GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Circuitul Crestelor Cheilor Turzii, ambii versanți
Dacă sâmbăta trecută făceam circuitul din Munții Almajului, la vf. Ciucarul Mare vezi impresii, la care scria pe indicator dificultate medie, după o săptămână, am pornit în drumeție la Cheile Turzii. Dificultatea traseului este prezentată ca medie, dar comparând cele două circuite, am ajuns la concluzia că la vf. Ciucarul Mare, traseul este unul ușor, cu o urcare de 15 minute, iar acesta din Cheile Turzii este unul de dificultate medie, escaladarea versanților se face pieptiș, mai ales versantul stâng, cam 40-50 min. fiecare versant.
Traseul prin defileu, pe malul râului Hasdate, l-am parcurs de mai multe ori, ultima dată în octombrie anul trecut vezi impresii.
Cum spuneam în articolul cu Vf. Ciucarul Mare, un obieciv turistic spectaculos observat din două unghiuri diferite nu face decât să completeze percepția asupra lui, mai bine spus, să o întregească.
Traseul
Am ajuns în parcarea de la intrarea in Cheile Turzii la ora 11, era cam goală, am intrat pe traseul de vizitare al Cheilor amenajat de-a lungul apei, am trecut primul pod și am mers până la chioșcul din lemn la care se vând bilete. Era închis, deci nu am cumpărat bilete. Aici, lângă chioșc, este un indicator care ne arată direcția traseului Circuitul Crestelor, marcajul acestuia: cu punct roșu, lungimea: 6 km și durata 4-5 ore.
Noi am făcut 5 ore cu pauze de odihnă și fotografiat, în ritm ușor și am parcurs o distanță de 9 km.
Atentie! Nu este apă pe traseu, noi am cumpărat de jos, de lângă parcare.
Versantul drept (de la aval spre amonte)
Chiar dacă suntem pe partea stângă a Cheilor Turzii în direcția de intrare pe traseul amenajat pentru vizitarea acestora, versantul Cheilor de unde am început urcarea este considerat cel drept, raportat la direcția dinspre aval spre amonte.
Începem urcarea și timp de 45 de minute gâfâim pe poteci de pământ, pe sub copaci, la umbră, călcând pe straturi groase de frunze uscate. Pe lângă potecă floricele albastre și albe ne încântau privirea iar păsările ne-au asigurat o sonorizare de sărbătoare cu ciripitul lor minunat.
Pe poteca noastră scria pe indicator că se numește: Urcușul Domol, versant drept 3,2 km, durata1h1/2, spre Stâncăria Borza 0,3km, 12 min.
Am ajuns apoi la un alt indicator care ne informa că suntem pe Stâncăria Borza și mai avem 0,3 km până La Dos, adică 5 min.
În locul numit La Dos, au început să se ivească pereții stâncoși ai Cheilor Turzii. Eram acolo sus, pe versanții care priviți de jos atingeau cerul. Imaginea este impresionantă. Parcă nu-ți vine să crezi că te afli deasupra Cheilor. Este un sentiment special de beatitudine pe care nu-l încerci decât acolo sus. Ne-am oprit, am fotografiat, am admirat peisajul, am căutat de la înălțime să descoperim poteca turistică amenajată în interiorul Cheilor. De sus vedeam oamenii ca niște puncte colorate care se mișcau încet pe marginea pereților calcaroși. Râul Hasdate era ca un fir strălucitor șerpuind între pereții verticali, gri. Am reușit să cuprindem cu brațele ambii versanți, în fotografii. Nu mai eram oamenii mici din interiorul Cheilor, dominați de grandoarea acestora. Acum noi eram mai mari decât muntele!
În partea de sus a traseului au început să apară Dedițeii, flori de culoare mov și Rușcuțele, flori de culoare galbenă, flori minunate pe care le-am recunoscut din prezentarea de pe panourile montate în Cheile Turzii.
Animale nu am întâlnit, doar niște șopârle. M-am liniștit că nu sunt șerpi veninoși în zonă, nici urși, doar lupi și mistreți. Am observat multe urme făcute de mistreți în multe locuri, în partea dreaptă a cheilor, cea cu pădurea. Am observat o Acvila de munte, care plana deasupra piscurilor, această pasăre fiind descrisă pe panourile informative ca fiind una dintre cele mai puternice păsări de pradă din lume, care trăiește și în Cheile Turzii.
După ce am terminat de parcurs traseul de creastă, am coborat prin pădure, am traversat un pod de lemn, am ajuns în partea opusă intrării în Chei, sau acolo unde se termină defileul. Erau mulți oameni care începeau drumețiile din această parte.
Versantul stâng (din aval spre amonte)
Noi am intrat un pic pe traseul din Chei, după care am observat punctul roșu, care ne-a scos rapid pe poteca care urcă muntele pe coasta Plesului. Partea aceasta este cea mai grea din tot traseul. Bine că nu am venit vara, pentru că nu este nici un pic de umbră, urcarea se face pieptiș, panta este plină de stânci ieșite la suprafață din munte. Grohotisul din aceasta parte a Cheilor face dificilă deplasarea, de multe ori nu ști unde să pășești ca sa poti urca. Prin acest grohotis, am întâlnit iarăși în partea de sus a muntelui Dedițeii mov și Rușcuțele galbene, flori frumoase pe care am avut mare grijă să nu le călcăm.
După 50 min. am ajuns la platou, partea cea mai frumoasă, în care admiram pereții Cheilor, observăm peșterile din pereții acestora, formele stâncoase ascuțite impresionante: Turnul Ascuțit, Hornul Vulturilor, Turnul lui Bors, hăurile amețitoare, stateam lângă crucea din vârful munților. Vedeam piscurile munților de la orizont, acoperiți de zăpadă. Frumusețea peisajului nu poate fi descrisă în cuvinte. Bucuria care îți umple sufletul este imensă.
Coborârea
Coborârea prin pădurea Vapii este foarte grea, aș spune că e mai dificil să cobori decât să urci. Am alunecat, am căzut... asta e, dacă ne-am urcat trebuie să și coborâm.
Erau grupuri care urcau prin partea acesta urmând să coboare pe partea pe care am urcat noi, este mult mai ușor pe acolo, nu sunt bolovani, este doar potecă de pământ. Cred că este o variantă mai bună și de luat în considerare.
Recomandarea
Traseul Circuitul Crestelor Cheilor Turzii, ne-a fost recomandat de prieteni și eu la rândul meu îl recomand, veți vedea defileul dintr-o altă perspectivă, vă veți simți cuceritorii înălțimilor, veti simti cum se bucura sufletul vostru de frumusetea peisajelor.
Trimis de Dana2008 in 25.03.19 16:27:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
panorama de pe versantul stang
- Coordonate GPS: 46.56555600 N, 23.67194400 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Dana2008: Gând la gând cu bucurie!! Am citit cu atenție iar despre Cheile Turzii, acest circuit sigur nu îl voi urma dar am citit alt review al tău despre chei. În primăvara aceasta sigur voi merge acolo.
Frumos este totul!
@mprofeanu: Bună seara!
Noi am fost des în ultimul timp, ajungem relativ rapid, sunt cca 90 km.
Am scris și despre terasa la care am mâncat acolo și pe care ți-o recomand. Visam la mâncarea consumată în toamnă acolo, dar terasa nu era deschisă când am coborât de pe munte. Muream de foame, dar am plecat spre o altă destinație ca să mâncăm, voi scrie și despre mâncare alt articol.
Abia aștept impresiile tale de la Cheile Turzii.
Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Călătorii plăcute!
@Dana2008: Felicitări pentru tura întreprinsă! Faine fotografii! Articolele tale din zona Turda îmi vor fi de folos un pic mai spre vară când vreu să efectuez o incursiune în acest areal. Observ câteva autoturisme în parcarea de la bază, erau câțiva doritori de aer curat în Cheile Turzii.
Natura ne oferă atât de multe clipe plăcute!
Ce frumos! Eu nu am curajul sa ma bag la un traseu, cand aud de mers pe jos (atat de mult) mai ca ma ia cu ameteli. As vrea totusi sa imi fac curaj si sa incerc ceva asa, mai lejer, mai usurel. Ce prezinti tu aici arata foarte tentant, insa cred ca pt mine e un nivel avansat Pupici!
@tata123: Multumesc frumos pentru vizita, ecou si aprecieri!
Cand am ajuns noi, pe la ora 11 erau doar 5 masini in parcare, iar la plecare, pe la ora 16, parcarea era plina.
E multa lume atat in defileu cat si pe creste.
Am vazut de asemenea multe paturi intinse pentru picnic in partea din aval a cheilor, este si acolo o parcare.
Da, iese lumea la aer si sa admire frumusetile naturii.
Astept cu interes impresiile tale de acolo.
Calatorii placute!
@Anduise: Multumesc frumos pentru vizita, ecou si aprecieri!
Totul are un inceput. Noi am inceput drumetiile mai in forta de anul trecut. acum nu ne mai gasim locul daca nu ne urcam pe undeva, daca nu facem o drumetie in weekend.
Sunt si trasee usoare si chiar foarte usoare, care pot fi parcurse cu un minim de efort, vezi Cheile Valisoarei, Ciucarul Mare, am scris despre acestea, daca vrei sa citesti si sa o iei din loc. Sa stii ca confera dependenta, te-am atentionat!
Inca ceva, sunt multi copii mici care se catara, noi am crezut ca copilul nostru e mic si nu poate, dar in toamna a mers 19 km pana la vf. Omu. e un traseu usor, il poti incerca si tu (am scris si despre acesta).
Natura este minunata!
Calatorii placute!
@Dana2008: Super! O sa ma interesez, ca tare bine mi-ar prinde niste plimbari prin natura. Pupici!
Cheile Turzii nu sînt celebre degeaba. Sînt combinația perfectă de spectaculos și accesibil, iar faptul că au 3 trasee care le străbat, 1 pe firul văii și 2 pe versanți, le face, cred, unice în țară (din acest punct de vedere, evident). Nu îmi vine acum alt exemplu în cap, în care poți explora un astfel de peisaj din toate unghiurile.
Asta însă ridică o problemă matematică: fiind 3 variante, nu le poți aborda pe toate într-un circuit. Eu nu am reușit să văd Cheile decît pe varianta de jos, într-o explorare fugitivă, acum vreo 10 ani, dar planul meu (mereu amînat) ar fi un circuit la dus pe un versant și la retur prin chei (sau invers).
Poți alege unul din versanți? Poți zice că unul este mai spectaculos, oferă priveliști mai ample, sau duce la mai mute obiective (mă gîndesc la eventuale peșteri)? Adică, mai clar, dacă ai avea de ales, pe unde ai merge, pe dreapta sau pe stînga (respectînd orientarea din review)? Mersi de ajutor!
Ca notă personală, îmi place mai mult abordarea cheilor din partea cealaltă, din amonte, din satul Petrești, pentru că zona pare mai sălbatică, rîul trece printr-o poieniță îmbietoare, unde cred că s-ar putea instala și cortul, la o adică, și apoi intră direct între pereții de calcar. Din aval, mergi întîi prin pădurea aia, care nu prea anunță ce urmează, maschează debutul cheilor.
@abancor: Buna ziua!
In 5 ore faci circuitul de creasta, ceea ce inseamna ca ai urcat pe ambii versanti si ai vazut peisaje spectaculoase.
Daca vrei sa iti instalezi cortul, optiunile se diversifica precum si combinatiile de treasee.
Mie mi-a placut pe ambele parti.
Partea dreapta dinspre aval spre amonte este cu padure, deci si cu umbra, urcarea este mai uoara, nu prin grohotis, iar partea stanga este arida si mult mai grea, mai abrupta.
Daca ar fi sa aleg un singur versant, acela ar fi de pe partea dreapta, cel cu padurea, mai ai un bonus ciripitul superb al pasarilor, care sincer mi-a lipsit pe celalalt versant... 'am auzit' totusi pasarile la coborarea foarte dificila de pe versantul stang prin padure, dar eram atat de stresati ca nu ne-a relaxat ciripitul lor, am cazut, derapat, speriat.
Am vazut Cazanele Mari din mai multe perspective, am scris in articolul anterior, Cheile Valisoarei are trasee de coasta.
Calatorii placute!
Multumesc frumos pentru vizita!
Foarte frumos articolul și mai ales fotografiile. Nu am ajuns acolo, trec Cheile Turzii pe lista scurtă.
@Mika: Bună, Mika!
Mulțumescfrumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Să știi că e mult mai frumos decât în fotografii.
Noi mergem des pe acolo, e aproape si e foarte spectaculos... exact așa cum ne place nouă, să căscam gura si sa spunem Wow! ????
Aștept cu interes impresiile tale de la Cheile Turzii.
Călătorii plăcute! ????????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2022 Chei ce ascund o comoara – Cheile Turzii — scris în 27.09.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Foarte Frumos — scris în 25.04.19 de felixtm din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Bistro Caffe, terasa din Cheile Turzii, cu mâncare gustoasă — scris în 31.10.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Imagini si impresii 'la cald' din Rezervația Naturală Cheile Turzii — scris în 30.10.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- May.2017 Cheile Turzii, o drumeție printre stânci abrupte cu treceri pe patru punți peste râul Hașdate — scris în 17.05.17 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Cheile Turzii - sau crapatura de la Turda in alte cuvinte — scris în 22.07.16 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Cheile Turzii. Un “must see” ce nu trebuie ratat — scris în 17.05.16 de vega06 din BUCURESTI - RECOMANDĂ