Herghelia Sâmbăta de Jos – leagăn al rasei lipițan

TIPĂREȘTE

În primăvara anului 2020 a fost depus la UNESCO un dosar multinațional de introducere a rasei cailor lipițani în patrimoniul cultural imaterial al umanității, 8 state europene contribuind la realizarea documentației respective. „Tradiția creșterii cailor de rasă lipițană din România” reprezintă titlul proiectului alcătuit de partea românească, vârf de lance în acest domeniu fiind considerată Herghelia de la Sâmbăta de Jos, urmată de cea de la Beclean (Bistrița Năsăud) – herghelii de stat (mai există și o serie de crescători particulari).

Calul este o creatură superbă prezentă în toate colțurile lumii, folosită din vremuri străvechi drept unealtă sau armă. Dacă astăzi calul este folosit în scopuri sportive/recreative și drept animal de muncă, au existat timpuri istorice când viața omului a depins de cal. De asemenea, maiestuosul animal reprezenta în multe situații și un simbol al puterii, alături de piesele de vestimentație, podoabe ori însemne ale funcției. Calul este prezent și în imaginarul popular, în obiceiurile și tradițiile românești, în rituri calendaristice și familiale.

Cu ocazia zilelor petrecute în stațiunea Sâmbăta ne-am propus și am realizat o vizită la Herghelia Sâmbăta de Jos, crescătorie situată în localitatea cu același nume din județul Brașov. Adresa oficială este: str. Principală nr. 45, intrarea se efectuează din DJ 105B pe o poartă marcată corespunzător aflată la doar 350 m distanță de drumul național/european. Sunt câteva locuri de parcare disponibile în fața intrării, în rest se poate opri pe marginea șoselei.

Repere istorice. Rasa modernă lipițană a apărut la 1580 în Imperiul Habsburgic, în localitatea Lipizza (azi în Slovenia), pe teritoriul românesc răspândindu-se în secolul al XVIII-lea în Transilvania prin herghelii și depozite militare de armăsari aparținând stăpânirii habsburgice, ulterior austro-ungare.

Bazele Hergheliei de la Sâmbăta de Jos s-au pus în 1874 atunci când o herghelie imperială de lipițani a fost mutată din pusta Ungariei, unde nu avea condiții climatice și de hrană adecvate, pe domeniul de stat de la Sâmbăta de Jos. Herghelia translatată a beneficiat de infrastructura unei crescătorii mai vechi ridicată de contele Jozef von Brukenthal, fratele mai cunoscutului Samuel. Administrația maghiară va muta în 1913 din cauza contextului politic toate efectivele de cai în Ungaria. Statul român va reînființa în 1920 herghelia adunând cai de la crescătorii din Țara Făgărașului. Regia Națională a Pădurilor este instituția care administrează acum herghelia prin intermediul unei Direcții specializate.

Vizita la Herghelia Sâmbăta de Jos

Biletele se achiziționează de la un chioșc aflat lângă poarta monumentală, prețul fiind de 12 lei/adult (copiii sub 6 ani beneficiază de gratuitate). Programul de vizitare este zilnic între orele 9.00-17.00. Vizita ar trebui să se facă cu însoțitor, dar probabil lipsa personalului și afluxul susținut de vizitatori nu fac posibil acest lucru, astfel încât primim indicații privind traseul de urmat și „obiectivele” de bifat și suntem lăsați să zburdăm pe teritoriul hergheliei.

Pornim la pas pe aleea umbroasă, vizionăm câteva panouri informative (regulament pentru vizitatori, fotografii cai lipițani) și vedem pe dreapta castelul Bruckenthal, în stare de degradare, interzis vizitatorilor. Ridicată la jumătatea secolului al XVIII-lea de contele Jozef von Brukenthal pe moșia primită de la împărăteasa Maria Tereza construcția în stil baroc impresiona prin picturile interioare, mobilier și sobe aduse de la Viena. O vreme a găzduit sediul administrativ al hergheliei de cai lipițani, momentan e închis și se caută soluții de restaurare și valorificare.

Ne îndreptăm mai întâi spre câmpul pe care pasc iepele cu mânji (așa-numita „stavă” – un spațiu larg, îngrădit), aflate în acel moment la adăpat în râul Sâmbăta care traversează domeniul hergheliei. Animalele sunt blânde, ne apropiem de ele, facem fotografii, ne hilizim ca niște copii când vedem giumbușlucurile făcute de mânji. Majoritatea iepelor sunt albe, dar vedem și nuanțe de gri ori maro. În apropiere se află grajdul lung dedicat iepelor-mame.

Revenim spre castel trecând podul peste apa Sâmbetei și admirăm câteva minute hipodromul. Prevăzut cu o tribună metalică nouă terenul de antrenament și paradă e jalonat și marcat, pregătit pentru exerciții cu cai.

Grajdul dedicat armăsarilor de reproducere pare fără sfârșit, construcția are 150 m lungime și e prevăzută cu ferestre mici de aerisire și din loc în loc cu uși duble de acces. Înăuntru se află armăsarii, trupa de elită a rasei lipițan în primul segment de clădire – cazați în boxe mai încăpătoare, restul masculilor ocupă o serie de celule mult mai înguste. Armăsarii nu sunt scoși la păscut, doar la plimbare în țarcuri speciale; ei sunt hrăniți în iesle vechi de piatră și au la dispoziție în permanență apă printr-un sistem automatizat. La intrare în grajd citim pe un panou câteva informații despre rasa lipițan (blând, grațios, forță și anduranță, curaj) iar pe un ecran lcd rulează imagini din timpul concursurilor hipice; de asemenea, în interior din câteva boxe se aude o voce feminină care lecturează câteva texte informative.

Caii se uită curioși la vizitatori, la fel facem și noi. Maiestuoși, bine îngrijiți armăsarii de viță au tăblițe care le afișează ramura de origine și ascendența (vezi aici un catalog ceva mai vechi al acestor nobile animale: callipitan.ro/attachments ... ITAN%202007.pdf). Caii vin la grilajul boxei, unii chiar sunt blânzi, alții par mai „fioroși” , alții triști. Înaintăm pe culoar segment după segment și vedem cai de toate culorile, ascultăm sforăiturile și nechezatul puternic al unor exemplare mai nărăvașe – întregul loc e impresionant, îți creează un sentiment de încântare și de bine.

Următoarea etapă a vizitei constă în vizionarea unui șopron exterior unde se află expuse mai multe modele de trăsuri. De asemenea, admirăm vechile clădiri ale hergheliei, destul de bine păstrate: grajdurile lungi, un turn cu rezervor de apă din lemn, o clădire cu două etaje prevăzută cu un ascensor interesant dedicat ridicării cailor.

Expoziția care se desfășoară în două încăperi de la parterul clădirii cu ascensor ne poartă în universul concursurilor hipice – vedem șei de călărie și harnașamente, uniforme și caschete de jocheu. Sunt expuse panouri cu arbori genealogici cabalini, numele directorilor hergheliei din 1920 până astăzi, figuri executate de cai în timpul concursurilor, afișe de la concursuri, diplome și cupe câștigate. Vedem și o expoziție de sculptură a artistului Titus Frâncu având ca temă lumea cabalinelor. Lăsăm câteva rânduri scrise în caietul de impresii!

Ne continuăm plimbarea în exterior printre țarcurile circulare dedicate mișcării în aer liber a armăsarilor. Aici sunt aduși pe rând caii pentru câteva zeci de minute de aerisire, stat la lumina soarelui, alergat. Avem prilejul de a vedea câțiva armăsari jucăuși, chiar doi mai furioși care nechezau și se întindeau unul spre altul pe deasupra barelor de lemn.

Ultimul popas în cadrul hergheliei l-am făcut pe hipodrom unde timp de vreo 20 de minute am urmărit antrenamentul a doi cai aflați la început de drum/dresaj.

Concluzii. Mi-a plăcut foarte mult această primă vizită la o herghelie de cai, am fost impresionat de ceea ce am văzut acolo. Lumea cailor e frumoasă, lucrul cu un cal presupune multă răbdare și dedicație.

Am admirat ornamentele de lemn care imită capete/siluete/contururi de cal amplasate în toate locurile posibile, chiar și perdeluțele brodate cu cai. Toaletele erau curate și beneficiau de apă curentă, săpun și dezinfectant. Să vă luați apă de băut și ronțăieli dacă stați mai mult în interior, nu există posibilitatea achiziționării unor astfel de produse la fața locului. Recomand o vizită la Herghelia Sâmbăta de Jos, veți avea parte de o altfel de experiență.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1171 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI