Piatra Craiului - intre dragoste si ura

TIPĂREȘTE

Buna seara prieteni!

Pentru mine anul acesta a fost unul deosebit si asta datorita faptului ca am reusit sa ajung pe creasta Pietrei Craiului! Mai facusem un traseu prin Saua Crapaturii la cabana Curmatura si coborare prin prapastiile Zarnestiului, si unul din Pestera la refugiul Grind dus intors, dar pe creasta nu am ajuns pana anul acesta. Ramasesem de fiecare data cu un sentiment de neimplinire si ma uitam cu jind la creasta, intrebandu-ma cand o sa ajund acolo sus. Ei bine, anul acesta am reusit sa cuceresc o parte din creasta si totusi am acelasi sentiment pe care il aveam copil fiind, cand ma jucam ,,nu te supara frate" si cei mai mari ma lasau sa castig, sentimentul ca muntele m-a ingaduit!

Intr-o luni seara ne-am cazat la cabana Plaiul foii (pe care o voi descrie la rubrica despre cazari) urmand ca a doua zi de dimineata sa pornim (eu si sotul meu) spre Saua Funduri pe triunghi albastru, iar din saua sa urcam spre La Om. Totusi cum planul de acasa nu se potriveste cu cel de la piata am ratat traseul si asta pentru ca dupa ce o iei pe drum in sus ajungi la o intersectie unde sunt doua indicatoare, unul spre Rudarita/Fagaras iar celalalt spre refugiul Spirla si vf. La Om pe banda rosie, nici urma de triunghi albastru. Mai tarziu am aflat ca pe drumul nostru spre refugiul Spirla aparea la un moment dat o bariera in dreapta si pe acolo trebuia sa o luam insa intrarea pe traseu nu era marcata asa ca numai cine stia, nimerea traseul.

Cred ca am facut cam o jumate de ora pe drum forestier dupa care am luat-o in stanga pe traseu prin padure inca vreo jumate de ora. La un moment dat pe bucata de traseu prin padure, in dreapta cararii, un pic in vale apare un izvor de la care e bine sa va aprovizionati pentru ca e ultima sursa de apa pe care o intalniti (noi am avut cate trei litrii de apa de caciula care ne-au ajuns pana la Curmatura).

Ajunsi la refugiul Spirla ne-am tras un pic sufletul, am mancat cate o ciocolata si ne-am uitat avizi pe indicatoare, doar doar ne indica vreunul spre Saua Funduri, dar n-am avut noroc, asa ca a trebuit sa o luam spre varf pe la ,,lanturi" sau Drumul lui Deube. Stiam ca e greu dar nici pe departe nu eram pregatita psihic pentru ceea ce urma, ma uitasem si pe internet unde unii ziceau ca e greu si nu prea si ca sunt doar vreo doua lanturi, asa ca mi-am luat inima in dinti si cu ochii la minunatia de munte pe care il aveam in fata am inceput sa urcam.

Sotul meu se uita la peretele de stanca din fata lui si-mi spunea ca precis il ocolim pe undeva ca doar n-o sa urcam printre stanci drept in sus, insa ne-am dat seama repede ca era chiar in sus printre stanci.

Cu lanturile mai avusesem de-a face in Fagaras in trecatoarea ,,La doi pasi de moarte" (experienta descrisa de mine in acest review) si ma gandeam ca nu ar trebui sa fie chiar asa greu, totusi pana sus noi am numarat vreo patru portiuni cu lanturi si toate au fost foarte greu de urcat mai ales cu rucsacul in spate. Au fost multe bucati unde ma uitam si ma gandeam ca pur si simplu nu am cum sa le trec.

Toata bucata aceea de traseu pana in varf a fost dureros de frumoasa si poate sa-mi spuna cine ce vrea, ca e usor, ca bla bla, dar eu va spun ca traseul pe la lanturi si pe creasta e marcat cu bulina neagra, asa cum o sa vedeti in pozele puse de mine. Ceea ce ne-a speriat a fost faptul ca pe ultima portiune de urcat pana in saua Grindului a inceput sa ploua si cu toata incaltamintea noastra potrivita muntelui totusi mai alunecam pe stanci si nu ne suradea ideea de-a cadea pe unde am urcat, ca s-ar fi ales praful de noi. Am vrut sa ne adapostim sub buza unei stanci dar a trecut un domn de la salvamont care ne-a sfatuit mai bine sa urcam decat sa ramanem acolo ca era periculos, ne-a spus ca mai avem 30 de metrii de urcat si ajungem repede la refugiul din Saua Grind. L-am ascultat si am facut bine, pentru ca dupa ce am ajuns la refugiu, s-a pornit mai frate o ploaie de abia vedeai prin perdeaua de apa.

Ajunsi la refugiu am stat vreo ora sa se opreasca ploaia, sa mancam si sa ne intindem un pic la odihna visand cu ochii deschisi la traseul de pe creasta care eram siguri ca nu mai poate fi atat de greu. Gresit si de data asta! Singurul lucru usor pe creasta a fost urcusul pana in vf. La Om, restul de traseu, vf. Claile, vf. Timbalul mic si Timbalul mare au fost criminale. Am cuplat 4x4, coate si genunchi, toate cu care ma puteam propti, catara, agata, ridica, iar in unele locuri in care ma uitam in dreapta si stanga si vedeam numai rapa sau prapastie, m-as fi agatat si cu dintii de ceva numai sa fiu sigura ca nu ma scap intr-un moment de neatentie. Acolo pe creasta m-am zbatut intre dragoste si ura pentru ea. Uitandu-ma azi in urma la trecatoarea ,,La doi pasi de moarte si bucata dintre Vistea si Moldoveanu care ma speriasera anul trecut, imi vine sa ma tavalesc pe jos de ras.

Intre vf. La Om si vf. Ascutit am facut exact 3 ore si jumate (pe punc rosu) cat ne-a spus domnul de la salvamont ca vom face, si asta pentru ca traseul pe creasta nu e drept, sunt cateva urcusuri si coborasuri grele care iti iau timp. Au fost momente in care ma uitam inapoi si eram sigura ca nu mai pot urca pe unde am coborat, nu ma puteam intoarce, dar nu mai puteam nici sa urc si aveam un singur gand, sa scap cu bine de acolo si nu aveam sa mai urc niciodata pe creasta.

Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa speriu pe nimeni, Piatra Craiului e cel mai frumos munte pe care am urcat vreodata, e uluitor de frumos, fiecare varf, fiecare sa, fiecare vale iti taie respiratia, dar e si foarte greu (marcat cu bulina neagra dupa cum am mai spus).

Parerea mea pentru cei care fac acest traseu e sa nu fie incepatori pe munte, sa fie incaltati corespunzator si neaparat sa aiba pelerina de ploaie pentru ca de data asta am invatat lectia cu vremea schimbatoare pe munte (cand am pornit de jos nu era pic de nor iar la meteo nu se anuntasera ploi).

De la vf. Ascutit am facut 2 ore pana la Curmatura pe triunghi albastru unde ne-am cazat peste noapte iar a doua zi am luat-o spre Zarnesti unde am ajuns in doua ore pe dunga galbena. Se mai putea ajunge in Zarnesti prin Prapastiile Zarnestiului pornind pe dunga albastra de la cabana dar era un pic mai lung si eram prea obositi.

Din Zarnesti am platit un baiat sa ne duca pana la cabana Plaiul Foii pe noi si inca un cuplu de belgieni, nu mai stiu cat a fost dar stiu ca a fost ieftin.

Astazi am uitat toata spaima si oboseala iar cand ma uit la poze ma apuca un dor nebun sa o iau de la capat.

La final va indemn sa va urcati pe muntele asta pe care nu-l veti mai uita niciodata, dar nu-l tratati cu usurinta, tratati-l cu respect!

Va doresc cele mai frumoase amintiri in Piatra Craiului!

---

VIZUALIZĂRI: 3360 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI