EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Numărându-mă unul dintre” decrețeii” nației atras de istoria și geografia României predate în anii 80, știam despre județul Hunedoara că este sălașul dacilor liberi și se distingea în era comunistă, în principal, prin industria minieră (abataje, furnale, mine, combinate, cocs și Jiul Petroșani, echipa minerilor de unde oaspeții plecau oblojindu-și rănile de încercau a lua puncte).
De asemenea, nu îmi era străin orașul Orăștie - blănurile de acolo reprezentând un etalon de status social al doamnelor din protipendada vremii – și stațiunea Geoagiu-Băi, în care am organizat excursia de banchet a clasei a XII-a, cu amintirea nemuritoare a unui meci de tenis cu piciorul pe aleea din fața hotelului, toți cei 6 combatanți fiind echipați în cămășile de noapte ale mamelor noastre (printre privitori, alături de colegi, se numărau și doi dintre polițiștii stațiunii, neputincioși în mai 1990, să facă prea mare uz de timida putere conferită de timpurile instabile ce au urmat evenimentelor din iarna anterioară).
În România contemporană vizitasem Castelul Corvinilor, urcasem în cetatea Devei și vizitasem ambele Sarmisegetuze.
În rest, doar județ de tranzit spre Occident sau Serbia.
I-am descoperit frumusețea în luna mai a acestui an, purtați într-acolo de pasiunea Adrianei pentru daci și dorința ei de a le vedea meleagurile în care trăiau, vânau, se rugau sau se luptau cu ceva milenii în urmă.
Aveam o săptămînă de concediu și am ales două locuri de cazare ca baze de plecare în drumeții.
Odată organizat itinerariul, nu ne rămânea decât să așteptăm ziua plecării. Adriana și-a adus și ea contribuția la întregirea acestuia, cu ultimul obiectiv adăugat pe listă, cel care avea să devină, de fapt, primul vizitat.
Așadar, prima oprire la Banțopoc, la Grădinile lui Zoe, devenite mare punct de pelerinaj duminical al oamenilor din vreo câteva județe învecinate.
Un sfat am a vă oferi: pe cât posibil, nu mergeți duminica într-acolo. O să vedeți mai mulți bărbați decât copaci, mai multe femei decât flori și o să le ascultați lor larma ce acoperă trilul păsărilor (” Costel, fă-mi o poză și aici!” ,” hai repede că, uite, s-a eliberat în fața statuetei!” ,” zâmbește și tu puțin să pot face fotografia, nu vezi câți așteaptă?” ).
Că să vă faceți o impresie asupra năvălirii umane către vizualizarea eforturilor peisagiștilor plătiți de don Giovanni Salvatelli, italianul proprietar venit din Ancona, imaginați-vă că sunteți pe un drum de țară din România – asfaltat binișor, ce-i drept – ce se unduiește printre dealuri și, la un moment dat, după o curbă apar mașini parcate pe marginea drumului.
Ce îți spui?” Aici trebuie să fie!” și, regulamentar, scoți și tu de pe asfalt pe iarbă roțile din dreapta, oprești motorul, iei aparatul de fotografiat, încui mașina și te incolonezi, pornind, către intrare, atent să nu dea peste picioarele tale vreun gură-cască în căutare de loc de parcare.
Nu aveam de unde ști că ne înhămăm la un marș neforțat, distanța de la intrarea în grădină la autoturism, măsurată la întoarcere din curiozitate, trecând de 700 metri coloană de mașini. Doar până la a noastră, că între timp se așezaseră și după noi... Iar șiruri auto erau pe ambele sensuri de mers.
Și nu e singura coloană, o alta, pe două rânduri și formată din zeci de oameni, aflându-se la achitarea celor 10 lei, taxa de intrare. Spre plăcuta mea surpriză, îți este eliberat bon fiscal!
Despre grădini ce v-aș putea spune mai mult decât pozele atașate sau cele mai artistice pe care le găsiți pe net? Reprezintă încununarea muncii de 15 ani a unor oameni ce au au transformat suprafața de fâneață în minunatul loc din prezent.
Totul este aranjat la riglă, tuns la milimetru, culorile se întrepătrund într-un pastel superb, de la un galben în marginea de jos a dealului până la un vișiniu închis al unui copac profilat pe azurul cerului, trecând prin mai multe nuanțe de verde al pomilor proaspăt înfrunziți sau al gardului viu ce străjuiește cărarea care șerpuiește spre vârful dealului.
De sus, ai o vedere ce cuprinde adevarata frumusețe a grădinii. Aleile riguros aliniate și formele geometrice diverse formate din gardurii vii sau arbuști îți conduc privirea peste întreaga suprafață.
Nu au înflorit încă trandafirii majoritari sau alte flori sădite, dar forfota vizitatorilor echipați în haine de diverse nuanțe îți dau senzația unei explozii coloristice. Nu de floră ci de țoale de firmă...
Coborât la nivelul de jos al grădinii, înaintezi mai greu. E cea mai frumoasă și călduță duminică din 2021, cerul este fără de nor, prilej numai bun pentru absolvenții de clasa a opta a unor școli din zonă să pună bazele albumelor fotografice. Care, răsfoite la vârsta a treia, vor stârni lacrimi prelinse pe obrajii ridați, însoțite de regretele despre ce crezi că reprezenta frumusețea la 14 ani.
Și, poate, te înseninezi apoi, amintindu-ți că tehnica fotoshopului ți-a fost aliată și a șters pixelii de culoare din bărbia ta, exact acolo unde fondul de ten întins de zor dimineața nu a putut ascunde complet acneea rebelă ce îți provoacă supărare și insomnii de ceva vreme.
Erau mulți tineri, iar cu neamurile din dotare creau chiar aglomerație, iar ședințele foto mi-au părut o corvoadă pentru câțiva dintre aceștia. Unii mai sfioși și stingheri în fața aparatului de fotografiat mânuit cu dexteritate de cineva nu cu mult mai în vârstă ca ei, alții mai stăpâni pe situație aranjându-și cu o oarecare studiată nonșalanță șuvițe mai rebele proaspăt și matinal coafate, dar toți deveniți subiecți ai epocii de consum și ai ideilor sistemului românesc de învățământ care, azi - mâine, organizează banchete și cheltuieli chiar și pentru primul trimestru de clasă absolvit, cu tăcerea complice a multora dintre părinți, supuși la eforturi financiare fără curajul de a riposta.
Tocmai ce am auzit, de un banchet organizat pentru absolvirea clasei a patra!!! Oare chiar se prostește lumea cu totul și iremediabil???
Alegațiile îmi sunt personale, luați-le ca atare și nu vă gândiți la ele de veți merge la Grădinile lui Zoe. Cele a căror frumusețe explodează, sunt sigur, în sezonul trandafirilor.
Aflat pe aleile acesteia îmi vine ideea de a vizita și Parcul Dendrologic din Simeria. Zis și făcut, drumul spre cazarea noastră trecând taman prin fața intrării în parcul al cărui cost de vizitare se ridică la suma de 4 lei.
Lăsăm în urmă rigurozitatea în creionarea grădinilor și dăm peste natură în stare pură, copaci și flori crescuți în voie, doar puțin ordonați.
În parc, aleile sunt de pământ, de nu ești atent poți călca și în băltoci, iarba este mai mare, flori de câmp mai multe, păsări voioase mai numeroase și, oare, nu este mai plăcut decât dincolo?
Parcă te simți mai bine afundându-te printre copaci pe o cărare mai strâmtă, mărginită de iarbă mai înaltă, necosită, ce te duce spre un luminiș în care dai de mălini ce te învăluie cu mirosul florilor sau chiar până la malul Mureșului.
Iar florile de câmp, galbene, roșii sau albastre, aerul curat, trilurile păsărilor și pârâiașele ce susură par a produce o liniște lăuntrică mult peste cea resimțită la grădini.
E mai frumoasă natura sălbatică decât cea amenajată de mâna omului...
Ne continuăm drumul prin frumusețile județului, iar până la următorul obiectiv nu avem mult de mers, Rezervația de zimbri de la Hațeg, situată, cum altfel, tot într-un cadru natural, cu acces de la șoseaua europeană pe un drum pietruit ce se finalizează într-o parcare având același grad de finisare, dar fără niciun marcaj sau semn complementar demn de industria turistică a anilor pe care îi trăim.
Într-unul din cele două țarcuri îngrădite (de zi și de noapte) și care păstrează într-o oarecare măsură autenticitatea habitatului lor natural, observăm 7 exemplare de zimbrii, dintre care 3 pui, toți liniștiți și aflați la păscut sub privirile celor aproximativ 15 – 20 vizitatori.
Taxa de vizitare a rezervației este de 7 lei/persoană, iar de nu voiești a-ți fi tăiat bilet, accesul este de 10 lei/2persoane (cazul unora dintre vizitatorii zilei respective).
Arondat primului loc de cazare – Pensiunea Retezat – era și Traseul lacurilor din Retezat, spre care pornim în ziua următoare, pe un asfalt prost și peticit ultimii 5-6 kilometri înainte de Barajul Gura Apelor, iar de acolo înaintăm încă aproximativ 4 kilometri pe un drum – teroare până ajungem la Cabana Zlata, locul de plată a taxei de vizitare a Parcului Național Retezat.
La cabană suntem întâmpinați de lătrăturile nu foarte convingătoare ale unui dulău. Ușa e încuiată iar de la un localnic aflat pe malul lacului aveam să aflăm că pădurarul căruia trebuia să îi plătim se află la ședință, la județ, la șefime.
Doar nu ne va zădărnici o birocratică ședință de luni eforturile noastre de a vedea Lacul Bucura! Bariera postată de-a latul drumului nu avea lacătul închis, probabil amabilitatea nerostită a pădurarului de a sugera că nu ne oprește înaintarea.
Adrianei îi revine misiunea să înceapă exercițiile de fitness ale zilei cu ridicarea barierei atât cât să se strecoare micul nostru Peugeot. Ulterior le va continua cu bețele de Nordic Walking vreo câteva ceasuri.
Ne continuăm înaintarea în parc cu mașina pe un drum forestier care nu știu dacă a fost vreodată bun, că acum nu e. După vreo 4 kilometri am oprit mașina și am staționat-o, supărat și eu și ea de câte burți a dat de pământ și mai mergem per pedes încă 15.000 de pași conform măsurătorilor efectuate cu tehnologia Garmin, unii dintre acești pași pe gheață și zăpadă.
Am venit prea devreme în Retezat, localnicul pomenit mai sus arătându-mi un munte pe care a nins în martie, ceea ce nu se mai întâmplase de mulți ani. Așa că, pentru a urca la Lacul Bucura e musai să revenim mai spre miezul verii.
Rămânem cu drumeția prin pădure, cu aerul curat inhalat și cu peisajele frumoase, în special cu apele curate ale barajului ce pofteau cerul și culmile muntoase acoperite parțial cu zăpadă să își privească chipul oglindit în imensitatea lichidă.
Iar o gustare după un asemenea traseu servită pe una dintre băncuțele de pe marginea barajului, sub razele călduțe ale soarelui, a încununat o zi de hoinărit pe munte.
Care se încheie cu un moțăit, întins pe un câmp înflorit, pe malul unui pârâu, în timp ce Adriana se bronza pe una dintre pietrele mai mari aflate în albia lui.
Trimis de Marius 72 in 01.06.21 18:27:10
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ce coincidență! Tocmai am scris și eu un articol despre Giardini di Zoe. Noi am fost sâmbătă și se pare că am fost norocoși ajungând pe la 12. Am găsit loc de parcare în interior, în parcarea grădinii.
Când am ieșit era full, însuși Giovanni Salvatelli era la poartă ajutând șoferii să intre sau să iasă. Abia atunci se făcuse coadă.
Am fost și prin Hațeg, posibil să ne fi intersectat pe undeva.
@maryka: Nu ne-am intersectat ????
Noi am fost în duminica următoare celei de Sf. Paște, dar nu am scris eu până acum din lipsă de timp. ????
Ai fost mai avantajată decât noi întrucât ai avut ocazia să vezi și flori!
M-a surprins foarte plăcut această parte a Transilvaniei!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Marius 72:
Da, pot spune că am avut noroc, inclusiv cu vremea, imediat ce am ajuns acasă, au început ploile
Am avut noroc și acolo, la plecare deja erau foarte mulți oameni, multe mașini. Și am prins și flori, dar totuși trandafirii nu erau toți înfloriți, îmi imaginez cum poate fi peste câteva zile... Cât despre Hațeg, minunat, voi scrie și eu, pentru că m-a impresionat tare.
Nu am ajuns la zimbrii, poate data viitoare!
@Marius 72: Țara Hațegului și împrejurimile acestui teritoriu ascund multe obiective turistice deosebite de toate categoriile (istorice, naturale, religioase, culturale). De-a lungul timpului am vizitat câte ceva în zonă dar mai am multe lucruri de văzut, astfel că e necesară o programare a unei (mini) vacanțe pe acele meleaguri.
Cred că numărul de turiști prezenți la un moment dat într-un perimetru pot influența percepția unui vizitator asupra obiectivului respectiv (în cazul acesta I Giardini di Zoe). Deși obiectivul e neasemuit de frumos, aglomerația ne poate provoca o stare de iritare și disconfort și e de înțeles. Bun sfatul de a alege o zi din cursul săptămânii (dacă e posibil) pentru vizitarea anumitor puncte de atracție turistică.
Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2023 Biserica părăsită, Bretea Română — scris în 01.03.23 de Daniela H din ARAD - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Castelul din Carpați - mai aproape de cer — scris în 25.03.23 de Daniela H din ARAD - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Câteva zile prin județul Hunedoara (III) - Țara Hațegului — scris în 14.08.21 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- May.2021 O foarte scurtă vizită în Țara Hațegului, dar suficientă pentru a-mi dori să revin! — scris în 24.05.22 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- May.2021 Câteva zile prin județul Hunedoara (II) - Părți de Rai în Țara Hațegului — scris în 02.06.21 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Cheile Crivadiei - un must pentru iubitorii de aventura in Tara Hategului — scris în 09.09.19 de snakebyte din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2019 Călătorii cu peripeţii prin Ţara Haţegului — scris în 23.05.19 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ