ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.10.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2024
DURATA: 1 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

La pas printr-o poveste frumoasă

TIPĂREȘTE URM de aici

Iubesc orașele transilvane, dar și mai mult pe cele medievale. Nu mă întrebați de ce, fiindcă nu știu să vă răspund. Fiind născută și crescută în” Regat” , orașele de peste munți au, pentru mine, un farmec aparte, un quelque-chose, un aer de mister.

Mereu mi-am dorit să vizitez măcar unul. Ce-i drept, prin 1978, pe când aveam 12 ani, am vizitat Sibiul. Mare lucru nu-mi amintesc de atunci. Doar că am dormit la Hotelul Sport de pe strada Școala de Înot și că am mâncat cea mai bună pâine caldă.

Anii au trecut, eu tot visam la orașele cu iz romantic, până când, într-o bună zi, dorința urma să mi se împlinească și pașii să mă poarte pe străzile medievale ale Mediașului.

5 Octombrie 2024

După o zi lungă, în seara zilei de 4 octombrie mă revedeam cu buni și dragi prieteni AFAiști strânși  laolaltă de inimosul @Marius 72. Gașca frumoasă avea în plan o drumeție pentru sâmbătă dimineață. Mi-aș fi dorit să pot merge și eu cu ei, dar” rana din pulpă nu mă lasă” , cum zice Peneș Curcanul.

Așa că am rămas să vizitez Mediașul.

Mediaș, mai demult Medieș, este al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu, Transilvania, România. Orașul este așezat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare, la o distanță de 39 km de Sighișoara și 41 km de Blaj. Mediaşul este aşezat în inima Ardealului, în judeţul Sibiu, pe valea râului Târnava Mare. Atestat documentar în anul 1267, Mediaşul este un adevărat muzeu în aer liber. Monumente istorice şi de artă medievală sunt distribuite pe întreaga suprafaţă cuprinsă între zidurile cetăţii oraşului

 zice tanti Wiki

Dar nu am fost singură în aceasta plimbare.

Am plecat de la apartamentul care m-a găzduit vezi impresii și la puțin timp am intrat într-o lume a poveștilor cu cavaleri și prințese. Mergeam pe o strada cu iz medieval și nici nu știam unde să privesc mai întâi. Strada Stephan Ludwig Roth, stradă cu sens unic, mi-a condus pașii spre Centrul Istoric, Acolo, în Piața Cetății, am găsit Parcul Ferdinand. Deși toamnă, parcul era verde și plin cu flori.

Plouase și aerul era curat. Mirosea a toamnă, a frunze aramii și a melancolie.

Acolo am făcut ” joncțiunea” cu un prinț și o prințesă, @Cornel și fiica lui, Ana, care m-au însoțit în poveste. Cum îi stă bine românului, plimbarea noastră a început cu o pauză de cafea și povestit.

Apoi am plecat spre Turnul Înclinat, care nu era foarte departe de Parcul Ferdinand.

Niciodată când plec să vizitez ceva, nu mă informez dinainte. Îmi place să descopăr, să aflu de la fața locului, de la oamenii  de acolo ce și cum. Apoi citesc.

Așa am făcut și atunci. Am pornit pe străduțele frumoase, înguste și cam in pantă și am ajuns la porțile unui castel. De fapt, era Biserica Evanghelica Sf. Margareta. Alături, lipit (cred că face parte din același corp de clădire) se află Liceul theoretic Roth-Oberth. Clădirea m-a impresionat. Este ceva să înveți în mijlocul istoriei!

Am intrat printr-un portal (ce SF sună, dar așa se numește) într-o curte interioară curată, bine întreținută.

După câteva fotografii pe acolo, am intrat în biserică. Taxa este de 15 lei / adult, 5 lei / copil.

Eram singurii vizitatori la acea oră, dar doamna de la intrare a fost un ghid excelent. Vorbea cu atât de mare pasiune despre clădirea bisericii și răspundea cu atâta bucurie la TOATE întrebările noastre, încât nu ne săturam s-o ascultăm. Ba mai puneam și noi întrebări suplimentare, doar din plăcerea de a o asculta.

Așa am aflat că actuala biserică este, de fapt a treia construcție. Prima a fost o bisericuță mica, menită să serveasca satul Mediaș de pe atunci. Cum populatia a crescut, Mediașul devenind târg, și biserica a trebuit” upgradată” . Așa a apărut a doua, pe locul primei clădiri. În timp, din cauza deselor atacuri inamice, condiția majoră care se impunea, era ca în curtea fortificată a bisericii să încapă TOATĂ populația orășelului. Astfel, pe la apromaxiv 1300, a început construirea actualei biserici. Construcția s-a întins pe mai mulți ani și în mai multe etape, cum putem afla ș de aici: primariamedias.ro/portal/ ... 66?opendocument

În interior, pe peretele de la intrare, se mai află câteva fresce de prin 1300 și ceva. Se deslușesc greu, dar eu am încercat să le fotografiez. Nu sunt mișcate pozele, așa arată frescele.

Construcția de bază s-a terminat în 1488, dar ulterior s-au mai adus îmbunătățiri. Turnul bisericii sau Turnul Trompeților a fost înălțat în anul 1550, înălțimea actuală fiind de 68,5 m și are o deviație de 2,28 m de la verticală, din cauza unor erori constructive.

Este cel mai înclinat turn din România și al doilea din Europa, după faimosul Turn din Pisa (Italia), cum aveam să aflăm atunci. Cu ocazia supraînălțării sale, coiful turnului a fost încadrat de patru turnuri de colț care simbolizează dreptul orașului de a pronunța pedeapsa capitală (jus gladii). Trompetistul orașului locuia într-unul dintre turnulețe și dădea de știre cetățenilor prin sunetele de trompetă apropierea dușmanului, izbucnirea incendiilor și intrarea în oraș a principelui sau a altor înalți demnitari. Așa a ajuns să fie numit Turnul Trompeților

Deși a trecut prin multe invazii, atacuri, incendii, biserica NU A ARS NICIODATĂ.

Interiorul ei este impresionant prin simplitate. La data vizitei noastre, era decorat în ton cu toamna.

Pe unii stâlpi erau tăblițe negre cu numere scrise mare, cu alb. Buna doamnă a raspuns întrebării mele: numerele reprezentau cânturile ce vor fi cântate a doua zi la slujbă.

Erau și covoare pe pereții opuși intrării. Ele reprezentau donații ale negustorilor, inclusive turci. Erau originale și arătau încă bine, în ciuda timpului trecut peste ele.

Orga bisericii, decorata în stil baroc, are o acustica perfecta, cu 24 registrii sonori si peste 1300 fluiere.

Mai era și o scară melcată și cam îngustă. Eu nu am avut curajul s-o urc, desi la urcare ar fi fost ușor. Mi-a fost teamă de coborâre.

Turnul Înclinat are și legende. Le puteți citi aici: Turnulînclinatalbiserici ... veștisăsești

Mi-a plăcut foarte mult această vizită. Mi-a dat o stare de bine, de liniște, de lumină în suflet. Bine, la această stare au contribuit și însoțitorii mei. Mereu, când sunt cu prieteni dragi, am aceste stări.

Cerul se supărase pe noi si se încrunta, așa că am pornit cătinel spre locurile noastre de mas. În scurt timp avea să plouă.

Dar, dacă am început cu o pauză, se cădea să terminăm tot cu o pauză.

Această a doua pauză a fost una dulce la propriu, la Cofetăria Lidia, de pe aceeași stradă Stephan Ludwig Roth, la nr. 6, tot într-o casă veche și frumoasă.

Apoi ne-am urmat drumurile către cazările noastre, pentru odihnă.

Avea să urmeze Seara Festivă, o seară de neuitat prea curând pentru noi toți.  

Promit că o voi povesti.


[fb]
---
Trimis de Zoazore in 23.10.24 15:29:49
Validat / Publicat: 23.10.24 16:00:40
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MEDIAȘ
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Grecia, Bulgaria, Romania

VIZUALIZĂRI: 623 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Zoazore); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Complexul Castelului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41600 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

ANILUPHONE
[23.10.24 16:57:26]
»

Nu-mi vine să cred că au trecut 7 ani de când mă plimbam și eu pe acolo... plimbare despre care am scris și eu la vremea respectivă și mai ales cât ma impresionat vizita bisericii Sf. Margareta!

Văd că nu s-au schimbat lucrurile prin oraș, doar taxa de acces s-a mărit, în rest același aer medieval...

Felicitări pentru plimbare și relatare... cât privește întâlnirea voastră aștept povestea...

Mitica49
[23.10.24 17:32:00]
»

Nu am fost niciodată în Mediaș, dar, după cele scrise de tine, ar merita vizitat, cu atât mai mult cu cât și mie îmi place să mă plimb pe străduțe, eventual pietruite, pentru că au un nu știu ce care te îndeamnă să faci pași, cu clădiri vechi, împreună având farmecul lor.

Ai făcut o treabă minunată și poate nu era așa dacă nu începeai/începeați cu o pauză tradițională românească.

Aștept scrierea referitoare la petrecere.

Să auzim de bine!

doinafil
[23.10.24 18:46:16]
»

Bună alegere ai făcut să rămâi în oraș. Nu trebuie să forțezi nici cu urcatul și nici cu coborâtul, acum, după recenta operație!

Mă bucur că i-ați întâlnit pe prinț și pe prințesă și că ați făcut împreună plimbarea și vizita celor văzute!

Nu știam nimic despre acel Turn al Trompeților, iar de faptul că are o înclinație atât de mare față de bază, eu nu-mi dau seama, nici din pozele tale, dar nici din cele găsite pe net! Asta, cred, din cauză că el nu poate fi pozat, ca cel din Pisa, de ex., care nu are alte clădiri apropiate de el.

La Mediaș, după cum se vede în ambele calupuri de poze, turnul e înconjurat de clădiri apropiate lui, și nu-ți dai seama de înclinare

Aștept și eu să ne povestești cum a fost petrecerea! Până atunci, ca de obicei, mulți

nicole33
[23.10.24 22:01:10]
»

@Zoazore:

După ce am depăşit şocul iniţial cauzat de vederea rubricii în care postează Zozo, am început să citesc articolul şi apoi să mă uit şi la poze.

Să vă fie de bine plimbarea!

Un traseu perfect început cu o cafea şi terminat cu o prăjitură Aşa DA!

Strada Stephan Ludwig Roth, stradă cu sens unic, mi-a condus pașii spre Centrul Istoric, Acolo, în Piața Cetății, am găsit Parcul Ferdinand. Deși toamnă, parcul era verde și plin cu flori.

Am fost surprinsă de multitudinea de flori şi de verdeaţă din parc. Nici nu ai zice că poza P10 este făcută la început de octombrie

Apoi am plecat spre Turnul Înclinat, care nu era foarte departe de Parcul Ferdinand. Niciodată când plec să vizitez ceva, nu mă informez dinainte. Îmi place să descopăr, să aflu de la fața locului, de la oamenii  de acolo ce și cum. Apoi citesc.

Asta-i calea cea mai sigură să te rătăceşti Acum ai avut noroc Companionii tăi s-or fi orientat mai bine în spaţiu

nicole33
[23.10.24 22:21:10]
»

@Zoazore:

Gașca frumoasă avea în plan o drumeție pentru sâmbătă dimineață. Mi-aș fi dorit să pot merge și eu cu ei, dar” rana din pulpă nu mă lasă” , cum zice Peneș Curcanul.

La fel cum ţi-a scris şi Doina într-un ecou anterior, ai procedat foarte bine şi ai fost realistă, chiar dacă entuziasmul care te caracterizează te-ar fi îndemnat să încerci să fii alături de colegii mai sănătoşi, în sensul de neoperaţi relativ recent, şi cu o altă condiţie fizică decât tine.

Dacă reuşeam să ajung la Mediaş aşa cum îmi propusesem, eu aveam alt plan, nu de drumeţit pentru că nu aş fi vrut să încurc pe nimeni, ci tot de plimbare. Aş fi cerut organizatorilor programul turului de a doua zi, aş fi ales ce mi s-ar fi părut mai interesant şi dacă reuşeam să vizitez măcar jumătate din obiectivele de pe listă, m-aş fi declarat perfect mulţumită. Pierdeam ghidajul unor cunoscători, este adevărat, dar bântuiam în ritmul meu, posibil tot aşa cu pauze dese

Este cel mai înclinat turn din România și al doilea din Europa, după faimosul Turn din Pisa (Italia), cum aveam să aflăm atunci.

Eu am aflat acum din articolul tău.

Din păcate, nu l-am văzut nici pe cel din Pisa, altfel decât în fotografii, şi nici pe cel al Tompeţilor, dar o veni şi rândul lor cândva.

Felicitări pentru articol, pentru întâlnirea cu prietenii şi pentru că ai reuşit să vizitezi un frumos oraş medieval, aşa cum îţi doreai demult!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[24.10.24 08:36:42]
»

@ANILU:

Nu-mi vine să cred că au trecut 7 ani de când mă plimbam și eu pe acolo... plimbare despre care am scris și eu la vremea respectivă și mai ales cât ma impresionat vizita bisericii Sf. Margareta!

Bine te-am regasit! Ma bucur ca ti-am readus amintiri fumoase! Woow! 7 ani...

Da, Mediasul este un oras frumos. Greu accesibil pentru mine acum, dar multumita oamenilor providentiali din viata mea, nu imposibil.

Si da, mi-a placut mult sa ma plimb pe stradutele acelea cu aroma de toamna si de poveste.

Voi scrie si despre petrecerea de sambata seara (ca pe cea de vineri am ratat-o), doar sa prind putin timp si inspiratie.

Multumesc pentru vizita, ecou si aprecieri!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[24.10.24 08:43:04]
»

@Mitica49:

Nu am fost niciodată în Mediaș, dar, după cele scrise de tine, ar merita vizitat, cu atât mai mult cu cât și mie îmi place să mă plimb pe străduțe, eventual pietruite, pentru că au un nu știu ce care te îndeamnă să faci pași, cu clădiri vechi, împreună având farmecul lor.

Nici eu nu am mai fost de foarte multa vreme pe acolo. Mediasul nu l-am vazut niciodata.

Noi, "regatenii" nu suntem obisnuiti cu orase asa... medievale, cu turnuri si fortificatii.

A fost o mare placere sa ma plimb pe acolo, sa descopar, sa "simt" orasul!

Merita sa-i aloci macar o zi

Cat despre Petrecere, cum i-am spus si lui @ANILU, sa prind putin timp si putina inspiratie!

Multumesc pentru vizita, ecou si aprecieri!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[24.10.24 08:53:53]
»

@doinafil:

Bună alegere ai făcut să rămâi în oraș. Nu trebuie să forțezi nici cu urcatul și nici cu coborâtul, acum, după recenta operație!

Ei, la cum ma stii tu de "viteaza", as fi plecat cu ei in drumetie. Dar plouase si m-am temut sa nu alunec. In plus, i-as fi incetinit mult si n-as fi primit in nici un caz felicitari!

Nu știam nimic despre acel Turn al Trompeților, iar de faptul că are o înclinație atât de mare față de bază, eu nu-mi dau seama, nici din pozele tale, dar nici din cele găsite pe net! Asta, cred, din cauză că el nu poate fi pozat, ca cel din Pisa, de ex., care nu are alte clădiri apropiate de el. La Mediaș, după cum se vede în ambele calupuri de poze, turnul e înconjurat de clădiri apropiate lui, și nu-ți dai seama de înclinare

Nici eu nu stiam despre acest Turn. Nu se vede inclinarea din unghurile pozate de mine. El este inclinat cumva spre spate din unghiul pozat de mine.

Stiu ca toti asteptati Petrecerea, dar am nevoie de putin timp si inspiratie sa scriu.

Multumesc pentru vizita, ecou si aprecieri!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[24.10.24 09:08:15]
»

@nicole33:

După ce am depăşit şocul iniţial cauzat de vederea rubricii în care postează Zozo, am început să citesc articolul şi apoi să mă uit şi la poze. Să vă fie de bine plimbarea! Un traseu perfect început cu o cafea şi terminat cu o prăjitură  Aşa DA!

Fiindca Turnul apartine Bisericii, asta a fost incadrarea. Plimbarea a fost frumoasa si relaxanta, desi strazile cu piatra cubica umeda mi-au pus unele mici probleme

Nu asa este treaba romaneasca? Pauzele lungi si dese...

Am fost surprinsă de multitudinea de flori şi de verdeaţă din parc. Nici nu ai zice că poza P10 este făcută la început de octombrie

Si noi am fost placut surprinsi. Marea grija pentru detalii, pentru curatenie, pentru frumusete mi-au bucurat ochii si sufletul

Asta-i calea cea mai sigură să te rătăceşti  Acum ai avut noroc.   Companionii tăi s-or fi orientat mai bine în spaţiu

Am spus ca nu am citit despre Turn, nu am spus ca nu m-am orientat unde este si cum pot ajunge. In plus, in P08 este un indicator care "duce de mana" spre obiectiv.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[24.10.24 09:36:35]
»

@nicole33:

La fel cum ţi-a scris şi Doina într-un ecou anterior, ai procedat foarte bine şi ai fost realistă, chiar dacă entuziasmul care te caracterizează te-ar fi îndemnat să încerci să fii alături de colegii mai sănătoşi, în sensul de neoperaţi relativ recent, şi cu o altă condiţie fizică decât tine.

Ma stii "viteaza", dar nu cred ca ma stii ca as fi "tampitica" sau sinucigasa. Tin, totusi, la sanatatea si integritatea mea corporala. Mai ales ca am trecut prin multe incercari in ultimul timp. Cat despre conditia mea fizica... la cat "sport" am facut in tot acest timp, este destul de buna. Doar schiopatatul ma incetineste. Rezistenta la efort este inca buna.

Dacă reuşeam să ajung la Mediaş aşa cum îmi propusesem, eu aveam alt plan, nu de drumeţit pentru că nu aş fi vrut să încurc pe nimeni, ci tot de plimbare. Aş fi cerut organizatorilor programul turului de a doua zi, aş fi ales ce mi s-ar fi părut mai interesant şi dacă reuşeam să vizitez măcar jumătate din obiectivele de pe listă, m-aş fi declarat perfect mulţumită. Pierdeam ghidajul unor cunoscători, este adevărat, dar bântuiam în ritmul meu, posibil tot aşa cu pauze dese

Nu stiu daca a existat un program scris, dar seara, la apartament, @Marius 72 ne-a povestit una dintre legendele Turnului, cea cu fata frumoasa. Legendele se regasesc aici: Turnulînclinatalbiserici ... veștisăsești

Mi s-a parut a fi cel mai important obiectiv. Poate ca voi fi judecata ca nu am vazut DECAT acest obiectiv, dar asa am gandit eu, mai ales ca deja picura si urma si o Seara Festiva. Voiam sa fiu fresh.

Multumesc pentru vizita, ecou si aprecieri!

Yolanda
[28.10.24 09:11:18]
»

@Zoazore: cred ca a fost minunat!

Daca veneam si noi (de data asta eram în Provence) sigur eu te acompaniam la plimbare pe stradutele medievale, am si eu o problema la genunchiul stâng ce nu-mi permite plimbari "periculoase"!!

Am vizitat si noi centrul istoric si am fost încântata, sa mai povestesti!

Sanatate si spor la scris!

gojavalerPHONE
[28.10.24 19:22:56]
»

Niciodată când plec să vizitez ceva, nu mă informez dinainte. Îmi place să descopăr, să aflu de la fața locului, de la oamenii de acolo ce și cum. Apoi citesc.

Excelentă abordarea, până la urmă nu acesta este scopul, să îți inoportunezi mintea cu date seci și scrieri despre diverse fapte și întâmplări ale altora, fără să fii văzut vreodată acel loc, și deci cum ziceam, mai ales înainte de 'prima întâlnire' cu obiectivul turistic, cu destinația, cu scopul vizitei... Eu las să mă surprindă, să se manifeste așa cum este în realitate, fără prejudecățile mele și fără așteptări și, mai ales, cu multă deschidere față de acel obiectiv turistic... Emoția este asemănătoare cu cea dată de 'prima întâlnire' care te neliniștește , te freamătă dar te și atrage... E, așa mai zic și eu turism. Așa mai zic și eu review-uri, poveste în care găsim oamenii cu emoția, cu surprinderea și cu amprenta lor, într-un tablou laolaltă cu acel obiectiv despre care ni se povestește.

Recunosc, nici eu nu am mai poposit în Mediaș vreodată, de trecut am trecut de multe ori, am oprit preț de câteva minute poate o oră maxim, dar să îl iau pe-ndelete cât de cât nu am mai făcut-o, și uite că am avut ocazia acum, cu întâlnirea noastră, care să crească într-un an cât altele în zece!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[30.10.24 12:14:29]
»

@gojavaler:

Excelentă abordarea, până la urmă nu acesta este scopul, să îți inoportunezi mintea cu date seci și scrieri despre diverse fapte și întâmplări ale altora, fără să fii văzut vreodată acel loc, și deci cum ziceam, mai ales înainte de 'prima întâlnire' cu obiectivul turistic, cu destinația, cu scopul vizitei...

Nu stiu cat de excelenta este, dar eu chiar vreau sa compar ce aflu "la cald", la fata locului, cu ce citesc apoi.

Imi place mai mult informatia "la prima mana" decat, asa cum spui si tu, sa plec cu idei preconcepute si asteptari, ca apoi realitatea sa ma dezamageasca (sau nu)

Dar Mediasul nu m-a dezamagit. Doar ca eu nu am prea putut, fizic, sa-l "gust" mai mult, sa-l strabat pe mai multe strazi.

Dar cum Turnul Inclinat este aproape o emblema a Mediasului, am considerat ca este important de vazut si asta am facut.

Multumesc pentru vizita, ecou si aprecieri!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, doinafil, gojavaler, Mitica49, Yolanda, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂBiserici, mănăstiri în zona Mediaș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065417051315308 sec
    ecranul dvs: 1 x 1