Piatra Neamț - orașul vechi

TIPĂREȘTE

Piatra Neamţ este oraşul meu de suflet pentru că acolo am crescut şi am învăţat. Nu pot să nu tresar atunci când pe AmFostAcolo apare câte un articol care îmi aminteşte de locurile atât de dragi mie, dar cât mă întristez în fața unui articol scris în grabă, în doar câteva rânduri! Cu titluri frumoase - prin care transpare faptul că autorul a perceput orașul ca pe o încântare - articolele în cauză nu sunt pentru mine decât… o părere de rău.

Cum eu am plecat de multă vreme din "Ținutul Neamţului", iar sporadicele mele reveniri au fost scurte și întotdeauna aglomerate de tot felul de alte probleme, fără nici o legătură cu turismul, mi-am spus că nu eu sunt persoana cea mai indicată pentru a scrie despre Piatra Neamț.

În această vară, într-un scurt circuit moldav, am ajuns și la Piatra Neamț. Acum am fost turist. Doar turist. Cu toate astea, pentru că fiecare pas îmi răscolea o amintire, scriindu-mi impresiile, mă tem că articolul meu va ieși prea personal, prea sentimental. Mă voi strădui să mă temperez și să ofer cititorilor o imagine cât mai reală a acestei "Perle a Moldovei". Despre locații de cazare și despre restaurante nu voi povesti nimic pentru că m-am cazat și am luat masa la casa părintească - o casă în care acum nu mai locuiește nimeni. Mi-am întâlnit părinții doar în duh. Ei sunt prezenți în inima mea, în fiecare colțișor al vechii case, în fiecare fir de iarbă…

Știind că ziua de plimbare va fi lungă, pentru a mai scuti din efort, am plecat de acasă cu mașina. Prima oprire a fost la Cercul Gospodinelor, sus, pe Cozla. Deși deschis, localul nu avea consumatori la ora la care am ajuns noi acolo. Nu doream să luăm masa, voiam numai să privim orașul de la înălțime și să coborâm la pas pe drumul pietruit, prin pădure. Frumos, foarte frumos! Câți ani să fi trecut de când nu am mai fost acolo? Drumul șerpuind la vale ne-a condus pe platoul larg unde încă mai există Colibele Haiducilor. Colibele au suferit unele transformări, pe lângă cele mari apărând și altele mai mici - în fapt niște separeuri de restaurant rustic - purtând numele unor haiduci celebri. Pe platoul de lângă colibe, în anii de liceu, când zilele de toamnă erau frumoase, veneam în pas alergător pentru orele de educație fizică. Sub bătrânii castani, pe locul nostru de competiții, acum este un loc de joacă. L-am găsit plin de copiii care năvăliseră pe topogane și pe băncuțe după ce coborâseră dintr-un autocar.

Parcul Zoologic este puțin mai jos, cu intrare din Strada Ștefan cel Mare. Acest parc a fost creat în anul 1904 de primarul de atunci al orașului, liberalul Nicu Albu. În semn de omagiu și pentru informarea tuturor, bustul său este înălțat pe un soclu aproape de intrare. Taxa de intrare în Parcul Zoologic este de 3 lei/persoană - adulți și 1 leu/persoană - copii sub 14 ani. În afară de animale și de păsări, copiii găsesc în parc și un loc de joacă bine amenajat.

Curtea Domnească de la Piatra Neamț cu turnul și biserica lui Ștefan cel Mare, este emblema orașului Piatra Neamț. Aș recomanda oricărui vizitator să-și înceapă explorarea de aici, din centrul istoric.

Prima atestare documentară a Curții Domnești apare într-un act emis în anul 1491, când Ștefan cel Mare face o danie Mănăstirii Tazlău constând în trei sate "care au fost din ocolul curților noastre de la Piatra".

În locul unor construcții mai mici și mai puțin importante care trebuie să fi fost inițial aici, după 1480 au început să apară edificii dintre care unele se păstrează și astăzi. Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" și Turnul-clopotniță - multă vreme cea mai înaltă construcție din târg - au supraviețuit cel mai bine.

Din întregul ansamblu al curții lui Ștefan cel Mare de la Piatra Neamț se mai pastrează câteva fragmente din latura sudică a zidului de incintă și colțul de nord-vest al pivnitelor caselor domnești. Aceste pivnițe identificate lângă clădirea Colegiului Național "Petru Rareş", cuprinzând o încăpere de acces, un coridor lung şi patru galerii, alcătuiesc în prezent Muzeul "Curtea Domnească". Cu numai 2 lei/persoană - adulți și 1 leu/persoană - copii, se poate intra în galeriile în care sunt expuse diverse vase, obiecte de metal și fragmente de ceramică descoperite în timpul săpăturilor arheologice de la Curtea Domnească.

Biserica Domnească "Sf. Ioan Botezătorul"

Așa cum atestă pisania, Biserica Domnească "Sf. Ioan Botezătorul" a fost ctitorită de Ștefan cel Mare în perioada 1497-1498: "Binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Ștefan Voievod, a început și a zidit și a săvârșit acest hram în numele Nașterii cinstitului și slăvitului prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul, întru ruga sieși și doamnei sale Maria și prea iubitului lor fiu Bogdan Voievod, care a început a se zidi în anul 7005 (1497) iulie 15 și s-a săvârșit în anul 7006 (1498) … noiembrie, 11 zile. "

Foarte asemenătoare cu Biserica Domnească "Sf. Ioan Botezătorul" de la Vaslui, biserica de la Piatra Neamț se încadrează stilului caracteristic construcțiilor ștefaniene. Intrarea se face printr-un portal gotic, de piatră, care este amplasat pe latura nordică. Arcaturile oarbe și ocnițele de piatră și cărămidă aparentă, precum și bumbii de ceramică smălțuită sunt singurele decorațiuni ale zidurilor exterioare construite tot din piatră și cărămidă.

În perioada în care mergeam eu la liceu, nefiind preocupată de subiect, nu am intrat niciodată în acest sfânt lăcaș. De astă dată, intrând, am nimerit în timpul unei slujbe. Fără să deranjez, am observat că iconostasul este foarte frumos și că pereții nu sunt pictați. Nu știu dacă biserica a avut vreodată pictură murală, ea fiind supusă de-a lungul timpului mai multor serii de lucrări de restaurare.

Turnul lui Ștefan cel Mare

Alături de Biserica Domnească "Sf. Ioan Botezătorul" se află Turnul-clopotniță. Înălțat în 1499, la un an după construirea bisericii, turnul este zidit din cărămidă și piatră brută. Pătratic în partea inferioară, în jumătatea de sus turnul are colțurile teșite și câte o fereastră mare pe fiecare latură. La început, urcarea în turn se făcea pe o scară mobilă, aceasta fiind înlocuită mai târziu cu o scară metalică, fixă. În camera clopotelor există în prezent patru clopote: cel mai mare este și cel mai vechi (sec. XVII), altul datează din sec. XIX, iar altele două, turnate de meșterul Damian la Târgu Neamț, datează din 1979.

Pe la mijlocul sec. XIX turnul a fost supraînălțat adăugându-i-se o încăpere cu destinație de foișor de foc. Primul ceas - adus de la Viena - a fost montat în turn în anul 1861. Bineînțeles, de-a lungul vremii acesta a necesitat mai multe reparații ajungându-se în cele din urmă la schimbarea lui (în 1920), prin contribuția unor negustori înstăriți din oraș.

Pentru a urca în turn se achită o taxă de 4 lei/persoană - adulți și 2 lei/persoană - copii. Atâta doar că poți avea șansa - așa cum mi s-a întâmplat și mie - ca doamna care încasează să fie la Pivnițele domnești, ea fiind singura care asigură (probabil numai în zilele obișnuite) intrarea la cele două puncte de interes. Poți folosi timpul de așteptare fie fotografiind în jur, fie citind informațiile tipărite, afișate la baza turnului.

Cei interesați de muzee pot afla că aici, unul lângă altul, pe același platou sunt mai multe muzee. Muzeul de Artă înființat în 1980 cu o colecție inițiată de Constantin Matasă, este găzduit de o clădire frumoasă, construită de italieni. La început, aici era Școala primară nr. 1 de băieți "Lascăr Catargiu", apoi - în vremea când locuiam și eu în Neamț - Muzeul de Istorie.

Casa de alături, care a fost locuința directorului Școlii primare nr. 1 de băieți "Lascăr Catargiu", găzduiește acum Muzeul de Etnografie în care sunt expuse costume populare și diverse obiecte ilustrând ocupații și meșteșuguri de pe întreaga vale a Bistriței.

Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni inaugurat în 2005 în fosta clădire a Băncii Petrodava este primul muzeu al artei decorative din România dedicat culturii Cucuteni. Mergeți acolo dacă vreți să vedeți "Hora de la Frumușica", "Vasul cu colonete", "Gânditorul de la Târpești", "Soborul Zeiței" și alte valoroase piese descoperite pe teritoriul județului datând din perioada 3600-2600 Î. H.!

De pe platoul Curții Domnești care este acum totalmente pietonal, aruncați o privire spre Colegiul Naţional "Petru Rareş"! Clădirea inaugurată în 1892 a fost construită special pentru a adăposti prima școală gimnazială din oraș care funcționa deja de câțiva ani în diverse case boierești închiriate. Cele două scări care se unesc în arc, încoronează chipurile întemeietorilor liceului dăltuite în bronz de sculptorul Mihai Onofrei. Calistrat Hogaș, primul director, se află în centru, iar în dreapta şi în stânga lui sunt reprezentați Ion Negre şi Mihai Stamatin. Sub aceste chipuri este inscripționat "Recunoştinţă şi pioasă amintire!", iar dedesubt este fixată o efigie a zeiţei Pallas Athena.

La poalele platoului Curții Domnești se află Teatrul Tineretului o pepinieră de talente actoricești și regizorale unde și-au făcut debutul nume sonore ale artei teatrale românești.

În parcul de alături, împodobit cu o statuie a voievodului Ștefan cel Mare, într-o construcție frumoasă, din lemn și sticlă, se află un punct de informare turistică. Chiar dacă nu simțeam o nevoie acută de informații despre orașul în care mi-am petrecut adolescența, nu pot să nu remarc faptul că nu era nimeni acolo, ușile fiind încuiate.

Traversez și - pe lângă Palatul Telefoanelor, apoi pe lângă clădirea părăginită a primului hotel al orașului (oare ce-o mai fi acum acolo?) - continui până la Casa Memorială Calistrat Hogaș. Nu intru pentru că am vizitat-o de câteva ori imediat după inaugurare, în 1969. Fiicei scriitorului - Sidonia, mare iubitoare de pisici - i se datorează amenajarea muzeului dedicat ilustrului său părinte, scriitor, profesor și neobosit călător pe cărări de munte în compania calului alintat Pisicuța.

Strada Alexandru cel Bun este cea care m-a copleșit cel mai mult emoțional. Lângă Poșta Centrală din Piatra Neamț, o clădire veche și foarte frumoasă, se află Colegiul Național "Calistrat Hogaș" fost Liceul "Calistrat Hogaș" la care am studiat și eu.

Școala care în 2011 și-a aniversat centenarul, are o existență și mai îndelungată, Institutul particular primar şi secundar pentru fete funcționând în Piatra Neamț din 1885. Când am susținut eu examenul de admitere, școala se numea Liceul nr. 2, dar în 1970, înainte ca eu să fi absolvit, a devenit Liceul "Calistrat Hogaș". Deci, am făcut parte din seriile de elevi care au purtat două matricole, ambele existând și acum în colecția mea de suveniruri. Cu mintea și cu sufletul încărcate de amintiri, am ajuns în fața școlii unde m-am format și de unde am pornit pe căile vieții. O poartă păzită m-a oprit. Cerând permisiunea de a fotografia fațada clădirii, portarul mi-a răspuns apăsat că nu se poate. Întrebând de ce, replica a fost aceeași: "Nu se poate!" Să fi devenit oare Liceul "Calistrat Hogaș" un obiectiv strategic, militar sau de securitate națională? Pe vremea mea nu exista portar la liceul nostru și nu-mi amintesc să fi fost nevoie ca el să fie păzit de lumea exterioară. Nici acum nu pot înțelege ce rău putea să-i facă o fotografie școlii pe care și eu am absolvit-o cu brio acum 45 de ani.

Plimbarea în orașul adolescenței mele s-a încheiat pe Strada Ștefan cel Mare admirând și fotografiind nenumărate case vechi, unele chiar bine întreținute.

Casa Lalu, foarte frumoasă, construită în 1914, cândva Casa Pionierului, este acum Palat al Copiilor. Tot pe această stradă se află casa în care a trăit, a creat și a meșteșugit până în 2009 Elena Niță Ibrian - autoare de cărți dedicate sănătății și promotoare a alimentației fără foc. De asemenea, aici se află clădirea primului spital din oraș, azi sediu al Fundației de Îngrijiri Comunitare, cu bustul Elenei Cuza amplasat în fața intrării.

Elena Cuza la Piatra Neamț

Pentru că în articolul anterior - Curtea boierească de la Soleşti - am vorbit despre Elena Cuza, soția primului domnitor al Principatelor Române Unite, amintind de faptul că ea și-a petrecut ultimii ani din viață la Piatra Neamț, revin cu informații în plus și cu câteva poze.

Pe Strada Ștefan cel Mare, la numărul 55, trecătorii pot vedea o clădire modestă, construită în stilul caselor boierești de la sfârșitul sec. XIX, cu ancadramente simple la ferestre, dar cu o intrare principală impresionantă prin dimensiuni și ornamentație. Pe colțul clădirii, acolo unde strada se întersectează cu o alta (numită astăzi Elena Cuza), pe o placă montată la 100 de ani de la înfăptuirea Unirii, se poate citi: "Aici și-a trăit ultimii ani ai vieții Elena Cuza, soția primului domnitor al Țărilor Române Unite, care l-a înțeles și sprijinit în realizarea năzuințelor poporului". Istoria consemnează faptul că în această casă, în ianuarie 1909, la împlinirea a 50 de ani de la înfăptuirea Unirii, Elena Doamna a fost vizitată de Nicolae Iorga însoțit de studenți. După numai două luni, tot aici, Elena Cuza a părăsit lumea celor vii.

Numită în unele scrieri casă memorială, declarată monument istoric, această casă nu este un muzeu. În prezent ea este locuită de două familii, fiecare având câte trei camere cu dependințe.

Localnicii foarte în vârstă spun că șederea Doamnei Elena Cuza la Piatra Neamț nu înseamnă doar casa despre care am amintit. Tot pe Strada Ștefan cel Mare, la numărul 25, se află casa în care a locuit în perioada primei retrageri în oraș, casă pe care ea a construit-o. Destul de simplă, dispusă nu cu fața spre strada principală, ci spre aleea de acces, acoperită de crengile arborilor, casa nu poate fi fotografiată fără a intra în curtea actualilor locatari ceea ce eu, acum, nu mi-am permis.

La Piatra Neamț Elena Doamna a trăit extrem de modest, mulțumindu-se cu puțin pentru ea și dăruind cu generozitate cam tot ceea ce avea ajutând sărmanii și spitalul - primul spital din oraș, azi sediul Fundației de Îngrijiri Comunitare. Din 2002, în curtea acestui așezământ tronează bustul Elenei Cuza realizat de sculptorul Silviu Bejan.

---

VIZUALIZĂRI: 5910 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI