Cetatea Feldioara – renașterea unei fortificații

TIPĂREȘTE

Haiducind spre Târgu Mureș și Bistrița de mai multe ori, atât anul trecut, cât și anul acesta am observat „cuibul de vulturi” așezat semeț în coasta Feldioarei. Cu mult timp în urmă pe acel promontoriu se zăreau doar câteva fragmente de ziduri, azi situația s-a schimbat radical. Am așteptat răbdător anunțul încheierii lucrărilor și deschiderea cetății. În toamna trecută s-au terminat amplele lucrări de refacere și a fost recepționată oficial fortificația, urmând să se mai desfășoare câteva amenajări (muzeu, drum de acces, parcare) și angajarea personalului necesar funcționării obiectivului. Chiar am scris în toamnă pe FB un mesaj către Centrul de Informare Turistică din Feldioara pentru a obține informații privind deschiderea pentru vizitatori – nu au putut da un termen.

La început de mai 2018 aveam iar drum prin zonă și am căutat știri recente despre cetatea de altădată a teutonilor din Țara Bârsei. Astfel, am aflat că cetatea se poate vizita, cu aprobarea CIT Feldioara, urmând ca peste câteva luni să se deschidă oficial. Nu am stat pe gânduri și la mijlocul săptămânii trecute, la ora 07.55 poposeam în fața Centrului, aflat în mijlocul localității pe str. Octavian Goga. Nici nu mă gândeam că voi găsi pe cineva acolo, la acea oră matinală, dar d-na Mihaela B. era la datorie – amabilă, bine pregătită. Am stat 15 minute de vorbă, am primit materiale de informare (CIT Feldioara este bine aprovizionat cu aceste materiale) și mi s-a confirmat faptul că cetatea se poate vizita, chiar dacă oficial nu s-a deschis publicului. Vorba doamnei, este păcat să vină turiști de la sute de km depărtare și să nu poată vedea cetatea, este vorba de înțelegere și promovare.

Feldioara. La doar 20 km distanță de Brașov, într-o zonă colinară din apropierea râului Olt, accesibilă prin E 60 (DN 13), se află așezarea Feldioarei. Cursurile de apă din jur și pădurile întinse au constituit un factor determinant pentru comunitățile neolitice de a se stabili pe platoul dominant. Habitatul uman a supraviețuit preistoriei, apoi s-a dezvoltat intens în epoca medievală, astăzi Feldioara fiind o comună cu peste 6000 de locuitori.

În a doua jumătate a secolului al XII-lea se așează aici coloniști germani, iar peste puțin timp cavalerii teutoni își stabilesc sediul stăpânirii lor de doar circa 15 ani asupra Țării Bârsei în mica așezare germană a coloniștilor – Marienburg (Cetatea Sfintei Marii), protectoarea cavalerilor. Aici construiesc o fortificație pe un platou de circa 25 m înălțime care le oferă o poziție strategică asupra întregului teritoriu. Tot în secolul al XIII-lea se construiește și impunătoarea biserică catolică patronată de Sfânta Maria.

În evul mediu așezarea a fost înconjurată de un zid prevăzut cu turnuri de apărare care includea satul, biserica parohială, cimitirul și cetatea propriu-zisă. După plecarea teutonilor în fortificație funcționează o mănăstire, apoi până în secolul al XVII-lea – perioada maximă de dezvoltare a sistemului defensiv – se construiesc ziduri, turnuri, elemente de apărare suplimentare. Cetatea devine una țărănească, destinată protejării comunității locale. În veacul al XIX-lea, atunci când funcția militară dispare, cetatea este întreținută și reparată fiind loc de întâlnire a locuitorilor. Treptat zidurile se degradează iar cetatea Feldioarei cade în ruină; abia în 2013 încep lucrările de refacere.

Localizare și acces. Cetatea Feldioarei este amplasată în marginea de est a localității cu același nume, pe un pinten în apropierea Oltului. Din drumul național se poate ajunge pe două căi, ambele ieșiri fiind în curbă: pe str. Mihai Eminescu sau pe str. Octavian Goga, ultima fiind și artera centrală a comunei. Strada Octavian Goga e formată din două căi de rulare separate pentru fiecare sens, în mijloc aflându-se spații verzi, un parc, Centrul de Informare Turistică, statuia lui Petru Rareș (implicat într-o luptă în zona Feldioarei), Liceul „Petru Rareș”, biserica „Sf. Maria”. În dreptul bisericii se termină covorul asfaltic și pe o distanță de 300 m se parcurge un drum pietruit până la o mică parcare improvizată (urmează a se amenaja un spațiu mult mai mare).

Din informațiile primite la CIT Feldioara am înțeles că s-a stabilit prețul biletelor de acces: 15 lei/adult și 5 lei/copil, elev, student. Noi nu am plătit nimic, chiar în acea zi avea loc concurs pentru angajarea personalului (casier, supraveghetor etc.). S-au încheiat parteneriate cu organizatorii marilor festivaluri de muzică (Untold, Neversea) astfel că cei care prezintă brățările de la festival intră la Cetatea Feldioara plătind un tarif redus.

Vizita la cetate. Am parcat lângă o autorulotă cu număr de Germania din care tocmai coborau doi bătrânei, soț și soție. Am schimbat câteva vorbe, dormiseră sub zidurile cetății și vroiau să se îndrepte către Transalpina, dar aflaseră că e închisă încă (aveau atașate două biciclete).

Un drum îngust de acces, pavat cu piatră cubică și închis între ziduri scunde ne conduce către poartă; la începutul traseului găsim panouri informative, plasate de altfel lângă fiecare punct de interes din cetate. Cetatea are o formă oarecum ovală, urmărind traseul formei de relief pe care e construită; dimensiunile nu sunt foarte mari, circa 77 m lungime și 28 m lățime. Ne uităm cu admirație la zidul de incintă înalt de 6 m și gros de peste un metru și jumătate unde apărătorii pândeau în spatele meterezelor și se pregăteau să arunce lichide încinse pe gurile speciale (masiculi).

Cetatea este prevăzută cu patru turnuri de apărare, situate în cele patru puncte cardinale. Ajungem în fața gangului carosabil care străbate turnul sudic de acces, prevăzut cu hersă (acel grilaj cu țepi). În stânga și dreapta se observă elementele de arhitectură defensivă numite zwinger – un fel de „țarcuri” exterioare care îngreunau și mai mult sarcina atacatorilor (dublau zidurile principale și limitau desfășurarea trupelor și armamentului de asediu). Lângă poartă, în dreapta, pornește zwinger-ul de sud-est – acolo a fost descoperit un cuptor de pâine cu vatră de foc circular și boltă de cărămidă, accesibil din cetate.

Pătrundem în curte unde suntem plăcut impresionați de schelăria de lemn aferentă drumului de strajă. Alei pavate, spații verzi, spații pietruite în interiorul clădirilor descoperite de arheologi, plăcuțe informative – toate se găsesc într-un spațiu relativ redus ca dimensiuni. Am urcat pe drumul de strajă și am admirat cetatea în splendoarea sa, am privit prin metereze către peisajele verzi ale Țării Bârsei. Turnurile de est și de vest sunt accesibile și de la nivelul drumului de strajă, camerele de la parter și etajele 1 și 2 urmând a fi utilizate drept muzeu (cu piese etnografice adunate din zonă de la localnici și mărturii arheologice din timpul săpăturilor de salvare). Am admirat ancadramentele de piatră ale ușilor de acces în turnuri, păstrate parțial.

În curte, în partea de est au fost descoperite ruinele unei mănăstiri, edificată după anii 1225 peste fortificațiile teutone. Aceste clădiri sunt marcate în teren prin ziduri refăcute la nivelul solului; mănăstirea a fost distrusă de un incendiu și nu a mai fost refăcută. Biserica mănăstirii, aflată în mijlocul curții, are dimensiuni modeste (circa 17 m lungime pe 8 m lățime) și este formată dintr-o sală dreptunghiulară și o absidă semicirculară unde se afla altarul. Posibil să fie construită de călugării cistercieni care dețineau Feldioara la 1240.

Alt element pus în valoare este fântâna căptușită cu piatră de râu, care asigura aprovizionarea cu apă a celor din cetate, apă aflată la circa 30 m adâncime. Am ieșit pe o deschizătură din zidul nordic de incintă și am descoperit urmele zidului teutonic. Construit din piatră, cu o grosime de 2 m la bază, zidul se păstrează în exteriorul actualelor fortificații medievale, pe latura de nord și, parțial, pe cea de vest. Descoperirile arheologice (monede, pinteni) și datările cu radiocarbon au demonstrat construirea sa la începutul secolului al XIII-lea, în epoca teutonilor din Țara Bârsei.

Am ieșit din cetate după circa 40 de minute trecând pe lângă fundațiile unor clădiri medievale utilizate în caz de asediu pentru depozitarea proviziilor, adăpostirea uneltelor, refugiu. Vizita va dura probabil circa o oră atunci când vor fi amenajate și expozițiile din turnurile cetății.

Concluzii. Mi-a plăcut cetatea refăcută de la Feldioara, peisajele observate de pe drumul de strajă sunt drăguțe, informațiile de pe panori sunt arhisuficiente pentru un vizitator cât de cât interesat de istoria obiectivului. În momentul în care se vor finaliza și lucrările la parcare și toaletă publică, precum și la drumul de acces, vă recomand o vizită la Marienburg, la Cetatea Feldioarei. Se poate explora și acum, dar muzeul va completa în mod fericit istoria locurilor. Dacă comunitatea locală va reuși punerea în valoare și a Bisericii Evanghelice „Sf. Maria” (lăcaș de cult construit în secolul al XIII-lea cu valențe defensive) Feldioara va reuși prin cele două monumente (cetatea și biserica) să concureze din punct de vedere turistic cu Rupea.

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 2852 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI