În vizită la ursul brun

TIPĂREȘTE

Ursul si iepurasul, prieteni din copilarie, se intalnesc dupa multi ani. Iepurasul era la costum, cu o masina misto, iar ursul un betiv.

-M-am lasat pe dracu' de baut. M-am dus si am vandut sticlele goale

Inițial nu am dorit să povestesc despre urși și vizita mea acolo în comunitatea lor. În ultima perioadă am încercat să descriu în ordine cronologică vizitele din punct de vedere turistic (recunosc, în trecut le scriam cam haotic din punct de vedere cronologic), dar atunci când am ocazia să întâlnesc o destinație deosebită, sar peste alte articole care ar trebui scrise înainte. Vizita făcută astăzi la Bear Sanctuary adică Rezervația de Urși de la Zărnești m-a convins că merită sărite câteva articole în favoarea... urșilor

Dimineața a început prost la mine, în primul rând după ultima noapte de cazare, ultima zi de vacanță (din acea principală, sper să mai am câteva zile dar nu știu când) începe cu o ploaie torențială cu tunete și fulgere. În maxim o oră/1,5 ore trebuie să ajungem la Zărnești-Rezervația de Urși la vizita ghidată programată cu o zi înainte. Partea proastă era că ne-am udat deja pănă să ajungem la mașină. A urmat un înnot/navigare (drumurile noastre toate erau mai mult decât o baltă) până la destinație, dar hai să scriu câteva cuvinte despre acest loc.

Rezervația s-a înființat în 2005 cu numele de Milioane de prieteni (de fapt așa au răspuns ieri la apelul meu telefonic cerând informații suplimentare despre vizită) Pentru reușita startului a contribuit și WSPA o organizație internațională de protecție a animalelor. Dar scopul exact este salvarea urșilor ținute în captivitate în condiții improprii. Câteva exemple ar fi: urși ținuți în grădini zoologice în cuști prea mici, urși ținuți în captivitate de către persoane private în scop de reclamă sau pentru a atrage mai mulți clienți (de ex. Restaurante, magazine, etc) urși ținuți în condiții improprii la un circ, etc.

Un exemplu similar mi-a povestit mama acum în vârstă de 87 ani, în perioada anilor 1930 în Sibiu în centru se frecventa de către persoane private se numea: Dans de urs. Am cerut informații exacte de la mama, care povestește că omul cu ursul se plimba în tot centrul istoric al Sibiului doar că mama are amintiri cu ursul doar din Piața Schiller (aproape de Piața Mare) Omul bătea din tobe iar ursul își ridica labele în ritmul dat. Cetățenii îi dădeau bani pentru acest spectacol de stradă dar poate nu știa toată lumea în ce condiții a învățat ursul să danseze așa. Mama a aflat din surse sigure că ursul a învățat să își ridice labele stând pe o suprafață încinsă (posibil jar sau plită încinsă) în timp ce omul nostru chinuitor de animale bătea tobele. Instinctul animalului spunea că atunci când aude tobele trebuie să își ridice labele chiar dacă nu mai stă pe o suprafață fierbinte. Ar mai fi o mică precizare, mama spunea că cei cu ursul erau întotdeauna romi. Mă rog v-am povestit exact ce am auzit de la mama, o parte din istorie mai puțin fericită pentru moșmartini.

Cum ajungem la acești urși mai fericiți?

Eu zic să mergem cu mașina deoarece din DN73A dinspre Râșnov chiar înainte să intrăm în orașul Zărnești mai avem de mers încă vreo 2-3 km pe un drum forestier. Atenție la panoul din drumul național, se află în partea dreaptă dinspre Râșnov și la partea stângă dinspre Zărnești. Imediat după ce intrăm pe dumul forestier găsim o pensiune pentru turiști cu numele de Dumbrava Sibiului. Deja m-am simțit ca acasă când am urcat până aproape de intrarea la rezervație. Se va parca în loc amenajat, s-a așternut mult pietriș pe noroiul galben argilos care există pe aici, cel puțin așa se vedea atât pe talpă cât și pe cauciucurile Loganului.

Urșii nu mai dansează, totuși vizita costă mai mult...

Păi cum așa? Despre tarife în general acum în sezon pot spune că nu sînt modeste deloc, biletul de adult costă 60 ron, copilul jumate. Ai un aparat foto DSRL și vrei să faci poză la urs? Plătești 50 ron. Ai un aparat foto compact micuț, ieftin? Tot 50 ron de costă să-l pozezi pe moșmartin. Cu telefonul poza? Nu costă nimic. Păi cum așa? Majoritatea aparatelor foto scoate un oarecare zgomot setat din fabricație. Asta bineînțeles că se poate scoate cu ajutorul setărilor dar majoritatea nu face asta. La telefoane în schimb nu se aude nici un zgomot presetat. Zgomotul respectiv deranjează oarecum urșii (voi povesti) noroc că multe telefoane fac poze care concurează cu cele făcute cu DSRL.

Conform tabel de tarife (voi atașa poză) între 9.00-10.00 costă 50/20 ron adult/copil iar între 10.00-11.00 costă 60/30. Studenții au câte 20 ron mai puțin la acest tarif. În weekend tarifele se măresc cu 15 ron, deci se va ajunge la un maxim de 75 ron.

Au întrebat unii aici pe AFA dar nu numai că de ce există acest program scurt doar între 9.00-12.00. Răspunsul este stilul de viață al urșilor, sînt animale nocturne, atunci vânează și se pun să doarmă undeva pe la amiază (vorba aia: fie omul cât de odihnit, după masă ar mai dormi un pic) Deci programul de vizitare este făcut după stilul de viață al urșilor și nu că vizitatorii ar dori să vadă 24 din 24. În cazul în care există grupuri ar cam trebui rezervare telefonică cu o zi înainte.

Cu ce ne-am ales după vizita noastră?

Eu zic că ne-am ales cu o experiență de neuitat, informații de care nu știam și voi povesti în următoarele rânduri. Plus pozele de pe telefon care le consider ok si o amintire de nepretuit.

Am ajuns în ploaie torențială. Am ieșit doar eu din mașină și m-am îndreptat spre casa de bilete ca să aflu mai multe, așa am aflat că tururile se organizează din ½ în ½ de oră iar următoarea în limba română are loc la 10.30. Am luat biletele și ne-am înarmat cu o bucată de umbrelă, o bucată de pelerină de ploaie și mult optimism că poate se va opri ploaia, ceea ce nu s-a întâmplat. Până la urmă ploaia a fost un avantaj, le place ploaia a urși la nebunie. Ghidul ne povestea că în zile de vară cu temperaturi ridicate urșii se cam ascund prin boscheți în răcoare și erau cazuri când turiștii vedeau câte 2 sau 3 exemplare din cei 101 câți sînt în prezent. Noi am văzut aproximativ 40 (am încercat să-i număr, văzând și pozele am estimat un 40 buc. urs brun)

Vizita ghidată a început cu o prezentare video într-o încăpere destinată pentru acesta. De și filmul scurt am aflat o grămadă de informații despre lucrări dar și povestea depre urși. După ieșirea din cabană am observat primele exemplare. Chiar dacă este afișat regulamentul ni s-a transmis și verbal de către ghid, dar cel mai mult îmi place regulamentul făcut de urși:

Acesta nu este un zoo!

Astfel vom știi că sunteți prietenii noștri!

Tensiunea este de doar12V în gardul electric totuși electrocutează, urșii și-au învățat lecția am avut ocazia să observ. La primele exemplare observate de mine am văzut un urs în copac și faptul cât de bine și repede se cațără. Așa că dacă veți întâlni un urs nu vă urcați în copac, va veni după Dvs. Tot aici am făcut prima și singura poză făcută între sârmele gardului. Nu recomand, în primul rând din motive de siguranță din cauza distanței la gardul electric și de urs, în al doilea rând se poate defecta telefonul.

Despre Maya

După acest prim contact cu urșii ghidul ne-a condus la un panou pe care scrie Remember Maya. Maya a fost o ursoaică ținută în condiții improprii pănă a fost găsită și adusă aici. Din păcate nu a mai supraviețuit. Am găsit povestea ei aici:

Sanctuarul «Libearty» este dedicat Mayei, ursoaica ce s-a sinucis din depresie. Pe cât este de incredibilă povestea, pe atât este de cutremurătoare. În 1998, în curtea unui hotel de lângă Castelul Bran, într-o cuşcă murdară, cu bare metalice şi cu ciment pe jos, trăia Maya. Zile întregi aștepta și spera că îi va aduce și ei cineva ceva de mâncare. Ca urmare a numeroaselor reclamații din partea turiștilor străini care vizitau România, World Animal Protection (WAP) a contactat-o pe Cristina Lapis în încercarea de a găsi o soluție pentru situația dramatică a ursoaicei Maya. „Când am văzut-o, era slabă și cu greu își mai putea înălța capul... Era uitată de toată lumea și mă întreb și acum: oare aştepta să moară? Încă îmi amintesc emoţiile care m-au copleşit când m-am uitat în ochii ei, dar totodată şi accesul de furie fără margini faţă de oamenii care au condamnat un astfel de animal la o moarte lentă şi dureroasă.

Sanctuarul «Libearty» este dedicat Mayei, care străluceşte în Ursa Mare, în nopţile înstelate pentru aceia dintre noi care nu au uitat şi pentru toţi urşii care se bucură de o soartă mai fericită astăzi, tocmai datorită suferinţei îndurate de ea”, povestește Cristina Lapis, președintele Asociației Milioane de prieteni

Sub bannerul pe care scrie despre Maya se află nume de donatori pentru această cauză nobilă de a ajuta urșii cu toate cele să ducă o viață mai bună. Nu lipsește Brigitte Bardot, Pierre Bruce dar nici numele sorei ghidului din Franța. Într-un fel și noi plătitorii de bilete de intrare sîntem un fel de donatori chiar însuși ghidul a recunoscut că cel mai mare venit pentru a cumpăra alimentele și altele necesare provin din taxele de intrare. Așa că nu m-am supărat că acea taxă este puțin mai mare pentru buzunarul nostru, important ca ursul brun să trăiască bine.

A urmat prezentarea unui loc de izolare pentru urșii nou-veniți aici. Pentru a evita contactul vizual cu alți urși și vizitatori locul în care este ținut exemplarul respectiv este mascat cu un paravan. După ce am trecut pe lângă un observator de pe un copac făcut de către cei de la Animal Planet (dar neaccesibil turiștilor, probabil să filmeze ei de acolo de sus am găsit meet point adică locul de întâlnire a urșilor, un spațiu mai deschis fără copaci cu lac, cel puțin 10 bucăți urs brun am văzut doar aici. Piscinele din beton și piatră sînt foarte apreciate de urși am văzut trei exemplare care se străduiau să-și spele cât mai bine ochii și urechile.

Capela urșilor

Na de asta n-am mai auzit. Este o bisericuță mică de lemn, sfințită și este folosită pentru comemorarea urșilor trecuți în lumea cealaltă și chiar s-a oficiat o căsătorie aici propabil mirii sînt mari iubitori de animale în special urși. De hram n-a zis nimic bănuiesc că e Sf. Ursu (la)???

Ghidul nostru care își desfășoară activitatea o dată cu înființarea acestei asociații non-profit ne-a mai povestit că toți masculii sînt sterilizați, așa că femelele nu mai pot face pui. Totuși am observat pui de urs care au fost salvați din diferite locuri ale țării. Cele 101 exemplare din rezervație au nevoie de 1,2t hrană zilnic. Un urs în captivitate (nu putem discuta chiar de libertate deplină) ajunge până la 500 kg consumând cca 12 kg hrană zilnic pe când un urs în libertate jumătate (250 kg)

Povestea lui Max

Trecând pe lângă căprioare, deoarece asociația are grijă și de aceste animale de cele mai multe ori găsite în stare proastă am ajuns la capătul rezervației unde se află niște instalații electrice, transformatoare, nu am înțeles exact ce. La întoarcere pe alt drum am dat de Max. Ursul închis la culoare a avut viață grea la Castelul Peleș din Sinaia. Orbit de mic, tăiate ghearele, dinții, era folosit în scop de distracție pentru turiști și mașină de produs bani pentru stăpân. Asta până în 2006 când a fost salvat. Eu nu îmi aduc aminte de urs (am fost în 2004 la Peleș, iar la următoarea vizită 2013 nu mai era acolo) Ghidul spunea că Max rar se vede lângă gard, de această dată a făcut și dânsul o poză.

Ursul de la circ

Nu am reținut numele ursului, exemplarul e urs brun a fost captiv mulți ani la circul de stat București. Poate l-am văzut și noi o dată la circ. A fost atât e bătut de către dresor încât nu mai poate vedea oameni. Cazul nostru: în timp ce ghidul prezenta povestea ursului de la circ, eu scot telefonul încet iar ursul aleargă instant către noi cu scopul precis de a ne ataca. Se oprește la 20 cm de gardul electric. Copilul chiar s-a speriat. Scenariul se repetă până plecăm din zona lui, pe urmă se liniștește. Era foarte agitat trenura tot și avea mișcări ciudate. Ghidul a recunoscut și el că ursul nu poate vedea oamenii dar că în ziua respectivă a fost extrem de agitat.

Lupii

Există o conviețuire între lupi și urși, fiecare cu treaba lui. În general se fereau de noi, socializau între ei și afară găsim plimbând între noi un exemplar cu piciorul rănit. Și acesta ne-a ocolit.

Vizita ghidată a durat aproximativ o oră o oră și ceva. Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul parcă și familia a uita de ploaie. Casa de bilete este și magazin de souveniruri în același timp, la sfârșitul vizitei puteam observa tot.

Recomand vizita urșilor

---

VIZUALIZĂRI: 3524 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI