BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Fără bancuri la începutul acestui articol. În primul rând Prințul Charles detestă orice banc despre coronavirus, în al doilea rând nu am găsit nici un alt banc care să ne aducă cât de cât zâmbetul pe buze. Ei dacă era vorba de Ceaușescu găseam cu sutele...
Sincer m-am deplasat la Viscri din curiozitate. Știam prin intermediul știrilor că Prințul Charles moștenitorul tronului britanic are o oarecare conexiune cu România și nu neapărat din cauza faptului că îi place pe la noi și a cumpărat vreo 10 gospodării în principiu în zone rurale ci și din cauză că avea aceeași stră-străbunică cu regele Mihai mai exact regina Victoria. De prințul Charles știam din copilărie prin intermediul unor reviste germane.
Excursia la Viscri era combinată cu cea de la Saschiz prima în județul Brașov Saschiz în Mureș. După ce am părăsit Saschizul (vezi impresii) mi-am continuat drumul pe DN13 Sighișoara-Brașov. În dreptul localității Bunești se va vira la dreapta pe drumul județean 104L, zic se va vira după ce podul peste râul Scroafa Archita va fi gata. Eu am fost acolo în a doua jumătate a lunii iulie și nu se putea circula. M-am deplasat mai departe până la Rupea, am virat dreapta pe DJ105A am traversat localitatea Dacia și am revenit pe 104L până la Viscri. Asfaltul aici este ca de autostradă bănuiesc de ce dar la intrare în sat în dreptul indicatorului se întrerupe tot și circulăm ca pe vremuri pe piatră, pietriș, nisip, noroi... bănuiesc din nou de ce.
Viscri există din 1185, și asemenea Saschizului a fost locuit de secui la început, până au ajuns sașii în secolul XIII. Anul trecut am fost la cetatea Rupea ei bine Viscri aparținea de Scaunul Rupea care avea în componență 18 localități. Biserica fortificată construită tot în secolul XIII este principalul obiectiv turistic când am ajuns acolo am uitat de tot de prinț și m-am întors în timp câteva secole bune.
În sat există o singură intersecție importantă cea cu DJ104L cu strada principală. Dinspre Brașov se face stânga iar prima uliță pe dreapta duce spre biserica fortificată. Diferența observată de mine față de alte localități transilvănene cu obiective turistice la fel de valoroase este mulțimea de turiști din toate județele țării, locuri de cazare mai numeroase decât în alte părți de asemenea magazine cu tot felul de souveniruri dar și bunătăți de ale casei se află la tot pasul. Deci reclama din partea prințului chiar funcționează.
Biserica fortificată
Fortificația se află pe un deal și se poate intra și de pe ulița vecină (următoarea din strada principală) Până să ajung la fortificație am trecut printr-o primă incintă de zid sub o poartă și am trecut parcul mai mult sau mai puțin amenajat. Zona verde este alcătuită în mare parte din conifere. Ajung și la cetate care este chiar frumoasă din piatră și zidărie zugrăvită într-o culoare deschisă deasupra zidurilor de incintă se văd turnurile de apărare cu galeriile de strajă din lemn și acoperite cu țiglă. Un cățel prietenos mă salută după care intru în curtea fortificației. Plătesc la o doamnă 10 lei intrare și o întreb câte ceva despre biserică și muzeu de asemenea și despre proprietatea lui Charles. La stânga de intrare găsim un muzeu interesant și destul de bogat în exponate, este vorba despre viața sașilor de pe aici sînt multe obecte expuse care au fost folosite în viața de zi cu zi.
Curtea mică este frumoasă nu lipsesc florile care schimbă foarte mult decorul în ceva pozitiv. La dreapta de la intrarea în biserică găsim o listă cu eroii războaielor mondiale. Este un altfel de monument lista de nume este înrămată pe peretele bisericii.
Interiorul bisericii tipic săsesc puțin decor dar frumos, toate-s la locul lor. Mă îndrept spre scări care la început sînt luminate cu un furtun luminos, pe urmă doamne-ajută îți poți rupe ceva nu mai vezi nimic iar scările din piatră de dimensiuni diferite pot fi alunecoase.
După ce am ajuns sus Viscri și zona superbă în care se află se vede la picioarele noastre. Poate mulți inclusiv prințul vin aici pentru această priveliște. După coborâre și o vizită amănunțită în curtea interioară am coborât puțin și pe cealaltă uliță. Nu lipsesc nici aici magazinele care sînt amenajate în casele localnicilor.
Biserica ortodoxă
După ce am obsrvat-o din turn m-am deplasat până la biserica ortodoxă din sat care este construită în 1919 în capătul străzii principale nu prea departe de biserica evanghelică.
Biserica ortodoxă se numește Sfânta Treime și Sfântul Efrem cel Nou și a fost construită în 1919. Am admirat biserica care este foarte frumoasă de asemenea și pictura după care am luat-o înapoi.
Casa prințului
La intersecția cu DJ104L am făcut o oprire să văd ce și-a cumpărat prințul Charles pe aici. O casă (de fapt sînt două la stradă) cu fațadă albastră și nu se deosebește cu nimic față de celelalte poate interiorul este mai bine restaurat bănuiesc. Tot la această intersecție găsim un panou intitulat Harta satului/Village Map pe care găsim obiectivele turistice și casele de oaspeți denumite simplu Guesthouse și cu un număr de casă lângă.
Ce posibilități mai găsește turistul în Viscri? În afară de ce am văzut eu se poate caza tradițional, poate mânca tradițional, poate să facă mișcare pe colinele din jur fie pe jos, bicicleta sau altele motorizate din dotare sau închiriate. Am citit undeva că se dorește interzicerea autoturismelor tocmai pentru a readuce patima timpului, turiștii își vor putea lăsa mașinile într-o parcare amenajată și vor fi transportați cu căruțele spre obiectivele turistice. Ideea o găsesc interesantă.
Am plecat fericit că am văzut multe în ziua aceea potopul ajuns chiar în acel moment m-a făcut să mai stau vreo 10 minute în Viscri lângă casa prințului.
Trimis de AZE in 09.09.20 23:56:03
- A fost prima sa vizită/vacanță în VISCRI [BV]
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@AZE: Am trecut și eu în luna august prin Viscri, se pare că a fost o destinație aglomerată în acest an pandemic. E un sat săsesc drăguț, dar nu unicul de acest fel din țară. Biserica fortificată arată bine și este, de fapt, punctul principal de atracție pentru turiști; se mai adaugă casa prințului Charles și punctele gastronomice din sat. Poate voi scrie un mic articol cu „bune” și „rele” la Viscri.
Numai bine! Satul și biserica sunt fotogenice, drept dovadă miile de imagini de pe Internet.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 „Satul lui Charles” și biserica sa — scris în 04.09.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 La Viscri, pe urmele Prințului de Wales — scris în 17.08.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 La Viscri cel lăudat — scris în 23.05.22 de RUdar din FOCşANI - nu recomandă
- Nov.2021 La plimbare prin Viscri — scris în 15.12.21 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Viscri sau „efectul agheasmă” : nu te face bine dar nici nu te omoară! Turistic vorbind — scris în 15.10.20 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Vizita la Viscri — scris în 17.01.21 de barabba54 din BOTOşANI - nu recomandă
- Aug.2020 Pozitiv și negativ la Viscri în 2020 — scris în 18.09.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ