Sindromul Florența s-a verificat și în cazul meu

TIPĂREȘTE

Florența a produs cel mai mare balamuc în capul meu. Îmi place să scriu în ordinea cronologică a vacanțelor și cu toate că îi venise rândul, articolul nu se lega. Am lăsat Florența deoparte și am scăpat de Samothraki pentru că prea tare mă entuziasmase și textul s-a scris singur. Dar am terminat și cu Samothraki și am ajuns din nou la Florența.

De ce nu se lega articolul? Pentru că toate alea pe care le-am văzut s-au făcut varză în capul meu. Nu mai știu pe unde am văzut Michelangelo, Da Vinci, Botticelli, Donatello, Brunelleschi, Galileo Galilei, Dante… și alții, sau, de fapt i-am văzut peste tot dar nu mai pot să delimitez locurile. Să fac acu o cercetare de piață nu-mi vine și nu e stilul meu. Citeam în avion că Sindromul Florența este o boală care are cod în nomenclatorul bolilor și mai mult ca sigur oi avea și eu vreo suferință după Florența asta. Dar, în fine, să încercăm să ne adunăm puțin.

Florența aștepta de mult pe lista grupului nostru pentru că cine nu-și dorește să ajungă măcar o dată în viață în Capitala Artei, unde sunt adunate toate capodoperele Renașterii? Prin noiembrie trecut am prins aproape tot grupul de 20 de persoane bilete la avion cu 63-70 EUR/persoană, dus-întors și duși am fost.

După ceva căutări care să satisfacă toate buzunarele ne-am oprit pentru cazare la Plus Florence, un hostel despre care am citit numai de bine și despre care am zis și eu la fel.

Și cum nu le poți avea chiar pe toate, de data asta zborul a fost cam târziu, așa că din prima zi nu ne-am mai ales decât cu check-in-ul și prospectarea zonei înconjurătoare hotelului. Noroc că la plecare am avut un zbor tot după-amiază și am mai putut să facem câte ceva în ultima zi.

Am aterizat pe Aeroportul Peretola din Florența la 19,45 și am avut cea mai nashpa aterizare de când zbor eu. Poate e ceva specific la Florența, habar n-am, dar a făcut pilotul o grămadă de viraje și ne-a tot zgâlțâit, însă întârziere nu am avut. Și după cea mai nashpa aterizare am avut și cel mai nashpa control pentru că am stat la cea mai mare coadă de intrare într-o țară/oraș.

După cum am spus și în articolul de cazare, din aeroportul Peretola ne-am transferat la Florența în aprox 20 de minute cu tramvaiul 12 pe care l-am luat din stânga, imediat cum ieși din aeroport. Repet și aici că alternativa la tramvai erau autobuzele Vola care costau 6 EUR și veneau la jumătate de oră, față de tramvai care costa 1,5 EUR și circula la 5 sau10 minute, depinde de perioada zilei. Cu tramvaiul am mers până la ultima stație, Unita, care este prima după Gara Centrală din Florența, iar de acolo am ajuns în aprox 15 minute la hotelul nostru, Plus Florence, după cum am detaliat în articolul de cazare.

Via Nazionale a fost principala stradă pe care am mers zilnic de la hotelul nostru spre centru, o stradă plină de magazine, hoteluri și restaurante. Pentru că am ajuns târzi prima zi a fost de acomodare dar începând cu a doua zi s-a dus liniștea noastră. A început alergătura caracteristică, 18-20 de km zilnic și disperarea de a vedea cât mai multe. Ca să ne organizăm cât mai eficient am scris pe o hartă cu obiective programul de funționare pentru fiecare și… la drum.

Fiind mulți, am stabilit plecarea din fața hotelului la ora 9, în fiecare dimineață și în prima parte a zilei vizam câte un obiectiv, două, mai mari. Care, cum putea mergea la unul, două sau și mai departe toată ziua, până târziu în noapte. Cei mai puțin rezistenți sau care voiau să vadă altceva decât se vorbea de cu seară, sau în ordinea și ritmul lor, alegeau altfel. Alții se mai retrăgeau de voie când considerau că este suficient pentru ei și cam așa se desfășoară excursiile noastre în grup. Clar plecam la drum 20 dimineața, dar seara ajungeam 4, maxim 6. Restul se pierdeau pe drum la anumite momente ale zilei.

Pentru comoditate am fost în unanimitate de acord să ne cumpărăm Firenze Card pe care am dat 85 de EUR de persoană, care urma să ne fie foarte util 3 zile. L-am achiziționat de la punctul infoturistic de la Gara Centrală și tot acolo l-am validat pentru prima dată, pentru că acolo este una din intrările la Basilica Santa Maria Novella și cu ea ne-am început traseul turistic în Florența.

La fiecare obiectiv am prezentat cardul ăsta și am primit o chitanță cu care intram de fapt la obiectivul respectiv, sau un alt card cum a fost cazul la Complexul Duomo.

Pentru că citisem încă de acasă că dacă vrei să urci în cupola Domului trebuie făcută rezervare din timp, cum am ajuns în Piața Domului ne-am îndreptat spre Piazza San Giovani nr 7 (partea de vest a Pieței Domului), care este față în față cu intrarea în Baptisteriu, acolo unde pe baza cardului Firenze am putut să ne facem rezervarea. Eram pe 28 martie și primele locuri libere erau pe 1 aprilie, în ziua plecării noastre, așa că aveți grijă cu acest lucru, trebuie planificat din timp. Nu poți vizita cupola decât după 72 de ore de la rezervare, n-am înțeles de ce, dar pentru că aveam suficiente zile la dispoziție și am putut să ne rezervăm, nu ne-am mai întrebat.

Chiar dacă se spune că ai facilitatea de coadă rapidă cu ajutorul cardului și am citit că ar fi unul din multiplele beneficii ca să eviți imensele cozi, nu ai de fapt nici o facilitate, pentru că aproape toată lumea are cardul și stai la coadă cam peste tot. Din fericire, nu am avut parte de cozi foarte mari în acea perioadă. Doar la Dom am prins o coadă imensă, cea mai mare, dar nejustificată după părerea mea. La Baptisteriu am intrat fără coadă, la David, la fel…. în general peste tot am avut cozi de bun-simț. Mai mult am stat la cozile pentru verificarea bagajelor. Iar coadă rapidă cu cardul Firenze, am avut doar la Uffizi, unde un bodyguard ne-a băgat separat când ne-a văzut grup, dar oricum coada nu era prea mare.

Ce ne-a bucurat foarte mult este că Florența este un oraș mic. Îmi place când mă deplasez doar cu piciorul prin locurile unde ajung. Am senzația că mijloacele de transport, mai ales metroul, mă văduvesc de chestii. În afară de transferul la/de la aeroport și drumul la Siena într-una din zile, în Florența am mers numai pe jos. Nici nu cred că poți folosi mijloace de transport în Florența mai ales că prin centru, unde este marea majoritate a obiectivelor, nu circulă autobuze sau troleibuze.

Florența n-ar mai fi un muzeu în aer liber fără artiștii stradali pe care îi vezi peste tot în piețele importante, dar mai ales în fața Domului (pictori, caricaturiști) sau la Uffizi unde erau și statui umane.

Am rezervat 5 nopți pentru Florența pentru că am vrut să avem destul timp la dispoziție și ne-am gândit să luăm lucrurile lejer, dar ne-am trezit tot alergând de colo-colo și tot în criză de timp. Nu mai spun că după un timp ajungi la saturație și nu mai poți să asimilezi. De aceea, sfatul meu este să vizitezi Florența măcar de două ori și să alternezi artă cu altceva, muzee cu parcuri, piețe, terase…... pentru că altfel se produce o balamuceală de nedescris, cum de altfel s-a întâmplat și cu noi. Oricât am încercat să alternăm, a fost o concentrație prea mare de artă, care ne-a copleșit.

De asemenea, trebuie să menționez că ne-am învârtit de multe ori prin aceleași locuri pentru că orașul este mic și vrei, nu vrei calci de două ori într-un loc.

Fără să dezvolt prea mult despre obiectivele Florenței, pentru că au curs râuri de cerneală, și fără să-mi prind urechile în stiluri arhitecturale și colecții de artă, o să trec și eu în revistă parcursul nostru prin centrul istoric al Florenței, declarat Patrimoniu UNESCO încă din 1982 în speranța că povestea mea va ajuta pe cineva într-un fel sau altul.

Cum spuneam, chiar din centrul infoturistic de la Gara Centrală, de unde ne-am luat Firenze card, este una din intrările la Basilica Santa Maria Novella, una dintre cele mai vechi catedrale din Florența. Ea a dat și numele cartierului gării (Stazione Centrale Santa Maria Novela). Aici am făcut pentru prima data cunoștință cu arcuri și coloane, galerii, construite din marmură de toate culorile, așa cum de altfel, urma să vedem peste tot, capele, fresce, sala de mese, morminte și în general capodopere ale personalităților marcante de care vorbeam la început, care s-au născut sau au locuit la Florența. Este de reținut că toate bisericile mari din Florența sunt de fapt complexe care conțin biserica, cripte și partea de muzeu. Ieșirea din complex am făcut-o pe la intrarea principală cu o fațadă decorativă deosebită.

Apoi am mers la Basilica San Lorenzo cu fațada neterminată. Familia Medici a fost una dintre cele mai importante din istorie iar această biserică a fost patronată multă vreme de ea. În catedrală atrag atenția Amvoanele lui Donatello, care este înmormântat în biserică.

În stânga catedralei este Tezaurul (cu multe moaște) și Biblioteca Laurenziană, care conține o impresionantă colecție de cărți. Biblioteca mi-a plăcut foarte mult. Pentru Capela Medici am ieșit din biserică și am făcut stânga pe lângă clădire până am ajuns la intrarea pentru capelă. Sala (sau Capela) Prinților este o cameră funerară unde erau cavourile cu statui, dintre care cea mai impunătoare era a lui Cosimo I. Multe moaște și la Capela Medici și multe capodopere ale lui Michelangelo.

În Piazza del Duomo se află Domul, Clopotnița lui Giotto (Campanile), cu o structură pătrată, Baptisteriul Sf Ioan și Museo dell Opera del Duomo.

Domul din Florența (Catedrala Santa Maria del Fiore), este a patra catedrală ca mărime din Europa și reprezintă centrul orașului istoric iar de aici se poate începe explorarea orașului. Este foarte mare și opulent la exterior dar auster la interior. Pentru mine a fost o surpriză. Mă așteptam ca interiorul să fie cu totul altfel, mi s-a părut destul de simplu. La subsol este sit-ul arheologic cu relicve antice, excavate sub catedrală și mozaicuri foarte frumoase.

Alături de Dom, în Piața Domului este Clopotnița lui Giotto (Campanile) în care poți urca pentru o vedere asupra orașului. Pentru că a fost închis pentru public primele trei zile cât eram acolo și pentru că tot urcasem în diverse alte clădiri pentru panoramă, cănd s-a putut, nu ne-am mai urcat pentru că ar fi fost cam în același timp cu urcatul în cupolă și n-avea rost, ele fiind una lângă alta.

Vis-à-vis de Dom este Baptisteriul, o construcție octogonală care mi-a plăcut și la exterior și la interior. De admirat Porțile Paradisului cu scene din Vechiul testament și minunate basoreliefuri, dar este o îngrămădeală de nedescris în fața lor, nu reușești o poză. N-am înțeles de ce la Museo Opera dell Duomo, unde sunt expuse porțile originale am găsit doar câțiva turiști, dar asta ne-a permis să le admirăm în voie și să facem câte poze am vrut.

Palatul și Galeria Uffizi este locul care adăpostește cele mai valoroase picturi și sculpturi ale Renașterii italiene și probabil unul pe care nimeni nu-și permite să îl ocolească dacă ajunge la Florența. Cred că este pe primul loc în top obiective Florența. Ultimul reprezentant al familiei de Medici, Anna Maria Luisa, a lăsat moștenire o colecție de capodopere cu condiția ca Florența să nu le înstrăineze niciodată, iar un pasionat de artă cred că se simte în rai mergând prin cele 45 de camere ale galeriei în formă de U, fostă clădire de birouri, unde sunt expuse picturi, sculpturi sau broderii ale celor mai valoroși artiști ai omenirii.

Printre altele mi-a plăcut foarte mult Sala Tribuna și camerele 10-14 ale lui Botticeli. Atâta mi-a plăcut Primăvara, încât mi-am cumpărat de la magazinul de suveniruri o copie pe pânză, care acum este înrămat și stă frumos în sufrageria mea.

Din Galeria Uffizi ai o vedere spectaculoasă asupra râului Arno care străbate Florența și a podurilor peste el, mai ales a spectaculosului Ponte Vecchio.

Ponte Vecchio (Podul Vechi) , este cel mai vechi pod din Florența, singurul locuit și dacă în vechime pe el se făcea comerț cu carne, acum aici este principala stradă cu magazine de bijuterii. Și pe-o parte și pe alta sunt clădiri ceea ce nu-l face asemănător unui pod. Pe el ne-am plimbat de mai multe ori.

Ca să ajungem la Academia de Arte Frumoase (Galleria dell’Accademia) și să-l vedem pe David, imortalizat de Michelangelo dintr-o singură bucată de marmură, am plecat pe jos de la hotelul nostru, am trecut rapid prin Piazza San Marco și Piazza Anunziata, unde ne-am propus să revenim și după controlul cu care de-acum ne obișnuisem (fără sticle de băutură, nu cola, doar apă), am intrat în Academie în căutarea lui David. Cu toate că și aici sunt expuse capodopere sau lucrări mai puțin cunoscute, de departe turiștii vin la Academie pentru David, celebra sculptură a lui Michelangelo, găzduită aici. Am avut noroc să nu prindem aglomerație și să facem câteva poze cu David fără alți turiști în cadru.

Pallazo Riccardi a fost una din locuințele familiei Medici și s-a numit Palazzo Medici până a fost cumpărat de familia Riccardi, devenind astfel Palazzo Medici Riccardi. Palatul are o fațadă interesantă, care atrage atenția și se află situat între Dom și Basilica San Lorenzo. Interiorul nu este chiar ceea ce credeam. Am vizitat câteva camere în care a locuit familia și unde erau expuse câteva lucrări, capela palatului și curtea interioară. Atracția principală o constituie Capela Magilor cu o frescă frumoasă.

Palazzo Pitti este ceea ce mi-a plăcut mie cel mai mult din Florența. Se află pe malul sudic al râului Arno, în Oltrarno și poartă numele proprietarului inițial chiar dacă ulterior a fost cumpărat și a devenit principala reședință a familiei Medici. Palatul adăpostește mai multe muzee și galerii, ce conțin capodopere ale faimoșilor artiști. Galeria Palatină adăpostită în șase săli superbe, Apartamentele Regale, Galeria Costumelor, Muzeul Argintului, opulență, … totul mi s-a părut extraordinar și aici chiar mi-ar fi plăcut să zăbovesc mai mult.

Grădinile Boboli fac parte din complexul Pitti, alături de palat și cu toate că nu este o curte chiar somptuoasă ne-am plimbat până sus la Muzeul Porțelanului, pe care l-am vizitat și apoi stânga-dreapta pe aleile umbroase și încâlcite, admirând fântânile și statuile. În Grădinile Boboli a avut loc primul spectacol de operă din lume la nunta unui Medici. N-am plecat din grădini până nu ne-am așezat și noi pe iarbă și ne-am mai tras sufletul puțin.

La plecare ne-am abătut la peștera artificială Grotto Grande (Grota Mare) care era închisă dar cred că ne-a văzut cineva că eram mulți și a venit să ne deschidă. Grota are 3 camere cu statui și sculpturi și chiar dacă am mai văzut și altele prin grădini, aceasta este de departe cea mai spectaculoasă. La capătul aleii, în zona Espanadei Bachus sunt două statui de prizonieri daci care străjuiesc intrarea principală în parc.

Toate drumurile de la hotelul nostru ne aduceau în Piața Domului și de aici ne-am plimbat de mai multe ori către Piazza della Republica, una dintre cele mai vechi piețe din oraș, acum centru comercial, unde tot timpul erau spectacole stradale. Am trecut prin Mercato del Porcellino, o mică piață cu tarabe și ne-am făcut poze la Fontana del Porcellino, cu mâna pe botul porcului ca să avem noroc. Plimbarea noastră continua până în Piazza della Signoria și apoi pe Ponte Vecchio, singurul pod locuit. Cam ăsta era traseul în fiecare zi.

Muzeul Opera del Duomo era și nu era pe lista noastră, dar am văzut că deschidea mai devreme decât celelalte obiective și ne-am început o dimineață cu el. La sfârșit ne-am felicitat că am făcut-o. Aici sunt adăpostite porțile originale de la Baptisteriu, Poarta Paradisului, de Sud și de Nord, am văzut cum a arătat fațada Domului și Campanilei și am ieșit pe o terasă cu vedere la cupola Domului, proiectată de Brunelleschi. În muzeu este și Pieta lui Michelangelo, sculptată pentru propriul mormânt. Chiar n-am înțeles de ce au fost atât de puțini turiști la acest muzeu, este foarte, foarte interesant.

La Basilica Santa Croce (Biserica Sfintei Cruci) am ajuns pentru că voiam să vedem în principal mormintele personalităților Italiei care sunt îngropate aici: Michelangelo, Dante (doar sarcofagul), Machiaveli, Galileo Galilei, etc. Domeniul este destul de întins și în afară de catedrală sunt capele, o școală de pielărie, o curte interioară foarte mare și aici l-am întâlnit pe părintele Eugen din România, din păcate, la ieșire. El locuia acolo de mulți ani și ne-a spus că ne-ar fi putut fi ghid dacă ne întâlneam la timp.

Piazza Santa Croce din fața catedralei este loc de întâlnire pentru localnici și turiști și aici se țin piețele de Crăciun. Acum, însă, în fața catedralei am găsit machete care reprezentau oameni cu o sticlă de apă de 2 l în dreptul fiecăruia, care reprezenta un manifest public pentru munca în exces și un anunț că în anul care tocmai trecuse, aproape două mii de oameni au murit de epuizare.

Palazzo Vecchio (Palatul Vechi) este locul unde pașii ne-au dus des. Aflat în Piazza della Signoria, piața în formă de L care este dominată de Turnul cu Ceas, Fântâna lui Neptun, o copie a celebrului David dar și statuia ecvestră a lui Cosimo I. În partea dreaptă, cum te uiți la palat, este Loggia dei Lanzi, o galerie cu sculpturi, în aer liber.

Palazzo Vechio este legat tot de familia Medici, care a și locuit o vreme acolo, și a avut un rol politic în viața orașului, având mai multe denumiri de-a lungul vremii. Astăzi este sediul administrației Florenței și o parte muzeu. Am văzut apartamentele dar și harta lumii, așa cum a fost cunoscută la vremea aceea.

Intrarea la Turnul cu Ceas din Palazzo Vecchio este cu coadă sau fără, după cum ai noroc. Noi am stat 35-40 de minute, iar după ce am ieșit noi nu mai era coadă deloc. Unul ieșea, unul intra.

Muzeul Național Bargello care se află în palatul cu același nume, găzduiește lucrări adunate de peste tot din lume, în special sculpturi, dar am văzut și niște tapiserii foarte frumoase. De asemenea, clădirea a fost pe rând sediu de instituții, garnizoană dar și închisoare.

Într-o seară, după o zi super obositoare, am mai avut energia să mergem pe jos până la Piazzale Michelangelo, pe celălalt mal al lui Arno, în Oltrarno. Ea era pe listă încă de acasă și făcea parte din planul la care ne gândisem și anume să mai alternăm arta cu altceva ca să putem înghite cât mai mult. Am traversat primul pod din stânga lui Ponte Vecchio și am mers spre Piazzela Michelangelo care se află în vârful unei coline, un spectaculos punct de belvedere.

Am plecat spre piațetă pe lumină dar ne-a prins întunericul până acolo. După zidurile cetății este un pic de urcuș, apoi se tot urcă pe niște scări până sus, la piață, unde sunt balconașe și scări, terase și o vedere superbă asupra orașului. Și aici, ca în multe locuri din oraș, în mijlocul pieței am găsit o copie a lui David.

Ultima zi a fost cea cu rezervarea la Cupola Domului, făcută încă din prima zi, pentru 8,30 dimineața. Turul a fost ghidat, am aflat că la realizarea construcției cupolei s-au întâmpinat cele mai mari dificultăți din cauza greutății, că ea a fost finalizată de Brunelleschi și a reprezentat un model pentru Michelangelo când a proiectat cupola Sfântului Petru din Roma. Am urcat 463 de trepte înguste până la primul balcon, apoi am ajuns la al doilea, am gâfâit, dar am avut o vedere extraordinară asupra Pieței Domului și asupra Florenței. Dacă vă știți claustrofobi, e cam dubioasă urcarea asta în cupolă.

După vizitarea cupolei am luat micul dejun în Piața Signoria unde am vrut toate zilele să mă așez la o terasă, dar nu ne-am îndurat, că așa suntem noi zgârciți. Apoi ne-am despărțit și fiecare a avut program de voie până după amiază când era avionul.

Noi ne-am dus la Muzeul Pietrelor Dure pe care voiam neapărat să-l vedem. Ne-am ambalat cu el la Palatul Pitti unde am văzut niște mese demențiale dar și alte piese pe care scria că sunt făcute din piatră dură. Apoi am văzut în cardul pe care îl aveam că există un muzeu dedicat pietrelor dure și am ținut neapărat să ajungem. Cardul nu mai era valabil dar intrarea a costat doar 4 EUR așa că am intrat și ne-a plăcut foarte mult, vă recomand să-l vedeți. Nu este așa răsunător ca alte obiective din Florența, dar merită.

Ce mai voiam să facem înainte de plecare era să mai trecem o dată prin Piazza San Marco și Piazza Anunziata pentru că mai fusesem într-o dimineață dar am trecut prea repede pe acolo. Ce n-am putut să înțeleg după ce am ajuns de două ori în această piață, este de ce am găsit atât de puțini turiști aici pentru că nu mi se pare cu nimic mai prejos decât celelalte piețe faimoase din Florența.

În Piazza Santissima Annunziata este Muzeul Inocenței, cel mai vechi orfelinat din Europa, Muzeul de Arheologie și Basilica Annunzziata. N-aveam timp decât de una dintre ele, muzeele ne-ar fi luat mult mai mult timp așa că am ales Basilica Santissima Annunzziata care este extraordinar de frumoasă. Intrarea este gratuită și nu cumva să treceți pe lângă ea fără să intrați.

În drumul spre hotel am mai intrat în biserica din Piazza San Marco, pe lângă care mai trecusem de vreo 2 ori dar tot în grabă, către alte obiective. Și ea este foarte frumoasă. E bine de știut și că aici este un nod cu mijloace de transport dar și restaurant, baruri și cafenele.

Ne-am luat bagajele de la hotel, tramvaiul din stația Unita, din capătul străzii noastre, Via Nazzionale și direcția aeroport.

Aș vrea să recapitulez locurile de unde am văzut Florența de sus și să vă recomand și vouă: terasa galeriilor Uffizi de unde ai o vedere foarte bună către Turnul cu Ceas de la Palazzo Vecchio iar din capătul din dreapta, de la etaj, este o vedere demențială spre Ponte Vechio și podurile peste Arno. Noi am avut ghinion să avem soarele în față și să nu reușim poze spectaculoase, dar imaginea aceea a rămas în amintirea noastră. De asemenea, din Turnul Palazzo Vecchio, din cupola Duomului sau de la Piazzale Michelangelo ai vederi spectaculoase asupra orașului și ar fi bine să aveți cât mai multe dintre experiențele acestea.

Pe unde am mâncat/băut prin Florența. Trebuie să încep cu înghețata că doar suntem în Italia. De la gelateriile, campioni mondiali, până la cele artigianale, preferatele mele, am mâncat 2-3 înghețate pe zi, ca de obicei în Italia. Cea mai bună a fost cea artigianală de pe drumul spre Piazzela Michelangelo, după ce am trecut podul peste Arno, înainte de a trece de zidurile cetății. Următoarea cea mai bună a fost cea de la Venchi. Excelentă și cea mai bună ca preț. Am mai luat și plase cu înghețata cerând fără să mă uit la preț. Așa am dat 10 EUR pe două cupe de mi-a picat fața când vânzătoarea mi-a cerut banii. Și nici măcar n-a fost cea mai bună pe care am mâncat-o. La Venchi 2 cupe erau 3,20 EUR, asta așa ca și comparație. Și pe cea artigianală am dat mult dar măcar nu se compara, a meritat.

În ceea ce privește mâncarea, apropierea de Mercato Centrale a fost o binecuvântare pentru noi. Unii au mâncat acolo în fiecare dimineață, alții și seara, cert este că toți am mâncat cel puțin o dată - de două ori acolo. La parter și în jurul pieței sunt tarabe cu de toate, brânzeturi, carne, mirodenii, vinuri, fructe, legume, haine, dar la etaj sunt restaurante cu servire rapidă, mâncare și prețuri mai omenești. Noi am mâncat de prânz chiar a doua zi pentru că eram la obiective în zonă și ne-a plăcut foarte mult. Am împărțit cu soțul meu o porție mare de pui umplut cu ceva și jumătăți de cartofi în coajă, pe pat de salată (16 EUR) și am mai mâncat la Mercato Centrale în ziua a 4-a.

În altă zi am mâncat vită bună la o Chianineria, una din multele din oraș. Pe o stradă între Dom și drumul spre San Lorenzo și casa noastră aveau un meniu de 21,50 EUR/persoană (ofertă până la ora 17) cu vită+cartofi+salată+un pahar de vin și aici toată lumea a mâncat vită dar eu am ales un fel cu vițel, iar din partea casei am primit bruschete. Masa ne-a dus 50 EUR.

În zona Pieței San Lorenzo este și Pizzeria da Michele pe care o descoperisem noi la Napoli, aceea cu pizza bună de stă lumea la coadă cu bonuri de ordine. Nu puteam să plec din Florența fără să mănânc și acolo o pizza. La Florența nu am stat ca la Napoli la ditai coada dar era același sistem cu numere de ordine însă am avut norocul să nimerim o masă de 4 persoane într-o seară fără să așteptăm deloc. Am împărțit cu soțul o pizza Napoletana cu anchoa și cu o bere, o cola și coperta de 1,5 EUR ne-a costat 20 de EUR.

În ultima seară ne-am propus să ne reunim cu toții la o cârciumă, așa cum facem de obicei în excursiile noastre. Cei care au plecat cu un autobuz mai devreme din Siena, au avut misiunea de a căuta un loc în Florența unde să ne întâlnim și acela a fost Osteria 45, a Vioricăi din Constanța, unde am petrecut ca acasă.

Piața Mercado Centrale este plină de români. La un moment dat l-am întrebat pe unul unde putem să mâncăm și noi bine în Florența și ne-a trimis la Viorica din Constanța. Ne-a dat și un bilețel cu numele Osteriei ei și adresa, așa că cei care au fost responsabili cu alegerea locului unde să ne petrecem ultima seară, au ales-o pe Viorica, cârciuma ei fiind undeva prin spatele Domului. Când am ajuns noi, un pic mai târziu, pentru că am venit cu alt autobuz din Siena, i-am găsit pe ai noștri de gât cu Viorica, dansând și cântând de mama focului. S-a mâncat un steak excelent la Viorica, la 20 EUR porția, kg de vin a fost 13 EUR (pentru noi), un tiramisu bun, iar digestivul a fost din partea casei. A dansat Viorica cu noi de să-și rupă pingelele, cred că îi era dor tare. Am făcut poze, i-am promis că o să revenim și ea ne-a promis că ne va căuta când va veni în România și că vrea să meargă în concediu cu noi.

În drumurile noastre am văzut o coadă imensă la sandvich-uri cu porcheta la ieșirea de la Uffizzi, pe strada din spate (între Uffizi și Palazzo Vechio), dar nu ne-am îndurat să stăm, oricâtă poftă ne făcuse, all’Antico Vinaio. În ultima zi, după cupolă, am zis să mai încercăm dimineața că n-o fi coada la fel de mare și să ne țină loc de mic dejun și prânz. Numai că am ajuns la 9,30 și deschidea la 10,30 iar noi tot n-am avut răbdare să așteptăm. Cei care au avut și au mâncat au zis că a fost bun dar nu așa cum se așteptau. Cam pâinos și crocant, a costat 5 EUR.

Noi ne-am dus în Piazza Signoria și am zis că ne permitem și noi o leneveală la soare, la una din terasele de acolo la care tot poftisem în fiecare zi. Nu ne-am oprit la o masă principală, dar măcar la un mic dejun modest, puteam. Așșș… Am mâncat un mic dejun american iar soțul unul italian, ambele cu cafea, ne-a costat 20 de EUR și ne-a intrat fix la o măsea.

Seara târziu, când ne îndreptam spre casă, am mai intrat în baruri aproape de casa noastră unde beam câte un aperol sau mâncam ceva ușor (crostini, în general, un mix de bruschete bune) și asta ne costa cam 15 EUR.

Am apelat și la mâncarea stradală și de câteva ori am mâncat câte un triunghi de pizza sau alte prostioare la care pofteam. Eu zic că nu trebuie să-ți faci griji cu mâncarea la Florența pentru că se găsește pentru toate gusturile și toate buzunarele.

Și în sfârșit i-am dat de cap. Poate nu așa cum îmi doream dar, repet, Florența este singurul loc în care am fost din care n-am putut să leg un articol așa cum se întâmplă de obicei.

De la Florența nu am rămas cu regrete pentru că și dacă mai aveam zile de stat acolo, nu mai puteam să asimilăm. Așa că de data asta am făcut cam tot ce ne doream, singurul regret fiind că nici aici n-am redus ritmul în care ne mișcăm și faptul că nu ne oprim mai des să căscăm gura pur și simplu la stradă. Dar sperăm într-o dată viitoare când vom vedea ce n-am văzut și poate o s-o savurăm mai liniștiți. Singurul care mai era pe listă și nu ne-a ieșit a fost Fiesole care se afla la 8 km de noi și unde am fi ajuns într-un sfert de oră cu un autobuz din Piazza San Marco, de lângă noi, dar atâta l-am amânat că n-a mai fost să fie.

Nu e cazul să recomand Florența. Este printre cele mai frumoase orașe ale lumii și cred că este foarte dorit de orice turist. Așa că dacă ați fost, să vă fie de bine, dacă nu, vă doresc să-i vină rândul cât de repede.

---

VIZUALIZĂRI: 9678 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI