Popas la Buhuși

TIPĂREȘTE

Din București, pe E85, apoi pe DN15, am călătorit de multe ori spre Moldova - ținutul copilăriei mele. Întotdeauna o făceam în grabă pentru că eram nerăbdătoare să ajung la casa în care am crescut, acolo unde părinții mă așteptau întotdeauna cu drag. Când ajungeam la Buhuși știam că mai am doar un pas până acasă.

Micul orășel Buhuși se află în nordul județului Bacău, pe DN15, în depresiunea Cracău-Bistrița, chiar la hotarul dintre județele Bacău și Neamț (mai exact la 24 km distanță de Bacău și la 36 km distanță de Piatra Neamț). Cu alte cuvinte, Buhuși se află chiar pe drumul străbătut de noi de atâtea ori. Din goana mașinii, aproape că nu observi strada care se ramifică din drumul principal și urcă dealul din dreapta, spre centrul orașului. De astă dată, înainte de a trece hotarul județului, în Neamț, am decis să facem un popas la Buhuși. Aveam și de ce, micul orășel având o istorie pe cât de îndepărtată pe atât de bogată și - în plus - având ce arăta celor interesați de obiective turistice. În ce stare sunt ele și cum își primesc vizitatorii… asta este o altă poveste.

Despre oraș

Documentele vremii atestă existența așezării (numită pe atunci Bodești) încă din anul 1438. Istoria reține faptul că în 1457, la Orbic (în prezent un cartier al orașului), Ștefan cel Mare s-a luptat cu Petru Aron învingându-l. Numele actual - Buhuși - își are rădăcinile pe la 1800, derivând din Bodeștii lui Buhuș, Bodeștii Buhușoaiei, Buhușoaia, Buhuș, după numele familiei de boieri care stăpânea zona. În târgul boieresc, la începutul sec. XIX încep să apară primele ateliere meșteșugărești. În 1885, colonelul Eugen Alcaz a cumpărat utilajele și instalațiile unei fabrici înființată de Mihail Kogălniceanu în 1853 la Petricani (lângă Târgu Neamț) și le-a transferat la Buhuși. Înzestrată chiar de la început cu cele mai moderne instalații și utilaje, cu specialiști aduși din Germania, fabrica - la început doar cu puțini lucrători - producea în special postav pentru armată. Așa a apărut aici una dintre cele mai mari fabrici de țesături din Europa de Est, care a ajuns să numere înainte de 1990 nu mai puțin de 10.000 de angajați. Ce s-a întâmplat apoi, știm cu toții. Privatizată, a împărtășit soarta tuturor marilor întreprinderi industriale din țara noastră. Pe cele 100 ha de teren unde erau cândva halele sectiilor de productie, în prezent vezi doar schelete de beton și fier vechi.

Strada 9 Mai din Buhuși este însă mărturia vie a începuturilor fabricii de postav. Aici s-a construit - și încă poate fi văzută - colonia care a găzduit specialiștii germani acum un secol și jumătate. Casele nu sunt în stil moldovenesc, ci seamănă mai mult cu locuințele sașilor din Transilvania.

Prezentând istoria așezării, n-ar trebui să uit a menționa că Buhuși a fost declarat oraș în 1930.

Locuri de interes turistic

Este de la sine înțeles că micul orășel, căzut în sărăcie după ruinarea industriei, nu prea are fonduri pentru reabilitarea puținelor obiective pe care le are. Dacă mergeți la Buhuși în dorința de a vedea altceva decât istoria orașului lăsată în paragină, mai bine nu vă mai opriți din drum. Totuși, câteva locuri din oraș ar putea fi obiective turistice de importanță locală dacă nu chiar națională.

Ansamblul conacului „Theodor Buhuș”

Ansamblul conacului „Theodor Buhuș” (astăzi muzeu de istorie), cuprinde conacul și poarta (construite în 1800). Cum ajungem acolo?

Traversând orașul Buhuși pe DN 15, puțin înainte de ieșire, mai exact înainte de podul peste pârâul Orbic, pe lângă Sala Polivalentă - Buhuși, virăm dreapta și urmăm (cam 700 m) DJ 158H, drumul spre mănăstirile Ciolpani și Runc. Din nou la dreapta, o străduță ne conduce chiar la intrarea în curtea conacului familiei Buhuș. La mică distanță este Biserica “Sf. Înviere” , ctitorită de aceeași familie. Turlele bisericii pot fi un bun reper. Poarta de la intrarea în curtea conacului, considerată ea însăși un monument istoric, păstrează încă programul de activități dedicate Centenarului Unirii.

Construit la 1800 de aga (prefect de poliție în acea epocă) Theodor Buhuș și soția sa, Ana, fostul conac boieresc adăpostește astăzi Muzeul de Istorie a orașului. Nu am vizitat acest muzeu deoarece era închis la ora trecerii noastre pe acolo. Am dat ocol și am admirat atât cât se putea arhitectura vechii clădiri. Zona din jur, inundată de vegetație abundentă, este o paragină. Ziduri mâncate de vreme, acoperite pe alocuri de plantele crescute haotic, găuri în pământ mascate de verdeață, o intrare în beciul în care nu mai intră nimeni… Doar câțiva tinerei, dornici de o ieșire din cotidian, apreciau decorul sălbatic necontenind a-și face selfie-uri. Am aflat că acolo a existat cândva o grădină zoologică. Lipsa de fonduri necesare întreținerii ei și a spațiului din jurul Muzeului de Istorie este principalul vinovat al actualei stări de lucruri.

În 1991 expoziția de istorie a fost reorganizată, prin dezafectarea sălii de istorie contemporană. Colecția de exponate a fost îmbogățită cu utilaje ilustrând istoria industriei textile din Buhuși: darac de scărmănat lână, război de țesut, meliță, roți de tors, cataloage cu mostre de stofe… mai pe scurt, istoria apusă a industriei textile din oraș.

Pe una dintre ferestrele clădirii - monument istoric, astăzi muzeu, dincolo de grilajul metalic, este afișat programul de vizitare. Accesul publicului se face de Luni până Vineri în intervalul orar 8.00 - 16.00, iar taxele de vizitare sunt: 5 lei/pers. - adulți, 2 lei/pers. - elevi, studenți și 3 lei/pers în grup organizat. Taxă de ghidaj - 10 lei, taxă de fotografiere - 10 lei, taxă de filmare - 20 lei. Există și gratuități pentru anumite categorii de persoane.

Biserica „Sfânta Înviere”

De numele familiei Buhuș se leagă ctitorirea mai multor biserici între care și „Sfânta Înviere” , lăcaș situat în imediata apropiere a reședinței boierești din Buhuși. Construită în urmă cu aproape două sute de ani, biserica este ultimul edificiu moldav de acest tip. Cu pereți groși de 3 m, înconjurată de ziduri trainice, pare o cetate de tip medieval.

Dacă aveți răgazul de a o vizita și dacă priviți atent interiorul, veți descoperi la Biserica „Sfânta Înviere” din Buhuși câteva aspecte inedite. Una dintre picturile din stânga altarului, o icoană de mari dimensiuni, îi reprezintă pe Sf. Toader şi pe Sf. Ana. Se pare că alăturarea celor doi sfinți nu mai există în iconografia ortodoxă, Sf. Toader fiind un sfânt martir care a trăit la sfârşitul sec. III - începutul sec. IV, iar Sf. Ana fiind mama Maicii Domnului. În iconografie, Sf. Ana este reprezentată fie alături de Sf. Ioachim, cu Maica Domnului în braţe, fie singură. Și vestimentația Sf. Ana este una ieșită din tiparele ortodoxe. Se pare că pictorul (anonim) i-a reprezentat pe cei doi ctitori – Toader și Ana Buhuș.

De obicei, ctitorii sunt reprezentați la intrarea în sfântul lăcaș. La Biserica „Sfânta Înviere” din Buhuși ctitorii sunt înfățișați lângă altar. Catapeteasma prezintă și ea o particularitate. De regulă, icoana mare cu Iisus Hristos, care se află în centrul catapetesmei, este străjuită în iconografia ortodoxă de Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril. La Biserica „Sfânta Înviere” din Buhuși, icoana mare cu Iisus Hristos este străjuită de Sf. Dumitru şi Sf. Gheorghe

Hanul de la Gura Orbicului

Se spune că înainte de căderea comunismului Hanul de la Gura Orbicului, cu ziduri fortificate, era unul dintre cele mai bine păstrate din Moldova. Cum spuneam, trecând în grabă spre casa părintească din Neamț, eu nu am văzut hanul în vremurile lui mai bune. Actul retrocedării a fost cel care l-a condus spre ruină, cele două familii în proprietatea cărora a intrat nefiind interesate în a-l conserva. Interesați doar de aspectul financiar, proprietarii au încercat negocieri cu primăria, însă… hanul este acum uitat de lume, în paragină, în așteptarea inevitabilului sfârșit.

Dar, cum ajungem să vedem ceea ce a mai rămas din el?

Pe DN15, părăsind Buhușiul, dincolo de podul peste pârâul Orbic, se desprinde la dreapta o ramificație - DJ 158, Strada Orbic. După intersecție, în stânga drumului, observăm clădirea dărăpănată a fostului han.

Construit în a doua jumătate a sec. XVIII, Hanul de la Gura Orbicului, un edificiu de tip rateș (han poștal, fortificat, construit la un drum principal, în afara localităților), a avut un rol important pe drumul comercial de pe Valea Bistriței. Aici poposeau carele încărcate cu mărfuri care veneau din Ardeal sau din Moldova. Naționalizat, în anii comunismului la vechiul han a funcționat o moară. Mărturie a tradiției negustorești din această parte de țară, pentru valoarea sa deosebită, clădirea ar putea fi readusă la viață contribuind măcar în parte la relansarea turistică a zonei.

Sinagoga din Buhuși

Apariția și dezvoltarea comunităților evreiești în Moldova a fost un proces complex la care am făcut câteva referiri atunci când am scris despre Sinagoga de lemn” Baal Șem Tov” - Piatra Neamț. La sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX, toate orașele importante ale Moldovei găzduiau mari comunități evreiești. Rareori evreii se stabileau la sat. Preferau târgurile și orașele mari unde mulți dintre ei își dezvoltau afaceri. La începutul sec. XIX, Buhușiul, un târg bine amplasat pe vechiul drum comercial al Văii Bistriței, în cel mai favorabil punct pentru efectuarea de schimburi de produse între zona de munte și cea subcarpatică, a favorizat și stabilirea aici a unei comunități de evrei. În perioada interbelică, în Buhuși locuiau peste 5000 de evrei. Strada 1 Mai din zilele noastre era locuită în trecut numai de evrei. Tot acolo își aveau și prăvăliile.

Sinagoga din Strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 29, construită în 1858-1859 de rabinul Isac Fridman este astăzi un reper al istoriei comunității evreiești din Buhuși. În casele din fosta curte rabinică a funcționat o școală și o baie ritualică.

Începând cu anul 1970, culminând cu perioada de după revoluție, cei mai mulți evrei din Buhuși au emigrat. Cei rămași, îmbătrânind, s-au stins. Am aflat că în prezent, în oraș nu mai locuiește nici un evreu. Nostalgici, urmașii celor plecați au luat inițiativa revenirii în pelerinaj la Buhuși. În acest sens, în anul 2007 au renovat sinagoga.

Cu ajutorul localnicilor, am găsit Strada Alexandru Ioan Cuza unde, la nr. 29, într-o curte cu poartă încuiată, se poate vedea edificiul care adăpostește Sinagoga, un monument istoric. Bineînțeles, nu se poate vizita.

Concluzii

Buhuși nu este un oraș turistic, un oraș pe care să-l recomanzi iubitorilor de călătorii. Cu toate astea, cei care - în drum spre plaiurile pitorești ale Neamțului - pot face un popas la Buhuși, vor găsi dacă nu obiective strălucitoare, măcar câteva monumente arhitecturale de interes local marcate de patina timpului. În plus, la distanță de câțiva kilometri, într-un decor natural de excepție, pot vedea două edificii religioase istorice: în Ciolpani Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” (datată 1729, refăcută în 1846) și în Runc Biserica „Sfinții Îngeri” (1787).

---

VIZUALIZĂRI: 1812 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI