De la Bacău la Piatra Neamț

TIPĂREȘTE

Nu credeam că drumul de la Bacău la Piatra Neamț, în cei 60 km ai săi, îmi poate oferi atâtea surprize. De o parte și de alta, uneori cu mici abateri, poți găsi sumedenie de atracții turistice, unele mai bine, altele mai puțin bine conservate. Sunt tot atâtea motive pentru a te opri și a contempla câte ceva dacă timpul îți permite.

Despre Castelul Cantacuzino - Pașcanu (Castelul Roșu) situat în inima mirificului Parc Dendrologic de la Hemeiuș, despre popasul pe care l-am făcut la Buhuși - vechiul orășel cocoțat pe dealul din dreapta DN15, despre cele două sfinte lăcașuri de lângă oraș - Mănăstirea Ciolpani și Mănăstirea Runc, am scris deja. Mai menționez doar că la întoarcerea de la sfintele așezăminte din pădurile Runcului am oprit din nou la Buhuși, în marginea acestuia. Dincolo de podul peste pârâul Orbic, nu văzuserăm ceea ce a mai rămas din Hanul de la Gura Orbicului.

Și pentru că Buhuși se află la granița dintre județele Bacău și Neamț, de îndată ce ne-am angajat la drum, pe DN15, am și pătruns în Neamț. Prima localitate este Costișa. Cum treci de calea ferată, chiar în curbă, există un popas cu terasă unde poți opri pentru o cafea, o băutură răcoritoare sau poate chiar pentru un prânz.

Costișa este un nume înscris în multe lucrări istorice, motivul fiind acela că aici a fost atestată cultura materială din prima jumătate a epocii bronzului (circa 1900-1600 î. e. n.), care poartă numele de „cultura Costișa” . Săpăturile arheologice de la mijlocul sec. XX au scos la iveală cești (cu una sau cu două torți), diferite vase, obiecte din aramă și bronz, toporașe de luptă și măciuci din piatră. Le puteți vedea la Muzeul de Istorie din Piatra Neamț. Și în Mănoaia - sat component al comunei Costișa - au fost descoperite urme ale viețuirii din sec. V-VI e. n.

Podoleni, comuna următoare pe drumul către Piatra Neamț, oferă căutătorilor de vestigii două obiective înscrise în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monumente de interes local - un monument de arhitectură (Ansamblul Conacului Crupenschi) și un sit arheologic (ruinele fostei Mănăstiri Bociulești).

Ansamblul Conacului Crupenschi ar putea fi un punct de atracție pentru turiști, dar eu nu îl recomand. Doar din documentări poți afla că ansamblul incluzând și un parc dendrologic datează din sec. XVIII. Starea deplorabilă în care se prezintă acum, faptul că te abați de la DN15 și rătăcești pe străzile satului Podoleni fără nici un fel de indicator pentru obiectivul căutat, poarta ruginită, ferecată, pe care scrie „Trecerea interzisă” , care te ține la distanță de zidurile părăginite și așa ascunse de vegetația crescută haotic, te fac să regreți că ai bătut calea până aici. Din poartă, așa cum am putut, am făcut câteva fotografii și le voi atașa. Pentru completarea impresiilor personale voi atașa și un filmuleț care mi-a dezvăluit și mie aspectul dezolant al Conacului Crupenschi. Tencuială și bucăți de ziduri căzute, arbori care și-au înfipt rădăcinile în crăpături, zidul înconjurător, de cărămidă, din care mai dăinuie doar porțiuni, arbori neîngrijiți, sufocați de vegetația spontană, nimic din frumusețea de altădată a parcului dendrologic…

Se știe că ansamblul de la Podoleni a fost construit după anul 1700, primul proprietar al conacului fiind un anume Centa. Acesta l-a vândut lui Iancu Prăjescu, mare boier căruia i se datorează înființarea în comună a şcolii pentru fete şi a celei pentru băieţi. Fiica boierului, Maria Pulcheria, s-a căsătorit cu avocatul Nicolae Krupenschi, descendent al unei familii poloneze de viţă nobilă, stabilită pe pămînt românesc în jurul anului 1400. De aici și numele conacului.

După naţionalizarea din 1949, până în 1953, în vechiul conac a funcţionat şcoala din localitate, după care a servit ca sediu al Stațiunii de Mașini Agricole (SMA) Podoleni. Preluat de primărie, mai târziu conacul - monument istoric a găzduit dispensarul, casa de naşteri, cabinetul stomatologic şi biblioteca. A fost și sediul unor mici firme, iar ultimii care au folosit încăperile Conacului Crupenschi (în 2004) au fost elevii Şcolii de Arte şi Meserii.

Conacul Crupenschi a fost revendicat de descendenții proprietarilor care au primit de la statul roman 250 milioane de lei despăgubire pentru imobil şi pentru terenul aferent. Asta însă nu a adus nici o schimbare în bine proprietății. Ansamblul Conacului Crupenschi se degradează pe zi ce trece. Mai mult decât atât, acum câțiva ani, un incendiu a provocat și alte stricăciuni la acoperiş şi la etaj. De aceea spun că poate e mai bine că fiind ascuns de arborii stufoși, nici nu l-am văzut decât parțial.

Deși tot o ruină, cel de-al doilea obiectiv turistic din comuna Podoleni parcă m-a bucurat mai mult.

În Bociulești (Buciulești, pe unele înscrisuri) pe malul stâng al Bistriței, între vechea albie a râului și canalul de aducțiune a apei la Centrala hidroenergetică, încă mai dăinuie ruinele Mănăstirii Bociulești. Pe vremuri, aici a fost o curte a domnitorului Gheorghe Ștefan, o fortăreață cu turnuri și cu ziduri robuste înconjurate de un șanț cu apă, folosită de domnitor ca reședință în timpul luptelor pe care le-a purtat cu Vasile Lupu, precum și ca loc de închisoare pentru dușmani.

Biserica a fost înălțată în 1629 de logofătul Dumitrașcu Ștefan împreună cu jupâneasa Nifia. Pentru faptul că lăcașul a păstrat un deget din moaștele Cuvioasei Parascheva (adus din Țarigrad de însuși logofătul Dumitrașcu), s-a stabilit ca hramul bisericii să fie Cuvioasa Parascheva.

Biserica și construcțiile aferente au fost distruse în anul 1832 de o puternică viitură a Bistriței, terasa pe care fusese înălțat ansamblul monahal surpându-se.

Ceea ce vedem astăzi este mult prea puțin, dar putem distinge totuși porțiuni din altarul bisericii și din clopotniță. Se mai observă brâul din patru rânduri de cărămizi așezate pieziș care înconjura construcția, precum și un alt brâu, mai simplu, care separă firidele oarbe, mari, din partea de jos, de cele mai mici, din partea de sus.

Accesul la ruinele bisericii fostei Mănăstiri Bociulești se face pe un drum sătesc desprins din DN15, în apropierea podului peste canal, pod aflat la limita dintre comunele Podoleni și Zănești. Paralel cu canalul se merge foarte puțin. De altfel, ruinele bisericii fostei Mănăstiri Bociulești se văd și din șoseaua națională atâta doar că trebuie să știi că sunt acolo și să le cauți cu privirea.

Mai trebuie spus că din primii ani ai sec. XXI, prin grija Mănăstirii Bistrița - Neamț, la Bociulești se încearcă refacerea vieții monahale. O bisericuță a fost deja înălțată și se lucrează la un corp de chilii. Atunci când am fost noi acolo nu am văzut pe nimeni. Doar o cățelușă prietenoasă ne-a ieșit în întâmpinare, parcă bucuroasă că mai vede fețe omenești. I-am răsplătit primirea cu un sandwch pe care l-a acceptat cu recunoștință.

Roznov și Săvinești sunt două localități alăturate, cu un oarecare trecut istoric, dar mult mai cunoscute astăzi datorită platformei industriale cu Combinatul de Fire și Fibre Sintetice - cândva mândria industriei chimice românești.

Pe vremuri, nu era chip ca - venind acasă, în Neamț, cu trenul - să nu-mi arunc privirea spre dreapta, să văd iar și iar flăcările care țâșneau din turlele înalte ale combinatului.

Ridicată în anul 1957, la început doar o unitate de producție a fibrelor sintetice, zona industrială s-a mărit în anul următor prin punerea în funcțiune a Combinatului de Îngrășăminte Chimice Azochim. Au apărut secții noi - Fibrex, Rifil, Melana - precum și Institutul de Cercetări pentru Fire și Fibre Sintetice Săvinești (înființat mai târziu). După rugina și paragina vizibile de la mare distanță, după faptul că flăcările din turnuri nu mai ard, după faptul că linia de troleibuz care făcea legătura orașului cu platforma industrială nu mai există, înțeleg că și mândria industriei chimice românești a pălit la Săvinești. Sora mea, studentă la Chimie Industrială, a făcut practică la Săvinești, la Secția Melana 4. Îmi spune că, pe atunci, pe platforma industrială Săvinești - Roznov lucrau nu mai puțin de 18.000 de persoane. Odată cu venirea în localitate a muncitorilor și specialiștilor care au contribuit la ridicarea platformei chimice, la Săvinești s-a construit și o colonie cu spații de locuit pentru aceștia.

Și uite-așa, din vorbă în vorbă, am ajuns la Piatra Neamț. Despre orașul reședință a Județului Neamț, oraș turistic și istoric, nu vă voi povesti nimic. Am făcut-o adesea în articolele anterioare pentru că Piatra Neamț este orașul copilăriei mele. Pentru mine, așa va rămâne întotdeauna.

---

VIZUALIZĂRI: 1852 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI