Pe drumuri dobrogene

TIPĂREȘTE

Imi place marea, nu exista vacanta fara mare. Ani la rand am fost la marea noastra Neagra. Nu-mi place aglomeratia, nu-mi place sa stau la hotel, asa ca cel mai placut mi se parea sa merg la mare, la 2 Mai si sa stau la gazda, la tanti Adela, la casa plina cu flori, liniste, doar cu zumzet de albine si cotcodacit de gaini.

Pentru mine si drumul trebuie sa fie intotdeauna o bucurie. Despre asta vreau sa va vorbesc azi, cum poti sa te bucuri de un drum, relativ lung, la mare.

Toata lumea se plange cat de aglomerat este drumul pana la mare, noi, nu l-am scurtat, dar l-am facut frumos.

Imi place sa trec cu bacul, pe la Calarasi si apoi sa haladuim prin pustietatea Dobrogei.

Am facut drumul de mai multe ori si sincer nu m-am plictisit niciodata ci m-am bucurat de fiecare data.

Zona este de un pitoresc deosebit, te surprinde din loc in loc cu paduri de pini, serpentine, sate uitate de vreme, cu garduri de piatra si oameni parca din alte vremuri. Ni s-a intamplat odata sa gasim inaintea noastra drumul acoperit pe cativa metri cu …ceva, nu stiam ce e si am oprit intrigati. Era fasole pastai si ulterior am aflat ca o puneau pe drum la uscat. Trec rar masini si alea putine care trec, ajuta la dezghiocat fasolea. Vin apoi oamenii, o aduna, o vantura si treaba-i gata.

Deci traseul aproximativ, ca l-am schimbat pentru diversitate cam de fiecare data, este urmatorul:

Bucuresti – Calarasi, mergi repede pe autostrada si inainte de Calarasi faci la dreapta, spre bac, la Chiciu. La bac, nu-i mult de stat si oricum e frumos sa privesti Dunarea si imprejurimile. Traversarea cu bacul iti produce un pic de adrenalina... dar ajungi repede pe malul celalalt si te intanlesti cu vecinii nostri bulgari, care plini de zel iti ofera, spre cumparare, nu ma intelegeti gresit, o caramea, un ketchup sau alte produse bulgaresti.

Trecem prin Ostrov si primul popas il facem la manastirea Dervent. Aparitia manastirii se pierde in negura vremii, cele mai sigure informatii, mentioneaza aparitia schitului prin sec. al IX lea. In prezent biserica este noua si frumoasa, asezata intr-o gradina plina de flori. In cadrul manastirii se gasesc doua cruci de piatra facatoare de minuni. Legenda spune ca ele nu au fost facute de mana omeneasca ci cresc singure din pamant. Una dintre ele este in interiorul bisericii. Cei bolnavi vin aici, se roaga si cu ajutorul credintei si a rugaciunilor se vindeca. Cealalta cruce este afara si vindeca animalele bolnave. Putin mai incolo, urcand pe o alee ce serpuiste printre nuci, ajungi la Izvorul Tamaduirii. Izvorul este amplasat intr-o constructie de piatra, iar picturile ce se desfasoara in fata ochilor spun povestea manastirii. Se spune ca Sfantul Andrei ar fi lovit cu toiagul in piatra si din ea a tasnit un izvor cu apa limpede si cristalina. Aici, la izvor, privelistea este deosebita: jos in vale, vezi Dunarea argintie serpuind intre maluri.

Plecam mai departe, trecem de Baneasa, Negureni si ajungem la Ion Corvin. Crucea Sf Andrei ne indeamna sa ne abatem pe un drum secundar, cale de vreo 3 km, unde intr-o padure mirifica gasim Pestera Sf Andrei. Sfantul Andrei si-a gasit sfarsitul rastignit pe o cruce in forma de X si de atunci aceasta ii poarta numele, amintind de suferintele indurate pentru credinta sa.

Se stiu putine lucruri despre aceasta pestera. Ea a fost descoperita in 1918 de catre avocatul Jean Dinu, care in urma unui vis a ajuns in zona si a descoperit-o. Se spune ca aici ar fi poposit si propovaduit Apostolul Andrei in drumurile sale prin Dobrogea. Pestera este considerata ca fiind prima biserica crestina din Romania.

In timp s-au facut mai multe amenajari, s-a curatat pestera, s-au construit chilii, iar in 1943 pestera a fost sfintita de Episcopul Chesarie Paunescu.

In 1990 au inceput lucrarile la prima biserica. In momentul in care ajungi in acest loc o mare pace te cuprinde. Cadrul natural este extraordinar si faptul ca te gandesti ca pasesti pe urmele primilor crestini iti creeaza o stare deosebita, indiferent de credinta ce o ai.

Pe undeva, prin zona, intr-o poienita minunata, plina de verdeata si liniste, am gasit Izvorul lui Eminescu. Este un monument ridicat in memoria marelui poet.

Plecam mai departe, ajungem in drumul principal si ne indreptam spre Adamclisi.

Vizitam monumental care se ridica falnic spre cer.

Acesta a fost construit in anii 106-109, in cinstea imparatului Traian, omagiind victoria din 102 a romanilor asupra coalitiei geto-daci, buri si sarmati. Toate descoperilrile de la Adamclisi sunt o sursa nepretuita pentru istorici. Pentru mai multe informatii priviti pozele cu istoricul monumentului.

Monumentul este restaurat si inaugurat in 1977, cu ocazia implinirii a unui secol de la cucerirea independentei principatelor romane.

Piesele originale sunt pastrate in muzeul din localitate. Recunosc pe acesta nu l-am vizitat.

In apropiere sunt ruinele unei cetati romane, construita in secolul IV.

Intr-una din vizitele noastre am gasit un ghid absolut deosebit. Era pensionar din cadrul armatei si chiar daca intr-una din vizite eram singurii vizitatori, a stat o multime de vorba cu noi si ne-a povestit despre monument si istoria lui, despre Dobrogea …si multe altele. Incantata de cunostintele si amabilitatea ghidului, la mai putin de doua saptamani am organizat o miniexcursie pentru fetele mele de la serviciu si le-am dus si pe ele. Cu ocazia celei de a doua vizite am descoperit ca exista o usita in laterala dreapta a monumentului si ca pe acolo poti sa urca pana sus pe monument. Eu am urcat un pic, dar locul este foarte ingust si intunecos …si am coborat, am preferat sa le vad pe fete defiland pe sus.

Interesant de stiut, teritoriul, cetatea si monumentele de la Adamclisi sunt in grija Academiei Romane prin grija regelui Carol I.

Dupa ce am incheiat si aceasta vizita, ne indreptam spre Negru Voda, Mangalia si intr-un tarziu ajungem la punctul final, adica 2 Mai.

Pentru intoarcere am ales alt drum, ca sa nu ne plictisim. Daca la dus au fost mai multe obiective de vizitat, la intoarcere ne bucuram doar de natura. Plecam din 2 Mai spre Limanu, am un scop, am auzit de undeva ca e o pestera si-s curioasa. Dupa ce ne ametim un pic, cu chiu cu vai gasim pe cineva prin pustietatile alea, care ne indreapta spre pestera. Curios, nu ma asteptam sa fie asa. Topaim peste un sant, urcam printre maracini si buruieni, o panta si undeva, pitita, gasim usa pesterii. Da, are usa, din metal si incuiata cu lacat. De nicaieri apare un baietandru de vreo 15 ani, care ne asigura ca poate sa ne fie ghid. Cred ca imi luase cineva mintile cand am intrat acolo, bazandu-ma pe el. Am bantuit un pic prin pestera, el mandru ne arata “vestigii” pe peretii pesterii, adica niste mazgaleli facute …poate chiar de el. Am avansat si plafonul a inceput sa coboare, galeriile sunt intortocheate, “ghidul” a inceput sa ne povesteasca despre lilieci si sa ne lumineze urmele lasate de acestia pe tavan… si mi-am dat seama ca trebuie sa ies si ca o sa o vizitez atunci cand va fi ceva organizat si de incredere. Cand am ajuns acasa am cautat pe internet si am gasit urmatoarele informatii. Pestera de la Limanu este o pestera freatica interesanta, deosebita de cele de la munte, nu are stalactite si stalagmite. Ea se intinde mai mult pe orizontala si are o lungime de aproximativ 3.8 km. Pestera este putin studiata si din cauza nepasarii autoritatilor risca sa se piarda multe informatii pretioase pe care aceasta le poate oferi speologilor si istoricilor. De-a lungul timpului galeriile subterane ale pesterii au servit drept refugiu, populatiei din zona, din calea barbarilor. In interiorul ei se afla o importanta colonie de lilieci. De astia imi era cel mai frica.

Plecam pe drumul judetean 391 A – Limanu - Albesti - Cotu Vai - Negru Voda - Cerghezu - Cascioarele - Viroga - Furnica - Dobroveni - Baneasa - Ostrov si ajungem din nou la bac. Se apropie inserarea, de pe bac am putut urmari un superb apus de soare.

In concluzie, va sfatuiesc sa incercati acest drum si sigur nu veti regreta, peisajul si satele intalnite in cale, transforma drumul intr-o excursie deosebit de frumoasa si interesanta.

---

VIZUALIZĂRI: 2400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI