ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.09.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
MAY-2023
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Museikon / Alba Iulia — singurul muzeu de artă sacră din România

TIPĂREȘTE URM de aici

Museikon este un mic muzeu de nișă; poate o să vi se pară cam arid acest articol, dar am observat că nu s-a scris nimic despre el și nu m-am îndurat să-l las așa, neevidențiat. Pentru că, deși de nișă, este un muzeu modern și mie mi-a plăcut foarte mult. În plus, fiind mic, nici nu-ți ia mult timp să-l vizitezi. În fine. Este unicul muzeu de artă sacră din România.

Proiectul „Museikon” s-a născut în 2014, din mai multe necesități: de a recondiționa o sumă de icoane și cărți vechi și de a reabilita o clădire istorică (vechiul spital militar al cetății Alba Carolina), spre a găzdui expoziția de artefacte religioase pentru care spațiul dedicat în Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia devenise neîncăpător. În acest sens, au fost atrași 9,2 milioane lei, dintre care 8 milioane din surse externe. Rezultatul reprezintă un efort combinat al mai multor instituții, printre care: Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii, Arhiepiscopia Ortodoxă a Albei Iulia, Muzeul Universității din Bergen (Norvegia).

Pe 28 aprilie 2017, Museikon a fost inaugurat, dar vizitatorii aveau să-i calce pragul abia începând cu toamna aceluiași an, spre a admira expoziția permanentă etalată în cele 8 săli dispuse la parter și etaj, expoziții temporare găzduite de spații de la mansardă și subsol (unde pot avea loc fel de fel de activități, precum conferințe, ateliere de pictură sau restaurare etc), precum și traseul vestigiilor arheologice. În plus, sub sigla Museikon sunt publicate 2 reviste de artă religioasă, una în format fizic, alta on-line. Sunt expuse peste 5700 de artefacte: icoane (pe lemn, sticlă, materiale textile, hârtie, mozaic), carte veche românească și străină, obiecte liturgice, veștminte de cult etc. Există și un program muzical ce se desfășoară lunar în parteneriat cu Liceul de Arte din Alba Iulia, numit „Museikon Jazz Live” .

Museikon se află în apropierea Catedralei Încoronării, cumva în stânga acestei, chiar la intrarea în cetate; mai exact, pe str. Unirii nr. 3, împărțind aceeași incintă cu pavilioane ale Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Alba. Poate din acest motiv gardul și poarta metalică nu arată deloc inviting, ba chiar din contră... Ok, depășești momentul, pătrunzi în curte, înaintezi încercând să nu te gândești prea mult la nefericiții pacienți, în același timp admirând clădirea albă, cu acoperiș cărămiziu, frumos reabilitată, din planul secund. În dreptul ușii cu ancadrament de calcar sunt 2 plăcuțe, una îți atrage atenția asupra colțului din stânga, unde s-a păstrat vechea structură a zidului, alta îți confirmă că ai ajuns unde ți-ai propus.

Muzeul se poate vizita zilnic (mai puțin luni) între 9 și 17, iar biletele costă 10 lei/adult, 5 lei/studenți, pensionari și 2,5 lei/elevi. Există un bilet combinat Muzeul Național al Unirii + Museikon – 25/12/6 lei (dar, deși îl vizitaserăm cu puțin timp înainte pe primul, nu ne-a informat nimeni despre această variantă, biletul doar pentru MNU fiind 20/10/5 lei).

Am fost sfătuiți să începem vizita de la mansardă spre subsol, ceea ce am și făcut. Nu ne-a însoțit nimeni pe parcurs, n-am primit niciun fel de informații de la doamna custode, dar nici n-am simțit nevoia și chiar ne-am bucurat că eram singurii oaspeți și că am fost lăsați să parcurgem traseul muzeistic în voia noastră.

La mansardă am găsit un open space imens, cât toată suprafața clădirii, în mare parte liber. Erau doar câteva obiecte decorative, o pianină și câteva panouri expoziționale în hibernare. Grinzile de lemn ce susțin acoperișul au fost păstrate și frumos puse în evidență. Pereții sunt văruiți în alb, podeaua acoperită cu parchet laminat.

Coborâm la etaj și începem vizita propriu-zisă. Sălile sunt luminoase, exponatele prezentate într-o manieră modernă. Pe lângă obișnuitele mini-panouri cu explicații în română și engleză, există ecrane tactile și mici proiectoare ce derulează filmulețe. Aflăm o sumedenie de lucruri, care de care mai interesante, despre restaurarea vechilor cărți și icoane (țin minte că am mai întâlnit ceva asemănător la Abația Lluc, în Mallorca), despre evoluția stilului bizantin în pictura de icoane, despre așa-numitele „icoane făcătoare de minuni” (cea mai celebră din Transilvania fiind cea care o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul, de la Mânăstirea Nicula, icoană ce a lăcrimat în 1699) și multe altele.

O sală întreagă este dedicată interferenței confesiunilor prezente pe teritoriul Transilvaniei: ortodoxă, catolică, protestantă. Altă sală prezintă cu exemple influența pe care au avut-o provinciile învecinate asupra producerii de artefacte religioase în Ardeal: Moldova, mai ales în sec. 15-17, prin intermediul „zugravilor” itineranți, dar și prin comenzi direct făcute către ateliere moldovenești; Oltenia, deținătoare de adevărate școli de pictori finanțate de domnitorii vremii (Constantin Brâncoveanu a jucat un mare rol în acest sens), chiar Polonia și Ucraina (via Moldova), apogeul reprezentându-l mijlocul sec. 17, când Petru Movilă (strănepot al lui Petru Rareș) a deținut titlul de mitropolit al Kievului. Admirăm îndelung icoanele și cărțile vechi expuse, ne minunăm de tehnici și culori. Nu sunt o persoană religioasă, însă mă fascinează anumite lucruri, precum icoane sau bisericuțe de lemn...

Sălile de la parter sunt dedicate celor mai renumiți pictori transilvăneni de icoane și biserici, diferențelor și asemănărilor dintre stiluri. Sunt definite adevărate „dinastii de pictori” , aceasta fiind o îndeletnicire ce obișnuia să se transmită din tată-n fiu. Cel mai mult mi-a plăcut panoul interactiv numit Colecția Museikon: poți selecta o icoană și poți afla de unde provine, cine a pictat-o etc; sau poți selecta un oraș din Ardeal și poți afla care au fost pictorii celebri ce au provenit de acolo (grupați pe arbori genealogici), împreună cu o mică biografie a fiecăruia.

Altă sală combină frumoase icoane pe sticlă cu conservarea vestigiilor arheologice, despre care nu prea există informații, recunosc că mi-ar fi plăcut să știu mai multe. Ulterior am citit câte ceva despre construcția ce adăpostește Museikon: „Începute în februarie 2016, cercetările arheologice efectuate în interiorul și în afara clădirii au scos la iveală o mulțime de date, care, pe măsură ce au fost procesate în laborator, au devenit tot mai interesante. Vorbim, deci, despre un edificiu medieval, clădit pe structuri romane, care a fost preluat apoi de habsburgi, suferind modificări majore. [… ] au fost găsite porțiuni din zidul roman de apărare a Castrului Roman al Legiunii a XIII-a Gemina, de la Apulum, zid care s-a păstrat pe o înălțime de 3,8 m și o lungime de 14,9 m. Săpăturile au mai scos la lumină un drum al soldaților (via sagularis) și un canal roman, construit din piatră de râu, legată cu cărămizi, pe una din ele fiind aplicată o ștampilă cu numele legiunii militare: Leg XIII Gem. De asemenea, a fost identificată o construcție din cărămidă, cu bolta prăbușită și resturi de la o posibilă fosă septică, ambele din evul mediu.”

Într-o altă sală de la parter se află expus Iconostasul bisericii din Blaj-Tiur (jud. Alba), datat înc. sec. 19, despre care se crede că a fost realizat într-un atelier din Munții Apuseni; absolut minunat! Nu mă mai săturam să-i admir toate detaliile, toate simbolurile... Altei săli i-a fost conferită destinația de atelier. Ai la dispoziție toate cele necesare pentru a-ți crea propria icoană, dacă dorești. Și multe altele.

Subsolul clădirii constă într-un mic labirint de tuneluri boltite îmbrăcate în cărămidă. Există o zonă care amintește de vechea destinație de spital de campanie (vezi foto), iar alta este dedicată realizării mozaicurilor-icoane. La final, am admirat o mică expoziție de icoane pe lemn de dată mai recentă.

M-a impresionat Museikon, mai multe n-am a vă spune, doar treceți-i pragul când vă veți nimeri prin Alba Carolina!

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 23.09.23 11:16:09
Validat / Publicat: 23.09.23 11:59:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBA IULIA.

VIZUALIZĂRI: 373 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Clădirea vechiului spital de campanie Alba Iulia; azi, sediul Museikon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

pitiPHONE
[23.09.23 12:47:30]
»

Rușine pentru poarta aceea de acces. În 6 ani nu au avut timp/interes/bani să o rezolve...

????‍♂️????????

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[23.09.23 12:49:17]
»

@piti: Da, de acord. Nu poți să nu te întrebi ce impresie și-or face vizitatorii străini... Că pe noi, românii, nu ne mai miră nimic.

webmaster
[23.09.23 18:05:34]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Zoazore
[23.09.23 21:02:37]
»

@crismis: La Intalnirea AFA din 2018, am vizitata Cetatea Alba Carolina, dar, recunosc sincer, nu am stiut despre existenta acestui Museikon atat de interesant si de inedit.

Si la Catedrala Incoronarii am fost. Dar nici macar nu-mi amintesc sa fi vazut acea poarta.

Oricum, tare interesant si de vizitat acest muzeu!

Multumesc mult!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisPHONEAUTOR REVIEW
[23.09.23 21:07:17]
»

@Zoazore: E destul de ascuns. Nici noi n-am fi știut de el, dar am remarcat un afiș de promovare pe stradă. De-aia am și scris despre Museikon, mi s-a părut demn de evidențiat.

Mulțam de vizită! Că despre amintiri plăcute, sunt sigură că ți le-am trezit! ????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Cornel, crismis, nicole33, piti, Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.077383041381836 sec
    ecranul dvs: 1 x 1