Mănăstirea Runc

TIPĂREȘTE

Dincolo de dealul pe care este amplasat orașul Buhuși, un drum bun, asfaltat, conduce spre Mănăstirea Ciolpani și spre Mănăstirea Runc, un alt lăcaș de cult ortodox, cu o istorie și mai veche. De la Buhuși până la Mănăstirea Runc sunt 5 km, dar numai prima parte (adică până la bifurcația cu troiță pentru Mănăstirea Ciolpani) drumul este asfaltat. Drumul forestier prin Pădurea Runc, în urcuș și coborâș, cu serpentine ușoare, este o plăcere. Dacă mai faci și un scurt popas în umbra deasă a codrului secular, călătoria spre Mănăstirea Runc este o și mai frumoasă amintire. Noi am oprit și am parcat în fața intrării la sfântul lăcaș. Nu știu cât mai continuă drumul pietruit și unde duce acesta.

Departe de zgomotul lumii, împrejmuită de câmpuri cultivate și de livezi, Mănăstirea Runc uimește prin frumusețea turnului de la intrare. Este decorat în aceeași tehnică - sculptură în praf de marmură - ca și biserica mare a Mănăstirii Ciolpani. Nu am găsit nici o specificație privind numele meșterului care a executat lucrarea, dar cred că este unul și același care s-a trudit împreună cu ucenicii săi la Mănăstirea Ciolpani - sculptorul Poleuca Gheorghe din Vicovul de Sus, Suceava.

Dacă ajungeți la Mănăstirea Runc, merită să analizați în tihnă reprezentările de pe toate fețele turnului, precum și de pe pereții și bolta gangului. Veți remarca scene biblice, dar și chipuri de sfinți între care și Ștefan cel Mare și Sfânt considerat primul ctitor al mănăstirii.

La intrare, pe zidul turnului, o plăcuță ne informează că Biserica „Sfinții Îngeri” , un monument istoric, datează din anul 1787.

Atribuită de tradiția orală voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, care ar fi ctitorit-o în urma confruntării cu Petru Aron la gura pârâului Orbic, la 14 aprilie 1457, Mănăstirea Runc apare în documente abia la 1 aprilie 1695 când se consemnează dania făcută lăcașului de medelnicerul Ionașcu Isăcescu și de soția sa Alexandra. Aceștia donau „pământul moșiei Runcu sfintei noastre mănăstiri ce o ridicăm spre slava lui Dumnezău” . Ei sunt considerați ctitorii bisericii de zid. Până atunci, în pădurile Runcului viețuiau în sihăstrie câțiva călugări care se rugau într-o mică biserică de lemn.

Pisania ne informează: „Cu vrerea bunului Dumnezeu celui în Treime preaslăvit, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, creștin și iubitor de Hristos, Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiu al lui Bogdan Voievod, am început a zidi această biserică în numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, ce este în satul Runc. Această zidire s-a săvârșit în anul 1457.” Concluzionăm că, început de Ștefan cel Mare, așezământul de la Runc s-a dezvoltat datorită unor generoși donatori din zonă.

La finalizarea construcţiei bisericii mari - în stil moldovenesc - la Runc a fost aşezată o obşte de călugări transferați de la mănăstirile din ţinutul Neamţului. Aceștia nu au avut o viață prea tihnită. Desființat în 1810, funcționând ca mănăstire de maici în perioada 1815-1860, apoi din nou ca mănăstire de călugări, așezământul este desființat din nou și transformat în biserică de mir în 1888. Reînființată în 1941, mănăstirea este din nou închisă după Decretul 410/1959. Obștea a fost alungată, terenurile și imobilele au fost confiscate, chiliile au devenit spaţii de depozitare a cerealelor, iar Paraclisul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a servit ca școală pentru copiii din zonă. Deși se punea problema demolării întregului complex monahal, în anul 1967 biserica mare a fost redeschisă slujirii prin osteneala Arhimandritului Isaia Țugurlan.

Ulterior au fost făcute reparații și îmbunătățiri, astfel că în zilele noastre vizitatorul descoperă în incinta sfântului lăcaș o adevărată oază de liniște și de meditație.

Din pisanie desprindem faptul că biserica mare a Mănăstirii Runc a fost restaurară în perioada 1984-1988 prin strădania starețului Nicolau Melchisedec, a obștii călugărești și a credincioșilor. Lucrările la pictură, catapeteasmă, strane și la întreg mobilierul au fost continuate de starețul care i-a urmat - Protosinghel Emilian Panait - cel care va fi duhovnic și ctitor la Mănăstirea Ciolpani. Sfințirea s-a înfăptuit la 2 octombrie 1988.

Pictura interioară a fost executată în frescă de Matei Gheorghe din Arad ajutat de ucenicii săi, același pictor care - mai târziu - va realiza și frescele de la Mănăstirea Ciolpani.

Intrarea în biserica mare, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, se face prin latura de nord. Turla pătratică de pe pronaos, cu ferestre pe fiecare latură, este singura turlă a bisericii. Zidurile exterioare nu sunt pictate.

Alături de biserică, în partea dreaptă, este micul cimitir mănăstiresc în care doi călugări își făceau de lucru. Paraclisul, mica zidire cochetă din spatele bisericii mari, are acoperiș verde și o intrare largă, mărginită de o parte și de alta de chipurile Sfinților Constantin și Elena, hramul pe care îl poartă.

Clădirile administrative și chiliile întreținute într-o perfectă stare de ordine și curățenie de călugării ostenitori acolo sunt legate între ele prin alei pietruite, mărginite de trandafiri înfloriți.

În încheiere, mai trebuie să adaug faptul că am vizitat Mănăstirea Runc în drum spre Piatra Neamț, după un popas la Buhuși și după ce am trecut pe la Mănăstirea Ciolpani aflată în apropiere. Pentru că era o zi de lucru, în parcare mai era doar o singură mașină, cu un singur vizitator.

Pentru protecție anticovid, și la Mănăstirea Runc am intrat tot cu masca pe figură, după ce ne-am dezinfectat mâinile cu materialul sanitar pus la dispoziție la intrarea în biserică.

---

VIZUALIZĂRI: 2518 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI