Ascensiune pe “Scaunul Domnului”

TIPĂREȘTE

“Rezisti? "… "Rezist! "... "Vezi ca e o ascensiune grea, de 4 ore si tu trebuie sa cari si rucsacul in spate! Eu am de dus harta, pixul si busola! ”…”Rezist! "…imi zice Dana ridicand o privire semeata de serpasa himalaiana. …”Buuuun, sa nu zici ca nu ti-am zis! ”…

Asa a inceput acea dimineata de iunie 2008, cand ne-am hotarat sa facem o ascensiune pe Scaunul Domnului, un platou muntos spectaculos al vaii Muresului. Tactica folosita? Aveam sa pornim doua trupe din doua directii diferite si sa ne intalnim in varf. Aveam sa surpindem muntele prin invaluire, metoda veche, folosita inca de Hanibal si apoi de Napoleon in bataliile lor victorioase... Ca si-n cazul oului lui Columb, stratagema e simpla, “o joaca de copii”, cand ataci pe flancuri, muntele e derutat, zapacit, speriat, umilit, nu-i mai lasi nici o sansa, decat aceea de a se recunoaste invins... Victoria n-avea asadar cum sa ne scape!

Prornim spre Scaunul Domnului. E dimineata devreme, Ne impartim in doua grupe, eu cu Dana urma sa abordam versantul de Sud-Vestal al "Killerului K2 din Calimani” pe valea Bistrei iar Catalin, baiatul meu cel mic, cu trupa lui de cercetasi si cercetase, urma sa aleaga o varianta mai directa si mai usoara, pe valea Galaoaiei, cu acces, tot pe valea Muresului dar cu 2 kilometri mai in amonte. Scaunul Domnului e-un platou stancos ce se inalta majestuos intre aceste doua vai (a Bistrei si a Galaoaiei) si poate fi usor observat din soseaua Reghin -Toplita, (E578) inaltandu-se la altitudinea de 1380 de metri, inca din comuna Maioresti sau Morareni. Legenda spune ca atunci cand e obosit de-atatea binefaceri ce le raspandeste prin lumea larga, Dumnezeu vine numai pe-aici prin Ardeal ca sa se odihneasca o vreme pe acest scaun sfant... Se aseaza pe Scaunul Domnului, isi infige toiagul milenar in iarba moale a platoului si-si intinde mainile facute căuş pana la cascada Cofu, de unde soarbe apa limpede, cu nesat, capatand noi puteri. Cascada Cofu are apa buna de baut, celelalte izvoare din zona, au apa salcie.

Pe Scaunul Domnului, am urcat pana acum de doua ori, odata pe drumul direct si scurt, pe valea paraului Galaoaia si acum, pe Valea Bistrei, apoi prin valea numita "Zapodia Ursului”, un mic afluent al Bistrei.

Muresul e cel mai mare rau al tarii noastre. Cel mai bine poti admira valea Muresului, pe-ndelete, daca ti-a luat un bilet de tren din Reghin si pana-n Toplita si te-ai asezat langa geam, locuri gasesti destule, trenul e mai mult gol si-apoi e-un mare avantaj pentru admiratorii naturii ca n-avem trenuri rapide ca-n alte tari, . unde nu vezi mai nimic la viteza de 220 de km la ora... Terasamentul inalt al caii ferate iti ofera o imagine “first class”, . ca din loja de gala a unui teatru de renume. In apropierea geamului, poti admira valtoarea apei iar in departare vezi stancile gri, acoperite de cetina brazilor, stanci in care apa a sapat adanc si cu care aceasta este inca intr-o disputa permanenta si-n prezent si de-a lungul mileniilor ce vor veni. Cea mai specatculoasa parte a vaii este cea a Salardului, in care e bine sa ramai mai degraba in tren, caci pe sosea mai cad stanci si te poti alege c-un cucui de metal cat pumnul in capota masinii. Nu peste mult timp, un alt afluent al Muresul, paraul Rastolita va furniza energie electrica intregii vai a Muresului, barajul de la Rastolita fiind…aproape, aproape, gata…de vreo cativa ani incoace…. Valea Muresului este si o mica Vale a Loarei, aici gasindu-se pe langa Castelul ragal de la Savarsin, Cetatea Devei, cetatea Targu-Muresului, castelul din Gornesti, cel din Brancovenesti sau cel din Apalina, unele sunt retrocedate deci “non-fotografiabile”, decat eventual din satlit sau daca ai pile pe la NASA sau Google Earth, caci eu am incercat de cateva ori si-am fost intampinat de indata ce-am intrat in curtile lor, cu un categortic slogan de-acum proverbial ”sarat-monteoric” (era sa zic meteoric) ”no, no, no photos at all, here please! ” sau mai turistic vorbind…”valea”!

Pe Valea Muresului, de indata ce-ai intrat in Rezervatia-natural-ecologica Mures-Calimani, ce se intinde atat in judetul Mures cat si in Harghita, cam pe la jumatatea distantei dintre Reghin si Toplita, raul Mures isi dovedeste inca odata, in ciuda varstei sale inaintate, masura fortiei sale. Ca sofer pe valea Muresului, nici nu are rost sa deschizi ochii pe sosea mai degraba de Reghin, caci nu vei vedea nimic interesant, decat un rau banal, care curge molcom, asemenea unui batran trist si apatic ce motaie intr-un azil si pe la care n-a mai trecut nimeni de-o buna bucata de vreme. Dar, vai! Dupa ce treci de Deda, si mai ales dupa ce un panou te avertizeaza ca ai intrat in rezervatie, ei, atunci, de-aici incolo, ai voie sa deschizi larg ochii! , si vei vedea imagini foto tocmai bune pentru National Geografic. Iti vine sa cobori din masina si sa fotografiezi fiecare cot al Muresului si sa-l duci cu tine acasa, . cot, cand mai lenes, cand mai involburat, asa cum e si firea omului sau cum e vremea.

Asadar pe Scaunul Domnului, eu am urcat de doua ori, odata cu picioarele mele si a doua oara cu Dana. Diferenta intre ascensiuni, a fost cam de-o ora si jumatate. Expliactia? Dana a facut numai un pic de balet la viata ei, eu in schimb am facut de toate... volei, fotbal, handbal, ciclism, ski, sah, table, pocker, sotron si “nu te supara frate"...

Pornim asadar spre Everestul nostru local prin Sud-Vest, pe valea “Zapodia Ursului”…Chiar la intrarea in vale, pe care cu un ATV o urci intr-o in jumatate de ora si pe Scaun ajungi cam intr-o ora, e un izvor. Am gustat din apa lui…puah! e rece dar deosebit de amara… ramanem deci cu rezerva de apa minerala din rucsac…Valea e plina cu grohotis si ochiuri de apa ce se formeaza prin mici cascade in trepte. Busteni galbeni, lungi de10 metri, dezgoliti de scoarta lor de rozatoarele padurii, bareaza valea precum castorii canadieni si ne ingreuneaza ascensiunea. Pornim de la 600 de metri si urcam pieptis pana 900 m, dar Scaunul e la 1380 m! . Gasim multi melci, fluturi, omizi si gaze ale caror nume nu le cunosc, dar pe langa care cred ca Emil Garleanu n-ar fi trecut tot atat de impasibil ca si mine. Apa vine sipotind de sus dar fara putere, se aduna in ogeacuri, apoi se scurge tot mai jos ca la Pammukale in Turcia, am impresia ca urcam spre Scaun pe o scara tesuta din fire de apa. Gasim mure si zmeura. Semn rau! Sunt ursi pe-aici, nu degeaba ii zice vaii asa cum ii zice (Zapodia Ursului). Cred ca brazii si stejarii de pe margini isi clatina incetisor cetinile nu din cauza vantului ci din cauza prostiei sau curajului nostru… ”Vai, vai, ce incostienti sunt oamenii, sa intre ei pe taramul ursilor, ei, vedeti, de-aia traiesc ei doar o suta de ani iar noi, copacii, traim uneori si o mie de ani”…Imi recapitulez in minte repede, “metoda mortului”. E simplu…atunci cand esti atacat de un urs…nu trebuie decat sa-ti tii respiratia vreo 5-6 minute, si…daca n-ai murit sufocat, vei scapa cu viata, caci ursul te va declara mort si va trece la victima urmatoare... Parca-i aud pe sateni… ”Vai, dar tocmai pe-acolo v-ati gasit sa urcati, printre ursi? ”.

Parca-i si vedeam pe blajinii nostri “mos-martini” carpatini cu cate-o costita de balerina intre gheare si scobindu-se intre colti cu cate-un ciolan de voleibalist!

Pana in poiana de la 900 m, de pe Zapodia Ursului, am facut aproape 4 ore. Cred ca pierdusem cate 2 litri de lichide fiecare, ceea ce pe Dana o facea foarte fericita caci tocmai tinea cura de slabire. La Cota 900, e o minuanta poiana acoperita cu un puf plutitor, de la nu stiu ce planta, poiana e alba, iar eu, fericit, ma arunc in stil Fosbury, printre plantele albe, fara sa-mi dau seama ca sub stratul de puf, poiana era plina de scaieti. In acea poiana am pierdut o ora intreaga pana cand am scapat si de ultimul scaiete din piele, noroc c-aveam o pereche de ochelari la noi.

Dela Cota 900 si pana in varf, adica pana la “Checkpont Charlie Chomolugma”, unde aveam sa ne intalnim cu trupa tinerilor cercetasi, mai era de mers o ora si jumatate, traseu pe care eu insa urma sa-l parcurg cam cracanat si greoi din cauza tepuselor de la scaieti. Aveam o faţa crunta de Yeti, omul padurilor, si un mers de Tarzan, stapanul junglei, asa ca din acel moment nu ma mai temeam de nimic.

In tot acest rastimp aveam de la ceafa si pana la glezne o senzatie ciudata, de arici cu tepii infipti de-andoaselea. Senzatia asta am mai avut-o eu odata, la prima mea sedinta de acupunctura, cand un tanar stagiar mi-a infipt vreo 40 de ace subtiri si lungi prin talpi, urechi, calcaie, nas si buric, spunand ca asta e singura sansa ca durerile mele de cap sa ma paraseasca.

Dupa vreo 20 de sedinte, durerea de cap nu m-a lasat, insa am adunat acasa vreo10-12 ace contorsionate pe care tanarul stagiar uitase sa mi le mai scoata din piele. Intr-un tarziu, dupa ani si ani, aveam sa aflu ca eu fusesem primul lui pacient.

In final, acupuncturistul mi-a zis ca sunt un caz pierdut pentru medicina, chiar irecuperabil, si asta doar pentru c-am invatat prea mult, si ce trebuia si ce nu trebuia, pentru c-am fost un tocilar si jumatate si ca voi scapa de migrene doar cand voi mirosi radacineile de ghiocei, de jos in sus, pe sub pamant. N-a vrut sa-mi ia nici un ban pentru tratament decat sa-i restitui duzina de ace de argint, aduse tocmai din China.

Ultima parte a ascensiunii pe Scaunul Domnului e cea mai grea, platoul se dezgoleste, isi pierde vegetatia, apar stancile si cuiburile de vulturi, urci doar pe grohotis, faci un pas inainte si doi inapoi, poate e mai bine-o pornesti inapoi… Dar…multumita Domnului, iata-ne in sfarsit, ajunsi pe Scaunului Domnului. Ne intalnim si cu tinerii care ne asteptau acolo de mai bine de o ora si jumatate si care nu e greu sa intuiesti ce ascundeau sub zambetul lor senin. M-am intins iarasi pe iarba, dar de data asta pe burta, platoul era moale si cald, cred ca Domnul a trecut pe-acolo nu cu mult timp inaintea mea. Am baut apa de la un al doile izvor potabil care se afla amenajat tocmai in varful platoului, am dat o raita prin toate punctele cadinale, am admirat cefele vulturilor care se roteau agale, in cercuri largi, mai jos decat noi, am cules afine si zmeura, am facut cateva fotografii si…gata, asta a fost tot! Nu, nu e nimic spectaculos pe acest platou.

La coborare, am intalnit si cateva cabane forestiere cu usile larg deschise, cu cusete suspendate pline cu paie si care parca te imbie sa ramai acolo si sa dormi pe gratis, cred ca proprietarul cabanelor era implicat in vanzarea spray-uri contra piscatuilor de paduchi, plosnite si pureci de cal...

Scaunul Domnului imi pare un obiectiv turistic atragator dar destul de izolat si stingher, cand ai ajuns sus pe platoul ce pare a fi un loc sacru, te intrebi de fapt de ce-ai venit? In afara de-o schela de lemn, nu e nici o “meteora”, nici o biserica, nici un schit, nici o cabana sau macar vreo “cutiuta" meteo pe-acolo, Poate ai venit pentru aer, soare, miscare, brazi, afine, sau cosasi si gargarite pentru pescuit. Sau poate ai pornit cu gasca la “Metro” sau”Kaufland” si-ai gresit drumul…Poate te-ai dus ca sa fi mai aproape de cer, dar cine-mi spune mie ce e cerul? Sau poate ai venit chiar pentru a-l surprinde pe Dumnnezeu intr-o clipa de odihna? Ah! …n-am eu norocul ala chior sa-l surpind cu Nikkon-ul meu pe Dumnezeu stand pe scaun sprijinit in toiag… Nu-mi dau seama ce ma indeamna sa urc acolo mereu... Poate frumoasa legenda a locului…sau… cine stie, poate pentru ca Dumnezeu exista totusi…

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 9417 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI