Complexul Lacurile Sărate

TIPĂREȘTE

După mai multe amânări, până la urmă am reuşit să ajungem la începutul lunii august şi la Ocna Sibiului. Din fericire, ne-am putut bucura de vreme frumoasă şi pentru cele trei zile cât am stat, ne-am planificat timpul astfel încât să putem „face cunoştinţă” cât mai mult cu staţiunea care deşi mică, a avut destule să ne ofere, şi pozitive şi... din cealaltă categorie, în care eu am inclus condiţiile de cazare de care am avut parte –puteţi găsi aici mai multe detalii.

După cum probabil mulţi deja ştiu, principalele atracţii ale staţiunii sunt constituite de către ştrand şi lacurile sărate. Noi am vrut să le vedem pe amândouă şi cum prima zi am petrecut-o la Ştrand (vezi impresii), conform planurilor, în cea de-a doua ne-am îndreptat către COMPLEXUL LACURILE SĂRATE.

Complexul este amplasat pe muntele de sare al Ocnei Sibiului şi se întinde pe o suprafaţă destul de mare, cuprinzând pe lângă cele şapte lacuri sărate, şi unităţi de alimentaţie publică, spaţii comerciale, puncte medicale, locuri de distracţie şi relaxare, plus diverse alte amenajări de utilitate. Este un loc foarte frecventat în sezonul cald, la sfârşit de saptămână (în funcţie şi de condiţiile meteo) devenind aproape neîncăpător. De altfel, aş putea spune că nici în restul zilelor, situaţia nu este foarte diferită. Am văzut destule persoane venite la lacuri, ba chiar a trebuit să stăm la coadă la intrare. Din câte mi-am dat seama, pe lângă localnici şi cei cazaţi în staţiune, erau mulţi „navetişti” din împrejurimi sau turişti ce erau cazaţi în altă parte (în special, Sibiu) şi care veneau zilnic cu autocarul în Ocna. Nu am putut să nu remarc prezenţa unui număr mare de turişti străini.

Despre cum se ajunge la Ocna Sibiului deja am povestit într-un review anterior, cât despre a găsi complexul... este cât se poate de simplu. Eu aş zice că e chiar imposibil să nu fie găsit, ţinând cont şi că are trei intrări, cred că special gândite pentru a facilita accesul indiferent cu ce mijloc de transport s-ar ajunge în staţiune: tren, transport auto în comun sau maşină personală. Poarta nr. 3 este cea folosită în principal de cei ce vin cu trenul, foarte utilă deoarece aceştia evită un ocol destul de mare până la o altă intrare. Se găseşte pe strada Gării (defapt acolo se intră pe o alee ce duce către poartă), foarte aproape de halta CFR. Poarta nr. 2 este amplasată pe strada Minei, la aproximativ 20-30 de metri de „parcarea mare” –recent construită chiar la intrarea în staţiune (la prima intersecţie dinspre Sibiu). Această poartă deserveşte în special pe cei veniţi cu maşina personală. Poarta nr. 1 este considerată poarta principală, pe aici existând cel mai mare flux de persoane. Se află pe strada Salinelor (drumul judeţean 106B), în apropiere de centrul staţiunii, lângă parcarea complexului şi staţia mijloacelor de transport în comun. La toate cele trei porţi, sistemul de acces este unul automat, cu turnicheţi, iar intrarea se realizează cu ajutorul fiselor achiziţionate de la casele de bilete (existente lângă fiecare poartă).

Dacă tot a venit vorba de casele de bilete, cred că e momentul să vă spun câte ceva şi despre tarife însă nu mă voi rezuma doar la cele de intrare ci la toate cele ce ţin de complex, preţuri ce le-am găsit afişate la fiecare casierie. O să încep cu cele de parcare: între orele 07.00-24.00 -10 lei, între orele 07.00-15.00 -5 lei şi între orele 15.00-24.00 -5 lei. Tarife intrare: adult -12 lei; copil peste 6 ani -8 lei; abonament 7 zile -70 lei; abonament 10 zile -90 lei; abonament 14 zile -112 lei. Copii mai mici de 6 ani şi persoanele cu handicap beneficiau de intrare gratuită. Deşi o parte din ele mai puţin utile turiştilor, iată şi preţurile pentru diverse închirieri: şezlong -10 lei/zi; teren pentru activităţi promoţionale, culturale, etc. -50 lei/mp/zi; teren pentru ambulanţi -2 lei+TVA/mp/zi; căsuţe comerciale exterioare -1050 lei+TVA/lună. Un ultim tarif afişat era cel al jetoanelor folosite la duşurile cu apă caldă -2 lei/bucată/2 minute. Acestea erau preţurile practicate în luna august. O informaţie foarte importantă referitoare la acces ar fi aceea că părăsirea perimetrului ce aparţinea complexului însemna anularea biletului de intrare, cei ce doreau să reintre fiind obligaţi să plătească din nou. Tot aici ar trebui menţionat şi programul de funcţionare: al casieriilor -zilnic, între orele 07.00-20.00; al complexului –zilnic, între orele 07.00-22.00.

Voi continua articolul încercând să fac o descriere a ceea ce înseamnă Complexul Lacurile Sărate. Pentru aceasta, cred că cea mai bună soluţie ar fi „efectuarea” unui tur virtual, cu prezentarea (în ordine) a principalelor puncte de interes. Voi începe însă cu nişte generalităţi. Nu ştiu cum arăta în trecut dar am înţeles că în ultima perioadă s-a investit masiv în reamenajarea complexului, astfel că începând cu vara ce a trecut, acesta a căpătat o cu totul altă faţă. Au fost modernizate duşurile şi grupurile sanitare, multe din spaţii au fost reamenajate şi au primit o altă destinaţie (de exemplu, locul de joacă), au fost realizate alei de acces şi sisteme de iluminare a acestora, şi nu în cele din urmă, pe malurile lacurilor s-au construit noi terase şi scări ce facilitează intrarea în apă. Nu sunt sigur dar probabil că investiţia totală nu se limitează doar le cele menţionate şi zic asta deoarece în exteriorul perimetrului, într-o anumită zonă, se lucra de zor la îndreptarea terenului, fapt care m-a făcut să mă gândesc la o eventuală extindere. Rămâne de văzut ce va fi, deocamdată să începem „plimbarea”.

După ce am trecut de poartă, urmând aleea principală, imediat am ajuns la primul lac. Înainte de a continua trebuie să spun că lângă fiecare lac era amplasat câte un panou informativ, pe care erau menţionate numele, adâncimea, salinitatea şi suprafaţa. Dacă despre primele trei caracteristici nu aş avea nimic de comentat, nu în aceeaşi situaţie se află şi cea din urmă. Încă nu îmi pot da seama la ce se referă cu exactitate suprafaţa lacurilor dar dacă, aşa cum ar fi normal, este luat în calcul luciul de apă, trebuie să recunosc faptul că cifrele mi s-au părut extrem de exagerate. Le voi prezenta totuşi ca atare.

Lacul Balta cu Nămol este cel mai redus ca dimensiuni indiferent că vorbim despre suprafaţă -680 mp- sau despre adâncime -1 m. Ce mi s-a părut curios a fost faptul că deşi pe fundul lacului era nămol –ce era scos la suprafaţă şi folosit la „împachetări”, apa nu era prea tulbure. Lacul are o singură intrare iar salinitatea apei este de 300 g/litru. Lângă acesta, drumul se ramifică, două dintre alei urcând uşor în dreapta iar cea de-a treia ţinând direcţia iniţială şi făcând legătura cu Poarta nr. 3. De menţionat că pe toată lungimea celei de-a treia (pe partea stângă) erau înşiruite diverse spaţii comerciale şi de utilitate. Chiar lângă lacul de care vorbeam exista un punct sanitar –cu servicii contra cost (masaj, măsurare puls/tensiune, aerosoli, etc.) şi unul din spaţiile cu duşuri.

Am trecut de primul lac şi am început să urcăm pe una din aleile din dreapta -încă ceva: acestea două (să le zicem, de bază) au „legături” între ele astfel încât toate cele cinci lacuri din această zonă a complexului pot fi înconjurate. Următorul pe listă este lacul Negru, cu o suprafaţă de 4400 mp şi o salinitate de 280 g/litru. Deşi adâncimea maximă este de 3 metri, în cea mai mare parte, „mlaştina” înţesată de nămol nu depăşeşte un metru. Datorită nămolului, este unul din cele mai căutate lacuri şi are două intrări, dintre care una cu terasă, aceasta din urmă fiind mult mai solicitată. În imediata apropiere am dat de lacul Gura Minei, ce are amenajate trei intrări, două dintre ele având şi terase. Suprafaţa acestui lac este de 4500 mp, adâncimea de 80 de metri iar salinitatea apei este de 210 g/litru. Am ocolit Gura Minei şi imediat am ajuns pe malul unui alt lac, a cărei unicitate se datorează unei mici insule de sare. Este vorba despre lacul Auster, adânc de 4 metri şi cu o suprafaţă de 6900 mp. Salinitatea apei este de 140 g/litru iar pentru a intra în lac există doar două posibilităţi: o scară şi o terasă -foarte apropiate una de alta. Dacă tot am ajuns aici, nu ar trebui să îi uităm nici pe cei mici, lângă acest lac (în zona din dreapta, pe direcţia de urcare) fiind amenajat un loc de joacă ce include şi două bazine (din câte am înţeles) cu apă dulce.

Dintre toate, situat la cea mai mare altitudine este lacul Brâncoveanu. Având o salinitate de 320 g/litru, este şi cel mai sărat lac al staţiunii, fiind din această cauză unul dintre cele mai căutate. Lacul are două intrări apropiate una de cealaltă –„comunică” printr-o terasă, o suprafaţă de 5500 metri şi deşi adâncimea este de 45 de metri, salinitatea accentuată garantează cu atât mai mult plutirea (nu că la celelalte ar exista vreo posibilitate să te duci la fund!). Unde vreau defapt să ajung? Cred că se poate numi prostie omenească –sau chiar românească!!! Deşi nu ar exista nici un motiv de îngrijorare, la acest lac am văzut persoane care se foloseau de „elemente ajutătoare” pentru a pluti. Nici o problemă, înţeleg că unii sunt mai nesiguri şi preferă să aibă şi un colac gonflabil cu ei dar nu pot să pricep cum este posibil să intri în apă cu ditamai buşteanul. Acest lucru mie mi se pare o mare aberaţie şi consider că ar trebui total interzis, ba chiar şi sancţionat pentru că, în primul rând, cel ce foloseşte aşa ceva îi poate pune în pericol pe cei din jur.

În zona lacului Brâncoveanu există o construcţie cu duşuri şi grupuri sanitare, un spaţiu amenajat pentru sezlonguri, plus vreo două terase de unde se poate cumpăra câte ceva. Tot în apropiere am găsit şi duşurile cu apă caldă (singurele de acest fel pe care le-am „dibuit” unde sunt), amplasate lângă aleea pe care, după ce am dat un ocol lacului, am început să coborâm, binenţeles pe partea opusă celei pe care urcaserăm. În scurt timp, am ajuns lângă lacul Rândunica, a cărei „scobitură” se adânceşte în dreapta căii de acces. Acesta are trei intrări, suprafaţa de 5500 mp şi adâncimea de 45 metri. Din câte am observat, aici erau cele mai puţine persoane, probabil datorită faptului că este vorba despre lacul cu cea mai mică salinitate, concentraţia fiind de doar 120 g/litru. Am continuat să coborâm şi înainte de a ajunge la ultimul lac, am trecut pe lângă mai multe terase şi spaţii amenajate de către vânzătorii ambulanţi.

Cu o suprafaţă totală de 22800 mp şi o adâncime de 130 de metri, lacul Avram Iancu Ocniţa este cel mai întins şi mai adânc lac al staţiunii -teoretic, este vorba defapt despre două lacuri alipite. Are (să zicem) forma unui „arc de cerc”, în interiorul căruia exista o mică plajă cu nisip, plus un bazin pentru copii. De asemenea, pe malul vestic, erau spaţii amenajate pentru sezlonguri, dar şi zone unde se putea sta pe iarbă. Nu mai stiu sigur dar cred că erau cinci locuri pe unde se intra în apa a cărei concentraţie de sare se ridica la valoarea de 220 g/litru. Lângă acest ultim lac s-a terminat turul nostru, aleea pe care am coborât intersectându-se cu cea de care spuneam la început că face legatura între porţile 1 şi 3.

Un alt aspect demn de luat în seamă ar fi locurile de alimentaţie publică. Nu ştiu sigur dacă la toate terasele se putea comanda şi de mâncare dar oricum, nu se ducea lipsă de oferte. Undeva, între Rândunica şi Avram Iancu Ocniţa era o terasă (din categoria celor mici) ce oferea meniul zilei la 14 lei: ciorbă de legume, cartofi prăjiţi cu sniţel de pui şi salată. Nu prea ne-a plăcut locaţia dar mai ales nu am vrut să repetăm meniul din ziua anterioară, aşa că am trecut mai departe. Cele mai mari şi importante unităţi erau terasele Caraiman, Rareş şi Simpatico. Deşi preţurile erau destul de piperate, acestea trei erau cele mai aglomerate. În privinţa serviciilor, decizia de a o alege pe ultima dintre ele s-a dovedit a nu fi una inspirată. După ce timp de un sfert de oră am aşteptat să ne bage şi pe noi cineva în seamă, până la urmă am cerut unuia dintre (aşa zişii) ospătarii ce se tot plimbau pe acolo să ne aducă un meniu. Cum “Imediat”-ul primit ca răspuns s-a dovedit a fi doar un simplu cuvânt, după alte zece minute ne-am ridicat de la masă şi am plecat. Ne-am gândit că, cine ştie, poate nu le plac feţele noastre aşa că i-am scutit de neplăceri. Ne-am dus la mica terasă din apropiere (lângă Balta cu Nămol), unde chiar dacă amenajarea nu era una de excepţie, am văzut ca preţurile erau mai mici, ulterior dovedindu-se că şi mâncarea era bună. Deşi mulţi dintre clienţi comandaseră peşte iar lângă noi, pe grătar mai sfârâiau câţiva păstrăvi de toată frumuseţea, preţul afişat ni s-a părut extrem de mare pentru noi. Până la urmă am aflat că suma de 14 lei nu era pentru suta de grame ci pentru o porţie completă, cu peşte, cartofi natur, lămâie, pâine. Nu cred că mai are rost să vă spun ce am comandat! Şi să stiţi că alegerea a fost foarte bună!

Fiind spuse şi acestea concluzia ar fi următoarea: binenţeles că oriunde este loc de mai bine dar cu mici excepţii, ne-a plăcut cum arată complexul şi sperăm să mai avem ocazia de a ne întoarce şi anul următor. Acum cred că ar cam fi cazul să închei că deja am lungit destul acest review. Şi probabil că ar mai fi fost încă multe de detaliat. Să nu mai spun că, aruncându-mi o privire către “tolbă”, am mai găsit destule informaţii, referitoare în special la staţiune, ce au rămas neîncadrate la niciunul dintre articolele postate. Nu ştiu însă dacă voi mai scrie încă unul (neplanificat), deocamdată nu m-am hotărât, aşa că mai bine prefer să vă zic acum că merită să ai parte de câteva zile de relaxare la Ocna Sibiului.

---

VIZUALIZĂRI: 20131 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI