Histria - 'Pompeiul romanesc'

TIPĂREȘTE

Pierduta in timp si spatiu, unde cerul se ingemaneaza cu marea si doar vantul ii mai tulbura linistea, Histria zambeste sfioasa, dornica sa-si scoata la lumina tainele ce par sa o inconjoare. Era o zi fierbinte de iunie cand ne hotaraseram sa sacrificam o zi de plaja pentru a veni aici, pe malul Lacului Sinoe, fascinati de povestea acestui loc pe nedrept uitat.

Ratacim putin prin Constanta pana gasim iesirea spre Tulcea, incurcati si de zgarcenia cu care isi fac aparitia indicatoarele. Odata ce lasam in urma orasul, traficul scade, drumul pare chiar pustiu. Soarele incepe sa dogorasca si simtim tot mai mult lipsa racorii muntelui cu care suntem invatati. Trecem prin localitati modeste, popasurile sunt rare iar umbra lipseste cu desavarsire. Ajungem la Histria dupa o ora de mers prin sesul dobrogean.

Din fericire, o briza usoara, racoroasa, ne intampina de indata ce pasim in interiorul cetatii. Linistea adanca ce domneste ne intimideaza. Intram cu sfiala in situl arheologic si ne plimbam in tihna printre zidurile tacute ce au fost martore vremurilor sale zbuciumate. Histria s-a bucurat multa vreme de prosperitate dar a suferit totodata si numeroase atacuri, fiind distrusa si apoi reconstruita in repetate randuri.

Incercam sa reconstituim diferitele perioade care si-au lasat amprenta asupra cetatii dar cea mai bine conservata parte este si cea mai noua, cea construita de romani. Imi place in mod deosebit galeria boltita prin care se intra la baile romane.

Ici-colo se zaresc bucati din mozaicul ce altadata pardosea aceste bai, un simbol al orasului.

Pe malul lacului se mai vad ramasite din cartierul de locuinte sau diferite constructii civile din perioada de glorie a cetatii.

S-a pastrat totodata si poarta de intrare din perioada romana tarzie.

Cateva coloane ale templelor inchinate zeilor Zeus si Afrodita si zidul de incinta care inconjura asezarea civila stau marturie din perioada greaca a cetatii. Histria, prima asezare urbana de la noi din tara, a fost intemeiata de colonistii greci veniti din Milet pentru a face comert cu triburile locale de geti. In acele vremuri portul sau avea iesire directa la Marea Neagra dar, cu timpul, depozitele de nisp si namol aduse de Dunare au blocat accesul la mare si au dus la formarea actualului Lac Sinoe.

Ne continuam plimbarea pe aleile cu iarba parjolita de soare si admiram, cocotati pe un zid, intregul site. Privelistea este impresionanta desi din maiestuoasa cetate de altdata au mai ramas doar franturi de ziduri sau inscriptii in limba latina sau greaca. Coboram apoi pe malul lacului unde domneste aceeasi atmosfera de liniste. Cine ar crede ca acum mii de ani acest loc forfotea de vase care aduceau mirodenii, ulei de masline sau vin si care plecau incarcate de aici cu grane, miere, peste sarat sau piei de animale.

Acum, nimic nu tulbura linistea acestui loc. Ai senzatia ca esti undeva departe, la capat de lume. Arsita soarelui devine insa tot mai apasatoare asa ca nu mai zabovim si ne indreptam spre muzeul care se gaseste in apropierea sitului arheologic. Aici sunt expuse numeroase vestigii istorice descoperite pe santier: vase ceramice, amfore, sticla, podoabe, fragmente de coloane, basoreliefuri.

Muzeul este foarte frumos amenajat, concureaza cu succes muzeele asemanatoare din Grecia, de pilda, dar, din pacate, si aici se simte lipsa turistilor. Si ma gandesc cu cata usurinta plecam pe alte meleaguri pentru a admira, poate, aceleasi vestigii, cand, atat de aproape de noi, zac in uitare atatea locuri unde se simte inca atat de puternic pulsul istoriei.

---

VIZUALIZĂRI: 1935 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI