Solicitare CMR / ITALIA

Info Rimini

Trimisă în 05.08.17 07:36
autor yulianschGD [Sighişoara]
» VIZUALIZĂRI: 3645

Buna!

Acum cateva zile am scris o solicitare AFA in legatura cu Pesaro, dar, fiindca nu am primit niciun raspuns, as vrea sa intreb daca poate cineva sa-mi dea info despre Rimini.

Daca da, m-ar interesa cam tot ce tine de un sejur la mare: pret cazare, daca exista restaurante in zona plajei si ce preturi sunt, sezlonguri (gratuite sau nu), calitatea apei marii (cat de calda este, daca sunt valuri mari, etc).

Multumesc.


  • PERIOADA: august -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: 1000
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 12

Răspunsuri

roberto92GD2r[05.08.17 16:26]

Rimini face parte din riviera ”simplă și fără pretenții” a Italiei, aceeași clasificare fiind valabilă cam pentru toată zona centru-nord a coastei estice (plecând de la Pescara, San Benedetto del Tronto până la Pesaro, Riccione, Rimini și zona venetă unde întâlnim Chioggia, Jesolo etc.). Astea înseamnă că spre deosebire de Sardinia, Sicilia sau Puglia, unde se găsesc peisaje paradisiace și o apă de un albastru cristalin, zonele central-nordice ale coastei de est sunt mult mai puțin încântătoare.

Nu vreau să te sperii, subliniez doar că la Rimini vei găsi un loc ”simplu și fără pretenții” în comparație cu adevăratele perle ale litoralului italian. Există totuși și o jumătate plină a paharului, pentru că zonele ca Rimini sunt mult mai ieftine și au ”tot ce trebuie” ca să te distrezi (viață de noapte, restaurante ok, organizare ok, curățenie bună etc.).

Prețul cazării variază mult, din păcate luna august este very high season în Italia (mai ales perioada 7-21) și pentru a avea un preț bun ar fi trebuit să rezervi din timp. Din fericire, spre deosebire de locuri ca Puglia sau Sardinia unde totul e FULL, la Rimini vei găsi cu siguranță o camera pentru tine și familia ta. Hoteluri, vile, B&B-uri și alte unități de cazare sunt oarecum în ”exces”, așa că se găsesc mereu locuri. Prețul de cazare pentru o saptămână într-un loc BUN (aproape de plajă, cu recenzii bune) pentru 2 adulți și un copil estimez că pleacă undeva de a 600 de euro (dar îți recomand să verifici cu platformele de rezervare celebre).

Restaurante în zona plajei există și majoritatea hotelurilor au restaurantele lor. Iarăși, îți recomand să consulți cu atenție recenziile, dar cel mai bine ar fi să întrebi localnicii din zona unde te-ai cazat, ei știu cel mai bine să te îndrume. Prețurile sunt foarte ok, aș spune sub cele din zonele bune ale litoralului românesc (vorbesc din auzite, n-am mai fost la mare în Ro de vreo 17 ani). În principal, o masă completă pentru voi trei vă va costa între 30 și 70 de euro în funcțide unde mergeți. Există bineînțeles și alternative mult mai ieftine (la Burge King cu cupoanele din aplicația mobilă mâncați cu 12-15 euro toți trei, fiecare un meniu complet) sau mult mai scumpe (nu există limite, cât te ține portofelul). În orice caz în Italia legea impune tuturor restaurantelor să afișeze meniul complet cu prețurile la intrare, așa că vă va fi ușor să decideți unde mergeți. Un lucru e sigur, sunt locuri destule!

Plajele publice (gratuite) ți le enumeră site-ul oficial al primăriei Rimini (îți pun link-ul în engleză): en.riviera.rimini.it/situ ... beaches-65.html

Plajele concesionate (numite impropriu ”private”) pot fi rezervate exclusiv clienților unor hoteluri sau pot admite, contra-cost, ”utilizatori externi”. În principal toate hotelurile au convenții cu plajele din proximitatea lor, e suficient să îi întrebi prin mail sau telefonic care e plaja voastră (numărul) și cât costă (poate fi inclusă în preț, depinde de hotel). Șezlongul și umbrela mare sunt de obicei incluse.

Apa e caldă, calitatea ei variază de la zonă la zona. În zona Miramare e mai proastă, în zona de nord e ceva mai bună. Valurile nu sunt mari, e o zonă destul de ”statică”, dar depinde și de ce vreme prinzi.

Îți recomand să citești ghidul de călătorie în Italia pe care l-am scris pentru cei care vin aici: vezi impresii

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

dumi73UC[05.08.17 16:38]

@yuliansch: Bunaziua, in primul rând va sfătuiesc sa nu plecați spre Rimini sau orice alta destinație (la mare in Italia) fără sa va rezervati dinainte cazarea pentru ca e foarte posibil sa nu găsiți nimic sau ce găsiți sa fie la prez aberant.

In al doilea rând cazare si mâncare trei persoane o mie de € s-ar putea sa nu va ajungă decât daca faceti in regim de pensiune sau doar prânzul sau cina la restaurant si restul va aranjați cumpărând de la chioșcuri sau supermarket.

Marea este super... apa calda in august valuri normale in funcție de vânt. Pun un link cu plaje si prețuri la șezlong... rivieraromagnola.net/rimini/spiaggia

Vacanța plăcută sa aveți

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

yulianschGDAUTOR SOL[05.08.17 16:42]

@roberto92: multumesc frumos pentru informatii.


yulianschGDAUTOR SOL[05.08.17 16:45]

@dumi73: va multumesc.


ManuelaManuPM6r[05.08.17 21:31]

Anul acesta, in luna iunie am fost la Rimini in zona Marina Centro, am stat la hotel Leda (am scris aici despre), hotel modest dar in zona buna, aproape de plaje si centru, am avut cazare si mic dejun, pret bun, dar luat din luna mai.

Noua statiunea ne a placut si o sa mai revenim, nu sunt peisajele din Grecia ori alte zone ale Italiei, insa este o statiune f curata, civilizata, relaxanta, atmosfera de vacanta.

Noi nu am gasit in zona plaje publica, doar plaje concesionate unde se intra contra cost-2 sezlonguri si 1 umbrela, costa 15 euro, doar sezlonguri 2, costa 10 euro, daca hotelul unde stati va ofera reducere la plaje, nu prea e mare lucru, in general reducerea se aplica la pachetul de 2 sezlonguri si umbrela, si este de 3-5 euro, insa plajele concesionate sunt f curate, cam fiecare are o tematica, ofera gimnastica, dans, animatori, aparate de gimnastica, terase de a lungil plajei, locuri de joaca pt copii, plaja este f lata si lunga cam de 15km, nisipul extrem de fin si curat.

Apa marii, este cam ca la noi, ceva mai curata, intrarea lina in apa, se adinceste treptat, nu sunt valuri mari, este calda buna pt familiile cu copi.

Preturile sunt cam pt toate buzunarele, in zona unde am stat noi, in afara de restaurante, terase, era un market mare Conan cu preturi bune si citeva minimarketuri cu preturi ceva mai mari, trebuie sa ti cont ca in general in camera de hotel nu sunt frigidere (poti intreba cind alegi locatia daca e frigider in camera si daca poti lua contra cost2-5 euro/zi).

In privinta cazarii, e cam din scurt acum, dar cauta si poate gasesti, incearca si la hoteluri de 2 stele (noi acum am incercat pt prima oara si a fost ok), se poate lua cazare si in apartamente in sistem hotelier, care sunt bine pozitionate si majoritatea au bucatarie.

De mentionat, ca din Rimini se pot face excursii de 1 zi pe cont propriu (mai ieftin) ori prin agentiile din statiune, una din destinatiile usor de accesat este San Marino (noi am fost pe cont propriu, am scris impresii aici), ar mai fi Leone, Bologna, Venetia, Florenta, dar sunt destinatii mai indepartate 230-300km, fata de San Marino-23km, si aceste destinatii merita mai mult de 1 zi,

eu recomand Rimini, am avut o vacanta linistita, relaxanta si la pret bun.

Cu speranta ca ti am fost de folos, iti doresc vacante frumoase

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

yulianschGDAUTOR SOL[06.08.17 08:04]

@romiromi: multumesc


giulianiSR13r[09.08.17 09:46]

Din formularea intrebarii inteleg ca este vorba de anul 2018, asta inseamna ca aveti inca suficient timp pentru a planifica totul si a alege cea mai buna optiune.

Daca va miscati mai repede si rezervati ceva de la inceputul anului viitor e posibil sa gasiti ceva bun si in aproximativ acelasi pret nu la Rimini ci in Sicilia, Puglia sau chiar Sardinia. Sardinia pare mai scumpa, insa sunt zone superbe care au preturi decente. Spre exemplu zona Alghero-Castelsardo, la Castelsardo chiar am gasit preturi incepand de la 500€ / saptamana pentru 2 adulti si un copil de 12 ani) iar in Sicilai la Giardini Naxos chiar putin mai ieftine. De asemenea, Cefalu, care este o locatie renumita si foarte cautata in Sicilia iti ofera acum preturi excelente...

Deci, se gasesc preturi excelente pentru locatii mai bune si mai cautate decat Rimini, care au atat plaja cat si lucruri senzationale de vazut in apropiere.

PS: Daca solicitarea se refera la 2017 e insa prea tarziu

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

yulianschGDAUTOR SOL[09.08.17 14:58]

@giuliani: da, intr-adevar ne gandim la 2018... noi fiind amatori de plaje nisipoase (mai putin cu vizitatul), cautam acest gen de locatie.


roxi-nicoPM8r[15.08.17 10:16]

Rimini este o locatie frumoasa si avantajoasa pt (ca distanta) pt cateva excursii optionale. Asadar, ajungi usor la Bologna, San Marino, Venetia. Daca sunteti amatori de parcuri de distractie aveti in apropiere Mirabilandia si alte cateva parcuri mai mici. Cat despre plaja, e curata, mare, nisipoasa, cu intrarea lina in apa, dotata cu tot ce vrei. Noi am stat intr-un apartament , residenzasolholiday.it ,chiar vis-a-vis de plaja.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [9] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.24629998207092 sec
    ecranul dvs: 1 x 1