GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Inainte de a trece la depanarea amintirilor vreau sa va prezint cateva date despre statiune, asa cum le-am gasit pe net:
Nota webmaster:urmatoarele paragrafe sunt extrase de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocna_Sibiului
"Ocna Sibiului este o staţiune turistică situată în judeţul Sibiu, în sudul Depresiunii Colinare a Transilvaniei (nord-vestul Depresiunii Sibiu) la 15 km nord de Sibiu, pe valea pârâului Vişa, într-o regiune înconjurată de păduri de stejari seculari şi cu un subsol bogat în sare. Prima staţiune balneară a fost înfiinţată aici în anul 1845 şi, de atunci, Ocna Sibiului şi-a atras renumele datorită lacurilor heliotermice formate pe locul unor vechi mine de sare surpate.
Pe masivul de sare se află mai multe lacuri sărate (foste ocne prăbuşite). Multe dintre ele au o concentraţie de sare de 260 grame/litru. Lacul Avram Iancu (fosta mină "Grosse Grube", "Ocna Mare"), cu o adâncime de 132, 5 m, este considerat cel mai adânc lac antropogen din ţară.
Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuală mult peste media din această parte a ţării şi recentele renovări ale ştrandului, au adus din nou staţiunea la faima din trecut.
Ocna Sibiului prezintă şi interes arheologic, aici fiind descoperite unelte din epoca bronzului (1900-800 î. C. ), care sunt expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
Cupola masivului de sare are forma unei elipse cu axa mare de 1, 3 km si axa mică de 0, 6 km. Deşi sarea de la Ocna Sibiului a constituit obiectul unor îndelungate exploatări miniere (din perioada romană, până în anul 1932), adâncimea masivului nu se cunoaşte până în prezent, fiind apreciată la cca 1-1, 2 km.
Zăcământul de sare a fost exploatat încă din timpul romanilor, continua exploatare ducând la formarea unor mari caverne subterane, care, prin prăbuşirea lor, au format următoarele lacuri: Horea, Cloşca, Crişan, Inului (Ocna Iosif), Lacul fără fund (Ocna Francisc), Avram Iancu (Grosse Grube, Ocna Mare), Ocniţa (Kleine Grube, Ocna Mică), Sf. Ion (Ocna Sf. Ion, Ocna Ioan Nepomuk), Poporului, Dulce, Brâncoveanu, Mâţelor, Vrăjitoarelor, Sf. Ignat, Trestiilor, Austel. Zece lacuri conţin apă sărată, patru lacuri apă dulce. Două lacuri au dispărut în ultimele decenii, prin colmatare (Lacul Trestiilor şi Lacul Austel). „Lacul fără fund”, cu o suprafaţă de 0, 2 ha, a fost declarat rezervaţie naturală. Acest lac are o adâncime de 34, 5 m, un diametru de 50 m, o formă ovală şi a luat naştere din prăbuşirea în anul 1775 a ocnei Francisc.
O trăsătură specifică lacurilor sărate este stratificaţia apei, salinităţii şi temperaturii. La suprafaţa lacului se găseşte o pânză de apă dulce permanentă, iar la adâncime stratul de apă sărată care acumulează permanent căldură.
Apele lacului sunt populate de o faună specifică mediului salin, iar pe mal se dezvoltă o floră halofită bogată.
Diferenţa de temperatură şi salinitate este folosită în scopuri terapeutice".
---
Cred ca sunt suficiente detalii pt. cunoscatori, acum sa revenim la oitele noastre ca au cam luat-o razna pe pajistile internetului, nu de alta dar te miri ce virus mai agata si sa vezi minune.
Ce credeti ca face un sibian la zi de vara, cand asfaltul da in clocot si nici o raza de nor nu supara coama muntilor? Nu va tin prea mult in suspans si va dau si raspunsul- da o fuga la Ocna cu familion cu tot, ca vorba ceea * fie berea cat de rea tot mai buna-i la Ocna*, de data asta am nimerit-o...
Si cum v-am spus, asta e si povestea mea... cum da coltul verii o intindem tiptil, aproape in fiecare weekend, la balaceala la Ocna. Statiunea e destul de aproape de Sibiu si nu apuci sa schimbi prea des vitezele ca ai si ajuns, e putin cam aglomerata in sezon dar merita, mai ales pt. apele sarate si pt. distractia copiilor. Kinderii au de unde alege, cateva locuri de joaca, piscine pe masura lor si cu putina imaginatie isi omoara timpul sub supravegherea parintilor (aici a se citi mamelor ca tatii sunt ocupati cu tablele si aprovizionarea de sezon- bere).
Dca ai noroc sa vii mai de dimineata, totul e ok, mai pe la amiaza, cand lacurile sarate mustesc de clienti, cu greu iti faci loc printre cearceafuri si alte acareturi aflate in dotarea turistilor. Dar, una peste alta, plaja e ok, mancarea la fel, distractia pe masura si daca vrei poti inopta la una din cabanele si pensiunile din zona- ai de unde alege la preturi modice. Exista chiar si un camping pentru cei care vor sa vina cu cortul, se pot aseza in conditii decente in padurea care trage cu ochiul de sus peste lacuri, ca o mama grijulie...
Intrarea la lacuri e 6 lei de adult si 3 lei de copil, destul de mica in comparatie cu ce gasesti aici, statiunea are si centru medical permanent pe tot parcursul verii.
Cum vad ca se apropie vara, cu repeziciune, e un bun prilej de a lasa deoparte treburile cotidiene pt. 2 zile si a da o fuga la plaja si o baie binemeritata in lacurile sarate de la Ocna Sibiului. Distractie faina...
Trimis de ionut73 in 17.04.10 17:23:35
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionut73); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ionuţ, m-ai făcut să visez şi eu că deja vine vara, deşi, acum, cu norul provenit de la erupţia vulcanică din Islanda, mă întreb dacă anul ăsta chiar va mai veni... : ( (.
Ai votul meu, dar îmi permit să-ţi dau odată cu el şi nişte mici poveţe.
Pentru că eşti mai nou pe site, îţi recomand să citeşti cu atenţie regulamentul de aici:
Până atunci, să-l rugăm pe unul din webmasteri să lucreze un pic asupra textului tău. Mai exact, să treacă în format italic paragrafele de la 2 la 9 inclusiv (ceea ce poţi face singur la postare, editând în prealabil textul, după cum se arată în nota de deasupra acestui ecou).
În sfârşit, să-l rugăm tot pe webmaster să adauge după textul în format italic şi sursa informaţiilor: ro.wikipedia.org/wiki/Ocna_Sibiului
Sper să nu te superi pentru aceste sugestii pe care ţi le-am făcut, dar s-ar putea ca din cauza nerespectării regulamentului, să creezi oarece discuţii.
Cu asta închei cu convingerea că vei reuşi să te adaptezi foarte repede; în rest nu ai niciun fel de probleme, pentru că scrii foarte bine.
Ah, să nu uit: textul citat de tine era scris cu diacritice. Poate tot aşa le vei scrie şi pe ale tale, cele care vor urma.
Ionut te sfatuiesc ca pe viitor sa citesti mai cu atentie regulamentul. Tura asta se acepta cu precizarea ca acesta este primul si ultimul avertisment. Pana atunci, am corectat textul cu precizarile de rigoare.
ati putea sa-mi dati citeva indicatii referitoare la cum se ajunge la camping si cum se cheama camping-ul?
va multumesc anticipat.
Tariful de intrare este mic, intr-adevar, dar lacurile nu sunt amenajate, prosoapele/paturile se pun direct pe pamant, cabinele de schimb erau putine si multe erau deteriorate si este, intr-adevar, foarte aglomerat la pranz.
Am fost vara trecuta o zi si accesul la cateva lacuri era interzis, scarile de acces in lac erau rupte.
Dusurile sunt putine si trebuia sa stai la coada sa te poti spala dar efectul benefic al apelor sarate si al namolului este indiscutabil.
Cred, totusi, ca ar trebui sa existe mai multa preocupare din partea administratorilor.
raspuns pt. mario 110
campingul e situat in incinta statiunii, asa ca daca ai ajuns la Ocna ,ai ajuns in camping, daca te uiti atent infoto se vede in spatele meu, pe acel deal.....
stiti cumva oarece preturi din acest camping?
am gasit pe net citeva informatii despre acest camping, dar nicaieri nu am gasit preturi.
va multumesc anticipat
Anul acesta e dezastru la Ocna Sibiului, nu va recomand sa va incumetati, se renoveaza si oamenii stau la plaja la 3 metri de excavatoare, in sunete si bubuieli, iar lacurile nu mai au nici macar scari de intrare. Sa speram ca la anul va fi mai bine pentru ca era odata o locatie chiar placuta!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 O zi cu vatafii de la complexul balnear Ștrandul Ocna Sibiului — scris în 20.07.24 de pitimagelan din SLATINA - nu recomandă
- Jun.2023 Complex Balnear Strand Ocna Sibiului — scris în 17.06.23 de ux129345 din BRAşOV - nu recomandă
- Jul.2021 O zi frumoasa la Ocna Sibiului — scris în 30.07.21 de Adela Borsos din LUPENI [HD] - RECOMANDĂ
- Aug.2020 [Ștrand Ocna Sibiului] Vacanta — scris în 05.08.20 de ux116603 din SFâNTU GHEORGHE [CV] - nu recomandă
- Jul.2018 Tulcea - Agnita - Ocna Sibiului — scris în 20.07.18 de KSV din TULCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Ocna Sibiului - in afara lacurilor naturale — scris în 02.10.16 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Ocna Sibiului - atunci si acum (II) — scris în 18.09.16 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ