Manastirea Bucium (Brasov), loc de tămăduire sufletească şi trupească

TIPĂREȘTE

Profitând de faptul că firma soţiei a organizat un team-building la Sinaia, am profitat de ocazie şi am tras o fugă într-o zonă dragă mie, Ţara Făgăraşului, zonă extrem de frumoasă unde am ajuns mai rar dar care mi-a intrat la suflet.

Cum în concediul din vară vizitasem celebrul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche, un loc fascinant, şi schitul alăturat cu hramul Sf. Nectarie, de data asta am ajuns la Mănăstirea Bucium, asta după ce în august nu dădusem importanţă indicatorului care, de la Şinca Veche, îndruma către sfânta mănăstire aflată nu foarte departe.

Din august şi până acum mi-a căzut însă în mână Cartea Trezirii Neamului, scrisă de regretatul părinte Pantelimon de la Mănăstirea Turnu (un apropiat al părintelui Arsenie Boca), care mi-a stârnit o curiozitate enormă de a ajunge la Bucium.

M-am documentat inainte si pe internet despre mănăstirea respectivă, citind tot ce am găsit despre acest locaş sfânt, ceea ce mi-a crescut tot mai mult curiozitatea.

Plecând de la Bucureşti doream să ajung şi la Hurez însă fiind totuşi distanţa destul de mare, iar noi seara trebuind să fim la Sinaia, m-am oprit la Bucium.

Într-adevăr este greu de descris în cuvinte sentimentul pe care-l încerci, mai întâi apropiindu-te de mănăstire iar apoi ajungând acolo. Drumul neasfaltat, de-a dreptul desfundat (noi am prins ploaie), de vreo 5 km, pe care-l parcurgi cu maşina de la şoseaua principală din comuna Perşani până la mănăstire este o încercare pentru mulţi. Dar, parcurgându-l foarte încet, te afunzi în gânduri şi parcă întreaga viaţă îţi trece prin faţa ochilor.

Cel 4 cruci mari de lemn (sau 6, nu mai reţin exact), care străjuiesc de-o parte şi de alta ultimii 200 metri până la mănăstire, te trimit cu gândul mult înapoi în timp, văzându-i parcă pe călugării ortodocşi care au fost martirizaţi pe aceste locuri, în secolul 18, de armata generalului austriac Bukow pentru că nu au vrut să renunţe la credinţa străbună.

Câteva văcuţe ne-au întâmpinat curioase când am coborât din maşină, pe o ploaie măruntă, noi înaintând cu paşi sfioşi, fără a vedea pe absolut nimeni în jur, către biserica centrală. Uşa era deschisă dar în interior nu era nimeni, doar Sfinţii ne priveau serios din frumoasa pictura interioară.

Ne-am închinat la Sfintele Icoane, remarcând Icoana Maicii Domnului ”Paramythia” (Mângâietoarea), copie a celei de la Mănăstirea Vatoped de la Sf. Munte Athos, de care se leagă mai multe tămăduri miraculoase. După ce am pus suma de bani pentru lumânările pe care le-am luat (de fapt ne-am autoservit), am ieşit afară să le aprindem în locul special amenajat.

Eu întorcându-mă însă în biserică pentru a mai lua o lumânare, m-a izbit un puternic miros de tămâie, care nu s-a simţit când am intrat prima dată, deşi nimeni nu fusese în interior.

La un moment dat şi-a făcut apariţia un tânăr, Sergiu parcă, elev la Seminarul din Făgăraş din câte am reţinut, care-i ajută pe cei doi călugări care vieţuiesc aici, şi care ne-a povestit mai pe larg istoria aşezământului şi întâmplările cu tămăduirile miraculoase care s-au întâmplat, la Icoana Maicii Domnului, la crucea de lemn din anexa bisericii sau la crucea înălţată chiar pe locul unde au fost martirizaţi călugării ortodocşi în 1761, ori la fântâna cu apă de leac, aflată la vreun km de mănăstire, unde noi nu am ajuns din cauza vremii nefavorabile.

Întreaga poveste a locului, a legăturii puternice dintre Moş Ilie, părintele Arsenie Boca şi părintele Pantelimon, o va descoperi însă fiecare dintre cei ce ajung aici, în acest loc cu o putere spirituală deosebită, un loc binecuvântat de Dumnezeu, loc vindecător trupeşte şi sufleteşte.

Multă sănătate tuturor şi Doamne Ajută!

---

VIZUALIZĂRI: 7215 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI