Minivacanță la Florența, capitala artei

TIPĂREȘTE

Cum am ales

La finele anului trecut și începutul lui 2021, compania low cost românească, Blueair, a avut în mai multe rânduri promoții de genul 1+1 gratis, ocazie cu care am cumpărat bilete ieftine pentru mai multe destinații, prețurile fiind oricum mititele, chiar și pentru numai o persoană. Mai întâi, am avut în vizor Oradea, despre care mi-am scris impresiile (vezi impresii și continuările) , și Timișoara, pe care n-am mai reușit s-o aștern pe hârtie din varii motive. Pe urmă, m-am orientat și la trei city-break-uri externe, în ideea că ar fi fost bine dacă „ieșea” măcar unul, și tot ne-am fi declarat mulțumiți.

Florența se afla pe lista noastră nu de-acum, ci de ceva vreme, dar nu fusese să fie și, cum Blueair are zbor direct în capitala Toscanei, ne-am zis că prilejul era excelent, deși din ianuarie, de la momentul rezervării și până la mijlocul lui august, când ar fi trebuit să se înfăptuiască, era cale lungă. Dar, surpriză, timpul trecea și nu apărea niciun semn că zborul nu se va realiza! În atare situație, după ieșirea croată din Zadar (vezi impresii și continuările), m-am pus serios pe documentat, dându-mi seama că nu e deloc de glumă cu polul artei medievale, despre care, recunosc, știam numai generalități până atunci.

Reguli de călătorie

Italia a primit cetățenii români vaccinați, începând cu 1 iulie 2021, și numai pe baza certificatului verde digital, până atunci, era necesar și un test covid, chiar dacă prezentai și adeverință de vaccinare în regulă, cu deja mai mult de 14 zile trecute de la rapel sau a celei în doză unică. În paranteză fie spus, cu adeverința de vaccinare oricum nici nu am mai fi făcut treabă, că deja nu mai putea fi folosită niciunde în UE fix din data în care am fi sosit noi în peninsulă, adică din 13 august 2021.

Așadar, am avut minivacanța între 13-16 august, sosind într-o vineri seara, exact la apus în Florența și plecând spre țară luni seara, pe la 21,00. Aproape trei zile pline, însă insuficiente pentru o ieșire și spre Siena sau San Gigminano, așa cum credeam eu inițial că putem face. Era weekend-ul cu sărbătoarea Sf. Maria (duminică, 15 august), când nu știam cum e cu transportul în zonă, dacă se lucrează sau ba având în vedere că august este luna concediilor acolo, și, în plus, o bună prietenă concitadină urma să vină luni în oraș din Bologna, împreună cu fiica sa, fiind rost de o întâlnire florentină.

Pentru a intra în Italia a fost obligatoriu să completăm un formular de localizare spre care am fost dirijată de pe saitul mae italia pe care-l consultam aproape zilnic pentru a mă pune la curent cu toate actualizările. Nimic complicat, semăna cu cel grecesc, conținea date personale, informații despre cazare, numărul zborului și compania, informații despre vaccin/postrecuperare boală, însă era necesară atenție sporită pe care o căpătaserăm deja de la cele completate până atunci.

Cu o săptămână înainte de plecare, adică din 06 august, în Italia, în toate spațiile închise: muzee, expoziții, galerii de artă, lăcașuri de cult, restaurante, cafenele, magazine mari, etc., se intra numai pe bază de certificat verde, lucru făcut cunoscut pe toate căile, neputându-se invoca neștiința acestuia. În plus, masca era absolut obligatorie de purtat în toate spațiile închise, mijloace de transport, iar de teamă, am purtat-o mai mereu și pe stradă, de vină fiind aglomerația din oraș.

Aspecte organizatorice

Dacă înainte vreme, pentru călătoriile în spațiul UE nu aveai nevoie decât de cartea de identitate, acum am făcut de-a dreptul un dosar, unul mai mic, deși se puteau stoca datele și în telefon, însă eu nu mă simt bine până nu le am și pe hârtie. Metehne de modă veche, asta e!

Pentru minivacanța aceasta, am avut o cazare destul de aproape de centru, deși inițial rezervasem ceva mai lăturalnic, pe măsură ce mă documentam mi-am dat seama că baza trebuie să fie poziționată cât mai în inima orașului vechi, pentru o bună deplasare numai cu piciorul. Nu trebuie pierdut timpul pe mijloace de transport, totul trebuie ales pentru o cât mai bună facilitare a vizitelor la obiectivele dorite.

De asemenea, un factor foarte important este vremea, însă, din păcate, incontrolabil. Se știe că în august este foarte cald în Italia, însă noi cred că am prins cel mai fierbinte weekend estival din Florența, cu temperaturi zilnice de peste 42 grade Celsius, ceea ce a contribuit clar la a nu mai dori să mergem și în alt oraș. Un val de căldură lovise peninsula, odată cu ea și pe noi, direct în moalele capului. Pur și simplu ne topeam, iar vizitele în interiorul diverselor obiective erau mană cerească, aerul condiționat fiind balsamul care ne alina după arșița căpătată de afară... Până și atunci când treceam pe bulevarde, prin dreptul marilor magazine, de unde răzbătea boarea aerului condiționat de dinăuntru, era o adevărată binecuvântare...

Am conceput acest articol ca pe un jurnal de vacanță pe zile, în ideea că poate i-ar putea folosi cuiva programul nostru pe trei zile, în sensul să se inspire asupra obiectivelor de vizitat, prețuri bilete, orare, etc. Pe de altă parte, informându-mă din mai multe surse, inclusiv AFA, mi-am fixat câteva puncte de interes, fără de care vizita la Florența părea de neconceput. Printre ele, obligatoriu Domul și complexul său, Galeriile degli Uffizi, Gallerie dell' Academia, Palazzo Pitti cu Grădinile Boboli, mănăstirea Santa Maria Novella, biserica Santa Croce și ce-om mai putea.

Bineînțeles că, mai întâi, m-am gândit la achiziționarea unui FirenzeCard (pe 72 ore) ce asigură accesul la mai mult de cincizeci de muzee, deși prețul său (85 €/pers.) și faptul că Domul nu se regăsea în panoplia sa de obiective erau motive de natură să mă descurajeze, am zis că trec peste. Noroc că atunci când am dat comanda de cumpărare pe website mi-a apărut mesajul că serviciul FirenzeCard este suspendat temporar. În momentul acela, a trebuit să regândesc toată strategia de vizitare, stabilind ce era prioritar și ce nu, la ce distanțe se află unele de altele, cum să achiziționez bilete online, cum să fac rezervări, la ce ore, ce să mai vorbim, un program în toată regula, chiar pe ore. Totul luând în considerare ce se putea vizita fizic în două zile pline, fiindcă la un moment dat trece acel sindrom al lui Stendhal și intervine oboseala, starea de sațietate, fără să mai vorbim de plictis și indiferență.

Iată cum am gândit planul și ce am rezervat dinainte

Nici nu ne gândeam să nu vedem Florența de pe cupola Domului, așa că prima rezervare de-acasă a fost pentru acest obiectiv pentru care am achitat 20 €/persoană programând suişul celor 463 trepte la orele 11,15, în ziua de sâmbătă. Rezervarea se face pentru un anume interval, pentru un număr restrâns de doritori pe interval, vizita în sine durând max. 45 minute. Catedrala se vizitează gratis, dacă ai răbdare să stai la cozile kilometrice, turnul și terasa nu.

Tot pentru sâmbătă, am ales Galleria dell' Academia pentru întâlnirea cu David cel chipeș al lui Michelangelo, dar la orele 13,30. Am avut de achitat 16 €/persoană, din care 12 € biletul propriu-zis și 4 € taxa de rezervare, bineînțeles tot pe internet. Pentru toate rezervările am primit pe e-mail confirmarea, biletele ce puteau fi printate, regulile de vizitare care trebuiau respectate.

Achiziția cea mai costisitoare s-a dovedit a fi un bilet combinat în valoare de 38 €/persoană care conținea intrările la cinci muzee: Galeriile degli Uffizi, Palazzo Pitti, Grădinile Boboli, Muzeul de Arheologie și Muzeul Pietrei Dure, vizitabile pe parcursul a cinci zile, însă obligatoriu trebuia să se înceapă cu Galeriile degli Uffizi. Acolo se și valida biletul primit în schimbul mesajului cu cod QR de pe e-mail, din acel moment cronometrându-se cele cinci zile de valabilitate. Totul era să te uiți la programul muzeelor -unele fiind închise lunea, altele marțea-, orele de vizitare și să-ți făurești propriul plan care să includă monumentele dorite și ordinea ulterioară de vizitare.

Doar câteva cuvinte despre Florența sau Firenze, așa cum îi spun italienii

Florenţa îşi trage numele de la Florentia, aşezarea fondată de romani pe malul râului Arno ca şi colonie pentru veteranii de război, deşi originile sale sunt mult mai vechi, aceste plaiuri aparţinând popoarelor etrusce înainte de cucerirea romană. După căderea Imperiului Roman de Apus, Florenţa este atacată de barbari, apoi va fi ocupată de longobarzi, ca mai târziu să-şi câştige independenţa şi să prospere rapid. Va fi perioada când Florenţa va bate primul florin de aur, al cărui nume vine de la floarea de crin şi care va deveni moneda preferată pentru tranzacţii pe teritoriul Europei, un fel de euro al zilelor noastre.

Însă, cel mai mult şi-a legat numele de oraş, familia de bancheri de Medici care a exercitat un adevărat patronaj, în timpul căruia Florenţa cunoaşte epoca sa de aur în toate domeniile, de la artă şi literatură, la politică şi economie. Timp de câteva sute de ani, Evul Mediu va fi dominat de membrii acestei familii, obsedaţi de artă şi cultură, care vor strânge adevărate comori şi vor reuni operele celor mai vestiţi artişti ai Renaşterii. În 1737, ultima descendentă a acestei familii, Anna Maria Luisa, a cedat toate proprietăţile şi valoroasele colecţii de artă, adunate de-a lungul a mai bine de trei secole, statului, cu condiţia ca acestea să rămână pentru totdeauna în Florenţa. Explicabil de ce Florenţa este atât de bogată în opere de artă.

Din anul 1982, centrul istoric al Florenței, este declarat pe bună dreptate Patrimoniu UNESCO.

Parcursul nostru florentin / Experiența personală

După un zbor lin, de un pic peste două ore, în seara zilei de 13 august, la orele 20,05, aterizam la Florența, unde din prima clipă ne-a izbit la propriu un aer încins, gata parcă să ne dea jos. Pe aeroportul Amerigo Vespucci sau Peretola, cum mai este știut, formalitățile de intrare au fost rapide și deloc grele. Am prezentat formularul de localizare, certificatul verde digital și cartea de identitate și în câteva minute eram deja în stația de tramvai din stânga, de cum ieși din aeroport. Spre centru se ia tramvaiul 12, iar biletele (1,50 €/pers. ) le-am cumpărat de la automatul din stație cu cardul și le-am validat în interiorul tramvaiului. Până la Stazione Centrale Santa Maria Novella, durata călătoriei este de circa 20 minute, iar tramvaiele circulă la interval de 5-10 minute.

Cazarea noastră a fost situată destul de aproape de această stație unde se află și gara orașului, iar după ce ne-am încheiat check-in-ul și ne-am instalat la hotel, seara târziu, mânați de o foame serioasă, am ieșit să ne-o potolim cu ceva de-ale gurii. Odată ce-am dat să intrăm într-un lanț binecunoscut de restaurante fast-food care ne-a ieșit în cale, am fost opriți pentru a arăta certificatul verde digital. A fost prima oară când ni l-au cerut în afara aeroporturilor, așa că a trebuit să ne obișnuim repede cu sistemul, căci în următoarele zile ni l-au tot scanat peste tot.

Ne-am încheiat seara pe străduțele Florenței din proximitatea Capelelor Medicee și a bazilicii di San Lorenzo, gustând un pic din atmosfera orașului pe una dintre cele mai cunoscute străzi ale sale: Via Faenza.

În prima zi, după un mic-dejun subțirel, italian, cu harta primită de la hotel în mână, am ieșit nerăbdători să facem cunoștință cu inima Florenței, Piazza del' Duomo, acolo unde se află vestitul Dom, oficial Duomo Santa Maria del Fiore, atracția principală a orașului. De cum l-am văzut, am rămas cu gura căscată la propriu și la figurat, uimiți de frumusețea catedralei, a baptisteriului și a campanilei, adică a întregului complex. Splendida și monumentala creație te teleportează parcă într-o altă lume. Fațada catedralei este ireal de frumoasă, ai impresia că e desprinsă dintr-un joc cu piese colorate. Combinația spectaculoasă de marmură verde, albă și roz cu care este placată, îi conferă o imagine uluitoare.

Zona este pietonală, așa că forfota începe dimineața și se încheie noaptea târziu. Deși catedrala încă nu era deschisă, primul lucru care m-a lovit vizual a fost coada enormă pe două-trei rânduri de doritori, încolăcită în jurul său, dat fiind că vizitarea este gratuită. Acum că toată construcția are o lungime de 153 m și o lățime de 38 m, gândiți-vă și calculați cam ce popor de lume se găsea acolo!

Am depășit ușor arealul în încercarea de a ne orienta în spațiu, trecând prin Piazza della Republica, apoi prin Piazza della Signoria cu al său vecin Palazzo Vecchio, în dorința de a identifica Galeriile degli Uffizi pentru a ști unde să venim la orele 16,30 când aveam rezervarea.

În jur de 11.00 eram gata să ne începem urcușul pe cupolă, deși aveam emoții date fiind avertizările că nu e recomandat pentru persoanele care suferă de vertij, tensiune, claustrofobie. Ascensiunea se face prin lateral, pe la Porta de la Mandorla, acolo ni s-au scanat biletele, certicatele digitale. Domul este uriaș, capabil să găzduiască în interior până la 10.000 de inși (am citit undeva că ar fi al patrulea ca dimensiune în Europa), conceput de arhitectul Filippo Bruneleschi, edificat începând cu anul 1296 și finalizat în 1436. În vârful său, se află celebra cupolă a lui Bruneleschi, la 115 m înălțime, iar pe cupolă se poate urca doar pe scări, 463 la număr cum am spus, pe un culoar din ce în ce mai strâmt și spre final, aplecat spre interior. În formă de ou, cupola a fost multă vreme considerată o minune inginerească deoarece fusese ridicată fără elemente de suport, armătură sau schele, însuși Bruneleschi studiind ani în șir Pantheonul plus alte construcții antice din Roma pentru a o realiza. Secretul, se pare, că ar consta în cele două cupole existente, una interioară, de rezistență, cealaltă, exterioară, bazată pe o structură din cărămizi dispuse în formă de „spinare de pește” , iar suprafața este împărțită în opt porțiuni care îi conferă forma de arc.

La un moment dat, aflându-ne în partea cea mai de sus a interiorului catedralei, culoarul ne-a condus chiar pe deaspura, astfel putând observa prin geamurile groase și înalte cam pe unde ne situăm și cât de „mici” erau oamenii priviți de acolo. În fine, odată ajunși sus, în „balconul” din jurul cupolei, totul este magnific: ți se așterne la picioare întreaga Florență din care începi să identifici toate clădirile remarcabile, pe care, de altfel, le vezi pe oricare hartă, iar de coborât, nu vrei s-o faci prea curând. Aparatele foto, telefoanele clicăiau într-una, doar-doar să surprindă cele mai frumoase imagini, contribuind la asta cerul impecabil și momentul de la miezul zilei în care ne aflam. De acolo îi priveam și pe cei care aleseseră să viziteze Campanile, adică turnul-clopotniță, sau Turnul lui Giotto, așa cum i se mai spune, după numele celui care l-a proiectat.

După ce am revenit cu picioarele pe pământ la propriu, ne-am îndreptat către Gallerie dell' Accademia, următorul obiectiv la care aveam intrarea deja achitată cu programare la orele 13,30. Am luat-o ușurel pe Via Ricasoli, iar după vreo două sute de metri zărim deja coada la care trebuie să ne așezăm. Noroc că fiecărui interval de sfert de oră de acces în muzeu îi corespundea o porțiune de coadă, totul era bine pus la punct de organizatori, iar la fața locului erau o sumedenie de lucrători care dirijau mulțimile de vizitatori.

Bineînțeles că toată lumea vroia să-l vadă pe David, sculptura celebră a lui Michelangelo, unul dintrele simbolurile Florenței. Nici nu e foarte greu, fiindcă acest muzeu nu este unul foarte mare, iar la David se ajunge relariv repede, după ce se parcurge un hol lung cu încă alte câteva creații în piatră ale lui Michelangelo, unele neterminte, printre care cei patru Sclavi sau Prizonieri, realizaţi între 1521 şi 1523 pentru mormântul Papei Iuliu al II-lea din Roma. Porecliţi Nonfiniti, din cauză că au rămas neterminaţi, ei par să ţâşnească din piatră, fiind ilustrarea cea mai bună a ideilor lui Michelangelo care spunea că el nu face altceva decât să elibereze formele captive în orice bloc de piatră. A şasea sculptură faimoasă a artistului expusă în muzeu este San Matteo, aşezată în rând cu doi dintre sclavi.

Ei, David este vedeta incontestabilă a muzeului şi se găseşte aici din 1873, fiind adus din Piazza Signoria pentru a fi protejat de intemperii. Se află sub o cupolă acoperită de un luminator prin care pătrunde lumina zilei şi-l învăluie într-o aură perfectă. Povestea spune că un bloc de marmură imperfect şi fisurat, înalt de 5 m, şi cu greutatea de 5 tone, care fusese abandonat de alţi doi sculptori, a devenit, sub mâinile magice ale lui Michelangelo, simbolul Renaşterii. Cert este că în jurul lui David roiesc toţi vizitatorii, acesta eclipsând orice altă operă din muzeu, şi prin prisma faptului că este excelent pus în lumină la propriu şi la figurat, la înălțime.

În altă ordine de idei, principalele săli de la Galleria dell’Accademia expun, de asemenea, vizitatorilor lucrări ale unor mari artiști precum Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Pontormo, Andrea del Sarto, Allessando Allori și Orcagna, pentru a numi doar câțiva dintre pictori, dar și a altor sculptori renumiți.

Galleria dell’Accademia cuprinde şi o aripă amenjată ca Muzeu al Instrumentelor Muzicale Vechi. Muzica juca un rol important în festivităţile de la curtea familiei Medici, multe dintre instrumentele expuse avându-şi originea în anii 1600. Atrag atenţia în mod deosebit un pian creat de Bartolomeo Cristofori, dar şi o vioară realizată de însuşi Antonio Stradivari.

După ce ne-am despărţit de David, am făcut o pauză zdravănă de hidratare, refrişare şi potolire a foamei. Apoi, ne-am lansat către Galeriile degli Uffizi, pentru a nu întârzia la programarea de la orele 16,30. Acest imens muzeu înglobează multe capodopere, iar pentru a le admira din tot sufletul, e nevoie de timp, răbdare şi nu în ultimul rând disponibilitate, fiindcă la un moment dat intervine sentimentul acela de „parcă nu mai pot, se strâng de-a valma toate în capul meu de mă copleșesc” . Clădirea în formă de U pe trei niveluri este un colos pentru a cărei vizitare ar fi nevoie de cel puțin câteva ore, oricât de grăbit ai fi. Fosta clădire de birouri administrative (uffizi înseamnă” oficii” ), considerată a fi cel mai vechi muzeu din Europa, are circa 40-50 de camere în care sunt etalate o mulțime de picturi, sculpturi, etc. ale celor mai de seamă artiști renascentiști ai omenirii. Este cel mai căutat obiectiv din Florența, chiar și de către cei care nu zăbovesc decât puțin în oraș.

Am admirat din tot sufletul, printre altele, Naşterea lui Venus şi Primăvara ale lui Sandro Botticelli, Madonna cu sticletele a lui Rafael, Buna Vestire a lui Leonardo da Vinci, Sfânta Familie a lui Michelangelo, Bacchus a lui Caravaggio, Venus din Urbino a lui Tiţian. Alături de acestea stau nenumărate opere semnate de Fra Angelico, Filippino Lippi, Giotto, Caravaggio, Van Dyck şi alţi maeştri ai picturii. Am ieșit abia la închiderea programului, cu satisfacția că am reușit să parcurgem traseul turistic pus la dispoziție.

De la Galeriile degli Uffizi, fiindcă soarele se pregătea de culcare, ne-am lansat pe Lungarno delle Grazie ce mărginește râul Arno, am traversat Ponte alle Grazie cu destinația Piazzale Michelangelo, un platou înalt și larg, de unde priveliștea spre oraș și Arno este magnifică, mai ales la apus. Acolo, ce să vezi, aglomerat de abia am găsit niște locșoare din care să surprindem și noi astrul strălucitor reflectat în oglinda râului înainte să dispară. Bine, asta după ce ne-am strecurat prin mulțime și am dat nițeluș din coate.

Se pare că apusul de soare se sărbătorește temeinic în Florența cu precădere în weekend, fiindcă s-a încins ad-hoc o petrecere de mama focului. Un domn trecut binișor de prima tinerețe, având tot kit-ul de interpretare, a încântat audiența la propriu și la figurat, că de îndată ce cântece cu ritmuri sprințare arhicunoscute (indiferent de proveniența lor) se lansau în aer, se declanșau spontan dansuri înflăcărate dar și acompaniamentul publicului într-o bucurie totală. O atmosferă incendiară greu de descris...

Cum au decurs celelalte două zile în Florența, vă voi povesti separat în alt articol, fiindcă deja m-am lungit prea mult cu vorba în acesta.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 7343 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI