La noi atâția fluturi sunt...

TIPĂREȘTE

Credincioasă pasiunii mele, recurg acum la Goga pentru un nou titlu care evocă de fapt meleagurile bănățene. Nu-mi place Banatul: cel reprezentat de județele Timiș și Arad chiar deloc. Chestiune de pasiune (nu mă atrag multe locuri acolo), istorică (sunt ardeleancă) și de gust. Dar Banatul de munte e o altă poveste.

Revenind la fluturii noștri, cum zice ardeleanul de Goga, dacă ajungeți pe la Bigăr (devenită, iată, atât de celebră), sau în Băile Herculane (așteptând încă o reînviere), sau chiar la Văliug, dați fuguța până la Eftimie Murgu (așa apare pe hartă) sau Rudăria. Îți apare în drum chiar înainte de Cascada Bigăr, între Bozovici și Anina dacă mergi (ca noi) dinspre Băile Herculane sau după cascada Bigăr, dacă vii dinspre Anina. Un indicator îți arată că, dacă o iei la stânga în direcția noastră de mers 7 km, ajungi la Rudăria, satul celor 22 de mori de apă. Satul este întins aproape tot de-a lungul unei ulițe principale, care duce într-un urcuș domol spre mori. O înșiruire de case cu un singur nivel, cu porți bogat ornamentate, unele cu obloane de lemn, altele cu geamuri termopan, dar niciodată frizând kitsch-ul, sau opulența nesimțită. Rămân cuminți în specificul lor local, credincioase tradițiilor și unui timp care parcă s-a oprit acum două veacuri.

Morile sunt așezate la ieșirea din sat, pe un drum asfaltat pe care nu îmi pot închipui cum ar încăpea două mașini. De aceea, poate, am ales să-l facem pe jos, cu răbdare și încântare. Prima moară este chiar la ieșirea din sat; la fel și următoarea. Niște căsuțe mici de lemn cu acoperiș de șindrilă, legate de drumul mare printr-un podeț și o potecă bătătorită peste cursul apelor râului cu același nume. Căsuțele de poveste închid în ele roți mari de piatră care macină domol mălai. Făina cernută de buzele lor este mult mai fină și mai galbenă decât cea din magazine, amintindu-mi de piua manuală a bunicii și de mirosul prăfos al mălaiului de odinioară, cernut în sită și împărțit în „pisat” pentru pui și făina de mămăligă. Piticii sunt încântați, se tot apleacă peste podeț să vadă cum învârt moriștile apa. E de-abia 9:30 dimineața și, la o moară, lucrașul își ridică stăvilarul. Entuziamul este maxim: -Mami, uite cum vine apa! … ascultă ce tare face! … acum pornește moara? Omul, la fel de domol ca timpul evocat, ne spune să urcăm și la celelalte mori că, pe când coborâm, o să aibă și făină. Așa și facem, iar prin fața ochilor ni se perindă mori și nume, unele puse cu drag (Îndărătnica revine în câteva rânduri), altele purtând numele unor familii (Maxinoanea ori Viloanea) sau chiar a locului unde sunt amplasate (Moara de la Tunel, Moara din Țarină). Dar noi ne-am distrat dându-le alte nume: Moara Groazei (cea de la Tunel), Moara de pe ape, Mititica, Hărnicuța, Moara de la cascadă etc.

Drumul, străbătut la pas, ia trei ore bune, dacă te încăpățânezi să vezi fiecare moară și fiecare stăvilar. De o parte e muntele, când stâncos, când acoperit de pășuni, de cealaltă – valea. La nici 30 de minute de sat, dai de o cascadă, deasupra unui pod de piatră. Un localnic ne arată stâncile Adam și Eva, una rămasă fără cap (femeile zic că ar fi Adam, bărbații că ar fi Eva, explică el cu umor). Puțin mai sus, e Moara de la Tunel, alimentată cu apă direct din stâncă. Apar tot mai multe mașini, sunt dintre aceia care văd morile în grabă mai mare decât noi. Și fluturi. Mari, cât o pălmuță de-a strumpfului meu, vioi, ți se așează pe haine, în păr și nu fug de fotografii de la 30 de cm distanță (cu telefonul, că altceva nu avem). Fluturii portocalii sunt arginia, specie rară și protejată prin lege, cei negru cu roșu sunt fluturii amiral, cei negru cu alb și cu interior roșu sunt fluturii tigru. Este luna august și vremea este superbă, aerul încărcat de mirozne, vorba moldoveanului de Creangă, iar cântecul apelor te îndeamnă să mai rămâi. Dar plecăm, și plecând nu putem lua cu noi decât săculeții de făină de mălai, fină ca nisipul din clesidra timpului, care, iată, are cu rudărenii „nesfârșită răbdare”.

---

VIZUALIZĂRI: 1258 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI