O excursie 4x4 în jurul Mediașului

TIPĂREȘTE

În cursul săptămânii primesc un telefon de la un colaborator de-al meu pe linie profesională. Punem la punct problemele de această natură și, trecând spre latura amicală a discuției, primesc o invitație pentru vineri și sâmbătă la o plimbare cu mașina prin pădure, un traseu ce urmează să parcurgă peste 100 kilometri în fiecare din cele două zile.

Îl găsesc interesant și îmi exprim dorința de a-l parcurge, însă programul îmi permite doar în cea de a doua zi.

Pentru a nu pica precum musca în lapte în grupul participanților, fac imediat demersurile necesare și capăt amănunte de la organizator, un prieten de-al meu. Care mă va și repartiza în mașina lui.

Astfel că la în ziua cu pricina mă prezint la ora și locația fixate pentru start și dau cu ochii de ceilalți participanți.

Oamenii încep să coboare din hotel, unii având în mână câte o cafea aburindă, alții depănând momentele trăite ieri și se îndreaptă spre centrul parcării, acolo unde se ține ședința informațională cu amănuntele și planul trasat pentru această zi.

Vor fi două secțiuni, una soft pentru majoritatea și o alta hard pentru cei ce vor să își testeze la maxim nivelul de andrenalină.

Apoi îmbarcarea și plecarea la drumul soft a celor 25 de autoturisme, de diverse culori și felurite modele, care se alinează într-un șir indian auto având cap de coloană mașina în care mă aflu și eu, condusă de cel mai tânâr șofer, Vlad – 18 ani, posesor al carnetului de doar 2 săptămâni.

Prima porțiune a traseului e planificată pe asfalt, în direcția Moșna – Richiș, sat din care lăsăm deoparte carosabilul și intrăm pe căi mai denivelate. Păcat că temperatura zilei de ieri a pus umărul la topirea zăpezilor căzute în ultimele zile...

Trecem de ultima casă a satului și dulăii se aruncă în haită spre mașina noastră. Latră și încearcă să ne împresoare dar își dau seama – chiar neștiind a număra – că mașinile noastre îi depășesc numeric și se retrag spre stâna de capre mârâind și cu coada lăsată. Nu au cum ne răzbi. Bine că nu eram cu bicicletele...

Străbatem prima pădure a zilei în urcare lină, apoi într-o coborâre care înșiră Jeep-urile precum mărgelele colorate ale unei salbe. Bineînțeles că se solicită pauză pentru admirarea peisajului și o gură de aer proaspăt. Aici omătul încă este într-un strat considerabil și grupului îi face o deosebită plăcere să îl calce, să lase urme.

Ne îndreptăm spre Biertan iar prin Zoom și o aplicație disponibilă participanților se ofereau detalii despre locurile prin care trecem.

Facem doar o scurtă oprire pentru fotografii cu cea mai cunoscută cetate fortificată din România, iar de aici o cotim dreapta spre Copșa Mare. Ce frumoase sunt drumurile pavate cu zăpadă albă pe care nu se aruncă sare sau nisip!

Încercăm să dăm de custodele bisericii, informat în prealabil de ora aproximativă a vizitei grupului. E de negăsit la telefon. Apelăm la logistica din Mediaș și aflăm adresa locuinței sale. Toate se rezolvă... Îi vom bate toți la poartă.

Până la urmă cel ce are în grijă biserica evanghelică din sat ne așteaptă în lăcașul de cult. Încercările repetate de a-l găsi au fost împiedicate de un motiv foarte simplu: omul nu are” baterie destulă” la telefon, iar aparatul respectiv îi joacă renghiuri.

Când clopotele bat ora 11 fix, ne aflăm la poarta bisericii. Taxa de intrare se ridică la suma de 10 lei și îmi revine misiunea să negociez, coborând-o la 5 lei sau” 10 lei de cuplu” cum se exprimă custodele. Suntem, totuși, un grup numeros.

Până acesta încasează taxa, dăm un ocol curții apoi ne alăturăm grupului pentru explicațiile oferite.

Așa aflăm că în Copșa Mare mai trăiesc actualmente doar două familii de sași, biserica în cauză fiind ridicată de înaintașii lor de pe aceste meleaguri. Ea s-a aflat în folosința locuitorilor până în anul 1990. Ulterior a fost preluată de consistoriul evanghelic, care administrează 20 de asemenea biserici în zonă, în unele investind financiar mai mult iar în altele mai puțin, spre deloc ca în cazul celei de față.

Din anul 2016 aceasta începe a fi renovată cu sprijinul unei doamne germane al cărui nume nu l-am reținut. Pentru ca mai apoi, insistând să-l aflu, să mi se spună că mai bine să nu îl știu, cu o tentă evident răutăcioasă la adresa acesteia. Oricum, prenumele i l-am aflat. E Sabina.

În interior sunt evidente intențiile de restaurare. Dar ale unui început de proces. Orga a fost dezasamblată și se păstrează cu grijă, pentru a se evita furtul acesteia precum în cazul bisericii din Alma Vii.

Din păcate, se cuvine a menționa dezinteresul administratorului imobilului, remarcat atât prin permisiunea acordată patrupezilor canini de a se plimba prin biserică printre picioarele oaspeților, dar și prin resturile lăsate de aceștia prin locurile odată sfinte.

Ni se permite să urcăm în turn, acolo de unde se deschid panorame foarte frumoase cu întinderile deluroase albe. Platforma acestuia este îngrădită cu lemnul original folosit din secolul al XV-lea, aspect care stârnește uimire datorită conservării excelente a acestuia.

Odată plecați de aici, ne rătăcim puțin. Suntem prea mulți ghizi în prima mașină și toți neatenți, astfel că juniorul Vlad o ia pe drumul bătătorit în loc să facă la dreapta. Încercăm noi o scuză slabă, după care ne cernem cenușă în cap, când ne dăm seama de eroare și revenim la traseul ce ne conduce sus, pe Colinele Transilvaniei.

E un wow! general când ne oprim pentru a ne desfăta cu priveliștea care se întinde până la munții ale căror vârfuri se ascund în nori. Se aud regrete pentru că lipsesc dronele, fiecare crezând că o va aduce celălalt. Și acum nu e niciuna...

Tot aici se fac demonstrații de putere a mașinilor, cu urcări în pantă pe zăpadă.

După care pornim pe cea mai frumoasă secțiune a itinerariului, către Platoul Fetea și, mai departe, spre Agnita. La intersecțiile din pădure ne ghidăm după tricourile albastru și alb prin care au marcat traseul Sorin și Cristi, zilele trecute în operațiunea de recunoaștere.

Prin codrul tăcut de fag – în care căprioarele o zbughesc de îndată ce aud torsul motoarelor - ajungem la Monumentul Partizanilor din cătunul Fetea, primul centru de rezistență anticomunistă din Transilvania. Aici au fost parașutați de aviația americană legionari cu scopul de a ridica moralul populației și a pregăti lupta anticomunistă.

Securitatea a fost informată de aceste pregătiri și în august 1948 a ucis sau a luat prizonieri partizanii rămași în viață. Care au fost torturați până la moarte sau închiși pe viață.

Toată lumea se gândește la masă. Deja e grăbită și întreabă la ce distanță ne aflăm de bucatele calde.

Drumul către Agnita așterne în fața noastră unele porțiuni cu gheață pe care mașina dansează puțin dar și o dâră roșie prin zăpadă la a cărei primă vedere ne gândim la animale rănite. Dar cum se întinde pe mai mult de un kilometru, varianta noastră cade și vom afla, la oprire, de la specialiștii tehnici că fusese ulei hidraulic. Ce animal putea conține o asemenea cantitate de sânge încât să îi fie în putere a se târâ atâta amar de drum?

Mai avem o fărâmă de teamă în fundul sufletului, ca nu cumva proprietarul unui fond silvic să fi lăsat bariera jos și să o fi încuiat cu lacătul, situație în care reconfigurarea traseului ar fi însemnat un ocol de cîțiva kilometri, transformat în timp care ducea la suplimentarea gradului de înfometare al participanților la cursă. Dar norocul a ținut cu noi!

Inițial, s-a dorit ca masa să fie servită în pădure, într-un loc foarte bine ales. Dar datorită condițiilor meteorologice și a dotării firmei care a asigurat masa – deh, ei aveau o Dacia Lodgy, nu mașini de teren – nu s-a putut înainta prin pădure din sens invers, astfel că ne-am ostoit foamea la intrarea în Agnita, „la botul calului” cum se zice, direct din oalele aburinde, pe amrginea drumului.

Dacă am fi ajuns mâine aici, ni se oferea oportunitatea participării la” Fuga Lolelor” , o manifestare cultural artistică ce are loc anual pe străzile orașului.

Mai calmi și liniștiți după mâncare, o călcăm pe asfalt spre Nemșa, acolo unde aveam timp limită până la care trebuia să ne prezentăm. Ne încadrăm și, ghidați de Lavinia, pătrundem pe domeniul bisericesc. Adică o curte, lăcașul de cult și un turn. Lavinia este custode, locuiește peste drum și, oricând, vizitatorii pot servi la ea un păhărel de țuică. Evident, doar la finalul vizitei! Noi eram cam mulți...

Lucrări de restaurare se derulează și aici iar, ca un amănunt destul de interesant, restauratorii austrieci au afirmat că, prin activitățile lor, le este imposibil să reproducă sunetele originale ale orgii. Toată tehnica de acum nu e în stare să redea ce au reușit meșterii acum sute de ani.

Actualmente se lucrează la fresca cu Isus Hristos lingându-și rănile, operă ce dăinuie din secolul al XIV-lea, dinainte de reforma religioasă luterană care a eliminat cultul sfinților. Referitor la asemenea lucrări, am mai aflat că renovarea de acum 60 de ani a fost de proastă calitate și a alterat picturile originale.

Despre ceas am căpătat informații că se duc tratative cu un colecționar din Munții Pădurea Neagră pentru a se achiziționa un mecanism ce ar permite utilizarea ceasului original.

Un alt amănunt demn de menționat îl reprezintă acela că clopotul bisericii este cel mai vechi din Transilvania.

Lângă așezământul religios e poziționată casa parohială în care a locuit revoluționarul Stephan Ludwigh Roth, imobil care acum găzduiește magazinul alimentar sătesc. Sus-menționatul a practicat preoția aici timp de 10 ani iar în posesia Laviniei se află un print al scrisorii adresate copiilor săi – orfani de mamă – în care sunt pomeniții locuitorii Nemșei și ai Moșnei, cele două sate învecinate.

Scrisoarea a fost scrisă în 11 iunie 1849, cu trei ore înainte de executarea sa la Cluj pentru ideile și activitățile care susțineau idealurile poporului român în detrimentul ocupației maghiare.

Ultima haltă a zilei o vom face peste deal, la Alma Vii, unde vom găsi una dintre cele mai frumoase biserici fortificate transilvane, lucrările de restaurare ale acesteia urmând a fi finalizate în luna august 2022.

Cu 7 luni înainte de finalizarea proiectului, lucrarea chiar arată demnă a fi menționată. Cu cele patru turnuri ale sale, cu incintele și zidurile renovate – fără a se folosi ciment, doar material de îmbinare aidoma celui de pe vremuri - biserica arată atrăgător, fără teama de a fi greșit termenul.

Turnul Clopotelor este unic în Transilvania datorită conformației sale, prin cele 4 burdufuri cilindrice pe colț, de la al patrulea nivel. În el am remarcat plăcerea celor prezenți de a trage clopotele, activitate care, probabil, a dereglat viața cotidiană a locuitorilor satului care observau” cum zboară timpul” , obișnuiți ca sunetele să se audă din sfert în sfert de oră.

Turnul Porții, cel mai mare din incintă, nu era folosit doar pentru apărare ci și pentru a se depozita alimente, de unde și o a doua denumire, cea de Turnul Slăninii.

Turnul Gheții - cu numele provenind de la poziționarea sa în partea de nord, cea mai rece – avea menirea de a păstra, într-o scobitură, gheața tăiată iarna din râu astfel încât aceasta să fie utilizată pentru păstrarea pe termen îndelungat și în condiții de siguranță a proviziilor.

Ultimul turn era destinat apărării, iar toate sunt construite având orientarea punctelor cardinale.

Și de aici acasă.

Cu un scurt intermezzo pe coclauri pentru poze cu un apus de soare sublim reflectat pe zăpadă. Mașinile s-au mai zbenguit puțin, s-au aliniat ca la o prezentare pentru o ultimă fotografie, apoi s-au îndreptat spre Mediaș. Și-au făcut datoria pe ziua de astăzi.

Iar organizatorilor, în special lui Sorin – căruia să nu credeți că îi ridic vreo odă – le mulțumesc pentru strădanii și îi felicit pentru reușită!

Mă bucur că m-am aflat și eu printre voi, că am avut ocazia să revăd această splendidă zonă a țării și cocoțat într-un 4x4 după ce am parcurs-o de atâtea ori cu bicicleta.

Zona bisericilor fortificate reprezintă un areal turistic de o valoare extraordinară, atât prin construcțiile în sine cât și prin cadrul natural pitoresc din jurul acestora.

Vă mai aștept la Mediaș!

Cu mașini de teren, cu autoturisme normale, cu bicicleta sau cu trenul, toată lumea este invitată să descopere zona.

---

VIZUALIZĂRI: 558 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI