Iarna la Zarnesti!

TIPĂREȘTE

Chiar daca suntem iubitori de munte, ne “aventuram” pe trasee mai dificile, pe creste si varfuri doar in sezonul de vara/toamna. Consideram ca turele pe munte iarna, vorbesc de cele pe varfuri si creste, nu sunt pentru nivelul nostru de pregatire fizica, tehnica si echipare corespunzatoare.

Una este vara cand potecile marcate sunt bine evidentiate si se pot parcurge mai usor, alta este iarna cand trebuie pentru a nu te “scufunda” mai mult sau mai putin in zapada pufoasa sa utilizezi rachetele de zapada, sau cand zapada este inghetata sa utilizezi coltari si piolet. Si nu toti ce poarta o pereche de coltari agatati de rucsac si un piolet in mana stiu sa le si foloseasca. Sunt anumite tehnici de utilizare eficienta a acestor echipamente. Nu mai spun ca trebuie sa stii sa citesti si “zapada” pentru a evita declansarea unei avalanse. Si hainele si incaltamintea sunt implicit diferite vara fata de iarna. Nu mai poti merge in bocanci de “trei sezoane” ci trebuie sa ai bocanci de “patru sezoane”, mai caldurosi, mai rigizi, altfel risti foarte usor in a te uda la picioare si aparitia unor degeraturi.

Asa ca noi ramanem fideli plimbarilor pe munte, vara.

Dar parca nici iarna nu ne prea vine sa stam pe acasa, sedentari, ci mai scoatem nasul pe ici pe colo, la cate o plimbarica mai pe la poale de munte.

Nu aveam nicio intentie de a iesi in ianuarie pe undeva, chiar ma ocupam in a definitiva si rezerva alte cateva vacante mai indepartate, spre vara, dar cu o saptamana inainte ne-a venit si ideea de o mini-vacanta profitand de ziua de 24 ianuarie care este libera.

Asa ca am inceput sa ne facem rapid temele, pe unde am putea sa dam o raita, vreo 4 zile, mai ales ca se anunta si o prognoza meteo mai mult decat favorabila, cu soare mult, o vreme care sincer a fost ca in povesti, ... perfecta pentru plimbare in natura.

Am scos iute din ecuatie Bulgaria, considerand ca nu prea mai avem locuri interesante pe care sa le vizitam si mai ales ca ne doream sa facem ceva miscare, nu a vizita muzee si manastiri.

Ne-am orientat spre frumusetile tarii noastre. Chiar ne-am propus ca anul acesta sa revedem locuri atat de dragi noua, Apusenii si Retezatul.

Din start am exclus Valea Prahovei, din cauza aglomeratiei, dar nu numai. Tot cautand in limita a maxim 250 km o zona care sa ne incante, ni s-a parut ca o drumetie, poate doua, usurele, putem face prin zona Pietrei Craiului.

Dar cum in satul Pestera, de unde se poate ajunge relativ usor pana la Refugiul Grind, nu prea ne suradea nestiind starea drumului de acces despre care stiam foarte bine ca urca sustinut, in serpentine stranse, iar daca ar fi fost gheata pe jos, nu era prea placut.

Nici in Plaiul Foii nu prea doream a ne caza, cu toate ca ne place atat de tare in acea zona, gandindu-ne ca daca se strica vremea rapid, cu ceva viscol, nu stiu cat de repede si cat de bine s-ar curata acel drum forestier. E drept ca nici nu stiu daca as mai fi gasit si ceva locuri libere cu cateva zile inainte de sejur.

Si uite asa am ajuns la concluzia ca ar fi bine sa ne cazam in... Zarnesti, undeva in apropiere de intrare in Prapastiile Zarnestilor, unde puteam sa facem ceva plimbari.

Nici prin cap nu mi-ar fi trecut, daca ma intrebai asta-vara, daca m-as caza in Zarnesti, as fi zis... hotarat, NU.

Dar iata ca acum ni s-a parut tare interesant, in conditii de iarna.

Asa ca am inceput sa caut ceva cazari in zona, care sa fie cat mai apropiate de intrarea in Prapastiile Zarnestilor. La Hora cu Brazi, care era foarte aprope de Prapastiile Zarnestilor, pensiunea cea mai cunoscuta din Zarnesti (cred, judecand dupa numarul de recenzii de pe booking.com) nu mai erau locuri disponibile, am schimbat site-ul cu oferte de cazare, si am gasit o alta pensiune tot in apropiere. Nu stiu daca merita sa-i dau numele (am sa va spun si de ce!), am sunat intreband daca mai au camere libere in acea perioada, iar proprietarul imi zice: „Nuu, nu mai avem camere libere!”. Am multumit, am inchis telefonul si am continuat sa caut. Am mai gasit o alta pensiune, de fapt un grup de pensiuni, foarte aproape una de cealalta, apartinand aceluiasi proprietar, judecand dupa numele comun, diferentierea lor facandu-se prin adaugarea in coada numele a unei cifre: 1, 2 sau 3. Nu ne-a convenit pretul afisat al unei camere duble si nici macar nu am mai sunat.

Si tot cautand am cam inceput sa ma departez de zona une doream sa gasesc cazare initial, indreptandu-mi atentia si spre pensiunile dinspre centrul Zarnestiului.

Era o optiune, cel putin teoretica in a cauta cazare la Cabana Gura Raului, situata foarte bine, chiar la intrarea in chei, dar faptul ca nu aveau camere cu bai proprii ne-a facut sa renuntam a suna. Zic optiune teoretica, pentru ca vazand-o apoi, cand am trecut pe langa ea, ca nu se putea materializa o cazare acolo, chiar daca ma fi dorit.

Si uite asa, tot cautand, am ajuns sa sun la Pensiunea Kyfana, situata destul de aproape de... centrul Zarnestiului, dar ne-am consolat totusi, masurand pe harta, ca nu sunt decat vreo 700 m, de la Pensiunea Hora cu Brazi pana la Pensiunea Kyfana.

Am sunat, a raspuns proprietara, foarte amabila, ne-a confirmat ca are disponibilitate, am rezervat cele 3 nopti, nu a dorit sa platim vreun avans ci doar daca intervine ceva sa sunam sa comunicam.

Iata-ne sambata dimineata, ajunsi in Zarnesti, alegand la dus varianta “standard” pe Valea Prahovei si Paraul Rece. Am zis ca plecand destul de dimineata din Bucuresti vom evita “clasicele” blocari in trafic de la Comarnic si Busteni.

Nu a fost varianta castigatoare, deja inainte de intrarea in Comarnic creandu-se o coloana de masini ce inainta destul de greu. Dupa strabaterea Comarnicului, s-a mers bine, doar un pic strangulata circulatia la intrarea in Busteni.

De la Predeal spre Paraul Rece, drumul liber, la fel si pana si prin Zarnesti.

Cazarea facandu-se rapid, fiind deja cam spre pranz, am zis sa iesim un pic prin oras, sa vedem pe unde putem manca, la pensiune neavand asigurat decat micul-dejun. Tot gazda noastra ne-a recomandat in a merge seara sa mancam la carciumoara, in centru, la Casa Rustica, dandu-ne si o alternativa, un restaurant mai mare, dar aflat ceva mai departe de pensiunea noastra.

Noua placandu-ne ata de tare la Casa Rustica, unde am mancat in prima seara, am ignorat total a doua varianta de “mancatorie”.

E drept ca nu era nici acesta prea aproape de pensiunea noastra, fiind vreo 1,2km pana acolo, dar noua ne-a placut aceasta plimbare de seara, pe jos.

Ne propusesem ca in cele 4 zile pe care sa le petrecem acolo, sa facem in tr-o zi o drumetie, prin Prapastiile Zarnestilor si sa urcam pana la Cabana Curmatura, intr-o alta zi sa facem o alta drumetie prin Cheile Pisicii si eventual sa continuam traseul pana in pitorestile sate Pestera si Magura.

Aveam si variantele de rezerva, daca vremea sau cheful nu ne permite o drumetie sa facem ceva turism auto, adica sa dam o fuguta cu masina pana in Plaiul Foii, sau eventual in Rasnov, Brasov, etc.

Doream in a vizita si un muzeu, muzeu deschis recent, macar teoretic, la iesirea din Zarnesti, spre Plaiul Foii, amenajat in cladirea (cu o arhitectura destul de uratica dupa parerea noastra, dar gusturile nu se discuta :)) ) denumita pompos: Centrul de vizitare al Parcului Național Piatra Craiului.

Asa ca am lasat masina parcata la pensiune si usurel, pe jos, am luat-o pe stradutele, cu gheata din belsug pe jos, spre tinta noastra, muzeul.

Fiind vreo 2-2,5 km pana acolo am socotit noi ca tocmai bine pierdem vreo 2 ore cu tot cu vizitare, iar la intoarcere ne oprim sa identificam carciuma unde urma sa mancam seara si sa ne aprovizionam si cu cele trebuincioase de la supermarket-rile din centru.

Usurel, cand pe trotuar, cand pe strada, din cauza mormanelor de zapada inghetata, dar si a stratului gros de gheata de pe jos, am ajuns la iesirea din Zarnesti, spre Plaiul Foii. Odata iesiti din Zarnesti, nemaivand obstructionat campul vizual a inceput sa ni se infatiseze in toata splendoarea: Măria Sa Craiul, culmile semete, deosebit de frumoase ale Masivului Piatra Craiului.

Chiar daca nu era soare, totusi nefiind ceata, privelistea era superba, cu crestele si versantii muntelui acoperiti de zapada. O frumusete!

Si din vorba in vorba, din poza in poza, am ajuns si in fata cladirii muzeului.

Surpriza a fost ca nu era tipenie de om prin preajma, nu tu poteci facute, ce mai, pustiu.

Singura miscare si aia anemica, era un firicel de fum ce iesea pe cosul unei carciumi aparute „peste noapte" as zice, fix peste drum de Centrul de vizitare.

Dar nici acolo nu era animatie, cele vreo 2 masini din parcare cred ca erau ale angajatilor.

Am inceput sa ne uitam si noi prin toate ferestrele posibile, printre toate jaluzele verticale, sa vedem si noi in parte daca se adevereste ceva din ceea ce citisem noi pe net, ca muzeul va fi cel, mai cel mai si foarte, foarte, cu fel si fel de machete, de diorame, de, de.

Nu am vazut mai nimic inauntru, din cele citite, posibil sa fie, poate am gresit noi ferestrele pe care ar fi trebuit sa ne uitam. =))

Singurul lucru cert pe care l-am vazut era un afis fixat in vreo 3-4 ferestre, prin care eram anuntati ca din cauza unor probleme tehnice Centrul de Vizitare este inchis. Judecand tot dupa aspectul si vechimea acelei țidule din geam, cred ca problemele tehnice au aparut imediat a doua zi dupa taierea panglicii si deschiderea muzeului. :(

Asta se spunea prin mass-media despre muzeu, prin primavara lui 2016: adevarul.ro/locale/brasov ... bf13/index.html

O fi, dar noi nu am gasit nimic! :(

Ne-am intors un pic dezamagiti, dar deja obisnuiti cu stilul de a se face si promova turismul pe la noi si investitii in acest domeniu si nu numai in acesta.

Am vazut ca totusi centrul de informare turistica din Zarnesti era deschis, dar nu am mai intrat pentru a cere informatii suplimentare despre muzeu, era prea evidenta dovada ceea ce vazusem cu putin timp in urma, nu doream sa primim cine stie ce imbrobodeli de explicatii. Posibil sa ne fi inselat in afirmatiile noastre, de fapt tare mi-as dori sa ma fi inselat, sa fi fost doar o problema temporara, accidentala. Timpul o va spune!

Dar dupa ce ca practic in Zarnesti nu-ti poti petrece timpul liber in nu stiu cate moduri, nu se pastreaza functionale nici cele de abia create.

Zarnesti consider ca este doar o baza de plecare in drumetiile pe cararile Pietrei Craiului, adica doar exploateaza pozitionarea sa atat de apropiata de Piatra Craiului, dar in schimb nu cauta sa creeze mai nimic pentru a atrage turistul. Adica lasa dom’le ca si asa vin turistii, nu ne mai obosim sa facem si altceva sa-i atragem.

Dar sa revenim la oile noastre, am identificat si cam pe unde ar fi acea carciumioara ale carui bucate doream sa le incercam pe seara, carciumioara despre care posibil sa scriu un articol separat pentru ca ne-au placut atat mancarurile, atmosfera de acolo cat si serviciile oferite.

Am intrat apoi intr-un supermarket PROFI de unde ne-am facut proviziile de apa minerala, sucuri, bere si crantanele/rontanele si apoi in pas voios ne-am retras catre cuibul nostru, spre pensiune.

A doua zi cand ne-am trezit dis-de dimineata, pe la 7,00, că de, ăsta e programul nostru obisnuit de trezire fie ca este vacanta sau week-end acasa.

Fiind cazati intr-o camera la etajul 1, cu vedere chiar spre Prapastiile Zarnestilor am putut zari doar ceata ce invaluia in mantia sa groasa muntele.

Se anuntase vreme buna tot weekend-ul asa ca am hotarat ca dupa micul-dejun sa incercam o drumetie pana la Cabana Curmatura.

Chiar daca se poate merge cu masina pana dincolo de Fantana lui Botorog si drumul auto de acces spe satul Magura, pana la o bariera metalica aflta chiar la intrarea in sectorul cel mai impresionant al Prapastiilor, noi am hotarat in a ne deplasa numai pe jos, tinand cont ca nu este nici o tura solicitanta si nici foarte lunga. Asa ca am parcurs pe jos cei vreo 3km pana la Fantana lui Botorog, atat la dus cat si la intors.

Am pornit pe strada ce duce spre chei, trecand pe langa Pensiunea Hora cu Brazi, care chiar ne-a placut cum arata la exterior, cu parcarea plina ochi de masini, semn ca se pare ca-si merita cu prisosinta nota foarte buna pe booking.com, cat si numarul foarte mare de recenzii pozitive.

Chiar vis-a-vis de aceasta pensiune se afla o alta pensiune despre care am amintit eu in treacat la inceputul articolului, la care sunasem pentru o rezervare, iar proprietarul spunandu-mi ca nu mai are camere libere. Este vorba de Pensiunea Doi Crai, care se observa de departe ca nu are nici un turist cazat acolo, nicio lumina, nicio masina parcata in curte, curte curatata e drept de zapada.

Adica „in traducere libera” daca proprietarul a vazut ca dorim o singura camera, chiar daca pentru 3 nopti, a preferat sa ne spuna ca nu mai are locuri disponibile, practic mintindu-ne, cand ar fi putut spune clar ca nu doreste sa inchirieze doar o camera, ci probabil toate cele 8 camere ale vilei.

Acest tip de turism este practicat, din pacate, de destul de multi proprietari de pensiuni, care doresc doar castiguri imediate, si mari. Asa pentru noi ar fi trebuit sa porneasca centrala termica, sa aiba un consum suplimentar si de curent electric ale caror costuri cu siguranta chiar daca se acopereau din costul sejurului nostru, nu aducea si profitul asteptat de proprietar.

Si asta a fost a doua dezamagire a sejurului nostru, dupa muzeul inchis.

As adauga la acestea doua si o a treia: Cabana Gura Raului, cabana cu istoric, situata la intrarea in chei, dar care se pare ca este si ea preocupata de a atrage turisti doar pe perioada verii, acum totul fiind incremenit acolo.

Noi ne-am continuat drumul de acum prin chei, iar pe masura ce mergeam se ridica si ceata lasand sa vedem frumusetie de jur.

Am ajuns la Fantana lui Botorog, unde erau deja parcate vreo 10 masini, semn ca este destul de multa lume pe traseu.

Sunt mai multe variante de abordare a traseului spre Cabana Curmatura. Noi am hotarat sa urcam pe poteca marcata cu banda galbena (BG) ce incepe sa urce prin padure, imediat dupa Fantana lui Botorog, poteca ce urca destul de sustinut, dar in serpentine des tul de largi, ce nu te face sa-ti pierzi suflul.

Am intalnit multi turisti pe traseu, pe unii i-am depasit, alti ne-au depasit, dar am intalnit si turisti ce coborau deja de la cabana, unii turisti fiind insotiti si de prichindeii din dotare, prichindei unii de-o schiopa, neavand mai mult de 3-4 ani, care erau tare incantati sa se dea pe derdelusul improvizat ad-hoc pe poteca. Si nu va imaginati ca foloseau vreo saniuta sau acele linguri de plastic (nici nu ar fi avut cum) ci alunecau direct pe combinezonul sau salopetele cu care erau imbracati. Chiote, rasete, o placere sa-i vezi! Si cinste acelor parinti ce-si scot copii la plimbari in natura.

Iesind din padurea de conifere, in Poiana Zanoaga, nu mai era pic de ceata sau nor pe cer. Cerul de un albastru azur, contrasta tare fain cu albul zapezii si verdele bradului. In fata deja ti se dezvaluia abruptul Pietrei Craiului, falnic, iar in spate aveai o mirifica priveliste asupra Masivului Bucegi.

Ai fi stat in acea poiana ore in sir, admirand frumusetea din jur, si sa te incarci cu energie pozitiva.

De acolo traseul este chiar usurel, mergand apropae pe o curba de nivel, intrand iarasi in padure,

Practic de la Fantana lui Botorog si pana la Cabana Curmatura am facut cam 2h15’ intr-un mers lejer cu pauze de respiro si foto. E drept si poteca era bine batatorita, nu te scufundai in zapada.

Ajunsi la cabana, am gasit cred pe putin 30-40 de turisti care asezati la mesele din lemn de afara, care in picioare, toti profitand din plin de soarele ce stralucea din plin. M-am uitat atunci pe termometrul ce-l aveam agatat la rucsac si acesta arata +10 grd C. O vreme fantastica pentru plimbari in natura.

Am sta si noi un picut, ne-am tras sufletul cum se zice si am continuat drumul de intoarcere la Zarnesti, alegand de asta data sa coboram pe marcajul banda albastra (BA) ce te scoate pe o poteca ce intai strabate niste luminisuri, apoi se afunda in padure intr-o coborare nu foarte domoala pe alocuri. De fapt singura problema era acum sa nu alunecam pe zapada batatorita, pe zonele cu inclinatie mai mare.

Poteca coboara fix in Prapastiile Zarnestilor, dar la capatul celalalt, opus Fantanii lui Botorog, in drumul forestier care dupa ce iese din chei, urca in niste curbe stranse mergand spre zona La Table, spre Refugiul Grind sau satul Pestera depinde de dorinta fiecaruia.

Tot din poteca noastra marcata cu banda albastra, se desprinde un pic mai jos, inca un traseu marcat cu punct galben (PG) ce te scoate tot in acelasi loc, decat ca acest traseu urmeaza firul Vaii Curmatura, avand tot acelasi timp de parcurgere ca si traseul pe banda albastra.

Noi am coborat pe marcajul banda albastra, traseu ce il cunoasteam bine, fiind in jurul orei 14,30 jos la drumul forestier din Prapastii. Am parcurs in tihna admirand din plin frumoasele Prapastii ale Zarnestilor, chei pe care le vizitasem pana acum de mai multe ori dar doar vara. Si iarna au farmecul lor aparte.

Odata inscrisi pe drumul de coborare, prin chei, dupa vreo 600 m ne-am oprit si am inspectat si surata mai mica a acestora, niste chei nu atat de cunoscute si spectaculoae, Cheile Pisicii, chei ce se desprind in partea dreapta, in sensul nostru de mers, pe marcaj cruce rosie (CR).

Doream ca a doua zi sa incercam o tura si prin Cheile Pisicii.

Tot facand poze si tot admirand peretii stancosii ai Prapastiilor, ce se ridica in unele locuri ametitori pana la 100-200 m, iata ca aproape am parcurs cei vreo 3 km, portiunea cea mai spectaculoasa a Prapastiilor, ajungand la bariera metalica ce interzice accesul auto in chei. Ce ne-a placut tare mult a fost numarul maricel de turisti, mici si mari, tineri si batrani ce se plimbau agale, parca pe un bulevard.

Am putut vedea acum si numarul foarte mare de masini parcate pe marginea drumului forestier, insirate de la bariera pana la Fantana lui Botorog, cred ca vreo 40-50.

Rezumand aceasta tura, putem spune ca am parcurs pe jos cam 16km, in vreo 6 ore, cu tot cu pauze, avand si o diferenta de nivel de vreo 700m.

Este o tura usoara, atat vara cat si iarna, fara a pune probleme deosebite, care se poate parcurge de mai toate categoriile de turisti, si o poti scurta binisor daca vii cu masina pana la Fantana lui Botorog, economisind cam 1h30’ si vreo 6km. Daca

Frumusetea peisajelor ce-ti bucura ochii si sufletul, din Poiana Zanoaga sau Cabana Curmatura cat si spectaculozitatea Prapastiilor iti rasplatesc din plin efortul fizic.

A doua zi am zis sa incercam un alt traseu ceva mai lungut, fata de primul, Zarnesti- Prapastiile Zarnestilor-Cheile Pisicii- La Table- sat Pestera- sat Magura – Zarnesti.

Adica vreo 23km de mers pe jos, tot vreo 700 m diferenta de nivel si vreo 8 ore de traseu estimat de noi.

Fata de ziua precedenta dimineata nu era nici ceata, asa ca ne-am pus oleaca mai devreme.

Am ajuns cam intr-o ora si jumatate strabatand iarasi Prapastiile Zarnestilor, pana la locul de intrare in Cheile Pisicii. Era ziua de luni si fata de cu o zi inainte cand erau o gramada de masini parcate la intrarea in chei si o gramada de turisti pe traseu, acum era aproape pustiu, vreo 3-4 masini parcate si vreo 2 tineri care s-au indreptat spre Curmatura. Pe traseul nostru... ioc lume. =))

Eram singuri, singurei. Am intrat in Cheile Pisicii cu gandul ca daca „se ingroasa gluma” si nu mai este poteca prin zapada, mergem ce mergem si o sa ne intoarcem.

Poteca era destul de bunicica prin zapada, iar cheile sunt chiar frumusele, cu peretii parca mai apropiati, mai inguste, parca mai salbatice.

Si incet, incet, mai glumind, mai fotografiind, mai un fluierand, ca de, eram cam doar noi cu noi si nu am fi dorit sa dam nas in nas cu Mos Martin, chair daca este iarna si ar trebui sa fie in barlog, tragand la aghioase.

Cheile Pisicii sunt scurte, au 700-800 m, dar cred ca nici vara nu sunt prea usor de parcurs din cauza bustenilor, târâți de viituri, bolovanilor mari pe langa care trebuia sa te strecori.

La iesirea din chei spre amonte, este o portiune pe care a trebuit sa o abordam pieptis, o urcare scurta dar abrupta, dupa care am iesit in drumul forestier ce merge pe Valea Vladusca, drum forestier ce urca din Prapastiile Zarnestilor, pe care il poti folosi daca nu doresti sa mergi prin Cheile Pisicii.

Am crezut ca de aici, pe drum forestier, cu o poteca destul de bine evidentiata vom merge usurel, dar nu a fost chair asa, zapada nefiind tasata, fiind framantata, te cam facea sa te opresti destul de des.

Parcurgerea Cheilor Pisicii ne-a luat cam 30min, dar nu ne-am intalnit cu nimeni, eram in continuare singurei. Abia cand am ajuns aproape de Poiana Vladusca, ne-au mai ajuns si depasit 2 baieti.

Pana aproape de Poiana Vladusca, cu toate ca era senin si soare, noi am mers ba prin padure, ba umbriti de versantul muntelui, adica vedeam undeva peste copaci soarele, dar noi mergeam pe la umbra.

Aproape de Poiana Vladusca a inceput sa ni se infatiseze in splendoarea sa si abruptul Pietrei Craiului, scaldat in razele soarelui.

Am inceput sa exploatam si noi aparatele foto care pana atunci le folosisem foarte putin.

Din Poiana Vladusca priveliste superba, dar poteca prin zapada... cam lipsa, mai mult niste urme adanci in care trebuia sa pasesti. Incet, incet cand pe poteca, cand scufundat pana la genunchi in zapada am ajuns la raspantia numita La Table, unde se intersecteaza mai multe trasee, in creapta mergand spre [bRefugiul Grind si Varful la Om sau spre Saua Funduri iar in stanga unde doream sa mergem si noi spre satul Pestera.

Aici am intalnit odihnindu-se, si un grup de turisti germani, vreo 8, insotiti de un ghid roman.

Ziceam ca poteca de la Poiana Vladusca nu prea era bine batatorita, pai spre satul Pestera une doream noi sa mergem era o singura urma de bocanc, scufundata in zapada.

Am inceput sa mergem si noi potrivindu-ne pasii in acea urma, ne-au ajuns din urma aproape de Saua Joaca si grupul german care erau dotati cu rachete de zapada, deplasandu-se mult mai usor. Au trecut de noi, unul dintre ei zicandu-ne ca ne-au creat poteca pe care sa mergem, dar era o poteca amagitoare pentru ca netasandu-se zapada noi ne scufundam in ea, plus ca acoperisera si acea urma de bocanc in care calcam noi pana atunci.

Din Saua Joaca am ramas iarasi singuri pentru ca grupul respectiv s-au orientat cate dreapta coborand spre satul Sirnea, iar noi am ramas cu... Craiul privindu-ne din spate si cu... Bucegii supraveghindu-ne din fata.

Cam dupa 5 ore de mers, mai mult singuri pe traseu, am ajuns si in satul Pestera.

Privelistea peste satele Magura si Pestera, cu casele risipite pe culmile dealurilor, cu Masivul Bucegi pe fundal nu se prea poate descrie in cuvinte si nici surpinde in fotografii. Este magnifica. Mai bine las fotografiile sa "vorbeasca" in locul meu.

Intre satele Pestera si Magura sunt cam 2 km, mergand pe la buza padurii pe un drumeag pe margine de sat.

Pe la ora 16,00 eram deja in Magura, iar de acolo am apucat-o pe drumul auto ce coboara in Prapastiile Zarnestilor, coborand rapid cei vreo 2km pana la Fantana lui Botorog.

Pe la 17,30 am ajuns la pensiunea noastra socotind ca am facut exact 8 ore pe acest traseu ce merita din plin a te plimba.

La fiecare din aceste ture binenteles ca mai adaugam in fiecare seara cei vreo 2,5km dus-intors pana la restaurantul unde ieseam pentru cina. :))

Daca pana acum ziceam ca nicioadata nu o sa ne cazam in Zarnesti, acum pot spune ca am petrecut un mini-sejur tare fain aici.

Daca as repeta o vacanta aici, in Zarnesti? Chiar nu stiu sa va zic? Posibil sa ni se mai faca dor de vreo tura prin Creasta Pietrei Craiului, cine stie, dar sigur vara, si sa alegem inca odata o cazare in Zarnesti.

Vacante faine!

---

VIZUALIZĂRI: 4989 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI