GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Băi cu apă sărată, bune pentru sănătate, excelente pentru relaxare
Ce putem face într-o după-amiază de vineri? Ținând cont că locuim în Alba Iulia, în centrul țării, avem destul de multe oportunități, zona noastră fiind, după părerea mea, privilegiată din punct de vedere al ofertelor turistice. La o distanță de maximum 3,4 ore de șofat avem băi sărate, băi termale, stațiuni montane, hoteluri cu Spa, muzee, orașe-cetate, orașe-muzeu. Dar de data aceasta, am dorit doar o ieșire de câteva ore și am ales Băile Sărate de la Ocna Mureș. Băile sunt redeschise doar din primăvara anului trecut, iar succesul lor este extraordinar, cred că atunci când a fost făcut proiectul, nimeni nu s-a așteptat la un asemenea aflux de vizitatori. Am auzit multe opinii despre aceste băi, toate pozitive, dar nu eram convinsă, până când nu am ajuns eu să le văd sau mai exact spus, până nu am ajuns eu să mă bucur de atingerea lor mi-nu-na-tă!
Localizare
Str. Fabricii nr. 12, Ocna Mureș, 515700, Județul Alba
Scurt istoric
Băile au fost înființate în anul 1876 în apropierea Salinei din Ocna Mureș, cu circuit închis, fiind accesibile doar celor ce munceau în Salină. Treptat, lucrurile au evoluat, iar în jurul anului 1880 oaspeții erau atât din țară, cât și de peste hotare, succesul datorându-se apei de aici, a cărei concentrație în sare era de 260%. La finele secolului al XIX-lea, pe an băile erau vizitate de cca 4000 de turiști. În anii următori, și mai ales după unirea din 1918, stațiunea a avut un succes constant, apele fiindu-le recomandate în special celor ce sufereau de reumatism. După 1989 a început declinul locului, iar la începutul anului 2000 băile au fost închise. Redeschiderea oficială a noilor băi, construite cu capital 100% de stat a avut loc în primăvara anului 2023.
Cum sunt băile sărate acum
Parcarea - gratuită
Încă din parcare am fost impresionați de numărul destul de mare de mașini, iar senzația pe care am avut-o de la început la Ocna Mureș a fost că nu suntem în România, ci undeva în afara țării.
Restaurantul
Am parcat pașina și ne-am îndreptat spre recepție. De la recepție în partea stângă se intră în băi, iar în partea dreaptă este restaurantul aferent locului. Cum veniserăm imediat după serviciu, am decis să-i dăm corpului un pic de combustibil, așa că ne-am îndreptat direct spre restaurantul tip împinge tava. Am luat o ciorbă de salată împărțită la două farfurii, datorită porției generoase și câte o porție de ciolan, eu simplu, doar cu salata, domnul meu cu fasole frecată. Gustul este extraordinar, preparate ca de casă, totul proaspăt, delicios. Plus două ape și două felii de pâine, 90 de lei, ceea ce mi s-a părut mai mult decât rezonabil. Când să plătim, am fost anunțati că nu se poate plăti decat cu ceasul de consum primit de la recepție, s-a dus soțul, l-a alimentat si am servit delicioasele preparate după ce le-am plătit.
Zona de piscine
După ce am plătit biletul de intrare pentru 4 ore, ne-am îndreptat spre vestiare. Se intră separat în cele două zone alocate doamnelor și domnilor. Există cabine de schimb și multe, multe fișete pentru bagaje, care se deschid cu ceasul primit la intrare. Fișetele sunt încăpătoare. După zona vestiarelor urmează zona cu dușuri și intrarea la piscine.
Piscinele interioare
În interior sunt trei piscine, una la intrare, cu apă caldă, dulce, cu adâncimea maximă de 1,4 metri și temperatura apei de 32-34 de grade, urmată de o altă piscină cu apă caldă și sărată, cu o adâncime maximă de 1,1 metri și temperatura a apei de 32-34 de grade. La marginea aceasteia sunt montate 4 jacuzzi cu apă normală, caldă desigur. Nu le-am folosit. În zona saunelor și a salinei este amplasat un alt bazin a cărui apă are 36-38 de grade, iar salinitatea este foarte crescută. Pe marginile piscinei există depuneri de sare. Am avut impresia că sunt undeva, la Marea Moartă, este cea mai sărată apă în care am intrat până acum în țara noastră. Fie și doar pentru această piscină merită să ajungeți măcar o dată la Ocna Mureș, la băile sărate.
Pe lângă piscine, mai sunt două saune, una umedă și una uscată, precum și o sală de haloterapie sau saună. Aici temperatura era foarte bună, oamenii moțăiau în scaunele tip fotoliu.
Noi am intrat mai întâi în piscina cu apă dulce, apoi în piscina de tratament, cu temperatura de 36-38 de grade. Ce mi-a plăcut extraordinar aici este faptul că deasupra ei acoprișul este de sticlă și se poate rabata, intrând în permanență aer curat, de afară. După aceea, am urcat la etaj unde este barul și o sală de fitness – cu intrare la fitness, contra cost, dar noi ne-am dus la bar unde ne-am rehidratat. Apoi am intrat în piscina mare cu apă sărată. Apa este atât de sărată, încât dacă nu ești atent, te ridică imediat cu picioarele în sus.
Totul este foarte, foarte curat, bine întreținut, câteva doamne curăța apa din zona piscinelor, a dușurilor, la vestiare, mătură, aspiră, spală pe jos, există și salvamar, dar apa nefiind adâncă, nu are nimic de lucru. De n-ar avea niciodată, rău n-ar fi!
Piscinele exterioare
Aici apa este sărată și încălzită doar în sezonul de vară, acum nefiind funcționale.
Aglomerația
Am înțeles că în wekeend este foarte multă lume, dar tot frumos este. Noi fiind vinerea, lumea era în număr normal, oamenii erau împărțiți și am avut senzația de spațiu. Oricum piscinele sunt mari. Într-un cuvânt, este superb!
Recomandări și precauții
Le sunt recomandate celor ce suferă de boli ale oaselor, de unele afecțiuni ale sistemului nervos, afecțiuni ginecologice, ale aparatului locomotor, pentru unele probleme dermatologice și respiratorii, endocrine, venoase, limfatice, obezitate, anxietate, depresie.
Le sunt contraindicate gravidelor, celor ce suferă de boli acute, neoplazii, boli psihice, epilepsie, acoolism.
Potrivit indicațiilor citite pe pliantele informative celor suferinzi le sunt indicate câte 2 cure pe an de câte 10-12 băi, la interval de 6 luni. Concentrația în sare este de peste 300 de grame la litru. După ce am ajuns acasa, am servit o cina frugală și am adormit ca un prunc, scăldat în apă... sărată!
Tarife
Prețurile sunt pentru toate buzunarele. De luni pînă vineri: 60 de lei/persoană adultă pe zi, 45 de lei/persoană adultă pentru 4 ore, pentru copii 7-14 ani, 35 de lei pe zi, iar pentru 4 ore – 25 de lei. Copiii sub 7 ani intră gratuit. La sfârșit de săptămână, prețul crește cu 10 lei doar pentru biletul de o zi, persoană adultă.
Concluzii
Recomand oricui să se oprească la Băile Sărate pentru a vedea că și în România este posibil să existe ceva de anvergură, dar mai ales pentru apa de aici care este pur și simplu extraordinară! Noi, cu siguranță, ne vom reîntoarce pentru că mi-a plăcut fiecare secundă petrecută aici.
Trimis de sunflower in 17.02.24 14:58:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AIUD & TEIUȘ. A mai fost în/la: Pentru cine dorește cazare în zonă sunt câteva oferte de cazare afișate chiar la intrare.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Ungaria toată ne place!
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.39118647 N, 23.86300777 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Băile sărate de la Ocna Mureș, AIUD & TEIUȘ" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
@webmasterX: Acolo este, dar nu stiu dacă este bună afilierea cu zona Aiud- Teiuș, cred că ar fi binevenită o zonă Ocna Mureș, orașul are ieșire la autostradă, pentru a ajunge la Ocna Mureș, actualmente nu se traversează nici orașul Aiud, nici Teiușul. In urma deschiderii acestor băi, orașul va inflori. Există și un castel dezafectat pe dealul aflat în vecinătatea băilor, din ce am înțeles, a fost cumpărat deja de primărie și se dorește renovarea lui și includereaîn circuitul turistic. Deci, viitorul orașului Ocna Mureș arata bine.
@sunflower: Creăm SECȚIUNI noi când apar măcar 2-3 rubrici noi din acea zonă
Iar o rubrică nouă se crează când există minim 2 reviews-uri despre acel obiectiv...
-
În acest moment, există un singur review despre Ocna Mureș -- insuficient pentru o rubrică nouă, dar'mi'te penru o secțiune nouă...
Însă vor apărea, sunt sigur, și alte reviews-uri din această destinație -- când vor fi încărcate, vom crea rubrici noi -- și, cine știe, într-un final o secțiune nouă și vom muta acolo tt ce ține de acea zonă
Toate bune și frumoase!!! A mers vestea, parcarea este insuficientă, dacă vii cu trenul - nu ai cu ce să ajungi, înghesuială la vestiare, nu sunt indicatoare cu numărul dulapului- trebuie să faci cercetare... dar cel mai slab punct este piscina din interior cu apă sărată și caldă (combinație benefică) dar cu adâncime de CIUBĂR - apă de 1 m... facem toți mersul piticului ca să stăm în apă?! DE CE??? , care este scopul? Clienții sunt în proporție de 60% de peste 60 de ani... probabil a fost proiectată pentru gimnastică forțată!!! înteb DE CE?!!!??
-
BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)