat pe crestinii care lucrau pe mosia lui sa se inchine acelor trei cruci si cu fiul lui cam fundamentalist care le-a rupt bratele si le-a aruncat in Dunare, lucru care a adus greutati si necazuri tatalui sau. Nu o voi repeta, desi este o legenda tare frumoasa.

Cert este faptul ca la Manastirea Dervent se afla doua dintre cele trei cruci, una dintre ele fiind situata in interiorul manastirii si ocrotita de un cub din plexiglas pentru a fi protejata partial de cei care cauta sa o atinga, iar cealalta este situata in spatele bisericii manastirii, fara brate si relativ nebagata in seama de enoriasi.

Daca ma intrebati pe mine, eu unul o prefer pe cea de-afara, neprotejata si supusa intemperiilor vremii.

Se mai afla in interiorul manastirii o icoana facatoare de minuni.

Ah, sa nu uit! Scriu acest review din doua planuri, cel al credinciosului rezonabil si cel al turistului care gaseste in manastirea Dervent o oaza de frumusete si de liniste, mai ales in timpul verii toride dobrogene.

Vara, manastirea Dervent este plina de randunele. Nu exista streasina unde sa nu fie un cuib al acestor pasari frumoase, ce se intorc an de an in acelasi loc.

Calugarii de aici au un mare merit ca nu au stricat cuiburile randunelelor, pe motiv ca fac murdarie sau altceva. Este o feerie de randunele, singurul loc unde am vazut un numar atat de mare.

Tot in curtea manastirii s-au pripasit pisici si caini, blanzi dealtfel, semn ca oamenii Domnului de aici gasesc un colt de paine si pentru bietele suflete. Si ele sunt ale Domnului, nu-i asa?

In mod cert, in obstea de calugari se afla un artist sculptor, sau mai multi deoarece curtea este plina de sculpturi frumoase, care ar putea sta cu cinste intr-un parc sau intr-o intersectie centrala. Unele, cele mai multe, au tenta religioasa, lucru de inteles, dar altele au o tenta laica,usor abstracta si poate ma repet, denota o mana si un spirit artistic.

Bineinteles, este un magazin (ca si la Sf. Andrei), unde se vand diverse obiecte religioase, icoane, lumanari, mir, cruciulite, carti pentru doritorii de amintiri.

Eu iau intotdeauna mir pentru mama, soacra si apa de la Izvor pentru colegii de birou.

Am trecut pe aici in multe ocazii, dar am preferat zilele cand stiam ca nu este nimeni, zile friguroase sau ploioase care goneau turistii mai comozi.

Intr-una dintre aceste zile, mai precis o sambata de noiembrie cu o vreme rece si cu o lapovita de gonise pana si calugarii chilii, am ajuns si noi in pragul manastirii. Nici macar un copil din sumedenia de copii amarati care cersesc in fata intrarii, nu se afla acolo. (deobicei sunt foarte multi cersetori, copii in special)

Eram veniti fara Andra, fetita noastra, care ramasese in grija bunicii.

Infrigurati, am intrat pe poarta manastirii si ne-am dus glont spre Izvorul Tamaduirii. Locul era de un pustiu ireal, noi stiind afluxul de turisti din timpul verii, nu mai spun de cel din ziua de Sf. Andrei.

Facand o mica paranteza, stiti probabil ca locul in care Sf. Ap. Andrei a dat cu toiagul in pamant si a tasnit un izvor limpede, se afla aici, si nu la manastirea cu numele Sfantului.

Izvorul se gaseste cam la 800 de metri de manastire, drum care pare lung intr-zi in care ploaia rece iti intra pe sub haine. De fapt este un drum spiritual, deoarece pare lung si intr-o zi de vara, cu arsita dogoritoare.

Izvorul Tamaduirii, care se spune ca a vindecat multa lume nevoiasa, se afla intr-o frumoasa capela acoperita si pictata, cu bancute pentru cei obositi, si unde vara te racoresti si te adapostesti de arsita.

In acea zi friguroasa, de care va povestesc, in care nici macar calugarii nu se vedeau, am intalnit in micuta capela friguroasa un batranel care statea singur in picioare. Era singurul suflet pe care il intalnisem de cand am intrat pe portile manastirii.

Omul a vazut ca luam apa in doua, trei sticle de doi litri (deh, obligatiile) si cand sa iesim ne-a spus ca adevaratul izvor se afla in spatele acestuia. trebuia doar sa urcam cateva trepte, prin stanga capelei si sa mergem cativa pasi inainte.

Am facut cum ne-a spus batranul si intr-adevar am dat de locul fostului izvor, un loc pietruit si cu o teava de metal ruginit din care picura un firicel firav de apa. Se vedea clar ca este mult mai vechi decat capela amenajata putin mai jos. Mai in spate putin se vedea o cisterna adanca din ciment probabil, care probabil capta apa si o filtra trimitand-o spre actualul loc de curgere. Ne-am uitat, si eu si Cristina si apoi am coborat infrigurati, cu gandul sa-i multumim batranului ce ne indrumase si sa plecam spre masina ce ne astepta singura in parcare.

Spre uimirea noastra sincera, batranul disparuse, plecase probabil, dar Cristina mi-a spus cu un zambet sagalnic ca poate era Sf. Andrei.

Nu are importanta, de atunci de cate ori merg la Dervent, urc invariabil si pana la vechiul izvor care abia picura apa si iau macar doua -trei picaturi de apa, sau ma ud pe buze si pe frunte.

A doua intamplare de la Izvorul de la Dervent s-a petrecut cu doi ani mai inainte si conditiile au fost aproape identice, in sensul ca era un mijloc de decembrie de doua ori mai friguros si noi eram tot singuri.

Ajunsi in ritm rapid la Izvor, am constatat cu necaz ca apa nu curge aproape deloc. Doar cate o picatura la cateva secunde, ne-ar fi trebuit zile intregi sa umplem macar o sticluta.

Apa izvorului curge printr-un robinet, care se invartea in toate partile, fara nici un efect, adica oricat l-am fi invartit noi degeaba. Nimic!

Dupa aproape un sfert de ora de incercari in van, inghetat bocna, i-am spus Cristinei ca ne vom multumi numai cu apa din aghiazmarul in forma de amfora din interiorul manastirii. Ea, ca orice femeie incapatanata (sau mai cu credinta), m-a rugat sa mai stau putin, doar sa mai faca o incercare.

Nu este vorba de o minune, dar in momentul cand eu ieseam din capela ce adaposteste izvorul si ii spuneam ca o las singura, am auzit micul ei strigat de multumire. Prin nu stiu ce minune, sau efect al hidrodinamicii, apa curgea vesela si cu forta pe teava ce era seaca cu un minut inainte.

M-am intors in capela si in timp ce umpleam sticlele, ma gandeam la cat de usor se dau batuti oamenii in fata unui mic obstacol (la mine ma gandeam) si ca uneori trebuie sa primesti un semn de Sus pentru a deveni mai umil (in sensul bun).

Am plecat cu o inima usoara de acolo si pana la Bucuresti am simtit ca timpul se contracta si ca pana si trecerea cu bacul a durat mai putin.

Simt ca am folosit prea multe cuvinte pentru ceea ce am vrut sa va povestesc, dar au fost experientele mele si chiar am vrut sa le povestesc si altor oameni, turisti sau credinciosi. Sau amandoua la un loc (turisti credinciosi). In nici un caz nu am scris pentru habotnici.Sunt daunatori,indiferent de confesiune!

Voi folosi cateva fotografii facute de mine in diverse perioade ale anului, dar pentru a vedea treptele din stanga capelei, spre vechiul izvor, va rog sa va uitati la fotografia postata de "iulianic", caruia ii multumesc poentru fotografii.

PS-promit sa va istorisesc si intamplarea hazlie de la Manastirea Dragomirna, cand eu fiind in bermude si Cristina in fusta mini, o calugarita ne-a dat cate un sort sau fusta neagra pana la pamant, de aratam ca un maestru Ninja si ea ca o gheisa. Partea amuzanta este aceea ca ne-am intalnit acolo cu un grup de turisti japonezi care purtau si ei "fustele" manastirii. Da' lor le statea chiar bine... !!!

---

VIZUALIZĂRI: 3280 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI