ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.02.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.01.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
NOV-2014
DURATA: 2 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

In plimbare pe la muzeele Sibiului

TIPĂREȘTE

Sfarsitul de saptamana ales de noi pentru a vizita Sibiul, a beneficiat de o vreme superba, soare si un cer de azur si asta la 1 noiembrie. O vreme ideala pentru plimbari prin centrul vechi.

De cum am sosit in Sibiu, am facut repejor check-in-ul si am iesit la plimbare, soarele care se rasfata pe cer nu prea te lasa sa stai in casa.

De la hotel pana in centrul vechi e „o zvarlitura de bat”, practic traversezi bulevardul si ajungi imediat la zidul exterior al cetatii si de acolo intri pe strada principala Nicolae Balcescu care te duce chiar in Piata Mare.

Mai fusesem in doua randuri in perioada Craciunului, in Sibiu, dar faptul ca era iarna, plus aglomeratia Targului de Craciun care se organizeaza in fiecare an in Piata Mare, nu-ti prea permitea sa te plimbi in voie si sa admiri arhitectura veche a cladirilor, asa ca ne-am rezervat o iesire dedicat acestui lucru.

Am putut astfel admira in voie frumoasa Piata Mare, piata publica a orasului vechi, functionand la inceput ca piata de cereale, atestata pe la 1411, dar ea fiind mai veche cu cel putin 50 ani.

A purtat mai multe nume, fiind numita la inceput Piata MARE (Der Grosse Ring sau Grosser Platz), apoi in perioada interbelica s-a numit Piata regale Ferdinand. In perioada comunista a capatat numele de Piata Republicii, dupa evenimetele din decembrie 1989 revenind la denumirea originala.

In trecut, în piaata se desfasurau cele mai importante evenimente legate ale orasului de la cum ar fi adunari publice la executii.

In mijlocul ei se gaseste fantana demolata in 1948, refacuta azi, mentioanta inca din 1538. In bazinul din jurul ei femeile isi spalau rufele, iar din jgheaburi se adapau animalele.

Tot aici a fost amplasata si statuia lui Roland, la baza ei avand loc executiile.

Ca un detaliu de arhitectura toate casele din piata au acoperisul cu coama paralela cu fatada. Prin 1874 piata fost pavata cu dale de granit. Tot de arhitectura specifica locului tin si “ochii” din acoperisurile cladirilor, acele frumoase lucarne practicate in mai toate acoperisurile vechilor cladiri.

Un proces de reabilitare/renovare a cunoscut, impreuna cu Piata Mica, Piata Huet si strafdutele ce le inconjuara, in perioada 2005-2007, cand Sibiul a fost aleasa capitala cultural europeana.

Toate cladirile din Piata Mare sunt declarate monumente istorice.

Dupa plimbarea agale prin piata, mangaiati de de acel soare de sfarsit de octombrie, am urcat Turnul Sfatului. acesta fost construit în secolul al XIII-lea, rolul lui initial fiind de poarta de intrare in cea de-a doua centura de fortificatii a orasului care dateaza din perioada 1224-1241, facand legatura printr-o trecere boltita, intre Piata mare si Piata Mica.

De-a lungul timpului turnul a suferit diferite modificari si a avut tot felul de intrebuintari.

In prezent adaposteste la etajele inferioare diferite expozitii, iar de la partea superioara la etajul 6 adaposteste mecnaismele ceasului care are cadrane pe toate cele 4 fete ale turnului. De la ultimul etaj, se poate admira intreg Sibiul, chiar si culmile Fagarasului. Accesul in turn se face pe o mica usa de lemn amplasata pe partea apartinand Pietii Mici. Taxa de intrare este parca 3 lei. Chiar langa el se afla cladirea ce adapostea Primaria Sibiului, atestata in 1324.

Trecand prin acel gang, pe sub turn, am intrat in Piata Mica, care este practice impartita in doua de strada Ocnei ce coboara spre orasul de jos, pe sub vestitul Pod al Minciunilor: primul pod din fonta construit în Romania.

In principal, cladirile din Piata Mica adaposteau ateliere mestesugaresti. Si aici toate cladirile sunt declarate monumete istorice.

Si aceasta piata a purtat diferite nume in timp: Kleiner Platz, Prinz Carls Ring, Piata 6 Martie si actuala denumire Piata Mica.

Traversand Podul Minciunilor, pe langa Biserica Evanghelica, am ajuns si in Piata Huet. Datata pe la 1191, in jurul ei realizandu-se primul sistem de fortificatii al orasului, a doua centura de fortificatii incluzand si Piata Mica iar apoi a treia centura de fortificatii fiind facuta intai in jurul Orasului de Sus, apoi incluzand si Orasul de Jos. Piata Huet este dominata de Biserica Evanghelica. A fost ridicata în sec XIV pe locul unde exista o veche biserica înca din secolul 12. Turnul bisericii are 73,34 m inaltime, este cea mai înalta constructie din Sibiu.

Dupa platataxei de intrare, am fost insotiti de o persoana destul de varstnica, care ne-a deslusit cate ceva din istoria acestei extraordinar de frumoase biserici.

Exista si o legenda referitoare la turnul bisericii, care spune ca sibienii vrand sa inalte biserica au mers la mesterii sasi din Bistrita, pentru a se inspira. Masurand cu o franghie inaltimea turnului bisericii, seara mergand la ospat, impreuna cu bistritienii, s-au imbatat, iar bistritenii le-au taiat pe ascuns o bucata din franghia cu care masurasera., astfel turnul bistritenilor ramand cel mai inalt din Translivania, cu 75m.

Incepand cu anul 1496, timp de 300 de ani, Biserica a servit si ca loc de inmormantare pentru pentru personalitatile sibiene. Incepand cu anul 1796 se interzic inhumarile în biserica, facandu-se o singura excepie în anul 1803, cand trupul neinsufletit al baronului Samuel von Brukenthal va fi depus în cripta amenajată lângă amvon.

Pietrele funerare care acopereau mormintele au fost demontate din nava bisericii în anul 1853 si incastrate in zidurile ferulei, rezultand o galerie de 67 de lespezi funerare, unică în Romania.

Daca pentru vizitarea bisericii am avut noroc, deoarece era prima saptamana de cand se deschisese, fiind inchisa cativa ani pentru restaurare si consolidare, in ferula nu am avut acces fiind inca in proces de restaurare.

Dupa un tur al celor 3 piete, am hotarat sa intram si in primul muzeu.

Primul din lista noastra a fost :Muzeul de istorie "CASA ALTEMBERGER", aflat pe str. Mitropoliei, Nr. 2, in imediata apropiere a Pietii Huet.

Cladirea care adaposteşte muzeul poarta numele Thomas Altemberger, acesta fiind primul proprietar, primar al Sibiului intre 1471-1490, familia sa fiind una din cele mai bogate familii ale acelor timpuri. Cladirea a adapostit pentru 400 de ani Primaria Sibiului.

Ce este interesant, ca la casa de bilete a muzeului ni s-a propus, ca daca dorim vizitarea mai multor muzee putem achizitiona un bilet unic la pretul de 45 lei, cu care poti vizita mai multe muzee, timp de cateva zile. In baza acestui bilet pot fi vizitate:

-Palatul Brukenthal

-Muzeul de Istorie- Casa Altembeeger

-Muzeul de istorie Naturala

-Muzeul de Arme si Trofee de Vanatoare”August von Spiess”

-Muzeul Farmaciei

-Galeria de Arta Contemporana

-Sala cu Fresca

Daca am fi achizitionat bilete separat pentru fiecare muzeu am costurile ar fi fost sensibil mai mari.

Asa ni s-a dat un bilet de forma unei carti postale, iar pe verso, la fiecare intrare in muzeele prezentate in lista de mai sus ni se aplica o stampila.

Muzeul Casa Altemberger, primul vizitat, este organizat pe mai multe sectiuni cum ar fi:

La etajul1 - "Evoluţia comunitaţilor umane din sudul Transilvaniei" - din Paleolitic pana in Evul Mediu, pe langa exponate fiind reconstituite si diferite elemente representative ale acelor perioade: bordeie, locuinte, ateliere de cioplit piatra, un sanctuar dacic, toate acestea completand intr-un mod exceptional expozitia.

Urmeaza “Colectia de arme si armuri”, aflata la parterul cladirii care are peste 1900 de piese, reprezentativa pentru colectii de acest gen.

Apoi expozitile „Miscarea nationala a romanilor din sudul Transilvaniei”, „Sticla în Transilvania”, „Bresle sibiene”, „Magistratul Sibiului” ca si expozitia “Monede si Medalii” organizata la etajul al doilea al turnului-locuinta care este partea cea mai veche a acestui complex, cuprinde peste1000 de piese de argintarie, dintre care 120 sunt liturgice, aprox. 100 laice, 655 sunt podoabe şi bijuterii si peste 200 sunt piese pentru servirea mesei.

Este un muzeu foarte interesant.

Urmatorul muzeu a fost Palatul Brukenthal, din Piata Mare.

Este exceptional, incepand de la arhitectura exterioara si interioara a cladirii si terminand cu colectiile deosebit de valoroase pe care le adaposteste.

Baronul Samuel von Brukenthal fost singurul sas care a avut functii publice in cadrul statului austriac condus de imparateasa Maria Theresa.

Colectiile initiale ale baronului von Brukenthal: pinacoteca, cabinetul de stampe, biblioteca si o colectie numismatica au luat nastere in intervalul 1759-1774. Dupa numirea sa ca Guvernator al Marelui Principat al Transilvanieiin 1777 baronul a construit la Sibiu palatal in în stilulul Barocului Tarziu, dupa modelul palatelor vieneze.

Palatul gazduieşte :

- Colecţia de pictura europeana cu un numar de aproximativ 1200 opere, din secolele XV-XVIII, ale principalelor scoli de europene de picture.

- Cabinetul de stampe unde sunt reunite capodopere ale gravurii europene.

- Galeria de Arta romaneasca: cuprinde piese de pictura, grafica, sculptura, mobilier, argintarie, sticlarie din secolul al XV-lea pana în perioada contemporana.

- Colecţia de arta decorativaa

Biblioteca Brukenthal :Fondul de carte achizitionat de baronul Brukenthal intial de apropae 16000 volume i s-au adaugat pe parcursul anilor alte colectii, atingand circa 280000. Pe aceasta nu am putut-o vizita.

Nu se pot decrie in cuvinte comorile si frumusetile adapostite acolo.

Noi practice am reusit sa vizitam in prima zi (de fapt intr-o jumatate de zi) doar aceste 2 muzee, a doua zi, profitand de vremea buna, am zis sa tragem si o drumetie (depsre care am povestit) lasand pe a treia zi, cand trebuia sa plecam spre casa si celelalte muzee.

A treia zi dimineata, dupa micul dejun, check-out, am lasat bagajele in masina si am plecat in hoinareala prin centrul vechi.

Am asteptat un pic sa se faca ora 10,00 sa se deschida muzeele J, si am intrat in Muzeul Farmaciei din Piata Mica.

Cladirea in care functioneaza a fost construita in anul 1568, aici functionand una din cele mai vechi farmacii din Sibiu “ La Ursul Negru” (se pare ca a treia). Muzeul a fost deschis in 1972, reunind peste 6.600 de piese din secolele XVI-XIX, provenite din diverse surse:farmacii, institutii medicale si persoane particulare...

Muzeul este format din oficiu, laborator şi o expozitie homeopatica.

Oficina avea functia de prezentare a produselor medicamentoase.

Mobilierul a fost executat la Viena în anul 1902 şi a apartinut fostei farmacii "La vulturul negru".

Printr-un coridor ingust se ajunge în cea de a doua incapere, unde sunt expuse instrumente medicale si cateva truse chirurgicale, foarfeci şi microscoape si alte instrumente si recipiente.

Cea de-a treia incapere este rezervata homeopatiei. Colecţia homeopatica cuprinde peste 2900 piese, truse, flacoane cu preparate homeopatice, care au fost preluate de la vechea farmacie "La Ingerul".

Pot spune despre acest muzeu doar atat: foarte interesant.

Imediat langa Muzeul Farmaciei se afla Sala cu Fresca care este adapostita intr-o cladire datata in secolul al XV-lea.

Este de fapt o camera boltita care inglobeaza chiar o portiune din zidul din component celei de-a doua centurii de aparare a orasului. Numele ii vine de la valoroasele picturi murale ce o impodobesc. Este infatisata o scena de judecata, o scena biblica dar si o scena de vanatoare. Pe tavan este un blazon din stucatura, datat 1694.

De aici consultandu-ne un pic si ceasurile, trebuind a pleca si spre casa, spre Bucuresti, dar dorind a ne opri in drum si la cetatea Fagarasului dar si a ne abate pe la Abatia Csiterciana de la Carta, am hotarat a renunta a vizita “Muzeul de istorie Naturala” si a ne indrepta spre Muzeul de Vanatoare "August von Spiess", aflat pe str. Scoala de Inot.

Spre deosebire de toate celelalte muzee, care sunt grupate in perimetrul cenntrului vechi, acesta este situat cumva diametral opus fata de acestea luand ca reper hotelul IBIS, unde am stat.

Acest muzeu a fostt deschis pentru public în 1966 intr-o frumoasa vila care a apartinut colonelului Spiess, care a fost donata de fetele colonelui. care a detinut mai multi ani functia de Maistru de Vanatoare a Casei Regale. Colonelul a fost un vanator renumit, participand la un lung safari în Africa, de unde a adus piese deosebit de valoroase care fac parte din colectia muzeului.

Muzeul numara peste 1500 piese, unele cu o vechime de peste 100 de ani.

Aici se pot vedea in prima incapere unelte si arme de vanatoare si evolutia lor de-a lungul timpului, in a doua camera sunt trofee de dimensiuni mici pasari si animale, tot aici este organizata si o sala memorial unde prezinta personalitatea acestuia portretului sau, fotografii, pusca sa, trofee, inscrisuri, alaturi de prezentarea tovarasilor de vanatoare si a familiei sale. Camera reconstituie una dintre camerele din resedinţa lui Von Spiess, avand la baza o fotografie de interior facuta in timpul vietii acestuia.

O alta camera adaposteste trofeele din categoria vantului mare, iar ultima camera este rezervata trofeelor africane.

Circuitul muzeal se deschide cu o panorama a istoriei uneltelor şi armelor de vanatoare, sala a doua familiarizeaza vizitatorul cu avifauna cinegetica, sala cu numarul trei este rezervata vanatului mare. Ultima sala este rezervata trofeelor africane.

Mai exista o sectiune a muzeului, un depozit amenajat in podul vilei, in care pot fi pastrate in conditii optime restul de peste 1000 de piese ale colectiei. Dar nu este deschis publicului larg ci numai specialistilor si cu programare prealabila.

Cam acesta a fost plimbarea noastra prin Sibiu. Sunt mult mai multe obiective care merita vizitate in Sibiu, impletite cu plimbari pe frumoasele stradute din centrul vechi, dar iti trebuiesc cateva zile bune, alocate pentru acest lucru. Cum o zi iti ia o plimbare prin Muzeul Astra, din Dumbrava Sibiului (noi am reusit intr-o vizita anterioara, sa vizitam/sa ne plimbam, nici macar prin 40% din el in decurs de vreo 3 ore :)).

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Testosu' in 17.02.15 12:29:20
Validat / Publicat: 17.02.15 15:16:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 1507 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 In Piata Mare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12800 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Rodel
[17.02.15 18:40:31]
»

Mi-a plăcut plăcut plimbarea ta prin muzeele Sibiului, și doresc să vin cu niște completări. În ferula Bisericii Evanghelice se află osemintele singurului român, Mihnea -vodă cel Rău, domn al Țării Românești între 1508-1509, ucis la Sibiu în 12 martie 1512 de către dușmanii săi.

Baronul Samuel von Brukenthal a deschis publicului galeria sa de artă în 1790, iar în 1817, muzeul funcționa, fiind printre primele din Europa.

Testosu'AUTOR REVIEW
[17.02.15 19:45:31]
»

@Rodel: foarte bine venite completarile! Multumiri! Din pacate ferula era inchisa vizitarii, fiind in restaurare

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Rodel, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] Muzee sibiene:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048816919326782 sec
    ecranul dvs: 1 x 1