ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.10.2026
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
OCT-2026

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 11 MIN

Mănăstirea Dervent, o mănăstire altfel

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Nu vreau să deranjez pe nimeni. În general, spui. Că-n niciun domeniu nu sunt cheia, n-am veleități de om deștept. Nici măcar în turism, sau, ce știu io, orice domeniu!

Mai ales atunci când vine vorba despre religie, pentru că lucrurile se pot aprinde mai repede decât o lumânare uitată într-un loc cu curent. Așa că n-am să mă apuc să dau verdicte, să explic ce e bine și ce e rău și nici să mă erijez în mare cunoscător. Nu sunt.

O să vă povestesc doar despre una dintre multele mănăstiri dobrogene. Dar nu despre una oarecare. Despre Mănăstirea Dervent, un loc pe care mulți îl consideră printre cele mai importante și mai căutate din Dobrogea.

Derventul are însă ceva al lui, ceva ce nu găsești în cărțile de istorie și nici nu poți măsura cu ruleta. Are o poveste. De fapt, are mai multe, dar una dintre ele a devenit aproape definiția locului: legenda „crucilor crescute din pământ” .

Se spune că, odinioară, un împărat roman, nu spui nume, găsiți pe wikipedia, a hotărât să pedepsească niște oameni ce tocmai se creștinaseră, cu moartea. Împărații, știm cu toții, au apucături d-astea: fie să-și mărite fetele, fie să se-ntreacă cu alți împărați, cu nume colorate, și-și trimit băieții să facă fapte de băiețeală, fie mai știu eu ce. Ăsta avu fixul de vi l-am spus. După ce i-a merlit pe ăia patru creștini intervine legenda: din pământul de i-a îngropat pe nefericiții ăia au apărut cruci. Așa, pur și simplu. Ei, ceva mai târziu, crucile astea au fost descoperite de-un cioban, care avea defecte existențiale: era surdo-mut. Omul, total neștiutor, s-a culcat între alea cruci și dimineața s-a trezit apt-combatant, auzea și vorbea de nu se mai sătura! Asta e legenda. Și dacă te gândești bine, recunoașteți, e o poveste tare frumoasă. Atât de frumoasă încât îți vine să nu întrebi prea multe.

Las deoparte veșnica tendință mioritică a poporului român de a avea câte un cioban în fiecare poveste importantă. Probabil că, dacă mai stăm puțin, aflăm că și piramidele au fost ridicate de un cioban care-și pierduse oile.

Partea cu adevărat frumoasă a poveștii vine însă după.

Vestea tămăduirii s-a răspândit, iar la Dervent au început să vină oameni cu tot felul de beteșuguri. Și nu doar creștini. Au venit musulmani și oameni de alte credințe. Fiecare cu Dumnezeu-ul lui, cu felul lui de a se ruga, cu necazurile și speranțele lui.

Și, cumva, tocmai aici mi se pare că stă frumusețea locului.

Nu în explicația legendei. Nu în încercarea de a demonstra dacă acele cruci chiar au „crescut” din pământ sau dacă totul are o explicație pe care încă n-o știm.

Ci în faptul că, în povestea asta, oamenii nu s-au întrebat prea mult unii pe alții: „Tu cum te rogi?”

Au venit și au cerut bine.

Pentru mine, poate că asta este esența religiei. Sau cel puțin așa mi-ar plăcea mie să fie: Dumnezeu este unul și bun, iar binele pe care îl face nu se uită la eticheta pe care o purtăm noi.

Că doar n-o să stea Dumnezeu să verifice buletinul înainte să ne facă bine.

Iar dacă Derventul a reușit să păstreze ceva din această poveste, atunci poate că tocmai asta îl face o mănăstire altfel.

Sigur, legenda are, ca toate legendele, un sâmbure de adevăr. O explicație, o întâmplare, poate o urmă de istorie. Și noi, oamenii moderni, avem o mare nevoie să scoatem sâmburele acela la lumină, să-l întoarcem pe toate părțile și să spunem: „Aha! Deci asta a fost!”

Dar oare chiar ne ajută întotdeauna adevărul?

Ne ajută cu ceva faptul că știm că Moș Crăciun nu există?

Uite că mie mi se pare că, uneori, stricăm lucrurile frumoase încercând să le lămurim până la capăt. Ruinăm cea mai frumoasă poveste a copilăriei doar pentru că vrem să demonstrăm că sania nu poate zbura și că renii, probabil, n-au nici permis de conducere.

Poate că și locurile acestea au nevoie de puțină taină. De o poveste spusă încet, la gura sobei, de o bunică ce știe multe, dar nu simte nevoia să le demonstreze pe toate.

La Dervent, crucile sunt acolo. Pământul este acolo. Povestea este acolo.

Și poate că e suficient. Pentru că în lumea viselor totul e posibil. Și, Doamne, ce frumoasă este lumea viselor , aia -n care nimic nu te poate înfrânge, în care zânele sunt cu tine și Dumnezeu nu lasă să ți se întâmple nimic rău !

La Dervent se ajunge ușor. Dacă vii dinspre Constanța, cazul meu, înseamnă să călătorești, auto, cum fusei io, vreo două ore. Mult pentru unii, știu. Dar, dacă accepți varianta asta, te alegi nu doar cu o destinație, ci și cu o călătorie care are farmecul ei.

Pentru că, încet-încet, peisajul se schimbă. Pleci dintre câmpiile Dobrogei și, fără să-ți dai seama când anume s-a întâmplat minunea, începi să urci printre dealurile molcome ale părții ăsteia de țară. Nu sunt munți care să te lase cu gura căscată, nu. Sunt dealuri cuminți, așezate parcă acolo de cineva care n-a vrut să se laude prea tare cu ce a făcut.

Și mai treci prin niște localități care au, fiecare, povestea lor: Murfatlar, Adamclisi, Băneasa…

Nume cunoscute, nume care parcă vin cu câte o amintire la pachet. Iar între ele, drum, câmp, deal, câte-o casă, câte-un copac stingher și multă Dobroge.

Îți vei bucura privirea cu locuri frumoase tocmai prin simplitatea lor. Și, hei, cine spune că frumosul trebuie să fie complicat?

Uneori, un drum pustiu, o lumină bună și un deal rotunjit de vânt sunt suficiente. Nu-ți trebuie neapărat cascade, palate și peisaje de pus pe magnetul de frigider. Deși, dacă sunt, nu mă supăr.

Eu unul am început să cred că Dobrogea are felul ei de a te face să încetinești. Nu neapărat mașina — că acolo mai sunt și indicatoare, și poliție, și alte lucruri care ne readuc cu picioarele pe pământ — ci gândurile.

Și poate tocmai de aceea drumul spre Dervent face parte din poveste. Nu e doar drumul care te duce undeva. E un drum care te desprinde, puțin câte puțin, de gălăgia de acasă.

Iar când, după aproape două ore, ajungi la mănăstire, ai impresia că n-ai venit doar câțiva zeci de kilometri mai departe.

Ai venit într-un loc în care timpul curge un pic altfel.

Sau poate doar noi suntem cei care, pentru câteva clipe, ne-am hotărât să nu-l mai grăbim.

La Mănăstirea Dervent m-a surprins, în cazul meu, tocmai lipsa acelei rigidități religioase pe care, nu știu de ce, o asociem uneori cu lăcașurile de cult. O anumită solemnitate, o tăcere apăsată, senzația că trebuie să pășești cu grijă, să vorbești încet și, eventual, să-ți ceri scuze și de la pereți dacă ai tușit mai tare.Aici n-am simțit asta.O mănăstire în care legenda nu desparte oamenii.Îi aduce împreună.

Am ajuns la Dervent într-o frumoasă zi de sâmbătă, pe 3 octombrie 2026.Mănăstirea se vede de pe șosea. Mare, impunătoare, cumva, pentru gustul meu, prea mare. Și, da, recunosc, strident de impunătoare. Genul acela de construcție care pare să spună de la distanță: „Uite-mă! Sunt aici!”

Numai că, odată intrat în curte, lucrurile se schimbă.Constați că nu ești strivit, tu, omul cu gândurile tale, de măreția clădirilor. Din contră. Găsești o curte largă, care este, de fapt, o mare grădină, cu vegetație frumos întreținută și, mai ales, cu niște aranjamente sculpturale care se potrivesc locului. Nimic strident, nimic pus acolo doar ca să impresioneze.

Și apare senzația aceea greu de explicat, dar ușor de recunoscut: liniște. O liniște care nu te apasă, ci te lasă să te auzi pe tine.Poate chiar să te regăsești.

Nu ți se impun reguli. Cel puțin nu altele decât cele care țin de bunul-simț și de buna cuviință. Nu simți că trebuie să demonstrezi nimic și, mai ales, nu simți că cineva încearcă să-ți demonstreze ceva.

Biserica veche este prima care te primește. Și ea este o clădire mare, impozantă, dar reușește, într-un fel, să fie discretă. Nimic spectaculos. Și poate că tocmai asta îmi place.Aici nu trebuie să ți se demonstreze nimic și, cel mai lejer, nici tu!

Pe partea stângă se află Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Are un ritual al ei, respectat de cei încercați de viață.Și aici nu mai facem ironii.Pentru că nu vreți să știți ce suntem în stare să facem atunci când avem un necaz. Sau când ne dorim cu disperare ceva. Mai ales când dorința nu are nicio legătură cu loto 6 din 49, cu vile, mașini sau vacanțe în Maldive. Când dorința este pentru cineva drag. Pentru un copil bolnav. Pentru un om pe care îl iubim și pe care viața l-a pus la grea încercare. Pentru cineva care are nevoie de o minune. Atunci devenim, cu toții, foarte serioși.

Și poate că tocmai aici începe adevărata poveste a unui loc ca Dervent. Nu în zidurile lui mari, nu în crucile despre care spune legenda că au crescut din pământ și nici măcar în minunile despre care auzim. Ci în oamenii care vin aici cu speranța lor. Uneori timidă. Alteori disperată. Dar întotdeauna sinceră. Lângă Biserică, pe partea stângă este o cameră unde se află una dintre sfintele cruci, cea căreia i se atribuie puteri legate de minuni pentru oameni, de sănătate, mai ales. Încăperea este simplu mobilată, are expuse moaște diferite.

Afară, în spatele bisericii, se află a doua cruce, ultima care a rămas, asta ajută pentru animale. Bine, presupun că tot oamenii vin să se roage pentru sănătatea animalelor lor, nu dezvolt ideea, nu vreau să dau în desuet.

Mănăstirea Dervent mai are, în spatele Bisericii vechi, o construcție nouă. Ceva gen Catedrală. Mare. Foarte mare. Impresionantă prin dimensiuni, fără îndoială.Numai că, aici, recunosc, gustul meu se împiedică puțin.Mi se pare ostentativă. Opulentă. Cam departe de modestia pe care o tot promovăm atunci când vorbim despre nimicnicia omenească în fața Veșniciei.Acuma, ca să nu stârnesc animozități în plus față de mine din partea ălora care bântuie pe AFA, mă opresc aici. Nu de alta, dar am venit la Dervent pentru liniște, nu ca să-mi fac dușmani noi.Și, oricum, fiecare vede un loc prin ochii lui. Eu asta am văzut.

Dar nu poți vorbi despre Dervent fără să pomenești despre Izvorul Tămăduirii, aflat la vreo 400–500 de metri de mănăstire.Și până acolo merită să mergi.

Drumul este ușor, o plimbare chiar plăcută, mai ales într-o zi caldă. Treci printr-un pâlc de copaci și, încet, parcă te desprinzi de clădirile mari, de ziduri, de toate lucrurile construite de oameni.E o plimbare simplă. Și tocmai de aceea frumoasă.Ajungi la izvor și, dacă ai norocul să prinzi o zi cum am prins eu, o zi de toamnă neașteptat de caldă, locul pare aproape desprins dintr-o poveste spusă de cineva care n-are nevoie să înfrumusețeze nimic.Ai mers prin căldură. Ai mers printre copaci dar căldura tot te-a răzbit... Ai ajuns undeva unde e mai răcoare. Te oprești. Îți tragi sufletul. Și bei o gură de apă rece, proaspătă, din izvor.Atât.Și, pentru câteva clipe, nu mai ai nevoie de nimic.Poate că aici este una dintre acele mici extrapolări pe care ni le putem permite despre noi, ca popor. Despre oamenii de demult care au știut să respecte natura și munca sinceră. Au găsit un izvor și, în loc să-l transforme imediat în ceva complicat, l-au lăsat să curgă.

Apă. Copaci. Pământ. Muncă. Și un loc unde omul să-și tragă sufletul.Poate că, până la urmă, nu ne trebuie chiar atât de mult ca să ne fie bine. Poate doar am uitat.

Acuma, ar trebui să închei.Bine, mulți dintre voi mi-ați spune că nici nu trebuia să-ncep. Știu. Dar, nah, am fost impresionat de mănăstirea asta și, până la urmă, despre asta am vrut să vă povestesc, pentru c-am fost, sincer, impresionat!Nu pentru rigurozitatea ei religioasă. Nici nu mă pricep suficient cât să mă pronunț asupra ei.M-a atras altceva. Trăirea. A fiecăruia. A celor care vin aici cu credința lor, cu necazurile lor, cu speranțele lor, cu rugăciunile lor. Și, poate, chiar a celor care vin mai degrabă cu întrebări decât cu răspunsuri. Sau, cu povești. A mea, tocmai ce v-am spus-o.Poate că n-am înțeles tot. Poate că nici n-am încercat.

Dar am plecat de la Dervent cu senzația că, dincolo de cruci, legende, moaște, biserici mari și izvoare tămăduitoare, rămâne omul. Cu ale lui. Cu speranțele lui. Cu fricile lui. Și cu nevoia lui, veche de când lumea, de a crede că binele e posibil.Pentru mine, cam asta a fost Dervent.

Acuma plec. Haidi, pa!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 06.10.26 16:01:33
Validat / Publicat: 06.10.26 17:19:29
INFO ADIȚIONALE

VIZUALIZĂRI: 521 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Mănăstirea Dervent. Izvorul Tămăduirii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

22 ecouri scrise, până acum

ANILUPHONE
[06.10.26 19:55:07]
»

@Yersinia Pestis: Nu trebuie să-mi imaginez cum este la Dervent pentru că am fost de două ori... Prima dată a fost o plimbare plăcută de la București până acolo, trecând Dunărea cu bacul la Silistra... ohhh... și ce frumos este drumul ăla dobrogean pe malul Dunării... iar la Mănăstire chiar a fost plăcut...

A doua oară nu am mai simțit același lucru, acolo la Mănăstire era pe final slujba și din difuzoare se auzea "mormăitul" lui IPS-e preafericitul Constanței... am încercat să ignorăm iar atitudinea oamenilor nu mi-a plăcut la apariția lui IPS-e pe scările alea monumentale de la noua biserică... în fine, fiecare se manifestă cum simte... noi n-am simțit nimic, ne-am închinat și ne-am văzut de drum... de data aia mergeam la Mangalia!!!

În rest numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][11 voturi]
Pușcașu Marin
[06.10.26 20:19:51]
»

@Yersinia Pestis: Dacă nu e Putna, Cozia sau Curtea de Argeș, numele unei mănăstiri nu-mi spune prea multe. Totuși, citind cele scrise de tine parcă, parcă-mi spuneau câte ceva cele povestite. De-abia când m-am uitat la fotografii am realizat c-am văzut-o și noi acum două toamne, pe când ne-am întors de la Eforie la Ploiești și-am folosit un drum mai altfel la întoarcere. Cu Adamclisi, Peștera Sfântului Andrei și Mănăstirea Dervent.

Dar fiecare cu trăirile lui, așa cum bine ai zis și tu. Eu am fost la acel drum, după Adamclisi, doar șofer. Știu că mi-a plăcut și mie drumul ăla spre Izvor (seamănă puțin cu cel de la Ghighiu, că doar îl știi și pe-ăla), mi-a plăcut tot spațiul verde, bine îngrijit și mi s-a ridicat o sprânceană a uimire când am văzut biserica cea nouă. Nu-i treaba mea să judec, dar parcă prea multă opulență. Și cred c-a fost prima dată când am văzut o catapeteasmă din marmură. Frumos realizată, ce-i drept, dar simt așa... că trecem, ca să folosesc limbaj corporatist, la level-up. Pentru mine tot lemnul rămâne mai frumos și nu mă refer aici doar la biserici, ci în general vorbind.

Din toată vizita acea cel mai mult mi-a plăcut că soția mea a fost fericită. Își dorea de mult timp să vadă Mănăstirea Dervent și cred c-am nimerit ocazia perfectă să facem o vizită acolo. Tot o zi caldă de toamnă am prins și noi, cu un soare zâmbitor de sfârșit de septembrie.

Mi-a plăcut povestea ta. Rândurile au curs lin, nici nu știu când am ajuns la” haidi pa-ul” ăla, marcă înregistrată și parcă seara curge mai liniștit după a nu știu câta zi de muncă de-aia de ocnaș sau de vâslaș la galere. Cred că e primul ecou pe care-l scriu după mai mult de-o săptămână, dar mă bucur c-am găsit câteva minute s-o fac.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][12 voturi]
Yolanda
[07.10.26 08:04:18]
»

@Yersinia Pestis: Am vizitat manastirea Dervent în urma cu peste 17 ani cu ocazia unui pelerinaj la manastirile din Dobrogea condusi de un preot din Arges ce a organizat excursia. Pe atunci exista doar biserica veche, am si dormit o noapte si am primit o cina, am mâncat la fel ca, calugarii. Plata a doua zi dimineata, în sir indian am trecut fiecare prin fata preotului nostru si al calugarului local si am donat câte 10 lei (aveau valoare acum 17 ani!) pentru ospitalitatea primita. Calugarul avea slapi în picioare...

Urmatoarea pe lista a fost manastirea Cocos, acolo am vazut pentru prima data scene biblice executate cu mozaic aurit si preoti tineri cu pantofi din piele scumpi de genul celor purtati de seful pesede. Nu remarcam asta daca preotul nostru nu ne atragea atentia admirativ... ce baieti fini...

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[07.10.26 12:43:02]
»

@Yersinia Pestis: Am văzut și eu Derventul cu peste 15 ani în urmă, îmi aduc aminte că mi-a plăcut mult turnul-clopotniță de la intrare și aghiasmatarul, forme arhitectonice deosebite. Îmi aduc aminte curtea plină de flori și faptul că am cumpărat de la mănăstire o carte intitulată „Istoria crucilor de leac de la Mănăstirea Dervent” . Izvorul Tămăduirii nu era amenajat încă și nici atât de promovat.

Acum vreo 10 ani se scria despre amenajarea unui muzeu al satului dobrogean în perimetrul mănăstirii Dervent (adevarul.ro/stiri-locale/ ... ii-1728057.html). Cred că proiectul a înțepenit după reconstruirea casei din Oltina și a fântânii aduse în 2018 (muzeuetnocta.ro/muzeul-sa ... vent-se-extinde). Alte detalii aici: discoverdobrogea.ro/o-cas ... astirea-dervent.

Biserica mare... e mareee! Poartă hramul Sfântului Iachint de Vicina, în strânsă legătură cu presupusa cetate Vicina, aflată pe insula de vis-a-vis, Păcuiul lui Soare.

Mulțumim pentru impresii.

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[07.10.26 13:07:33]
»

@all:

”Fiecare cu Dumnezeu-ul lui, cu felul lui de a se ruga, cu necazurile și speranțele lui

În legătură cu credința universală în vindecare și bine, daruri oferite de o divinitate, indiferent de numele ei, iată o relatare amplă în presa interbelică:

Dervent - Maglavitul Dobrogei. Mii de pelerini vin la locul minunilor. Un fenomen creștin în care cred și turcii. S-au pus temeliile unei biserici. Duminecă au fost la Dervent peste 10.000 de pelerini.

Când minunile dela Dervent au trecut peste barierile creștinătății, mulțimea musulmană, care trăește pe aci, impresionată de puterea miraculoasă a crucei, s-a îndreptat spre ea și crezând în aceaș putere divină care-i stăpânește pe ei ca și pe semenii lor creștini, au făcut apel la credinta lui Isus. Și astfel, au venit la Dervent turci din toate colturile Dobrogei și primiți aci cu aceiași dragoste ca și creștinii, s-au rugat cu atâta fierbințeală, încât mulți din ei, infirmi din naștere sau din viață au plecat vindecați. Pentru unii din ei, Derventul a fost un motiv serios pentru a se lepăda de religia lor și a trece la creștinism. [... ]

Dealul pe care se află crucea dela Dervent era negru de lume. Sute de căruțe erau trase la umbra sălciilor, dealungul șoselei și în jurul schitului. Peste zece mii de pelerini cu lumânări aprinse - nu se primeau decât lumânări din ceară curată - se îngrămădeau în jurul unui sobor de 30 preoți care în frunte cu P. S. S. Episcopul Gherontie au oficiat slujba punerei pietrei fundamentale a noui mânăstiri.

Pentru a ajunge aci oamenii au pornit cu multe zile în urmă, cu căruțele, pe jos, unii chiar cu bărcile, venind din susul și josul Dunărei. Au fost aici, printre miile de oameni foarte mulți turci, cari prin fesurile lor roșii dădeau o notă impresionantă acestei adunări. (în „Credința” din 10 iulie 1936, ziar având director pe Sandu Tudor, una dintre figurile centrale ale mișcării spirituale Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim).

doinafil
[07.10.26 13:26:30]
»

Ce frumos ai scris și de data aceasta! 👌

”La Mănăstirea Dervent m-a surprins, în cazul meu, tocmai lipsa acelei rigidități religioase pe care, nu știu de ce, o asociem uneori cu lăcașurile de cult. O anumită solemnitate, o tăcere apăsată, senzația că trebuie să pășești cu grijă, să vorbești încet și, eventual, să-ți ceri scuze și de la pereți dacă ai tușit mai tare. Aici n-am simțit asta. O mănăstire în care legenda nu desparte oamenii. Îi aduce împreună

Pentru mine, care de aprox. 40 de ani merg săptămânal biserică, „rigiditatea religioasă” a lăcașurilor de cult a dispărut! Chiar și când am intrat în Mormântul Sfânt, din Ierusalim, m-am simțit - oarecum - „ca acasă” , desigur cu trăirea unei emoții aparte, având în vedere importanța momentului! În jurul meu erau persoane (femei) care lăcrimau sau plângeau, efectiv, atât de tare le-a „zguduit” momentul.

Ca și ție, mi se pare că vorbitul sau tușitul mai tare, „deranjează” pereții; orice lăcaș de cult mi se pare un loc sacru, indiferent de mărimea lui!... și DA, mi se pare și mie că noua catedrală a Derventului iese din tipare, prin mărime, spui... pare apăsătoare! Ca și colegului Pușcașu, mie îmi place mai mult lemnul, este mai aproape de sufletul meu!

”Pentru mine, poate că asta este esența religiei. Sau cel puțin așa mi-ar plăcea mie să fie: Dumnezeu este unul și bun, iar binele pe care îl face nu se uită la eticheta pe care o purtăm noi

Și eu cred că Dumnezeu este unul pentru toți, indiferent că-l numim așa, sau Iahve, (Adonai), Allah, Brahma, Budha și cine știe în mai câte feluri!

N-am ajuns la Dervent (încă!), dar nu se știe când și cum o vom face, noi nefiind conducători auto! ... de aceea mă bucur că am citit despre ea în aricolul tău și - bonus - am văzut și pozele!

Să fii sănătos, ca să ne mai povestești de una, de alta despre unde te mai poartă pașii! Felicitări! 🙌... și, mulți , ca de obicei

doinafil
[07.10.26 14:20:09]
»

@Pușcașu Marin:

”mi-a plăcut tot spațiul verde, bine îngrijit și mi s-a ridicat o sprânceană a uimire când am văzut biserica cea nouă. Nu-i treaba mea să judec, dar parcă prea multă opulență. Și cred c-a fost prima dată când am văzut o catapeteasmă din marmură. Frumos realizată, ce-i drept, dar simt așa... că trecem, ca să folosesc limbaj corporatist, la level-up. Pentru mine tot lemnul rămâne mai frumos și nu mă refer aici doar la biserici, ci în general vorbind

Și pentru mine lemnul este materialul ideal pentru „mobilarea” unui lăcaș de cult! , de la masa din altar și „tâmpla” bisericii (sau iconostasul) până la strane și icoane!...

Cu toate astea, nu mi-a displăcut, în urmă cu vreo 18 ani, când am văzut catapeteasma bisericii Cașin din București, care este sculptată în marmură! ... de altfel, tot interiorul - mai puțin etajul - este placat cu marmură sculptată. Chiar și stâlpii de susținere din fața intrării în biserică sunt placați cu marmură, iar capitelurile lor sunt o încântare pentru privitor.

Dacă vrei să vezi cum arată, poți să cauți articolul meu: vezi impresii

Să fii sănătos și să ai parte numai de lucruri bune! ... și, mulți

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[07.10.26 15:41:22]
»

@ANILU: Sărut mâna, răspund mai târziu ca de obicei, avusei treabă-n curtea de-i zic eu gospodărie.

Am spus că nu vreau conflicte pe teme religioase cu nimeni, d-aia nu-mi spusei părerea despre Biserica aia, imensă, de la Dervent, chiar nu vreau să jignesc pe nimeni, ce știu eu ce emoții încearcă unii când văd asemenea lăcașuri de cult?!

În general vorbind, da, sunt ortodocs, nu-s practicant cu atât mai puțin habotnic! Cred, cu bun simț, într-o Entitate, de se joacă cu noi și viețile noastre dar nu cred că dacă fac trei ture de curte de biserică-n genunchi, cu spume la gură și ochii dați peste cap, voi fi Cel Ales, zău, ai fi prea simplu!

Dar, cine alege să facă asta, e alegerea lui, câtă vreme se manifestă pașnic cu mine nu am nimic contra lui!

Cât despre unele persoane ce ocupă o funcție, în orice instituție, laică sau nu, am rezervele obiective: se spune că fiecare urcă pe scara valorii profesionale până la nivelul maxim al incompetenței sale!

Altcumva, zona este frumoasă, aia de este Mănăstirea Dervent, spui, ziua de-am nimerit-o pentru vizită a fost superbă, deci, pentru noi, eu și Adi chiar fu o zi frumoasă și prin prisma călătoriei și vizita la Dervent!

Sărut mâna, te mai aștept pe-aicea, am o grămadă de răspunsuri, aștept întrebările! 🤗

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[07.10.26 16:01:46]
»

@Pușcașu Marin: He, hei, salut, mi-e dor de vorbele cu tine, așa că-ți mulțumesc c-ai adăstat pe-aicea și mi-ai mai scos și vorbe la ce scrisei io! 🤗

Mănăstirea Dervent e un must see al Dobrogei, ba dacă reușești să ajungi aici în aceeași zi în care ai fost la Mănăstirile Saon și Celic-Dere ai nuș ‘ ce voucher de la Doamne-Doamne. Tocmai ce-am spusără, în ecoul de mai devreme că nu dau pe dinafară în a crede faza cu minunile, cred că-n ceea ce mă privește Entitatea sa ar trebui să rezolve oareșce războaie, niște boli cumplite de afectează omenirea, să dea subiecte ușoare la bacalaureat pentru elevii de-i mai avem. La mine e mai simpluț, FCSB n-are anul ăsta vreo șansă la nimic, vinul l-am băgat în beci, fiersei o mare șarjă de băuturi cu cifră octanică, la Loto nu joc!

Trebuie să recunoști că, dincolo de orice conotație religioasă Mănăstirea Dervent e frumoasă, natură, așezare, construcții, legende. Acuma, drept e că noi, cei mulți, credem că dacă vrem măreție trebuie să facem niște construcții uriașe. Nu cred că măreția stă, neaparat, în numărul de cărămizi de ai ridicat un perete cu ele, dar, deh, alții așa cred. Și, dacă mai au și putere administrativă…

Eu cred, tare mult, în simplitate! Mănăstirea Bârsana, poate cea mai frumoasă din România, e măreață prin simplitate, lemnul ăla e din natură și acolo va reveni, peste câtva timp. Nu-i așa, ne naștem din țărână, ne întoarcem tot în țărână.

Mă rog, ar fi multe de filozofat despre, variațiuni pe temă dată, doar că n-am suficientă țuică-n cap, așa că n-am deschidere, ca la șah! 😇

Mă bucu că m-ai băgat în seamă, cred că și dacă m-ai înjura în ecouri tot le-aș citi și-aș crede că înjurătura e un pamflet! 🤗😂

O zi bună să ai, tu și ai tăi!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[07.10.26 19:44:51]
»

@Yolanda: Ei, poporul român în mare dorința sa de a găsi scuze a spus că” faci ce zice popa nu ce face el!” De fapt, asta e cam general valabil, indiferent de profesie, din gură avem inflație de specialiști, buba apare când chiar trebuie să demonstrăm aptitudinile…

Rezumând-ne strict la Mănăstirea de dădu tema discuției noastre, mie mi-a plăcut pentru cosmopolitismul beneficiarilor de minuni: creștini, musulmani ba până și necuvântătoarele au parte de minuni, asta chiar e frumos! De aia mi-a și plăcut și, în plus, pentru atmosfera aia, degajată!

Cât despre Manăstirea Cocoș am fost acolo în 2010, prin augustul acelui an. Era la mare căutare un preot anume, la care mai toată lumea voia s-ajungă, chestii duhovnicești, ce știu io.

Până la urmă am vizitat mănăstirea pur turistic, n-am ajuns la ăl preot, eram polițist pe-atunci și credeam, cu sfințenie (sic!) în clasificarea informațiilor, deci, cum aș fi putut să le dezvălui p-alea, ale mele, personale?! Dacă omul n-avea Certificat pentru nivelul de clasificare de-l aveam io, ei? Era conflict informațional? Era! Plus că poziția, fizică, in care trebuia să stau când divulgam alea-alea era de inferioritate din partea-mi, în genunchi și cu patrafirul peste devlă, n-aveam orizont să -mi iau repere! Nasol!!!

Atunci Mănăstirea Cocoș era modestă, astăzi am înțeles că s-a aurit și ea. Cât despre ciubotele preoților, nu mă pot pronunța, nu știu dacă și ei cumpără de unde iau eu?! 😂

Sărut mâna, mă iartă și tu de vorbele-mi multe, dar, ce vrei, de-o lună jumate sunt singur, prin curte, și la magazin când merg arăt cu deștu” ce voiesc a cumpăra, pierd reflexul vorbirii, de-aia, când am loc, umplu incinta!

Seară frumoasă, sărut mâna! 🤗

Pușcașu Marin
[07.10.26 20:06:54]
»

@Yersinia Pestis: Doamne apără și păzește. Singura” înjurătură” cu care te-aș blagoslovi ar fi ceva de genul” bată-te-ar norocul și sănătatea” să mai scrii pe-aici ca să ne bucurăm și noi ochiul și sufletul.

Ai mare dreptate cu dezbaterile astea pe teme religioase. Sincer... mie-mi plac. Atâta timp cât se desfășoară civilizat și fără patimi, cred că am multe de-nvățat. N-am fost dintotdeauna ateu. Bunica mea avea strana ei la biserica din Florești, acolo unde m-am născut și am copilărit și mă ducea la toate trecerile pe sub masă de Paște și la toate slujbele mari de peste an. Apoi am început să văd niște chestii și să le și înțeleg, atîta câtă minte aveam eu la 14-15 ani. Practic obiceiurile neortodoxe ale preoților m-au făcut să mă îndepărtez de credință și să pun la îndoială existența divinității. Însă n-am nicio problemă cu cei care practică. Chiar și pe habotnici îi înțeleg. Este dreptul lor să creadă ce vor, este dreptul lor să se manifeste cum vor atâta timp cât nu-mi impun regulile lor.

Basilica San Pietro de la Vatican este unul dintre locurile de pe acest pamânt care mi-au plăcut cel mai mult. Notre Dame din Paris este alt loc în care am simțit emoții aparte. Cel puțin la Notre Dame, la cât Dumas am citit, așteptam din moment în moment sa mă trezesc cu Quasimodo în cârcă, prin părțile laterale mai întunecate ale Catedralei. Am văzut câteva moschei care pur și simplu m-au dat pe spate. Iar în România, așa cum ziceam în ecoul de mai sus, sunt câteva biserici în care intru oricând cu plăcere. Însă vizitele astea n-au legătură cu religia, pentru mine, cel puțin. Mai degrabă contextul istoric mă atrage. Putem vorbi mult și bine pe tema asta.

Știi ce mă” omoară” pe mine? Ipocrizia asta deșănțată. Pretindem că suntem stat laic dar nu luăm anumite decizii și nu dăm anumite legi pentru că-i supărăm pe mai marii BOR. Și dacă-i supărăm... nu mai pupăm voturi . Bașca orice răhățel de inaugurare se face cu ditamai soborul de preoți. Pe bune? Au ajuns să aducă 5 preoți să sfințească un contor de gaze? În fine, cred că de fapt problema e la mine. Asta o fi normalitatea și eu n-o înțeleg.

Dacă memoria nu-mi joacă feste, inclusiv aici, pe AFA, au fost mari” dezbateri” acum ceva ani vis-a-vis de articole despre biserici, mănăstiri și alte lăcașuri de-astea religioase. Frate, nu-ți place, nu citi. Nu te obligă nimeni să citești despre asta dacă nu-ți place. Dar de ce să-l iau la mișto pe cel care scrie? Așa cum sunt Piramidele de la Giza pentru mine, așa o fi pelerinajul de la Iași ce va să vină în câteva zile pentru cineva care crede în așa ceva. Mă bucur că lucrurile s-au mai așezat între timp și am învățat să respectăm și opinia altuia, chiar dacă uneori nu suntem de acord cu ea.

Mamăăăă câtamai ecoul am scris. Acum văzui. Să știi că n-am uitat de ce vorbirăm de Constanța. Dar n-au terminat de reparat liftul la Eforie. Cică după 1 noiembrie e gata. Tipic românesc. Dar când m-anunță că e gata, rezerv și dau de știre.

O seară minunată!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[07.10.26 20:10:57]
»

@tata123 🔱: Deci, da, Biserica Nouă de la Dervent este foarte mare, inutil de mare aș spune, dar mă opresc în a mai discuta despre: e un subiect mai aparte, nu-l stăpânesc și risc să-mi prind urechile. Ori eu mă rad pe cap, sunt deja urât ca partea negativă a religiei, dă-ți seama cum aș arăta și fără urechi?!

Mănăstirea Dervent are mai multe povești, aia legată de cruci v-o spusei. Mănăstirea a fost construită din dispoziția Episcopiei Constanța, urmare a poveștilor legate de “Sfintele cruci” și nu a fost acțiunea vreunui călugăr retras în Sihăstrie.

La construcția ei o contribuție. importantă a avut-o o femeie bătrână care era proprietara de drept a terenului unde se aflau crucile. Ea a donat terenul Episcopiei și astfel s-a putu construi mănăstirea. Cum în viață nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, copiii bătrânei, nemulțumiți că baba le-a luat din averea de urmau s-o moștenească, au alungat-o din casa ei, lăsând-o de izbeliște. Episcopul a aflat, a adus bătrâna în Mănăstire, dând-o-n grija starețului. Aici a trăit sub numele de Maica Paraschiva, în curte se află și mormântul ei.

Mă rog, fără nicio ironie, Derventul are multe povești, cei de vor să le afle pot găsi surse. Sau, contra unui mic comision, un număr cu patru cifre, le pot spune eu! Ce ziceți, vă dau IBAN-ul?! 💶😂

Seară frumoasă, mersi de vorbe!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[07.10.26 21:09:00]
»

@Pușcașu Marin: Doamne, ai ațâțat focul, da-mi pare bine, abia așteptam.

Eu, cu biserica și cu cele religioase am avut treabă de mic! La Adjud stăteam într-un cvartal de blocuri cu curte interioară. Pe o latură a acestei curți era și Biserica, singura pe-atunci din Adjud.

În curtea interioară ne jucam, cel mai des, cu mingea de fotbal. Eu am avut o mare problemă cu mingea asta: tu știi câte geamuri avea biserica aia?! Iar în partea opusă erau ferestrele de la apartamente.

Eu dădeam tare în minge, de-o făceam cât nuca. Bine, forțăaveam, precizie, ce vrei, eram copil, nu ceas!

Dar, aveam în buzunare două sfori cu noduri: una pentru dimensiunile geamurilor de la apartamente și una cu a geamurilor de la bisrică.

Indiferent pe care le spărgeam tata afla, evident mă dădeau în primire păgubiții. Iar tata avea porniri religioase, cum afla îmi făcea trimitere la Dumnezeu, Altar, sfinți sau cruci. Eram, totuși, nedumerit: toate astea erau ale mamei?! , gen “Crucea mă-tii!” .

Bine, tata avea și cunoștințe anatomice, tot feminine, dar aici nu lungesc discuția, mi-e rușine! 😊

Trecut-au anii, vorba lu’ poetul nepereche și, exact ca și tine, am fost surprins de dialectica vieții: parcă prea multe fasoane pentru religie: ore la școală, dar nu despre “Istoria religiei” cum mi s-ar părea normal ci despre cum trebuie să vină fetele îmbrobodite la altar, cum Entitatea e-n toți și-n toate, de ajungem să ne punem întrebări fără răspuns.

Acuma, reiterez ideea, respect, necondiționat, orice religie! Și am un respect sincer și corect pentru meseria de preot, e o meserie de har! Și am foarte multe exemple de preoți dăruiți comunităților pe care le conduc spiritual, am un exemplu aici, în Mărășești unde preotul meu paroh se zbate, an de an, să ducă niște copii necăjiți în tabere sau să-i țină la școală. Bravo lor! Dar, ierte-mă Dumnezeu, am boală pe ștăbimea popimii: alde Onilă, ăla de la Huși, pe terenurile de tenis de la Clopotnița Imensă de la București, pe Șpagoveanul de la Constanța, ăla de dă poruncă femeilor să stea să-ndure bătaia soțului că așa e rânduit in legile lor!

La “Colectiv” a durat o săptămână ca să vină Mult Prea Fericitul să aprindă o lumânare: a venit îmbrăcat în odăjdii de aur și abia de și-a dat curul jos din Merz! Mă opresc aici, probabil c-o să-mi iau “hate” . Da, mi-l asum!

Și, din nou, da, ai mare dreptate, sunt niște construcții religioase atât de frumoase în lumea asta: Catedrala de la Albi, Hagia Sofia, Domul din Milano, San Marco din Veneția, Catedrala Sf. Stefan din Viena și, spun eu, Manăstirea Bârsana.

Biserica a avut meritul dezvoltării civilizației omenești, a reprezentat, deseori, ultima speranță a unor nații întregi, de aceea merită întregul nostru respect. Dar, uneori, deranjează prin “crede și nu cerceta!” Am evoluat, ca oameni, nu mai putem crede că trei lumânări și-o rugăciune vor salva lumea!

De cele mai multe ori vizitez aceste lăcașuri de cult cu interes turistic, fiecare are o poveste de spus iar eu am răbdare s-ascult. Pentru suflet am două-trei, locuri simple, liniștite, unde-ți poți aduna gândurile, amintindu-ți de cei dragi, duși de lângă noi. Aici simți că lumina aia, mică, a lumânării de-o aprinzi în memoria lor le luminează calea, oriunde ar fi ei! Și ajungi să crezi că, poate și ție, atunci când vei fi chemat, îți va aprinde cineva o lumânare a cărei scânteiere să te conducă!

Gata, terminai, promit să nu mă mai aprind, dacă mă mai provoacă cineva dau pasă cu portarul! 😇

îmi pare bine că putem să amânăm, noi tocmai ce-am fost la Constanța. De când lucrează-n învățământ Adi are programul cumva mai strict, depinde de orar. Ținem legătura și asta n-o spun dim complezență.

Seară frumoasă, liniștită! 🤗

adso
[07.10.26 21:16:31]
»

@Pușcașu Marin: „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?”

Îți mai amintești? Eu datez fix în acea seară momentul în care am început să înțeleg că nimic pe lumea asta nu e alb sau negru. Îl uram sincer pe Ion Iliescu, dar în acea clipă am fost de partea lui: nu știa cum să o sucească să nu piardă voturi, fără să-și renege propriul adevăr. „Sunt liber-cugetător, dar respect sentimentele religioase ale românilor, sunt mai moral și mai creștin decât mulți alții” - cam asta a bâlbâit. Și asta aș fi răspuns și eu, probabil asta aș răspunde și acum în situația în care nu mi-aș putea permite să-l trimit direct undeva pe cel care pune o astfel de întrebare.

Deci: nu întreba o doamnă ce vârstă are, un bărbat - cât câștigă, și pe nimeni despre convingerile religioase.

Desigur, nici nu-mi place să-mi bată misionari la ușă. Să ne vedem fiecare de ale nostre, zic.

@Yersinia Pestis: Hai, omule, cum să fie Mănăstirea Bârsana măreață prin simplitate? OK, e din lemn, dar asta nu înseamnă simplitate, e o mică Catedrală a Mântuirii Neamului acolo!

Este și o Mănăstire Bârsana măreață prin simplitate, la vreo 5 kilometri de cea nouă, dar acolo nu ajunge nimeni - verifică, nici nu e pomenită pe AFA.

Fain articol, și mulțumim pentru că ne dai imboldul să mai spunem una-alta!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[07.10.26 21:32:40]
»

@doinafil: Sărut mâna, scuze că intârziai, fusei ocupat cu munca-n curte și p-ormă mă murdării de vorbe la gură, o trebuit să-mi trag sufletul!

Mulțumesc că vii pe-aicea, mai ales că mă aleg și cu niște pupici, ori asta nu-i puțin lucru! 😊

Altcumva, cred, am și spus-o deja, că religia nu trebuie să sperie, dogmele alea sunt pentru ei, cei din sistem. Ei au obligația să respecte reguli și obiceiuri. Eu m-am rugat la Dumnezeul meu și in Hagia Sofia, și în Marea Moschee din Tirana sau în orice lăcaș de cult am intrat! E alegerea mea, respectând în același timp alegerile celorlalți!

Iar ca turist, că-s biserici, moschei sau mai știu eu ce statui, totdeauna este o bucurie să vezi cu ochii tăi obiective de importanță pentru omenire!

Sărut mâna că m-ai băgat în seamă, oricând vrei ușa e deschisă! 🤗

Seară liniștită!

Cristian_h
[07.10.26 21:34:03]
»

@adso:

”Este și o Mănăstire Bârsana măreață prin simplitate, la vreo 5 kilometri de cea nouă, dar acolo nu ajunge nimeni - verifică, nici nu e pomenită pe AFA.

aici ai fi pierdut pariul... acum 1000 de ani o pomeneam eu, este adevarat doar in cateva cuvinte:

” Dupa Rozavlea a urmat Birsana, aici se afla o foarte frumoasa biserica de lemn datata pe la 1720 si pictata in stil baroc in culori alb rosu albastru si ocru auriu dand impresia de luminozitate (lucru mai rar intalnit la bisericile din zona) ce m-a frapat au fost detaliile care exceleaza in precizie, insa in ultimul timp vedeta locului este noul complex monahal, Manastirea Barsana unde trebuie sa recunosc mi-au placut. acele spatii largi, multitudinea de flori si gratia cladirilor din lemn care constituie un tot unitar placut ochiului insa este prea multa opulenta acolo si eu zic ca nu are nimic a face cu idea de manastire!!!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[07.10.26 21:44:12]
»

@adso: Mie Biserica Mănăstirii Barsana mi se pare frumoasă prin simplitate. De fapt, întreg ansamblul monahal este frumos. E drept și că am ajuns acolo ultima oară prin 2020, parcă, posibil, între timp, să se fi dezvoltat plenar. 🤪

Bine, maramureșenii au damblaua lor cu turlele alea, înalte de-l înțeapă-n tălpi pe … știi tu. Săpânța Peri a și deținut un record în sensul ăsta.

Despre Iliescu, hm… cum se spune: despre morți… dar parcă nu merită binele ăla, dar tac, poa’ că-mi mai iau un hate!

Seară frumoasă, mulțumesc că m-ai băgat în seamă! 🤗

adso
[07.10.26 21:48:23]
»

@Cristian_h: Dap, verificasem la un moment dat și nu am găsit nici articolul tău, nici altceva. Așa e, aș fi pierdut pariul. În altă ordine, văd că marile spirite se întâlnesc, avem aceeași părere

Pușcașu Marin
[07.10.26 21:51:14]
»

@adso: Așa cum îi spueam și lui Yersi, mie-mi plac discuțiile pe tema asta. Și cel mai mult îmi plac când le port cu preoți. Am setul meu de întrebări pregătit pentru astfel de discuții . Deși am convingerile mele de neclintit, trebuie să fiu fair și să recunosc că nu odată mi s-a întmplat să aflu păreri interesante pe tema asta și să învăț chestii pe care n-aș fi avut ocazia să le aflu nicicând și niciunde.

Oricâte obiceiuri proaste or avea o parte din preoți, sunt erudiți. Nu-i la îndemna oricui să-nvețe greaca veche, latina și ce-or mai învăța ei la teologie. Preotul de la Constanța, cel care a făcut slujbe la 14 parastase, 7 pentru soacra mea și încă 7 pentru socrul meu a fost 8 ani bibliotecar la Biblioteca Patriarhiei. Super profesionist și o plăcere să vorbesc cu el. Exact ce spui tu, spunea și el despre” ultimul pe listă” . Și cred că l-a” iubit” și mai mult ca tine . Cred că a fost singurul preot care mi-a înțeles opiniile, mi le-a respectat și nu a încercat niciodată să mi le schimbe.

Și nu-nțeleg de ce-ar trebui să-mi fie frică de ceva sau de cineva să spun că-s ateu. De ce trebuie să fiu ipocrit și s-o scald sau s-o dau cum bate vântul? Ce-mi face? Mă bate, mă omoară, mă dă afară din țară? Dacă vreodată voi ajunge să-mi fie teamă să spun asta, în secunda doi las totul la o parte și plec unde văd cu ochii. De fapt, nu unde văd cu ochii, ci în Malaezia . Se spune că acolo există cea mai mare toleranță la convingerile religioase.

doinafil
[08.10.26 00:52:46]
»

@Yersinia Pestis:

”Eu m-am rugat la Dumnezeul meu și in Hagia Sofia, și în Marea Moschee din Tirana sau în orice lăcaș de cult am intrat! E alegerea mea, respectând în același timp alegerile celorlalți!

Exact asta fac și eu, pe oriunde merg în țări de altă religie! Dumnezeu e unul pentru toți, cum am mai spus-o!

Chiar dacă merg săptămânal la biserică de vreo 40 de ani, să nu crezi că sunt habotnică! Merg acolo de obicei vinerea, la orele prânzului, când nu se ține slujbă, când în biserică nu sunt alți creștini... și-mi place să stau de vorbă cu EL în „legea mea” , să-l rog ceva, sau să-i mulțumesc pentru ce mi-a dat până acum, fără zgomot în jur!... desigur, la plecare aprind și lumânări: mai întâi pentru cei dragi plecați (consider că ei au, mai întâi, nevoie de Lumină) și apoi pentru noi, cei rămași aici!

Părerea mea este că nu-i un păcat să fii ateu!!! Păcat este să faci rău altuia cu bună știință!

”Dar, ierte-mă Dumnezeu, am boală pe ștăbimea popimii: alde Onilă, ăla de la Huși, pe terenurile de tenis de la Clopotnița Imensă de la București, pe Șpagoveanul de la Constanța, ăla de dă poruncă femeilor să stea să-ndure bătaia soțului că așa e rânduit in legile lor!

Omul ăsta are - în mod sigur - mari probleme la mansardă , îi trebuie o R. K. - recte „reparație capitală” , cum spuneam noi, în proiectare!... ale cui legi ... cred că-n ale lui personale, pentru că în cele ale LUI, nu există așa ceva!

Nici mie nu-mi place ce fac cei de-i pomeniși mai sus... dar, am credința că fiecare, mai devreme sau mai târziu, va primi aici, în viață, nu „dincolo” , după cum face și cum gândește!...

Sper că nu te-am plictisit! ...

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[08.10.26 08:27:50]
»

@doinafil: Nope, n-ai cum să mă plictisești, mai ales că gândesc și port la fel, mai puțin faza cu mersul, cu regulatitate, la biserică aicea m-ai pierdut!

În apărarea mea aduc faptul că, totuși, o dată la vreo două luni ajung la câte-o mănăstire, din alea, dragi nouă, mie și Adrianei, în scopuri de le credem noi, creștinești -ortodocse.

Zi frumoasă să ai! 😊

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[08.10.26 10:05:13]
»

@Pușcașu Marin: “Dacă vreodată voi ajunge să-mi fie teamă să spun asta, în secunda doi las totul la o parte și plec unde văd cu ochii. De fapt, nu unde văd cu ochii, ci în Malaezia . Se spune că acolo există cea mai mare toleranță la convingerile religioase”

Doamne, ce surghiun ți-ai ales, te rog, nu te chinui în halul ăsta!

Dar, dacă ajungi acolo, ia vezi, au loc și pentru moldoveni? Spune-le că stau în oraș istoric, poate m-ajută! 😂😂🥳

Acuma, că am timp, Albania este o țară la fel de permisivă din punct de vedere a toleranței. Enver le-a interzis religia dar, după 1990, treaba s-a schimbat. La un recensământ au fost rugați să-și declare și apartenența religioasă. Oamenii, membrii ai aceleiași familii, s-au declarat de religii diferite, pentru că, pentru ei, treaba asta nu contează: ei sunt albanezi, urmașii ilirilor! Acuma, deh, nu știu ce relații or fi fost între iliri și daci, oare tre’ să fim cu băgare de seamă ?! Hm, cred că ai dreptate, Malaesia e mai bună, n-am citit pe vre-undeva ca Decebal să se fi bătut cu malaesienii , el avea sămânță de arțag da’ nu cred că știa atâta geografie ! 😂

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, doinafil, Pușcașu Marin, tata123 🔱, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂ – Mănăstirea Dervent [Ostrov, CT]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.069597005844116 sec
    ecranul dvs: 1 x 1