La plimbare și la spa în Sovata

TIPĂREȘTE

După prima cină la Boutique Hotel Fabesca, pe când deja începea să se însereze, am pornit în plimbare agale să ne facem o idee despre locuri și împrejurimi. Am luat-o în dreapta, pe strada Vulturului, pe care ne aflam, dar după vreo 100-200 de metri am descoperit în stânga niște trepte ce coborau spre centrul stațiunii (am recunoscut impozantul hotel Danubius, despre a cărei zonă spa eu și cu Tati păstrăm amintiri călduroase dintr-un îndepărtat week-end de iarnă!). Ba chiar am intrat în holul hotelului și am stricat și o întrebare, dacă ar exista posibilitatea să venim și noi duminică la piscina lor (pentru a doua zi se anunțase vreme frumoasă și aveam de gând s-o petrecem în aer liber, dar duminică urma să plouă; și de unde poți da cu tifla mai abitir norilor și ploii, decât dintr-o piscină cu apă caldă?!). Ei bine, nu, nu se putea, aveau deja turiștii lor și nu primeau extra decât duminica, dar nu duminica asta! Ok, las' că ne-om descurca noi cumva...

Am coborât apoi către Lacul Ursu și am identificat restaurantul Ciuperca Mică, despre care citisem că ar merita o vizită. Am făcut chiar câțiva pași pe alee, prin stânga lacului, până la celălalt restaurant, Club Dracula, despre care Băiețel ne vorbise cu mare entuziasm în urmă cu câteva săptămâni, după ce se întorsese dintr-o excursie „cu școala”. Așa că deja aveam o mare dilemă: prânzul de mâine la Ciupercă sau la Dracula?!

La prima vedere, ceea ce întâlneam în cale îmi plăcea: aleea de promenadă amenajată inclusiv cu pistă pentru biciclete, cu bănci și coșuri de gunoi, luminată din loc în loc de felinare drăguțe, cu un aer retro... Panourile explicative trilingve (română/maghiară/engleză) pe care le vom studia a doua zi, pe lumină... Am văzut că aleea înconjura lacul, dar am preferat să ne întoarcem. În fața hotelului Danubius am luat-o la dreapta, pe Strada Trandafirilor (una din străzile principale ale stațiunii), am admirat câteva hoteluri și pensiuni drăguțe ce se înșirau de-a lungul ei, apoi am cotit stânga, ocolind superba bisericuță de lemn cu hramul „Schimbarea la Față”, pe Strada Verii (ce nume frumoase au străzile Sovatei!), ce urcă destul de abrupt și dă taman în Strada Vulturului a noastră, un pic mai jos de Fabesca...

A doua zi dimineață, pe un soare strălucitor ce ne încălzea mai ales inimile, am făcut drumul întors, adică am coborât tot pe lângă bisericuță, ca să avem posibilitatea s-o admirăm mai bine. Speram în sinea mea și s-o găsim deschisă, fiind Sâmbăta Mare, dar n-am avut atâta noroc, de fapt, n-am văzut-o decât închisă până am plecat. Mă rog... Am căscat iar gurile (și camera foto) la frumoasele decorațiuni din lemn ale clădirilor, până când strada pe care ne aflam s-a contopit cu alta ce venea din stânga, chiar în dreptul unui părculeț, dincolo de care puteam zări hotelul Danubius. În părculeț am întâlnit ronduri de lalele abia îmbobocite, bustul lui Nicolae Bălcescu și clădirea hexagonală cu acoperiș țuguiat sub care scrie mare: Centru de Informații Turistice. Ferecat cu 7 lacăte l-am nimerit și p'-ăsta, Doamne, cât ghinion putem să avem! :) Degeaba a tot încercat Tati ușa, degeaba s-a tot zgâit prin geamurile fumurii... M-am înfuriat din nou, amintindu-mi că (și) „aici sunt banii dumneavoastră”, dar mi-a trecut repede...

Am traversat în direcția Lacului Ursu, ne-am oprit puțin deasupra Centrului Balnear să facem câteva fotografii, apoi am apucat aleea din stânga, pe lângă Ciuperca Mică, la fel ca în seara precedentă. Despre Lacul Ursu citisem că este cel mai mare lac sărat și helioterm din Europa, dar mai mult decât atât n-o să vă împui capul, cine vrea mai multe informații poate să citească aici: romaniatv.net/lacul-ursu- ... ume_158352.html. Era multă lume ieșită la plimbare, turiști și probabil și localnici deopotrivă, mici și mari zburdau în sus și în jos, îmbătați de ziua frumoasă de primăvară... În dreapta se vedea lacul, dincolo de gardul metalic cu care este împrejmuit, în stânga pădurea, abia trezită din somnul lung al iernii: crengile copacilor începuseră să se îmbrace timid în verde proaspăt, unele aveau chiar flori albe sau roz, și alte sute de flori își iveau căpșoarele frumoase din covorul de frunze uscate... Am întâlnit chiar și un izvoraș, al cărui curs fusese deviat probabil pe sub aleea de plimbare, să se verse în lac. În plus, imaginați-vă freamăt de insecte și triluri de păsărele și veți avea tabloul complet al zen-ului ce ne cuprinsese!

Chiar în coada vestică a lacului, într-o zonă deschisă, însorită, era și un mic loc de joacă pentru copii, plin ochi de gâgâlici fericite și de părinți și bunici supraveghetori. Copiii noștri au trecut de mult de etapa asta, dar l-am menționat pentru cei cu pui mici, știind ce important e să găsești astfel de locuri amenajate, unde copiii se pot juca în siguranță. Noi am fost mai degrabă atrași de pasarela de lemn pe care te puteai cocoța spre a avea o priveliște de ansamblu a locului. Dealtfel, aveam să mai întâlnim din loc în loc astfel de pasarele amenajate...

Am coborât și am observat că ne aflam în vecinătatea unei răspântii, marcate cu indicatoare către principalele direcții; indicatoarele erau din lemn și pe fiecare plăcuță informația era scrisă în română și maghiară. Am întâlnit și un panou informativ despre obiectivul care se zărea deja printre crengile copacilor, undeva, jos, în stânga: Lacul Aluniș. Am citit că ar fi destul de tânăr acest lăcușor, s-a format în urmă cu vreo 50 de ani, iar nivelul său se află cu aproximativ 4 metri mai jos decât cel al Lacului Ursu, cu care comunică subteran, astfel că surplusul de apă din acesta din urmă se varsă în Lacul Aluniș. Am pornit și noi în direcția lui, pe o alee pietruită, mărginită în partea dinspre lac de balustradă de lemn. Ca și Lacul Ursu, și Aluniș este împrejmuit cu plasă de sârmă și deține o mică bază de tratament, utilizabilă în sezonul cald, deși apele sale sunt un pic mai reci și mai puțin sărate decât ale fratelui său mai mare.

Am ocolit Lacul Aluniș prin partea sa dreaptă, de unde aleea se continua tot în dreapta cu o cărăruie prin pădure; am citit pe indicator că ne aflăm pe Traseul Eco-Didactic al Sării și am pornit-o și noi într-acolo, curioși să vedem ce-o mai fi și aia. Ne-a însoțit o bucată de drum un pârâiaș sprințar, al cărui curs era brăzdat din loc în loc de mici stăvilare împletite din răchită. Ne-au însoțit și sute de flori, nu mai pridideam admirându-le și pozându-le, mai ales pe unele roz-mov, din familia orhideelor, pe care nu le mai întâlnisem până aici. Am ajuns în curând într-o zonă cu mlaștini sărate, formată din mici ochiuri de apă ce comunicau sau nu între ele. După culoarea anumitor arii, era cu siguranță și ceva fier pe acolo. Pentru a putea fi admirată și străbătută în siguranță, toată această zonă era împânzită de alei de lemn ușor supraînălțate.

Am dat ocol mlaștinii, dar nu ne-am întors pe unde am venit, ci am urmat altă cărare ce urca într-o pantă lină puțin în stânga, prin pădure. Un alt indicator ne spusese că la capăt ne va aștepta un alt lac, cel al Mierlei. Am urcat voinicește preț de câteva minute și am ieșit într-un drum cu pietriș, dincolo de care se vedea jos, în vale, frumosul spectacol al caselor din sat. Ne-a atras însă atenția o construcție ciudată, un turn din lemn, ce se înălța în capătul din stânga al acestui drumeag și ne-am îndreptat curioși într-acolo. Apropiindu-ne, ne-am dat seama că este ceea ce pare, un turn de belvedere, în care teoretic te poți urca să admiri panoramic toată zona. Zic „teoretic”, pentru că intrarea în turn era ferecată bine, iar la căsuța de lemn din imediata sa apropiere (posibil casă de bilete) n-am găsit pe nimeni să ne lămurească. Puțin frustrați, am dat ocol mastodontului, apoi am făcut calea întoarsă, căci dacă am fi mers înainte, drumul ne-ar fi scos în centrul satului, unde chiar n-aveam nicio treabă.

Studiind puțin harta virtuală de pe telefon, Tati a exclamat: ”O, dar suntem foarte aproape de Hotelul Belvedere! ” „? ” „Nu v-am spus, vroiam să fie o surpriză. Aici am putea să găsim piscina mult-visată. Știu, Mami, că tu ai propus să mergem la Praid, la wellnessu' de acolo, dar am citit că-i foarte aglomerat și mâine fiind și Paștele... cred că numai noi mai lipsim de acolo! ” „Păi hai la Belvedere să bem un suc, o cafea și să-i întrebăm și de piscină! ”

Hotelul Belvedere (de fapt, ceva acareturi ce trebuiau să se afle în spatele său) se zărea chiar în stânga noastră, undeva jos, prin pădure. Am întrezărit chiar și o potecă într-acolo și am început a coborî pe ea cu elan. Până când am zărit un câine fioros care se îndrepta spre noi lătrând de mama focului! „Hait! Nu-i a bună! Înapoi, copii! ” Nu ne-am dat însă bătuți cu una, cu două. Tati, deștept cum e, a mai avut o idee bună: să caute pe net numărul de telefon al hotelului și să sune la ei, măcar cu piscina să ne lămurim, cafeaua nu era musai, era doar așa, de împrietenire... I-a răspuns o tanti amabilă și i-a zis că Spike, cățelul de pază al hotelului nu e fioros defel, doar gura e de el, să coborâm fără frică și să-l strigăm pe nume, că nu va mai fi nicio problemă.

Zis și făcut! Tati și Băiețel s-au înarmat cu câte un băț, pentru orice eventualitate, iar noi, fetele, am păstrat câțiva metri distanță în urma lor, strigând cât ne țineau puterile: „Spike! Spike! ” Nici urmă de Spike însă! Am pătruns pe teritoriul hotelului printr-o portiță pe care am găsit-o deschisă și l-am descoperit și pe bietul Spike, legat de cușca lui, blând ca un mielușel, gudurându-se în direcția noastră. „Te-au legat, fraiere?!... ”

Eram, într-adevăr, în spatele hotelului și ne-am îndreptat spre frumoasa lui piscină exterioară, situată în mijlocul unui tăpșan acoperit cu gazon. Șezlongurile erau depozitate frumos unul peste altul și deja puteam să ne imaginăm ce loc fain trebuie să fie aici vara! Am ocolit spre dreapta și am ajuns pe un soi de platformă mare de lemn, pe care erau înșirate suporturi metalice de care atârnau niște leagăne-șezlong, o să vedeți în poză. Pe copii i-am pierdut deja în acest spațiu, nu le-a mai trebuit nici cafea, nici nimic! Eu și cu Tati am pornit în direcția hotelului, să lămurim problema cu piscina. Pe mine însă m-a furat lesne peisajul, pe care m-am oprit să-l imortalizez în fel și chip, doar Tati și-a dus neperturbat misiunea la îndeplinire!

Hotelul Belvedere este situat undeva, la înălțime, și firma lui imensă se vede cu mare ușurință de jos, din sat. Are în față o parcare încăpătoare, o zonă de cazare cu doar două etaje și un restaurant atașat. Stilul l-aș defini ca „rustic” și totul arată bine și îngrijit. Erau o sumedenie de decorațiuni din lemn și piatră, precum și multă verdeață și ceva copăcei decorativi cu flori roz. Câteva magnolii superbe își etalau pe cerul albastru florile movulii, abia deschise și am descoperit că miroseau suav; n-am știut până acum că magnoliile au și parfum! În dreapta hotelului era zona spa și despre asta am primit de la Tati vești bune: da, puteam să venim oricând și să stăm cât vrem; 20 ron o oră, 40 ron 2 ore sau 50 ron toată ziua. Yes! De bucurie, am comandat câte o băutură, pe care am savurat-o în zona cu șezlonguri legănătoare, din care cu greu ne-am putut desprinde! La plecare, Spike nu ne-a mai dat nicio atenție, dormea în fundul cuștii lui și oricât l-am strigat, n-a vrut să iasă! Cred că era supărat pe noi, că din cauza noastră îl legaseră! ;)

Am traversat drumul pietruit și ne-am afundat înapoi în pădure, că mai aveam o sumedenie de lucruri de descoperit. În primul rând, Lacul Mierlei, auriu și liniștit, plin de tot felul de vegetație și înconjurat de mâl. Ne-am oprit preț de câteva minute să-i sorbim pacea de la marginea balustradei de lemn, căci băncuțele de deasupra erau deja ocupate. Pe urmă am urmat cărarea ce urca în trepte de lemn, atât cât terenul era tot mlăștinos, apoi în trepte pietruite, până la altă platformă de lemn mai mare, amenajată cu mese și bănci de lemn, o adevărată zonă de picnic. Aici n-am mai făcut prea mulți purici, dar am dat un ocol pe cărarea de lemn ce se așternea peste smârcuri. La un moment dat, un indicator își îndreptase degetul spre Lacul Șerpilor, pe care abia-abia l-am întrezărit prin stufăriș. Despre șerpi nici pomeneală!:)

Am părăsit micuța mlaștină ce părea că ascunde secrete tulburătoare și ne-am îndreptat cumva în dreapta, pe o altă alee jumătate lemn-jumătate piatră, care cobora spre Lacul Ursu. Am ajuns curând „la civilizație”, cum ar veni, adică pe aleea ce înconjoară lacul, cam vis-a-vis de Centrul de Tratament. Ne-am oprit pe o bancă și ne-am lăsat cuprinși de razele soarelui, care deveniseră din ce în ce mai puternice. Asta ne-a amintit că prânzul trebuie să fie aproape și asta ne-a amintit de vechea noastră dilemă: Ciuperca sau Dracula? ...

Un alt indicator ne spunea că în stânga ne aștepta Muntele de Sare, Lacul Verde, Lacul Roșu și Lacul Paraschiva; spre toate aceste obiective se fac alei care pleacă din aleea pricipală, cea care înconjoară Lacul Ursu. Ok, vom merge să mâncăm și pe urmă ne vom continua expediția!

Până la urmă, nu mai știu cum, a câștigat Ciuperca. Poate că am ajutat-o și eu un pic, când am sugerat grupului să ne continuăm plimbarea prin stânga, ocolind lacul, „că din dreapta venim”;)... Astfel, am urcat scările pe lângă Baza de Tratament și Ciuperca ne-a ieșit prima în cale, până la Dracula „mai e o grămadă și leșin de foame! ”. Restaurantul Ciuperca Mică ne-a întâmpinat la intrare cu un decor drăguț, o bicicletă împodobită cu flori și... iepurași. Are o formă hexagonală sau octogonală, nu mai știu exact și se desfășoară pe 3 niveluri, pe la al 2-lea se intră. Fiecare nivel beneficiază și de o terasă cu frumoasă vedere la lac. Un tânăr ospătar ne-a întrebat dacă vrem să stăm înăuntru sau afară și ne-a îndrumat apoi spre o masă din capătul terasei de la nivelul 2. Am comandat, așa cum facem de obicei, chestii diferite pe care pe urmă le-am împărțit: supă-cremă de usturoi în pâine, supă de pui dreasă cu iaurt și cu tarhon, gnochi cu pesto și brânză, mușchiuleț de porc cu sos de vin și hribi, mămăligă cu brânză și smântână, piept de pui cu mozzarela, iar la final o lava cake cu fructe de pădure și frișcă (mi-ar fi plăcut să fie cu înghețată, dar a fost bună și așa). Am share-uit și o sticlă de vin roșu sec și aromat, ceea ce ne-a determinat să credem că există momente de perfecțiune în viața asta plină de încercări... Și mi-a mai plăcut ceva mult, mult de tot la Ciupercă: ușile camerelor de baie! Pe cea de la „Băieți” era scris „Bla” și dedesubt era desenată o mustață. Ușa „Fetelor” era acoperită în totalitate cu zeci de „Bla”-uri, scrise în fel și chip... Excelent! :)

... De data asta am pornit în jurul lacului prin dreapta. Ne-a distrat o gașcă de rățuște ce exersa planarea pe luciul apei și mai tare ne-au distrat o rățușcă și un rățoi traversând în mers legănat aleea noastră, în direcția pădurii. Prima deviație a fost cea spre Lacul Paraschiva. O alee pietruită, amenajată cu bănci și corpuri de iluminat, așa cum ne obișnuiserăm deja, ne-a condus până acolo, nu înainte de a ne prezenta, pe partea ei dreaptă, un mic versant ce-și prelingea limbile de sare într-un ochi de apă. Malul lacului este pe jumătate dublat de o pasarelă de lemn, de la care coboară vreo două rânduri de scări până la luciul apei. Lacul Paraschiva a fost locul care mi-a plăcut cel mai mult la Sovata, m-a copleșit liniștea și sălbăticia lui maiestuoasă, în care se oglindea natura abia trezită din somnul greu al iernii!

Am revenit în aleea principală, care în curând ne-a oferit o nouă (și ultima) deviere în dreapta, spre Lacul Verde, dincolo de care ne aștepta Lacul Roșu (numit așa după bogăția solurilor înconjurătoare în oxizi de fier), chiar la poalele Muntelui de Sare. Acesta este una dintre puținele relicve ale masivului de sare care a fost parțial topit de intemperii și mișcări de sol care au dus la reconfigurarea zonei în modul în care o descoperim azi. Sunt vreo doi versanți de sare, unul mai spectaculos decât altul!...

Cam asta a fost prima zi de plimbare la Sovata, zi la care mă gândesc mereu cu bucurie și care mi-a lăsat un zâmbet larg în inimă. Mai sunt două lacuri la care noi nu am ajuns: Lacul Negru, la șosea, unde de asemenea s-a dezvoltat o mică bază de tratament și Lacul Tivoli, ceva mai departe, în partea de nord-est a stațiunii, lângă care este un Parc de Aventură. Ce am vizitat însă mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult felul în care a fost amenajată zona lacurilor, suficient cât să fie sigură pentru turiștii de toate vârstele, dar atât cât natura să se desfășoare încă pe deplin, sub toate formele sale! Mi-a plăcut că sunt indicatoare peste tot și panouri explicative despre ce urmează să vezi, despre flora și fauna zonei și că prima limbă în care sunt scrise este limba română. Am mai vizitat locuri asemănătoare și pe alte meleaguri și nu numai că eu, una, i-am dat notă de trecere Sovatei, ba chiar i-am dat cununiță de premiantă! Bravo, Sovata!

... A doua zi după micul dejun am mers, așa cum era prevăzut, la Hotel Belvedere, la spa. De fapt, inițial era prevăzut să ajungem la Praid, la salină, apoi la Centrul Wellness. Dar socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg... Ne-am gândit să lăsăm salina pentru luni, am fi putut să facem o pauză acolo pe drumul de întoarcere spre casă. N-a fost să fie, luni am constatat că microbuzul care ar fi trebuit să le ducă pe Istețica și pe Iulia la Tg. Mureș era anulat, așa că am dus noi fetele. De la Tg. Mureș am luat-o spre Sighișoara, Brașov și așa mai departe, deci Praidul a rămas pe altădată... Nu-i bai, și-așa ne-am propus să ne mai întoarcem prin zonă, sănătoși să fim!...

La Belvedere am ajuns cu mașina, pe șosea, Tati a pus adresa pe GPS, care ne-a dus până-n poartă. Pe drum, am trecut printr-o zonă de case, iar pe unele le-am văzut împodobite cu crengi de brad decorate cu panglici și cu ouă colorate; m-am minunat, că n-am mai văzut așa ceva până acum, dar ajunsă acasă am citit că e vorba de un vechi obicei păgân săsesc, care-și decorează casele atât de Crăciun, cât și de Paști. Am plătit cei 50 ron de căciulă la doamna de la recepție, care ne-a cadorisit cu câte o brățară albastră, ce avea să ne permită intrarea și ieșirea din zona spa a hotelului de câte ori am fi avut chef. Zona spa cuprinde o piscină cu apă dulce încălzită, una cu apă sărată, saună umedă și uscată, vestiare, dușuri și toalete, precum și un bar de unde se pot cumpăra tot felul de băuturi. Totul este foarte curat și bine întreținut, la intrare primești un prosop și cheia de la cabina de vestiar unde poți să-ți lași lucrurile. Întreg spațiul piscinelor este înconjurat cu șezlonguri, iar din loc în loc sunt decorațiuni cu flori din plastic, care dau un aer exotic peisajului. Din acest spațiu se poate ieși în exterior, în zona cu șezlonguri legănătoare, dacă vă mai amintiți. Vara probabil că cele două comunică între ele în permanență. Lângă piscina cu apă sărată se află afișată o listă cu recomandări și contraindicații, oricum, se știe că nu e sănătos să te uite Dumnezeu în saramură...

Ne-am bălăcit când în apă dulce, când în apă sărată, copiii au accesat cu avânt și saunele, care mie nu-mi sunt deloc pe plac. Nu era foarte aglomerat și lumea deosebit de civilizată. La prânz ne-am întors la Fabesca pentru masă, apoi am revenit la spa, la Belvedere. În partea a doua a zilei n-am mai avut atât de mult noroc, zona era cotropită de o gașcă numeroasă și foarte gălăgioasă, măcar că pe fiecare perete erau scrise din 5 în 5 metri îndemnuri în a păstra liniștea, a nu sări în bazin și, în general, în a-i respecta pe cei din jur. Mă rog, i-am ignorat cât am putut... Noroc că la un moment dat și-au strâns catrafusele și ultimile 30 de minute le-am petrecut în liniște și pace, stăpâni pe piscine!... Mi-ar plăcea să ne reîntoarcem cândva la Hotel Belvedere, de preferat vara, să ne bucurăm și de piscina exterioară, și de zona cu șezlonguri legănătoare...

Una peste alta, Sovata a fost - așa cum am mai declarat - o frumoasă surpriză pentru noi. Un loc pe care acum 10 ani l-am părăsit în grabă, fără dorința de a ne uita înapoi, acoperit de gheață și noroi, pe jumătate părăginit și dezafectat, dar pe care l-am regăsit îmbrăcat în haine noi, proaspete, frumos parfumate... Un loc care ne-a ridicat sprâncenele a mirare plăcută, în timp ce un zâmbet perpetuu ne-a înflorit pe buze din prima clipă când i-am trecut pragul până în cea în care am plecat... Un loc pe care vă recomand din suflet să mergeți să-l vedeți, să-l parcurgeți la pas, pe îndelete, să-l savurați ca pe-o prăjitură fină!...

---

VIZUALIZĂRI: 11973 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI